Saturday, August 18, 2007

CLEPTOCRAŢIA MASONERIEI BOLŞEVICE DIN ROMÂNIA

CLEPTOCRAŢIA MASONERIEI BOLŞEVICE DIN ROMÂNIA




Fosti ofiteri din politia secreta, aparatchikni si stalpi ai Partidului Comunist Roman fac si desfac aliante, impiedica reformele si mutileaza legile in asa fel incat acestea sunt de nerecunoscut.
Masoneria controlează oligarhia comunistă. Oligarhia controlează Statul. Serviciile secrete au pactizat cu mogulii de presă şi baronii locali. Proiectul lichidării lui Traian Băsescu şi războiul total pentru România.


CUVÂNT INTRODUCTIV


Expertii in civilizatia clanurilor subliniaza ca acestea nu sunt comunitati, ci adunari de indivizi. In consecinta, clanul nu are constiinta de sine si nici proiect comun.

Membrii sai convin sa sustina agenda unui sef in schimbul sprijinului pe care acesta il acorda promovarii agendelor lor. Seful nu este neaparat cel mai puternic. El este acela a carui tinta personala poate fi atinsa concomitent cu majoritatea tintelor membrilor grupului. Cei din urma trebuie sa renunte, insa, in grade diferite la aspiratiile lor, astfel incat convietuirea sa fie posibila. Atari renuntari fac ca frustrarea sa caracterizeze starea de spirit a clanului, in timp ce insecuritatea caracterizeaza starea de spirit a sefului sau.

Din frustrare se alimenteaza permanenta incercare a fiecaruia de a-si imbunatati situatia pe seama propriilor tovarasi. Din agitatia fratricida a frustratilor izvoraste teama eterna a sefului ca nu va reusi sa medieze intre sustinatorii sai de circumstanta si sa mentina interesele lor diverse si divergente, ca si puterea lor relativa asezata sub semnul unor aliante interne cu geometrie variabila, in echilibru, devenind inutil. Or, un sef de clan inutil este un sef de clan mort. Orice asemanare cu partide din Romania este... neintamplatoare.

Particularitatea este ca partidele romanesti de tip clan sunt alcatuite din oligarhi, adica din potentati apti a proteja si astfel a controla si utiliza o clientela de proletari ai tranzitiei. Dimensiunile clientelei dau dimensiunile puterii oligarhului. Alegerea sefului se face in asa fel incat clientela sa proprie - de preferinta nula - asociata cu clientela oricaruia dintre membri sa fie mai mica decat clientelele reunite ale oricaror alti membri. In acest fel, detinatorul puterii simbolice nu aduna decat accidental masa critica necesara spre a detine puterea reala.

Alaturi de populism, oligarhismul este dusmanul actual cel mai periculos al oricarui partid democratic, indiferent de ideologia sa. Eliberarea partidelor din prizonieratul acestor "elite de prada" este cheia modernizarii regimului politic romanesc.
Ca să familiarizăm cât mai bine cititorul cu termenul de „cleptocraţie” vom prezenta definirea acestuia.
Acest termen desemnează, de obicei, o putere unde domneşte într-o manieră vizibilă corupţia politică, iar singurul scop al acestei guvernări este îmbogăţirea ilicită a conducătorilor (acestui guvern) şi perpetuarea puterii lor dictatoriale.
Cu alte cuvinte, „cleptocraţia” este guvernarea (sau puterea) hoţilor şi a corupţilor. În România, pilonul principal pe care se spijină marea corupţie îl reprezintă fondurile financiare uriaşe comuniste care au fost deturnate de către un grup restrâns de privilegiaţi ai vechiului regim dictatorial.
Cercetând traseul urmat de conturile familiei Ceauşescu, ale partidului comunist şi ale Securităţii după Revoluţia din 1986, vom putea înţelege autentic istoria corupţiei româneşti până în prezent şi caracatiţa masonică care sprijină această oligarhie comunistă.



























Moscova a dirijat Revolutia romana din 1989

Intr-un interviu acordat ziarului Ziua, Generalul Rogojan dezvaluie unele momente cheie petrecute in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Potrivit acestuia, Securitatea stia ca Ceausescu urma sa fie inlaturat de la putere. El afirma ca anumite evenimente din decembrie 1989 s-au facut sub stricta indrumare a unor puteri straine.

Printre acestea, rolul cel mai important l-a jucat fosta URSS. Din punctul de vedere al celui care a lucrat in fostul DSS, dar si in noul SRI, indiferent de miscarile care au loc pe scena politica, serviciile secrete isi vad de treaba. Depinde numai cum si in beneficiul cui folosesc informatiile.

Generalul Rogojan spune ca multe evenimente nefericite petrecute dupa 1989 s-au declansat din cauza celor care in decembrie 1989 nu reusisera sa vina si ei la putere. In episodul urmator, Rogojan se va referi la agentii de influenta ai serviciilor de informatii romanesti si straine care actioneaza in Romania.

Teama de revolutie a generat diversiunea teroristilor

Puteti comenta pe scurt momentul decembrie 1989 din punctul de vedere al ofiterului de informatii care se aflase la cabinetul generalului Iulian Vlad. A fost o revolutie in adevaratul sens al cuvantului sau...? Cum ati perceput dumneavoastra perioada respectiva?

Evenimentele din decembrie 1989 erau mai demult... anuntate. Traiam foarte intens o "cronica a evenimentelor anticipate". In 1989 se intrase in linie dreapta. Intr-o cadere libera, pe care sistemul nu o mai putea controla. Era evident ca ceea a durat un deceniu in Polonia, un an in Ungaria, o luna in Republica Democrata Germania, o saptamana in Cehosovacia si Bulgaria, in Romania s-ar putea intampla instantaneu. Erau cunoscute si coroborate evolutiile politice cu invatamintele si concluziile evenimentelor care au determinat schimbarile anterioare de directie in istorie.

In 1976 a fost desecretizata si pusa in circuitul public, la Biblioteca Congresului SUA, una dintre strategiile globale de lupta impotriva comunismului, elaborata in anii '50, dar ale carei consecinte puteau fi lesne recunoscute in anii '80, atat in intreaga dinamica si configuratie a mediului international, cat si in evolutiile interne, inteligent determinate si atent controlate, din tarile "puncte nevralgice" ale sistemului mondial socialist. O singura necunoscuta mai era: "Cand si cum?" Miscarile care au actionat la vedere, asumandu-si transformarile din celelalte tari foste socialiste isi trimiteau, tot mai frecvent si cu misiuni explicite, emisarii si in Romania, pentru pregatirea a ceea ce urma. Daca a fost sau nu o revolutie, s-au exprimat, cred, toate punctele de vedere posibile. In mod cert, a fost o victorie a strategiei globale de lupta impotriva comunismului. A existat si o teama de revolutie, care a generat diversiunea teroristilor. Si acest lucru s-a spus. Toate adevarurile importante au fost rostite. Nu le lipseste decat mantia oficiala a formalizarii lor. Istoria o va face, intr-un final. Dar istoria nu se scrie atata timp cat protagonistii evenimentelor nu trec si ei in istorie... Pana atunci, insa, in fata crucilor concetatenilor care si-au pierdut viata in "valtoarea" evenimentelor, nu putem sa nu ne intrebam: "De ce?"

Puteti fi mai explicit in privinta tarilor din care proveneau cei care au pregatit momentul caderii lui Ceausescu?

Ca sa fiu mai explicit: presiunea externa incisiva, deci si mai putin acoperita, venea din "tarile surori" din vest si nord-vestul Romaniei, dar si... din Iugoslavia. "Capsa de initiere" a exploziilor planificate, aproape concomitent, in Iasi, Cluj, Timisoara si Bucuresti, avea capatul fitilului in Est. Maiestria serviciilor speciale scenariste si regizoare a evenimentelor anuntate a fost impecabila. Multa vreme, disidenti si opozanti (n.n.-categorii esential diferite) considerati ca fiind manipulati din vest, am avut surpriza sa se constate ca erau tot de "sorginte estica" si livrati vestului, in ipostaza unor cartite pe termen lung. Ei faceau, in Romania, treaba estului cu banii vestului.

Lupta pentru putere

Lupta pentru putere a fost surda si dura, iar unora "le-a scapat printre degete", trebuind sa se multumeasca cu pozitii secunde, din care au continuat sa comploteze ulterior, in speranta ca se vor impune in prim plan sau isi vor impinge acolo marionetele. Altfel, Romania nu se confrunta cu repetatele episoade de violenta politica, care au subminat puterea de stat si au mentinut instabilitatea, punand sub semnul intrebarii optiunile pentru democratie. Intre cei care s-au impus in cadrul puterii provizorii au existat si ideologi ai violentei politice. Ei nu se sfiau sa afirme ca o societate nu poate fi trezita din inertia vechiului sistem si pusa pe o directie de evolutie normala, daca nu este electrocutata cu socurile violentei politice. Lumpenproletariatul, spuneau acei ideologi, este ideal ca masa de soc, dar "nu trebuie lasat sa se catere in tronurile puterii". Pot sa afirm ca am trait la intensitate maxima evenimentele anilor '80, cele din decembrie 1989, martie si iunie 1990, septembrie 1991, dar si altele, si am trecut dintr-un mileniu in altul, nu doar ca spectator al istoriei.

Arestarea lui Iulian Vlad anuntata inainte de a se produce

Pana la infiintarea SRI, ce ati facut?

Ceea ce am facut si inainte. Activitate de secretariat-juridica, relatii si protocol. Sistemul informativ national de securitate nu poate fi oprit. El functioneaza, chiar daca structurile sale institutionale sunt formal si temporar abolite. Informatiile sunt imateriale, ele nu se supun evenimentelor si revolutiilor, ci, dimpotriva, le determina si controleaza evolutiile. Un sistem informativ de securitate este sistemul imunitar al comunitatii nationale. El nu poate fi nici cenzurat, nici arestat.

In ziua in care s-a publicat decretul de desfiintare a Departamentului Securitatii Statului, noul Serviciu de Informatii, preluat sub umbrela Ministerului Apararii Nationale (nu era pentru intaia oara in istoria Romaniei!), trimitea conducerii provizorii buletinele de informatii nr. 2 si 3.

La alternativa "de a fi sau a nu fi", pe care generalul Nicolae Militaru mi-a oferit-o, in zorii zilei de 4 ianuarie 1990, dupa o noapte de "polemici cordiale", fiindu-mi dat si "argumentul" ca toata conducerea securitatii este arestata (prin ordin militar), am asigurat, din ordinul sau, gestionarea unora dintre aspectele implicate de preluarea Departamentului Securitatii Statului si organizarea "Serviciului de Informatii al Armatei". Generalul Militaru a tinut sa-mi spuna ca are referinte bune asupra competentei si corectitudinii mele profesionale, dar daca va constata contrariul, sa fiu sigur de ceea ce ma poate astepta... "In nebunia asta, azi esti, maine pac si gata!" Spunea un adevar. Apoi a continuat: "Pune-te la dispozitia generalului Logofatu si ajuta-l sa inteleaga si sa preia problemele, caci nu mai este cine. Sunt toti arestati". Doi sefi de unitati au fost luati de soldati intre baionete chiar din sedinta la care am participat cu cateva momente inainte.

De fapt, aceasta noua structura, Serviciul de Informatii al Armatei, fusese deja proiectat de generalul Iulian Vlad, in zilele de 28-30 decembrie 1989. Cand a fost convocat la Ministerul Apararii Nationale, unde a fost arestat, avea asupra sa documentele privind viitorul serviciu, precum si planul de clarificare a diversiunii teroriste. In legatura cu planul a fost un moment interesant. Unul dintre paticipantii la sedinta din noaptea de 3/4 ianuarie 1990 a raportat ce se intreprinde pentru clarificarea problemei teroristilor. Generalul Militaru a intervenit cu vadit interes: "Asa, asa, foarte bine. Cine ti-a dat ordinele astea? Generalul Vlad, conform planului... Nu am stiut ca a aprobat un astfel de plan... Ca daca stiam, nu-l...". Nu si-a terminat fraza. Dar nici de plan nu s-a mai auzit. In realitate, insa, planul respectiv a fost depus pe masa de lucru a generalului Militaru, in al carui birou generalul Vlad era astepat de cei care l-au arestat, un viceprim-ministru si primul adjunct al ministrului Apararii. Generalul Militaru nu era de fata. A preferat sa supravegheze, de la fereastra unui birou aflat la un etaj superior, imbarcarea generalului Vlad in transportorul cu care a fost dus la locul de detentie. Anterior, primise vizita unui ambasador important. Este vorba despre Evgheni Tiajelnikov, ambasadorul URSS acreditat la Bucuresti, care a amanat ora initial stabilita pentru intalnirea cu generalul Vlad si a modificat si ordinea de zi a acesteia.

Arestarea a fost anuntata la radio inainte ca generalul Vlad sa fi ajuns la sediul Ministerului Apararii Nationale. Nu vreau sa plusez.., dar pot sa cred ca au dat comunicatul scontand ca va incerca sa schimbe destinatia si, astfel, sa existe pretextul ca fara somatie...? Precedentele existau.

Ulterior, prin anii '92-'93 un entuziast al promisiunilor neonorate, persoana importanta, nu mai avea deloc liniste, fiindca se angajase sa prinda teroristi dintre fosti membri ai securitatii si nu i-a gasit. Aproape ca implora: "Macar unul, chiar nici unul?"

Securistii, sub ocupatie militara

Pai si ce credeti? Au fost teroristi sau nu?

Nu s-au gasit nici dupa 17 ani! Si nici nu se vor gasi printre fostii membri ai Securitatii. Am avut in mana dosarul situatiei exacte a personalului, a fiecarei arme si al fiecarui cartus. Ministerul Apararii Nationale l-a reverificat si nu s-a constatat nici macar un singur indiciu al uzului de arma. Au fost unele probleme cu "garzile civile" care, la sediul central al Ministerului de Interne, au fortat, in dupa amiaza zilei de 22 decembrie 1989 desigilarea si distribuirea armamentului, fiind nevoiti sa le purtam de grija sa nu scape vreun glont, ca deveneam poligon. Am cooperat bine cu "garzile civile" si cand au plecat, i-au lasat generalului Vlad o scrisoare de multumire.

Sub "ocupatia militara" nu a fost usor. Am lucrat nemijlocit cu generalul "X", un om corect in raporturile cu mine, pe care l-am cunoscut anterior si sprijinit profesional intr-o problema importanta pentru el, dar impovarat sufleteste de ceva din trecut. Imediat dupa razboi a avut o misiune similara, de reorganizare a serviciilor de informatii, primita pe aceeasi filiera. M-a intrebat si pe mine, dar si pe primul adjunct al directorului nou infiintatului SRI: "Oare cand ma vor lasa in pace? - Fara sa fi stiut unul de altul, raspunsul a fost acelasi: "Niciodata, ei folosesc si biografia dupa moarte, pentru a crea un ilegal."

Cum si cand ati ajuns sa lucrati in SRI? Cu ce v-ati ocupat in Serviciu si cum ati colaborat cu directorii institutiei?

Foarte simplu: "bun pe loc". Primul-adjunct al directorului Serviciului Roman de Informatii ma cunostea, "de cand eram elev in scoala militara", ma simpatiza si m-a considerat, dupa spusele sale; "o enciclopedie la purtator", unde puteau fi gasite oricand raspunsuri prompte, complete si, probabil, mai utile si mai elaborate decat puteau furniza, in conditiile date, alte surse.

Nu pot sa afirm ca as fi avut o relatie directa de colaborare cu directorii Serviciului Roman de Informatii, exceptie facand perioada 2001-2005. Am lucrat, insa, nemijlocit cu doi dintre prim-adjunctii domnului Virgil Magureanu, precum si cu adjunctul domniei sale care coordona activitatile de pregatire si institutiile de invatamant. Domnul Virgil Magureanu si-a asumat raspunderea pentru mentinerea mea, inclusiv in Sedinta comuna a camerelor Parlamentului, din 13 septembrie 1993, fapt pentru care ii sunt recunoscator si tin sa-i multumesc.

In Serviciul Roman de Informatii am indeplinit, in diferite perioade, functiile de seful biroului metodologie, seful sectorului secretariat, lucrari Consiliu director, studii-documentare, avize si elaborare acte normative, seful Sectorului planificare informativa si reglementare, lector universitar si instructor specialist, seful biroului panificare si organizare invatamant, loctiitor sef directie si sef directie, fiind trecut in rezerva din functia de sef al Directiei Planificare Integrata a Resurselor Informationale, Reglemetare si Cooperare, expres si in premiera mentionata in Decretul Prezidential nr. 1073 din 29 august 2006. A fost si o perioada, la inceput, cand nu prea cunosteam pe ce pozitii ne aflam in acte, stiind doar ceea ce aveam de facut. Am avut si functii despre care am aflat din presa.

Dupa cum se poate observa, fisa postului prevedea, in principal, elaborarea reglementarilor interne ale activitatii serviciului, in care scop mi-au fost asigurate conditiile necesare de studiu si documentare. Nu este mai putin adevarat ca, hobby-ul meu fiind studiul si cercetarea evolutiei activitatii secrete de informatii in istoria omenirii, aveam o documentare personala care mi-a fost deosebit de utila.



$upravietuitorii: afacerile familiilor comuniste

Afacerile familiilor comuniste. Fosti nomenclaturisti sau urmasii lor au strans averi profitand de ceea ce interziceau pe vremuri: afacerile.

Condamnat ca "regim ilegal" de Comisia "Tismaneanu", comunismul a consacrat egalitatea in saracie, insa nu si pentru nomenclaturisti. Din cenusa regimului s-au regrupat cateva mari familii comuniste pentru care prabusirea PCR a devenit o oportunitate de a face avere.

Alti cativa fosti demnitari sau portavoci ale regimului o duc, dupa cum o marturisesc chiar ei, mai bine decat inainte de 1989. Ei au profitat tocmai de ceea ce interziceau pe vremuri: initiativa privata. Puterea lor a constat, ca si inainte, in relatii si in informatii. Unii si-au sporit influenta prin asocieri de afaceri cu oameni ai momentului, politicieni sau ministri. O poveste fara sfarsit.

Dinca. Imperiul ginerilor

Raposatul Ion Dinca, fosta mana de fier a regimului Ceausescu, a lucrat, in ultima parte a vietii, la o firma de IT. Era "consilier", iar compania facea parte din imperiul de afaceri creat de ginerii lui, Nicolae Badea si Gabriel Popoviciu. La inceputul anilor ‘90, in timp ce Dinca facea puscarie, fiind condamnat in lotul CPEX, ginerii lui puneau bazele lantului lor de companii care va ajunge sa valoreze sute de milioane de dolari.

Potrivit unor apropiati, Popoviciu de-abia scapase de colegii lui de la service-ul auto unde lucra. In valtoarea Revolutiei, ei il cautau pentru a-l pedepsi pentru pacatele socrului. Pana a ajunge la service, Popoviciu, un personaj misterios, lucrase la un "shop" pe litoral, impreuna cu un anume Radu Dimofte. Pe la mijlocul anilor ‘80, Dimofte a fugit in Statele Unite, unde a lucrat ca portar de hotel, apoi sef de tura. S-a intors in tara dupa Revolutie.

Tandemul de la "shop" a intrat apoi impreuna in afaceri si, intamplator sau nu, au adus in Romania branduri "imperialiste" precum Pizza Hut sau KFC. Astazi, ei doi, impreuna cu Nicolae Badea, controleaza investitii majore in imobiliare, IT si comert alimentar, multe dintre ele inregistrate pe firme off-shore din Cipru sau din Insulele Virgine, parte a unui intreg paienjenis.

In multe cazuri, titularii afacerilor, asa cum apar la Registrul Comertului, sunt parintii lor: Zerlin Dimofte, care are 82 de ani, si Ligia Popoviciu, in varsta de 77 de ani. Imperiul ginerilor lui Dinca s-a remarcat si prin diverse afaceri profitabile cu statul, iar cei doi sunt actionari in Clubul Vinului, alaturi de nume sonore, precum Calin Popescu-Tariceanu.
Postelnicu. Nepotul "de aur", asociatul lui Videanu

Tiberiu Bica Postelnicu are o avere de aproximativ 50 de milioane de dolari si este asociat in nu mai putin de 35 de companii din Romania. E nepotul ultimului ministru de interne, fost sef al Securitatii, Tudor Postelnicu. Detine opt la suta din Romanian International Bank, controlata de familia Roberts, proprietarul Merchant Bank of California.

A fost asociat si cu magnatul Ioan Niculae, la Asirom, dar si-a vandut cota de zece la suta. Prieten cu Niculae, Postelnicu a detinut, prin Total Distribution Group SRL, activitatea de distributie a tigarilor produse de Societatea Nationala a Tutunului Romanesc. Mai e si distribuitor de bauturi alcoolice si, de asemenea, actionar in IATSA, firma desprinsa din Dacia Pitesti.

Nepotul "de aur" este si partener al primarului Capitalei, Adriean Videanu. Cei doi au cate un sfert din Equity Invest SA, care se ocupa de intermedieri financiare. In schema mai apare si multimilionarul Raul Doicescu (24 la suta), a carui firma, Bog’art, dezvolta controversatul proiect "Cathedral Plaza".

IN VICTORIEI. Tudor Postelnicu traieste departe de ochii lumii. Devenit celebru prin propria sa sentinta - "Am fost un dobitoc"- rostita cand era judecat in lotul CPEX, Postelnicu locuieste intr-un apartament din "buricul targului", intr-un bloc din Piata Victoriei, unde se gasesc foarte multe sedii de firma, iar o locuinta se vinde cu peste 100.000 de euro.
Mizil. Mondenii postcomunisti

"Comunistul national" Paul Niculescu-Mizil, asa cum ii place sa i se spuna, a fost si el inchis dupa Revolutie. Isi incepuse ascensiunea in anii ‘50, cand era seful Sectiei de Propaganda si Agitatie. A fost apoi ministru, vicepremier, membru CPEx. Anul in care el a iesit din inchisoare, 1992, coincide cu cel in care familia lui s-a lansat in afaceri, infiintand grupul Getteco, apoi alte companii. O parte din ele s-au desfiintat ulterior.

Mondenii Oana Niculescu-Mizil (nepoata) si Serghei Mizil (fiul) detin o parte din ele, in domenii diferite, de la restaurante la prelucrarea lemnului. In firme apare si sotul Oanei Mizil, libanezul Tohme Jamil. Cei doi au fost cununati de un membru al puternicei familii libaneze Hariri.

Burtica. De la Propaganda la multinationala

Cornel Burtica, fostul nomenclaturist marginalizat de Ceausescu in 1982, face parte dintre cei care au dezvoltat afaceri de succes. Dupa cum a relatat EVZ, Burtica s-a asociat cu companii din Italia, carora le-a intermediat vanzarile. Fostul ministru al comertului exterior este cel care a iluminat zona Piata Unirii din Capitala, dar si metroul bucurestean.

Cu o cifra de afaceri care se apropie de milionul de euro pe an, Burtica a recunoscut ca traieste mai bine in capitalism. El vinde acum grupuri electrogene produse in Italia. E un critic constant al fostilor ofiteri de securitate care fac afaceri pe picior mare.

CONSTANTIN BOSTINA

Secretarul lui Ceausescu, sef la Bursa

Constantin Bostina este presedintele Consiliului de Administratie de la Bursa Romana de Marfuri. S-a convertit in om de afaceri dupa ce-si trecuse in palmares functii precum cea de secretar personal al lui Nicolae Ceausescu sau adjunct la Ministerul Economiei si la Ministerul Industriei Usoare.

La jumatatea anilor ‘90, afacerile lui Bostina, doctor in stiinte economice, au fost scurtcircuitate de o ancheta privind cazul de contrabanda cu combustibili "Jimbolia", cand a recunoscut ca firma sa, Sibco, a transportat produse petroliere in Iugoslavia in timpul embargoului. A colaborat cu anchetatorii, carora le-a povestit cum a decurs operatiunea.

Firma lui, in care mai era asociat si fostul ofiter de Securitate Ilie Stanciu, primise un credit de sapte milioane de dolari de la Bancorex. Stanciu a si fost in arest preventiv. Bostina are o avere de peste 30 de milioane de dolari, facuta din industrie si consultanta.
CAROL DINA


Din CC la banii Sidex

Fost prim-secretar al PCR Galati, fost membru al CC al PCR, fost membru supleant al CPEx. Aceasta este biografia scurta de dinainte de 1989 a lui Carol Dina. Au urmat cateva luni de arest la Galati dupa Revolutie, dupa care... afaceri si politica. El este senator al PRM din 2000.

De profesie ajustor mecanic, Dina are 80 la suta din firma Grup DIC din Galati, la care mai sunt asociati membri ai familiei sale. Compania a fost implicata, potrivit unui raport al Coalitiei pentru un Parlament Curat, in tranzactii paguboase pentru stat la Sidex, inainte de privatizarea combinatului.

ION PATAN

Fostul sef al lui Stolojan, pensionar asociat in firme

Inainte de 1989, Ion Patan a fost vicepremier, ministru al comertului intern, ministru al comertului exterior, ministrul industriei usoare. In aprilie 1989 era numit ministru al finantelor. "Nu mai era membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central, ceea ce probabil
l-a salvat de la puscarie", spune un fost apropiat al sau.

Consilierul lui Patan se numea Theodor Stolojan. "Dupa Revolutie l-am facut prim-adjunct al meu", spune Patan, care fusese pastrat in functie. In sase luni, Stolojan devenea ministru plin. "Sunt pensionar si nu ma mai ocup de afaceri", spune Patan. Cu toate acestea, la varsta de 80 de ani, el apare ca asociat in mai multe companii, potrivit datelor de la Registrul Comertului.

Are aproape doi la suta din Romimob SRL, o firma de constructii controlata de Romanoexport si de Petru Crisan, fost ministru al comertului dupa 1989. In zorii capitalismului romanesc, Crisan a fost studiu de caz pentru conflictul de interese: era asociat si administrator in cateva zeci de firme, dar, in acelasi timp, si ministru in guvernul Vacaroiu, acordand licente de import si export pe domeniile in care functionau inclusiv companiile lui.

Patan a fost si administrator al firmei de asigurari Metropol, care a dat faliment. In structura companiei se intalnea un investitor din Camerun, Noupadja Joseph (cu peste 51 la suta), dar si Automobil Club Roman si Gelsorul lui Sorin Ovidiu Vintu, cu procente reduse. Patan mai e administrator si la Petking, o firma thailandeza care fabrica in Romania granule materiale plastice.

STEFAN ANDREI
Consilierul lui Sorin Ovidiu Vintu

Stefan Andrei a fost ministru de externe si ministru al comertului exterior in ultimii ani ai regimului Ceausescu. Andrei nu a aparut in nicio firma in 1989, dar a fost, in schimb, consilierul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vintu. Se intampla la sfarsitul anilor ‘90, cand Vintu a ochit diverse oportunitati in Balcani.

Ca atare, l-a angajat pe Andrei pentru a-i prezenta analize de geopolitica si de economie. Stefan Andrei nu a recunoscut ca ar fi avut vreo relatie de afaceri. In schimb, nepotul sau, Andrei Dan, a administrat Trawe, o firma a intreprinderii de comert exterior Terra, infiintata in Elvetia. Acum, Dan e implicat cu participatii sau ca administrator in mai multe firme de publicitate.

Nepotul fostului ministru are si 1 la suta din Agentia de publicitate "Anunt de la A la Z", firma in care trustul britanic Daily Mail detine jumatate din participatii, prin divizia sa din Ungaria, Lapcom.
STUDIU DE CAZ. Cum se intalnesc in afaceri ginerii lui Dinca, un apropiat al ginerelui lui Ion Ceausescu si omul lui Ion Tiriac. Sediu social: fosta casa a lui Pacepa, spionul fugit in SUA.

Urmasii nomenclaturii au pus ban pe ban in cel mai mare secret. Ei au dezvoltat parteneriate de afaceri intre ei, dar si cu personaje mai mult sau mai putin cunoscute. Legaturile fine s-au cimentat in spatele usilor inchise, iar ceea ce i-a unit nu a mai fost victoria socialismului, ci profitul, scopul final in viziunea capitalista.

BUCURESTI , FOSTA CASA A LUI PACEPA. Intr-un cartier rezidential de top, vizavi de Ministerul de Externe, s-au pus bazele unei firme care se vrea de viitor. Mai multi tineri manageri se asociaza intr-o companie de consultanta, al carui nume nu face decat sa dea un indiciu subtil asupra localizarii: Corner AA 28 SRL, infiintata in 2003.

Putini stiu ca in vila alba cu un etaj de pe colt e locul unde, la apartamentul numarul 1, a locuit cel mai celebru spion al Estului: Ion Mihai Pacepa. Astazi, casa fostului adjunct al Securitatii serveste drept sediu social pentru o companie in care se intalnesc, ca asociati, un partener de afaceri al supravietuitorilor clanului Ceausescu, un fost om de incredere al lui Ion Tiriac si o firma off-shore din Cipru asociata cu imperiul de afaceri al ginerilor lui Ion Dinca. Aceasta se numeste Tresela Investments Ltd., din Nicosia.

In alta firma, casuta postala din Insula Afroditei se intersecteaza cu una din Caraibe (Insulele Turks si Caicos), International Business &Trading Corporation (IBTC), formand firma de imobiliare International Business Trading SRL, intr-un "paradis" de pe soseaua Kiseleff.
Asociatii Tresela sunt firme din imperiul ginerilor.

Asa cum se stie, IBTC apare in mai toate companiile detinute de ginerii lui Dinca: de la "boom"-ul Baneasa Investments, un proiect de 1 miliard de euro (constructii in nordul Capitalei), pana la electronicele de la "Alltrom", o mai veche firma din reteaua Badea-Dinca.

Mai mult, Tresela, off-shore-ul din casa lui Pacepa, are un procent la Grand Plaza, detinatorul Hotelului Howard Johnson, cunoscut drept afacerea ginerilor lui Dinca. Zilele trecute, lantul de casute postale si-a adaugat in salba de pro-prietati Hotelul Neptun de pe Litoral. Au fost singurii ofertanti la licitatia facuta de stat. Pe langa evitarea taxelor de pe Dambovita, off-shore-urile mai au un avantaj: pot ascunde identitatea proprietarilor.

Asociati cu fostul CEO al romanului din "Forbes"

Corner AA 28 SRL mai dezvaluie un personaj. Valentin Radu, 34 de ani, e administratorul unic al firmei, si asociat (cu 6 la suta). El este, insa, mult mai cunoscut in lumea businessului drept director al grupului de firme Tiriac, postura pe care a ocupat-o, venind de la multinationala Roland Berger, timp de doi ani si jumatate.

Potrivit unor surse din companie, Valentin Radu nu mai ocupa postul de CEO al Tiriac Holdings, insa, conform documentelor registrului comertului, el apare in continuare ca administrator al Tiriac Leasing si Autorom - firma controlata, de anul trecut, de Daimler-Chrysler.

Fostul lui sef, Ion Tiriac, primul miliardar roman intrat in topul "Forbes" in urma cu numai doua zile, nu a ascuns niciodata ca a fost protejatul fostului demnitar comunist Ion-Gheorghe Maurer, un personaj care l-a initiat in tainele vanatorii pe fostul tenismen. Ulterior, Tiriac, impreuna cu Adrian Nastase, va duce acest sport sangeros pe prima pagina a ziarelor romanesti.

Tiriac, Badea si afacerea EADS

Tiriac reprezenta Daimler-Chrysler in Romania in momentul in care se perfecta afacerea "Frontiera". Concernul avea 37 la suta din EADS, care vana marele contract pentru securizarea granitelor. O componenta din programul IT (de cateva zeci de milioane de euro) ii revenea "ginerelui" Nicolae Badea, prin Computerland.

Tiriac a fost acuzat de publicatia franceza "Le Point" ca a luat un comision de 20 de milioane de euro, dar a castigat procesul. El a sustinut ca nu a fost implicat in afacerea EADS. Astazi, fostul consilier de IT din Ministerul de Interne (institutie care a impartit banii publici in afacerea "Frontiera"), Petru Branzas, e asociatul off-shore-ului Uphall Trading (care apare, ca paravan, in afacerile lui Tiriac) in Editura Sincron din Cluj-Napoca.

Dupa anul 2000, paza frontierelor devenise o conditie importanta pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Atunci au inceput sa curga banii din contracte publice, chiar si inainte de afacerea EADS.

In anul 2003, intr-o polemica cu Mugur Ciuvica de la Actiunea Populara, Ministerul de Interne condus de Ioan Rus, apropiatul lui Tiriac, a admis ca furnizorul autospecialelor de supraveghere a granitelor (Volkswagen Transporter) a fost firma britanica BAE Systems, care nu era producator al vehiculelor, ci doar instalase echipamentele.
"FREGATELE"

Asociatul ginerelui lui Ion Ceausescu, contracte cu Armata

Intre timp, BAE a facut progrese in afacerile de pe Dambovita, castigand o afacere mult mai mare: livrarea a doua fregate vechi Marinei romane, la un pret astronomic. Tranzactia face obiectul investigatiilor in Marea Britanie si Romania, oficialii romani fiind suspectati de luare de mita.

Marele tun a fost insotit de un contract de "offset" (compensare). Dupa cum a dezvaluit recent Jurnalul National, BAE a adus in Romania contracte de fabricare a unei "pilule" pentru marirea performantelor motoarelor si reducerea consumului de combustibil. Offsetul inseamna ca vanzatorul de arme se obliga sa aduca in tara care cumpara arme comenzi pentru diverse produse. Pilula e fabricata de australienii de la Firepower.

Reprezentantul in Romania al Firepower se numea George Lucian Teleman.Teleman e asociat in Euro Trading 2000 cu sotia lui Marius Eduard-Tarlea - fostul ginere al lui Ion Ceausescu (fratele dictatorului) si partener de afaceri al ex-directorului SRI, Virgil Magureanu.

Eurotrading 2000 e parte a unei suveici implicate in Eurocolumna si in rafinaria Petrolsub de la Suplacu de Barcau - unde a detinut actiuni si actualul ministru al internelor, Vasile Blaga. GeorgeTeleman e asociat, in Corner AA28, cu off-shore-ul din imperiul Dinca si cu omul de incredere al lui Ion Tiriac.

SEF LA MApN

Omul cu fregatele, administrator la firmele din grupul Popoviciu-Dimofte

Contractul de compensare aferent afacerii BAE Systems, in care Teleman, asociatul off-shore-urilor din grupul "Dinca", a avut rolul sau, a fost girat, din partea autoritatilor romane, de mai multi oficiali. Intre ei, Gheorghe Matache, fost sef al Departamentului pentru Armamente din MapN. El a semnat mai multe documente legate de programul de achizitie a fregatelor.

Matache a parasit ministerul in anul 2005, iar acum detine functia de administrator al firmei de imobiliare Metav SA, unde a lucrat si inainte de a fi numit secretar de stat. Compania este controlata, in acest moment, de Meteor SA, care detine majoritatea actiunilor.

Prin doua off-shore-uri cipriote, Wellkept Properties Ltd si Weybridge Holdings Ltd, compania e legata tot de grupul ginerilor lui Dinca. Cele doua firme se regasesc in alte companii ale "imperiului", iar unul dintre actionari in Meteor e Zerlin Dimofte, tatal lui Radu Dimofte-partenerul de nedespartit al lui Popoviciu.

GEORGE TELEMAN

"N-am legaturi cu aceste grupuri"

Intr-un mail adresat EVZ, George Teleman declara ca nu are niciun fel de legatura de afaceri cu Nicolae Badea si cu Gabriel Popoviciu, si nici cu grupul de afaceri al lui Ion Tiriac si ca firma e formata din tineri manageri de succes care dezvolta un proiect imobiliar. In cazul BAE Systems, el a spus ca nu mai are relatii de afaceri cu Firepower din decembrie 2004, desi apare ca asociat la Registrul Comertului.
Valentin Radu nu a putut fi contactat.

CONEXIUNI

Partenerul cumnatului lui Geoana

George Teleman, fost atasat comercial al Romaniei la Singapore, e partener al fondului de investitii Equest Partners Ltd, specializat pe investitii imobiliare in Europa de Est. In aceeasi afacere il intalnim pe Ionut Costea, cumnatul lui Mircea Geoana, presedintele Bancii Raiffeisen pentru Locuinte si fost adjunct la Ministerul Finantelor.

Costea ocupa pozitia de director non-executiv in boardul Equest Balkan Partners. Aripa bulgara e reprezentata de fostul ministru de externe Solomon Passy si de magnatul Georgi Krumov. La vecinii din sud, compania si-a facut si firma de armament, Strategic Defence Systems.

In Romania, fondul reprezentat de Teleman a cumparat sediul Delegatiei Comisiei Europene (iar UE plateste acum chirie), de la consortiul israelian Avivim-Gonen, controlat din umbra de fostul guvernator militar al Cisiordaniei, Shlomo Elia.

Generalul israelian era unul dintre sefii romanului arestat anul trecut pentru spionaj in Nigeria, iar inainte, lucrase pentru partenerii urmaritului international Shimon Naor - suspectati de trafic cu arme in Africa. Teleman a mai lucrat si pentru controversatul Frank Timis, cel implicat in proiectul "Rosia Montana".

Nasul Kremlinului

Cel mai mare evazionist mondial este omul aflat la baza ascensiunii miliardarilor moscoviti care tintesc miliarde de euro in Romania.

Evenimentul zilei” a intrat in culisele unei batalii ascunse, in care se ruleaza miliarde de euro. Miza: afaceri extrem de profitabile pe teritoriul celui mai nou stat membru al Uniunii Europene, Romania. Cei care pun totul la bataie pentru uriasele profituri sunt personaje extrem de controversate provenite din cenusa Imperiului sovietic: oligarhii rusi.

Majoritatea miliardarilor moscoviti au fost „creati” de magnatul Marc Rich, urmarit pe toate continentele de cele mai importante servicii secrete din lume si condamnat in SUA la 325 de ani de inchisoare, dar gratiat de Bill Clinton.

Astazi, „ucenicii” rusi ai lui Marc Rich sunt sprijiniti puternic de Kremlin si interfereaza cu serviciile de informatii israeliene. Banii lor pulseaza peste granita de est a Romaniei, cumparand tot ce se poate cumpara: aluminiu, petrol, energie. Investigatia transfrontaliera, realizata de EVZ in Insulele Virgine Britanice, Anglia, Olanda si Romania scoate la lumina influenta retea de „pioni” prin care oligarhii rusi actioneaza in tara noastra. Astazi, episodul unu: „Viata si opera lui Marc Rich”.
Marc Reich, alias Marc Rich


Povestea unei minti diabolice

> Marc David Reich s-a nascut in decembrie 1934, in orasul Antwerp din Belgia. Provine dintr-o familie evreiasca, din clasa mijlocie.

> Pentru a evita persecutia nazista, familia lui Marc Rich a emigrat in Statele Unite, in 1942. Tot din cauza fascismului, familia viitorului afacerist si-a schimbat numele din Reich in Rich. (n.r. - Al Treilea Reich era supranumele Germaniei naziste).

> Tanarul Marc a absolvit un liceu din Manhattan si, ulterior, a parasit cursurile Universitatii New York pentru a lucra ca trader pe piata metalelor. Compania la care Rich si-a desavarsit ucenicia a fost Philipp Brothers, specializata la vremea aceea in comertul cu lumea a treia.

> Experientele nefericite din copilaria sa, marcata de regimul hitlerist, nu l-au impiedicat mai tarziu pe Marc Rich sa aprovizioneze cu titei guvernul nazist din Africa de Sud (Apartheid), incalcand embargoul international.

> In 1983, procurorul american antimafia, Rudolph Giuliani (ales mai tarziu primar al New York-ului), l-a acuzat pe Marc Rich si pe asociatul acestuia, Pincus Green, de evaziune fiscala si de incalcarea embargoului impus Iranului de catre SUA. Sustragandu-se anchetei, Marc Rich a fugit in Elvetia, fiind dat in urmarire internationala de FBI. Pe capul lui s-a pus o recompensa de 500.000 de dolari.

> Problemele judiciare din Occident l-au determinat pe Marc Rich sa demareze afaceri cu guvernele comuniste din blocul estic, inclusiv cu URSS. A continuat si dupa caderea Cortinei de Fier, Rich fiind cel care a contribuit decisiv la aparitia miliardarilor de carton din Rusia.
Magnatii lui Rich


Destinatia: Romania

In ultimii ani, Marc Rich a fost prezent pe piata din Romania, insa mai mereu tranzactiile in care a fost implicat au fost invaluite in mister. El l-a „creat” pe Igor Ziuzin, oligarhul rus care a preluat COS Targoviste si Industria Sarmei SA

Campia Turzii. Ambele privatizari au fost facute de Guvernul Adrian Nastase. Acelasi Rich este legat ombilical de Vitali Machitski si Oleg Deripaska, cei care au preluat intreaga industrie de aluminiu din Romania in urma unor procese de privatizare controversate, unul dintre ele (ALRO Slatina) fiind investigat de procurorii anticoruptie.

Un alt personaj interesat de ALRO este Mihail Cernoi, exponent al mafiei ruse si fost partener al lui Deripaska. Potrivit informatiilor obtinute de EVZ, Cernoi se afla in spatele rafinariei Rafo Onesti - care a beneficiat de facilitati fiscale acordate de statul roman. Si el a avut conexiuni cu Marc Rich, din vremea razboaielor „aluminiului”, care au zguduit Rusia anilor ‘90. Recent, EVZ a dezvaluit ca e sub lupa serviciilor secrete din Romania.

Un alt personaj legat de Rich este Mikhail Fridman, influentul magnat care detine Alfa Group, finantatorul celor mai importanti oligarhi rusi cu interese la noi.


„Creierul” escrocheriilor, o viata din scandal in scandal

S-a ridicat din tranzactii internationale tenebroase si este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj. Numele: Marc Rich. El este numitorul comun al oligarhilor rusi cu interese in Romania. Are tripla cetatenie: israeliana, spaniola si elvetiana. La cea americana a renuntat, fiind urmarit 18 ani de FBI, dupa ce in 1983 a fost acuzat de evaziune fiscala si „comert cu inamicul sovietic”.

Prejudiciul adus SUA se ridica la aproape 50 de milioane de dolari. Marc Rich este renumit si pentru sfidarea simultana a embargourilor internationale. Ca sa concesioneze doua zacaminte diamantifere din Africa de Sud, Rich a vandut anii ‘80 regimului de la Pretoria petrol sovietic si iranian. Pe care l-a cumparat cu grane.

Guvernul „nazist” (Apartheid) din Africa de Sud era supus sanctiunilor ONU, iar URSS si Iranul se aflau sub embargou american. Ultima - in urma crizei ostaticilor de la Ambasada SUA din Teheran (1979).

Implicat in retele transfrontaliere de spalare de bani si contrabanda, March Rich s-a remarcat si in scandalul furnizarii de pasapoarte israeliene catre mafia rusa. Impreuna cu membrii acesteia a derulat trafic de arme de mare amploare in Orientul Mijlociu. Complice: celebrul terorist palestinian Abu Nidal.

Rich a scapat insa de bratul lung al justitiei americane, izolandu-se in resedinta sa somptuoasa din Zurich-Elvetia, pazita non-stop de garzi israeliene inarmate pana-n dinti.

„Mega”, nume de cod

In ianuarie 2001, fostul presedinte american Bill Clinton l-a gratiat pe Rich in ultima zi de mandat. Demersul Casei Albe a detonat un scandal urias in presa americana, jurnalistii descoperind ca miliardarul a finantat campania electorala a democratului Al Gore, dar si actiunile lui Clinton.

Ziarele „New York Post” si „New York Times” au dezvaluit ca printre cei care au facut presiuni pentru gratierea lui Rich s-au numarat Shabtai Shavit, fostul sef al Mossad, ex-premierul Israelului, Ehud Barak, dar si actualul prim-ministru, Ehud Olmert - atunci primar al Ierusalimului. Intr-o scrisoare, Shavit i-a confirmat lui Clinton ca Marc Rich „a oferit consultanta agentiilor de spionaj israeliene, inregistrand rezultate dincolo de asteptari”.

La randul sau, Ehud Barak a elogiat contributiile lui Rich la securitatea nationala a Israelului. Ulterior, Casa Alba a confirmat oficial ca fugitivul este considerat de Tel Aviv „un aliat de importanta critica”. Toate acestea completeaza un raport MI6 (serviciul britanic de spionaj) devenit public, in care se semnaleaza apartenenta lui Rich la Mossad.

Numele de cod „Mega”, folosit de Rich, a fost aflat de englezi in februarie 1997, prin interceptarea unei convorbiri telefonice dintre un ofiter Mossad, incartiruit la Ambasada Israelului din Washington, si superiorii sai din Tel Aviv. Mai mult, ziarele din State, preluate de „Jerusalem Post”, au vehiculat si apropierea lui Marc Rich de CIA.

FBI ancheteaza circumstantele gratierii lui Rich si donatiile acestuia catre democratii americani. Dar filmul nu se opreste aici: succesorul lui Clinton, George Bush jr., a anuntat public ca va anula decretul controversat. In scurt timp, s-a razgandit subit. Rich a donat bani mai multor organizatii israeliene (Ben-Gurion University, Israel Museum sau Jerusalem Foundation).

Magnati pe banda rulanta

Rich e activ in pietele petrolului, aluminiului, metalurgiei, agriculturii si, mai nou, cea imobiliara. Urmarirea judiciara din Occident l-a facut pe controversatul personaj sa-si intinda tentaculele peste Europa de Est inca din timpul comunismului. Spargerea URSS si regimul lui Boris Eltan au insemnat o mina de aur pentru el.

Atunci s-au organizat faimoasele privatizari din Rusia, in cadrul programului „terapiei de soc”, gandit de specialistii magnatului evreu George Soros si ai partenerului sau, Jeffrey Sachs. Acesta din urma chiar l-a consiliat economic pe Eltan. Legaturile lui Rich cu Soros&Sachs sunt de notorietate. „Terapia de soc” din anii ‘90 a provocat in Rusia superinflatie si haos economic.

In acea perioada, au aparut pe banda rulanta actualii oligarhi. Printre principalii beneficiari a fost Marc Rich, cel care a preluat pe nimic productia de aluminiu a Rusiei. Paul Klebnikov, editor al revistei „Forbes” si autor al cartii „Nasul Kremlinului”, sustine ca atunci Rich a cumparat aluminiu rusesc la preturi incredibil de mici.

Cu bani jos. Apoi l-a vandut pe pietele occidentale, provocand scaderea cotatiilor internationale cu 30a si amenintand cu falimentul producatorii vestici. Exporturile au fost atat de mari incat s-a ajuns la criza pe piata ruseasca, nemaiexistand aluminiu nici pentru conservele de peste.

In acea perioada, Marc Rich a introdus in Rusia mecanismul livrarilor de materie prima in sistem „toolling” (contract cu plata minima garantata). Acesta presupune ca producatorul are incasari minime garantate, indiferent daca livreaza unui client marfa sau nu. Producatorii cu care lucra intermediarul Rich erau Rusal si KraZ. Adica „elevii” sai, oligarhii Oleg Deripaska si Mihai Cernoi.
Cartierul general din Elvetia





Fortareata de la Zug

Cartea lui Klebnikov dezvaluie ca Rich a fost asociat cu figuri inalte din partidul comunist si din KGB. Facea afaceri si cu directorii companiilor de stat care-i vindeau marfa la 5%-10% din pretul pietelor internationale. Cei care-l ajutau pe Rich primeau comisioane in conturi din Elvetia, tara identificata de agentiile internationale de informatii ca fiind un centru important de spalare a fondurilor rusesti.

Investigatiile lui Klebnikov au scos la iveala ca Rich a fost cel care i-a invatat pe oligarhii rusi sa ocoleasca legile prin suveici internationale de companii off-shore si conturi anonime elvetiene. Majoritatea firmelor anonime ale „elitei de carton” rusesti au fost infiintate in cantonul elvetian Zug.

Acesta este locul de unde, ca un paianjen, Rich si acolitii sai isi conduc operatiunile mondiale. Tot in Zug sunt inregistrate si companiile paravan prin care oligarhii rusi au preluat o felie din economia Romaniei. La un moment dat, potrivit unui articol din „Wall Street Journal”, publicat in 1993, companiile lui Rich au fost anchetate pentru frauda in Rusia.

Prevazator, miliardarul a iesit cu numele din principalele firme ale sale, fiind inlocuit de apropiati, printre care si oligarhii moscoviti. Cea mai importanta companie a lui Rich este casa de comert Marc Rich&·Co AG (Zug) care a bulversat piata aluminiului din Rusia. Ulterior, firma si-a schimbat numele in Glencore International AG.

Maestrul combinatiilor internationale a capusat cat a putut statul roman.El s-a inteles atat cu comunistii, cat si cu cei care au preluat puterea dupa 1989

Zurich, perioada Razboiului Rece. Ministrul comertului exterior din Romania comunista, Stefan Andrei, se intalneste in aeroport cu un om de afaceri care, cu cativa ani inainte, incalcase embargoul impus de americani Uniunii Sovietice.

Invazia din Afganistan ii facuse pe americani sa blocheze exportul de grau catre URSS, dar Rich incalcase consemnul si livrase marfa „dusmanului”. Asa ca a fugit din America.




Intermediarul bogat al lui Ceausescu

La o cafea, Andrei si omul suspectat de legaturi cu spionajul sovietic au perfectat detaliile unor tranzactii profitabile. In acel moment, Marc Rich era unul dintre intermediarii favoriti ai regimului Ceausescu.

Fiecare schimb comercial se ridica la zeci de milioane de dolari, iar Rich raspundea prompt comenzilor. „Faceam afaceri cu el si in domeniul cuprului si in domeniul sroturilor de soia si al aluminiului. Si Petrolimportexport (n.r. - atunci, firma de stat) aducea petrol prin intermediul lui Rich”.

Andrei continua: „Avea viziune planetara si lucra cu o armata de specialisti. Am inteles ca si Petre Roman a lucrat dupa aia cu Rich”.
La esaloanele inferioare ale puterii, afaceristul a utilizat oameni din comertul exterior. Potrivit unor surse apropiate puterii, imediat dupa 1989, el a fost reprezentat in Romania de Florian Stoica, fost director in Ministerul Comertului Exterior si ex-ambasador in Sudan.
Embargoul din Iugoslavia

Complice cu regimul Iliescu

> Potrivit Departamentului american al Agriculturii, Rich a intermediat exporturi de grane din SUA in Romania, la finele anilor ‘80, in cadrul unui program subventionat de statul american. Companiile lui au primit 95 de milioane de dolari ca sa cumpere cereale destinate pietelor din China, URSS, Arabia Saudita si Romania. Dupa investigatia americanilor, Rich nu a mai primit contracte de stat.

> Rich a intermediat si vanzarile de petrol ale regimului Ceausescu, noteaza publicatia „International Trade Finance”, in mai 1989.

> Intr-un document al Departamentului american al Trezoreriei se arata ca Rich a incalcat embargoul impus Iugoslaviei la inceputul anilor '90, livrand regimului Milosevici cupru si petrol. Conform publicatiei specializate „Oil Daily”, in afacere a fost implicata si Romania, unde Marc Rich a procesat petrolul destinat Iugoslaviei.






Interventie la Roman

Operatiunea „Antisemitismul”

Evreu de origine, Marc Rich ar fi avut rolul sau in condamnarea antisemitismului in Romania, printr-o interventie la ex-premierul Petre Roman, sustine liderul Ligii Anti-Defaimare, Abraham H. Foxman. Intr-un articol din „New York Times” (24 martie 2001), el povesteste ca i-a cerut lui Rich ajutorul dupa 22 decembrie 1989, cand in Romania a observat o „recrudescenta a antisemitismului”.

„Foxman a spus ca a apelat la Rich pentru ajutor si in curand l-a intalnit pe noul premier Petre Roman, care, rapid, a luat pozitie fata de atitudinile antisemite”, scrie „NY Times”. Foxman a recunoscut ca organizatia sa a fost finantata de fundatiile lui Marc Rich, conduse de Avner Azulay, unul dintre „locotenentii” magnatului. Acesta a facut parte din conducerea Mossad. Petre Roman spune insa ca a condamnat antisemitismul din proprie initiativa.

Afaceri marca „Rich”

> GLENCORE ROMANIA. Interesele lui Marc Rich sunt prezente in Romania prin firma Glencore Romania. Aceasta este controlata de australianul Steven Frank Kamlin, nimeni altul decat vicepresedintele companiei-mama Glencore International AG din Zug. De altfel, Kamlin conduce in Elvetia mai multe dintre ramificatiile corporatiei lui Rich. Glencore Romania detine la noi societatile Rombarge Transport si Barter Port Operator. Prima, profilata pe transporturi, este implicata in operatiunile de comert ale Glencore desfasurate in zona. A doua, un trader de deseuri metalice neferoase si cereale, este operator portuar, exploatand o dana la Agigea.

> PROCES CASTIGAT. In anii ‘90, Glencore Proteine Romania SRL, o subsidiara a casei de comert din Elvetia, a „usurat” statul roman de zece milioane de dolari. Suma a fost castigata de Glencore intr-un proces comercial, intentat Departamentului de Comert Exterior (DCE). In 1996, DCE a respins eliberarea licentei de export solicitata de Glencore. Societatea cumparase deja 100.000 tone de grau pentru export de la Agentia Nationala a Produselor Agricole. Insa, fiind in imposibilitate de a exporta, s-a trezit ca marfa ii ramane pe cap. Mai mult, beneficiarii externi ai contractului i-au actionat in judecata, cerandu-le daune. In consecinta, Glencore a dat statul roman in judecata, care a pierdut odata cu procesul.

> SCANDALUL ALRO. In 1997, reprezentantii Glencore International AG au exprimat public intentia de a imprumuta asociatia salariatilor pentru achizitionarea a 80%-90% din actiunile fabricii de aluminiu. Compania dorea sa i se garanteze aprovizionarea cu aluminiu. Ulterior, la privatizarea ALRO in favoarea grupului Marco International detinut de oligarhul Vitali Machitski, Glencore a protestat fata de faptul ca privatizarea s-a facut prin majorare de capital. Cel care conducea Marco, Alan Kestenbaum, fondase firma in 1983, impreuna cu... Marc Rich. Autoritatile romane fusesera avertizate de firma americana AIG, si ea interesata de ALRO, ca in spatele Marco se afla Rich. Privatizarea ALRO e investigata de procurorii DNA.

> PETROL CONTRA HRANA. Companiile Marc Rich Group Ltd si Glencore au fost mentionate, in anul 2005, in raportul „Petrol contra hrana” al Comisiei „Volcker”, printre companiile care au mituit regimul Saddam Hussein pentru a primi titei. Glencore a luat si un milion de barili de la Rompetrol, care, la randul sau, il obtinuse tot de la irakieni. Un raport CIA recent a confirmat ca Glencore a mituit regimul Saddam Hussein in cadrul programului irakian „Petrol contra hrana”. Cele doua companii sunt anchetate de justitia din Elvetia.

> „SPIONAJ SI TRADARE”. Timp de multi ani, reprezentantul Glencore in regiunea balcanica a fost bulgarul Stamen Stantchev, dupa cum a declarat el insusi intr-un interviu acordat revistei „Capital”. Acuzat de spionaj in Romania, in dosarul privatizarilor din energie, Stantchev a fost ofiter special in armata bulgara.

> FURNIZOR AL RAFINARIILOR. Glencore este unul dintre principalii furnizori de titei catre RAFO Onesti si Petrom si a primit contracte de stat si la Termoelectrica - pentru pacura. In ultimii ani, reprezentantii Glencore in Romania au mai fost Alexandru Bittner - numit de presedintele Basescu „seful Mafiei de Baneasa” si Yoav Stern, sotul vedetei TV Oana Cuzino.
Tinta strategica





Tunurile de la Petromidia

La doar cateva luni dupa executia Ceausestilor, Marc Rich a fost „preluat” de noile autoritati de la Bucuresti, cu care a intrat intr-o noua era a afacerilor profitabile. El a facut cu primul guvern postrevolutionar, o intelegere ce i-a adus profituri greu de estimat.

In decembrie 1990, guvernul condus de Petre Roman aproba o hotarare privind „cooperarea cu firma Marc Rich·Co pentru modernizarea unor instalatii din cadrul societatii comerciale Petromidia SA”. Detaliile contractului au fost secretizate. Intr-o declaratie acordata EVZ, fostul premier le desecretizeaza: „Rich a investit 50 de milioane de dolari la Petromidia, primind la schimb produse petroliere. Rafinaria nu avea partea de rafinare pusa la punct, cea care sa aduca plusvaloare”.

Potrivit liderului sindical de la Petromidia, Petre Petrea Tancau, firma lui Rich, a inlocuit utilajele si a adus si specialisti pentru aceasta operatiune. Tancau este lider al Sindicatului Liber „Petrochimistul” din 1990 si a asistat la toate aceste schimbari.

In birou la Roman

In vremurile tulburi de atunci, intelegerea dintre controversatul magnat urmarit de FBI si guvernul roman s-a facut fara licitatie. „A fost o oferta facuta de Marc Rich, la mine in birou, in aprilie 1990, pentru ca Petromidia sa atinga un nivel superior de rafinare. El avea afaceri inainte de 1990 si cunostea rafinaria Petromidia”, spune Petre Roman.

Fostul premier mai povesteste ca in tratative au mai fost implicati ministrul petrolului, Gheorghe Caranfil, si ministrul finantelor, Ion Patan. In momentul negocierilor, adjunctul lui Patan la Finante era Theodor Stolojan. La adoptarea hotararii de guvern (8 decembrie 1990), privind contractul dintre Rich si executiv pentru Petromidia, Stolojan era deja ministru plin.

In lucrari a fost implicat si un om de afaceri roman, Gheorghe Alexandru Hetel, care a primit subcontractari. Fost director in Petromidia inainte de 1989, el i-a fost recomandat lui Rich de angajatii rafinariei, iar pe o parte dintre acestia i-a preluat la firma sa, HGA Servimpex, afirma liderul sindical. Potrivit site-ului companiei, Hetel a primit contracte la Petromidia de la consortiul format de Marc Rich·Co si grupul petrolier francez Total.

Astazi, Hetel, om de afaceri care l-a insotit pe presedintele Ion Iliescu intr-o vizita in Orientul Mijlociu, detine mai multe companii in constructii, petrol si energie. Printre asociatii sai se numara fratele unui parlamentar PNL, Adrian Calimente.
Prada



„A luat 40-50 la suta din ce se prelucra”

Liderul sindical Tancau, un veteran al rafinariei, spune insa ca, dupa retehnologizare, Rich a devenit furnizor de titei pentru rafinarie, preluand produsele petroliere. „Pana in 1997, Rich a luat 40-50 la suta din ce se prelucra la Petromidia, iar restul, compania petroliera de stat. In perioada 1994-1996, el a facut aceste operatiuni prin Glencore (n.r. - noul nume al companiei Marc Rich·Co)”, adauga Tancau. Afacerile lui Rich la Petromidia sunt greu de estimat, „zeci, sute de milioane de dolari”, adauga el.
CONSORTIU

Alianta cu Felix si cu omul Securitatii

Rich a incercat sa obtina rafinaria Petromidia, plasata strategic: aproape de spatiul ex-sovietic, dar si de Orientul Mijlociu, zone foarte bogate in titei.

Liderul sindical Tancau: „Era prin 1993 cand s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei. A fost o afacere serioasa, Rich a vrut sa cumpere. Nu s-a ajuns fiindca n-au vrut sa vanda. S-a opus, din cate stiu eu, un secretar de stat pe domeniul petrochimic”. Petre Roman completeaza: „Rich nu a reusit sa cumpere fiindca guvernul Vacaroiu nu era atasat de ideea de privatizare in sine”.

Contra privatizarii au fost si sindicalistii lui Tancau, care se temeau ca isi vor pierde, multi dintre ei, locurile de munca. De la momentul acesta s-au acumulat pierderi imense, pana la privatizare, adauga fostul premier Roman. In iunie 1997, „gaura neagra” Petromidia avea datorii de 300 de milioane de dolari, fiind, practic, in sapa de lemn.


In acelasi an, compania controlata din umbra de Rich, Glencore AG, face un parteneriat strategic in Romania. Asociatii lui Rich erau Dan Voiculescu (fost om de incredere al comertului exterior comunist) si Stefan Margineanu (fost ofiter DIE - conform mai multor surse), patron in industria metalelor.

La sediul companiei lui Voiculescu, „locotenentul” lui Rich, Willy R. Strothotte, anunta perfectarea consortiului Glencore-Grivco-Metanef (firma lui Margineanu). Trioul punea la bataie 650 de milioane de dolari pentru privatizari in Romania in petrol si metalurgie feroasa si neferoasa. Oficiosul PDSR „Dimineata” din 28 august 1997 consemna sec: „Nu a fost dezvaluit nici numele consortiului si nici aportul de capital, in procente, al celor trei societati”.

Voiculescu si paravanul lui Rich s-au inscris in cursa pentru Petromidia, rafinaria ravnita de magnat inca dupa Revolutie. De data aceasta, in perioada 1998-2000, escrocul international a pierdut cursa in fata Rompetrolului lui Dinu Patriciu. Glencore a pierdut si cursa pentru Petrom, care a revenit, in anul 2004, austriecilor de la OMV.


“Luati mana de pe controlul politic al tarii!”

Aceasta a fost fraza cheie a unui mesaj public al presedintelui cu adresa directa catre Cartelul Oligarhiei. Cartelul burgheziei rosii, a oportunistilor si fostilor nomenclaturisti s-a constituit in cadrul Marelui Jaf National care a debutat sub patronajul lui Iliescu si Roman si a continuat neincetat vreme de aproape doua decenii. Traian Basescu a intrat intr-un conflict ireconciliabil cu membrii acestei grupari “care se bate cu institutiile statului democratic in incercarea de a-si mentine dominatia pe care a avut-o timp de 15 ani”, “oameni care controleaza discretionar viata economica si viata politica”. In acest mesaj public Traian Basescu, definea practic criza structurala a Romaniei. Totodata, Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Magureanu, precum si membrii Guvernului din 1990, implicati in dosarul „Mineriada ‘90“, sunt la un pas de trimiterea in judecata in urma administrarii unor noi probe. Alaturi de acestia, toti magnatii Romaniei ale caror dosare au fost reevaluate dupa urcarea la putere a lui Traian Basescu risca pierderea averilor si ani buni dupa gratii. In actualul razboi al puterii din Romania, lui Ion Iliescu si lui Petre Roman li se imputa fapte care le pot atrage condamnarea pe viata. Fostul sef al tarii pe vremea celebrei descinderi a minerilor din ‘90, Ion Iliescu, este acuzat de comiterea a 13 infractiuni grave, printre care genocid, subminarea puterii de stat si a economiei nationale, riscand inchisoarea pe viata. Pentru aceleasi fapte, Ceausescu a fost executat. Iliescu, Roman, Magureanu si toti ceilalti au un motiv in plus sa incerce debarcarea lui Basescu, acum cand instrumentarea dosarelor evenimentelor din decembrie 1989 si ale mineriadei din 1990 se apropie de finalizare.

Replica Oligarhiei

Coalitia retelelor subterane, s-a constituit rapid, contra unui fost membru al familiei care a hotarat sa rupa angajamentele tacite cu interesele grupului asumandu-si un angajament total cu interesele poporului. Asaltul Oligarhiei a culminat prin lansarea unei adevarate lovituri de stat indreptate impotriva presedintelui, suspendarea nefiind decat o etapa a operatiunii. Puciul celor 322, marionete ale mini-parlamentului privat al Oligarhiei dezvaluie faptul ca “democratia originala” (impostoare) lansata de Ion Iliescu si-a epuizat resursele. Democratura si-a demonstrat adevarata fata.

Pentru a-si asigura victoria impotriva lui Basescu s-au luat (si se mai iau) tot felul de masuri care sfideaza atat legile cat si elementarul bun simt. Legea referen dumului de exemplu a fost astfel modificata incat permite demiterea presedintelui cu majoritatea votantilor (art. 10) dar (art. 5) a fost modificat astfel incat referendumul sa fie invalidat, in caz ca presedintele castiga, daca nu “participa majoritatea celor inscrisi pe listele electorale”.

S-a creat un dublu standard fara precedent in istoria juridica a Romaniei ceea ce arata ca faradelegea a ajuns stapana in Parlamentul celor 322. Sistemul politic din Romania a intrat intr-o grava criza de legitimitate care ince pe cu legitimitatea institutiei Parlamentului, devenita reduta a pseudo-politicienilor arondati grupurilor de interese transpartinice.

Conceptul de partid si-a pierdut orice sens. Au iesit la iveala aliantele incre dibile intre grupari care si-au clamat ani de zile adversitatea. UDMR si PRM se afla pe aceeasi lista. PNL, care se proclama in alegerile trecute drept ireductibilul adversar al PSD a batut palma cu “dusmanul”. Minoritatile Romaniei oligarhice si etnice au ajuns, pe fata, dominante. Se lamuresc acum lucruri care erau ascunse sub patura deasa a minciunii si dezinformarii, se impart apele!




Banca Nationala a Romaniei

După 1989, guvernator al Băncii Naţionale a României a fost aproape fără întrerupere Mugur Isărescu. Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur Isărescu, ar fi fost recrutat de către Council of Foreign Relations (C.F.R.) în 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe când Isărescu se afla la post.
Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) au recrutat destui specialişti, potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene.
Controlul din start al pieţelor est-europene era un scop bine determinat, în funcţie de indicaţiile "specialiştilor" C.F.R. Totodată, Mugur Isărescu ar fi fost pregătit în vederea accederii la fotoliul de premier, deoarece evreul Petre Roman juca la două capete. De aceea, "soluţia Mugur Isărescu" a fost înaintată ori de câte ori a fost situaţia unei crize majore.
"Datorită evoluţiei evenimentelor post-decembrişte - scria un săptămânal românesc în 1999 -, s-a recurs la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a României, poziţie cheie de altfel pentru finanţele României şi de pe care nu i-a nemulţumit pe stăpânii săi. C.F.R. acţionează pe baza pârghiilor financiare de care dispune organizaţia, controlând inclusiv Federal Reserve Bank, banca investită cu coordonarea rezervei federale a S.U.A. şi emiterea dolarului ca monedă, precum şi principalele organisme financiare mondiale, F.M.I. şi Banca Mondială. Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un imens război mediatic de dezinformare în toate emisiunile economice, subliniindu-se greşeala făcută de România prin plata datoriei externe şi exemplificând prin ţări care au mari împrumuturi, dar nivel de trai mai crescut, sugerându-se că o ţară se poate dezvolta prin împrumuturi înrobitoare. De altfel, principala formă de control al unei ţări este cea financiara - specialitatea C.F.R.".
Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu, în conformitate cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale, politică monetară şi împrăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt, Irak), pas susţinut şi de prim-ministrul impus de media, de fapt de oculta financiară, Theodor Stolojan, răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondială. Pentru îndepărtarea eventualilor investitori, necontrolaţi de C.F.R., în 1991 Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine, scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de menţionat l-au constituit jocurile interbancare "permise şi încurajate" de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, INC Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România.
Sub conducerea lui Mugur Isărescu, Banca Naţională a României s-a făcut vinovată de faptul că nu a luat nici un fel de măsuri, impuse de altfel prin legislaţie (care-i conferea obligaţia de control şi intervenţie) în cazul marilor fraude bancare, de genul Columna Bank, Credit Bank, Banca Dacia Felix, Banca Internaţională a Religiilor. Conducerea Băncii Naţionale a României a cunoscut exact marile fraude de la Bancorex, pe care le-a acoperit. În afara celor două miliarde de dolari ce au dispărut din România, B.N.R., care poseda toate pârghiile necesare pentru a preveni scurgerile financiare din România, le-a acoperit prin cererile de trecerea la datorie publică a creditelor clientelare oferite de Bancorex diverselor grupări mafiote.
Deşi B.N.R. are o Direcţie de Supraveghere şi Control Valutar nu a luat măsuri pentru repatrierea valutei, care, obţinută în urma tranzacţiilor externe, nu a mai intrat în ţară (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA, afacerile cu tutun, bumbac şi industrie uşoară). "Faptul că Isărescu ar fi fost recrutat de C.F.R. poate fi susţinut de motivul că niciodată, indiferent de interesele politice, Mugur Isărescu nu a putut fi schimbat, cu toate incidentele penale ale afacerilor familiei [sale] cu cetăţeanul Heinrich Schorsch, bănuit a fi agent dublu, inclusiv F.M.I. şi Banca Mondială jucând cu asul Isărescu în mânecă, ameninţând cu sistarea oricărei creditări în cazul schimbării acestuia."

Trebuie arătat că numirea lui Mugur Isărescu ca prim ministru al României, la sfârşitul anului 1999, a contribuit la desăvârşirea marilor infracţiuni desfăşurate la Fondul Proprietăţii de Stat, îndeosebi cele derulate cu infractorii israelieni, cum este cazul afacerilor lui Sorin Shmuel Beraru şi privatizarea Hotelului Bucureşti (infractori Eliahu Rasin şi Robert Badner, alături de Radu Sârbu). Astfel, privatizarea Hotelului Bucureşti era anchetată la sfârşitul anului 1999 de Corpul de Control al primului-ministru Radu Vasile, sub conducerea secretarului de stat Ovidiu Grecea, când preşedintele României, Emil Constantinescu, dă o adevărată lovitură de stat destituindu-l pe premierul Radu Vasile şi înlocuindu-l cu Mugur Isărescu. Imediat secretarul de stat Ovidiu Grecea a fost destituit la rândul său, iar controlul efectuat la F.P.S., control ce trebuia să conducă la destituirea preşedintelui Radu Sârbu, a fost brusc stopat, iar Raportul inspectorilor guvernamentali s-a pierdut prin sertarele noului prim-ministru al României, în timp ce dubioasele afaceri de la F.P.S. şi-au urmat nestingherite cursul.
La nici un an de la numirea sa ca prim-ministru al României, îl regăsim pe Mugur Isărescu drept candidat la preşedinţia României. Cine era Isărescu, se poate întreba oricine! Fără a face politică, fără a fi o personalitate propriu-zisă, destul de anost, el este propulsat din 1990 guvernator al Băncii Naţionale a României, prim-ministru al României şi apoi candidat la preşedinţia ţării, având o largă susţinere politică.
Se cunoaşte războiul declarativ de la începutul anului 2001 dintre noul prim-ministru Adrian Năstase şi reîntorsul guvernator la Banca Naţională a României, Mugur Isărescu. În vederea compromiterii politice a unui potenţial viitor contracandidat la preşedinţia României, A. Năstase (anagrama lui "e Satanas") îi promitea chiar lui Isărescu că îl va destitui cu tam-tam din fruntea Băncii Naţionale, şi luase alături de sine în acest scop atât Curtea de Conturi (a cărei anchetă la B.N.R. a rămas, până la urmă, practic ascunsă de ochii opiniei publice - noi o vom publica, totuşi, într-un număr viitor), dar şi pe "fiorosul" secretar de stat Ovidiu Grecea, reinstalat ca şef al Corpului de Control al Guvernului.
Ce s-a întâmplat, până la urmă, cu războiul Năstase-Isărescu nu s-a mai aflat. O tăcere inexplicabilă s-a aşternut peste gălăgioasa dispută. De fapt, stăpânii oculţi din S.U.A. ai celor doi i-au pus să facă pace, iar pionii au fost sacrificaţi (Ovidiu Grecea a trebuit să plece la capătul lumii ca ambasador al României).

Banca Dacia Felix,
Cadou guvernamental prietenilor israelieni şi mafiei calabreze
După eforturi constante şi o încrâncenare disperată, sprijinite însă de ajutorul politic nemijlocit al guvernului Adrian Năstase, care prin Ordonanţa Guvernamentală nr. 68/2001 a dărâmat lupta de peste 5 ani a Băncii Naţionale a României, falimentara Bancă Dacia Felix a fost redeschisă oficial în anul 2001 de către noul său proprietar, grupul israelian "Robinson", reprezentat la vârf, la un moment dat, de agentul Mossad Liviu Alfred Mandler. Prin preluarea falimentarei bănci Dacia Felix, grupul israelian al lui Fredy Robinson a devenit, printre altele, din anul 2000, proprietar al postului de televiziune Tele 7 ABC. Preluarea conducerii acestui post TV de către tandemul israelian Robinson-Mandler a condus la rapida debarcare din schema de programe a
incomodului ziarist Dan Diaconescu, fapt ce l-a de determinat pe acesta din urmă să întreprindă eforturi supraomeneşti pentru a înfiinţa postul de televiziune OTV, post care însă a fost interzis ulterior la solicitarea a trei organizaţi evreieşti.
Banca Naţională a României s-a străduit nestrămutat până în Mai 2001, să declare falimentul Băncii Dacia Felix, fiind obligată de lege să recupereze prejudiciul adus statului român de peste 100 milioane de dolari. În acest scop a fost obţinută chiar şi numirea lichidatorului, firma Price Waterhouse Coopers, fapt ce trebuia să declanşeze recuperarea celor 100 milioane USD. Cităm un fapt senzaţional din raportul lichidatorului, anume că israelienii şi-au ales ca recuperator pe chiar unul dintre falimentatorii băncii:
"La 3 martie 1999, s-a încheiat un contract de colaborare între Banca Dacia Felix [respectiv preşedintele acesteia, Liviu Mandler] şi Ion Ilie Mania, având ca obiect recuperarea unor credite [datoriile către bancă]..., pentru care Ion Ilie Mania primeşte un comision de 5% din recuperări, plus o sumă pentru cheltuieli de 50.000 de dolari pe an".
Însă Ion Ilie Mania este omul mafiei italiene.
Indiferent de bârfele dâmboviţene referitor la sora premierului Năstase, Dana Barb, precum că aceasta n-ar fi străină de apariţia Ordonanţei Guvernamentale ce i-a favorizat tranşant pe israelienii de la Banca Dacia Felix (re-denumită în prezent EUROMBANK), prin faptul ca a fost directoare a reprezentanţei din România a firmei de avocatură evreieşti cu sediul central în Wall Street-New York, Herzfeld & Rubin, firmă ce s-a ocupat în România de interesele Băncii Dacia Felix, motivarea gestului guvernanţilor este legată şi de confidenţiale interese economice şi politice, de apropierea lor de agenţii Mossad şi de aranjarea cu cercurile evreieşti americane a vizitei în S.U.A., atât pentru premierul Adrian Năstase, cât şi pentru preşedintele Ion Iliescu. Oricum, paginile de internet ale firmei Herzfeld & Rubin o prezentau până recent pe sora primului ministru, Dana Barb, ca pe o redutabilă economistă ce face parte din rândurile staff-ului firmei. Afirmaţie ridicolă, pentru că Dana Barb nu avea studii economice. Surpriza vine din altă direcţie: directorul central al Herzfeld & Rubin, firmă cu puternică activitate în România, este evreul Mark Meyer, de ale cărui servicii a beneficiat Adrian Năstase în S.U.A., aşa cum am arătat în capitolul Personajele cheie ale afacerilor israeliene (poziţia: despre Mark Meyer).
Recuperatorul bancar al israelienilor va recupera pentru tandemul Robinson & Mandler şi cele circa 100 milioane dolari, bani care însă ar fi trebuit recuperaţi de lichidatorul englez pentru statul român, dacă nu ar fi intervenit politic guvernul Năstase, cedând datoria băncii către stat pentru numai 22,5 milioane dolari, conform următorului aranjament: la trei zile de la încasarea sumelor recuperate, Dacia Felix (respectiv tandemul Robinson-Mandler, cu executorul Mania) va plăti 25% din sumele încasate către Banca Naţională a României şi către C.E.C. Cine este însă acest recuperator?
Recuperatorul Ion Ilie Mania este chiar unul dintre acţionarii semnificativi ai băncii de pe vremea când, în 1993, 1994 şi 1995, sute de români îşi depuneau la bancă economiile. Este, pentru cine va cerceta faptele, unul dintre principalii actori care au împins banca în faliment. Firmele sale, cu care a obţinut creditele de la Dacia Felix, sunt STIMA INGINERING s.r.l, LIROM s.r.L, MATAL STAR s.r.l. şi STIMEL ş.a., firme ce s-au bucurat din plin mai apoi de falimentul băncii.
Om al mafiei calabreze, N'Dragheta, Ion Ilie Mania este unul dintre cele mai controversate personaje ce au apărut în România după 1989, deşi pozează în onorabil om de afaceri român, iar poliţia şi-a făcut un obicei din a nu-1 deranja. În cadrul mafiei calabreze poartă titlul de "adjutore". Acest titlu îl poartă acceptaţii, cei ce nu fac parte din Familie, unde se impune rudenia de sânge, iar rolul lor este acela de consultanţi financiari şi plasatori de capital negru în afara Italiei, în vederea spălării banilor. Legislaţia dură antimafia din ultima vreme din Italia, şi implicarea directă a F.B.I., a obligat mafia calabreză să caute alte teritorii de operare.
Condamnat penal în timpul regimului socialist, Ion Ilie Mania reuşeşte să ajungă în Italia încă din vremea lui Ceauşescu, unde obţine cetăţenia italiană, dar totodată se ocupă intens de cariera sa infracţională, întors în România după 1989, Ion Ilie Mania s-a bucurat de statutul de "investitor străin", dând de fapt tun financiar după tun, dar s-a făcut remarcat mai ales prin tunurile de la Banca Dacia Felix, unde a reuşit, prin firmele sale, să ocupe poziţia de acţionar semnificativ al băncii, forţând astfel banca să îi acorde credite neperformante, pe care evident nu le-a mai rambursat, ocupându-se totodată de distrugerea unuia dintre cei mai importanţi acţionari, Sever Ion Mureşan, şi de falimentul băncii. Odată falimentată, deponenţii români ruinaţi, Banca Dacia Felix a fost "cumpărată" de la Arcom S.A. pe nimic de către agenţii israelienii trimişi de Fredy Robinson, deşi banca avea de recuperat creanţe de peste 100 milioane de dolari americani, fapt care ne duce cu gândul că încă de la început Mania a acţionat în mod mafiot pentru a le servi israelienilor banca pe tavă.
Printre victimele lui Ilie Mania din privatizarea românească s-au aflat la un moment dat întreprinderile româneşti Oţelul Roşu Braşov, Înfrăţirea Oradea şi Electrotimiş (pe aceasta din urmă acaparând-o - ca şi pe celelalte două - prin ingineria unei societăţii mixte, metodă consacrată, în care deţinea 52% din capitalul social, şi prin intermediul căreia, în perioada 1997-1998, a smuls credite nerambursate de la Banca Română de Dezvoltare de mai multe sute de mii de dolari americani). În general, după ce a devalizat întreprinderile luate de la stat, după ce le-a împovărat de datorii la bănci, "Naşul" Mania le-a vândut "fraierilor".
În scopul de a-şi atrage protecţia Poliţiei Române, în vremurile bune ale Băncii Dacia Felix, Ilie Mania a intermediat sponsorizarea clubului sportiv Dinamo (club al Ministerului de Interne), dar şi-a tras şi o frumoasă sumă în folos personal din această afacere. Despre relaţiile sale cu Poliţia Română, vă vom reda un interesant episod, care îl are la bază pe Cheorghe Stan, secretar C.A. la Dinamo pe vremea când Mania sponsoriza clubul.
În cursul lunii iunie 1998, pe terasa Restaurantului Cina din Bucureşti, apare un grup de italieni (de la firma FIN PART-Milano) reprezentaţi şi susţinuţi de Ion Ilie Mania pentru a avea discuţii prealabile neprotocolare cu oficiali din cadrul Fondului Proprietăţii de Stat privind preluarea de către italieni a Restaurantului Cina sau a Hotelului Bucureşti. Ion Ilie Mania fiind însă căutat de Interpol, şi de aceea neputându-se afişa prea des, principalul actor al acestor negocieri era unul dintre oamenii săi de încredere, colonelul în rezervă Gheorghe Stan, fost şef al serviciului juridic din Ministerul de Interne şi profesor la Academia de Poliţie.
Controlând practic şi serviciul de cadre al ministerului, Gh. Stan avea şi are intrare la o parte dintre şefii poliţiei române, fiind totodată deschizătorul de uşi pentru Ilie Mania. Stadiul negocierilor îi era prezentat zilnic lui Mania de către Stan, în biroul secret al adjutorelui de pe Calea Victoriei, situat deasupra magazinului Steilmann, bârlog pe care nici Interpolul nu l-a dibuit în acea vreme, pentru că... n-a vrut politia română. Aici au participat la discuţii confidenţiale şi unii funcţionari ai F.P.S., directori ai Hotelului Bucureşti, aici a fost elaborat chiar şi conţinutul a ceea ce trebuiau să devină ulterior hotărâri şi mandate ale Fondului Proprietăţii de Stat (aşa cum este mandatul de validare a unei hotărâri A.G.A. privind preluarea patrimoniului Hotelului Bucureşti de la firma franceză Pargest la firma italiană Fin Part). Trebuie arătat că în toată această perioadă Ion Ilie Mania era dat în urmărire prin Interpol, deoarece din 1990 Guarda di Finanza Italiana obţinuse condamnarea sa la închisoare pentru fals şi uz de fals.
Faptul că Gheorghe Stan a rămas ataşat de hoteluri şi restaurante, este dovedit de faptul că în prezent acesta s-a lipit de Dan Matei Agaton (ministru în guvernul Adrian Năstase), devenind şeful serviciului juridic al Ministerului Turismului. Or, cel mai mare succes al Ministerului Turismului este preluarea de la A.P.A.P.S. (fostul F.P.S.) a privatizărilor din turism.
Întreaga activitate financiară din România a lui Ion Ilie Mania s-a ancorat permanent de legăturile sale italiene. Iniţial a folosit o scrisoare de garanţie falsă prezentată ca fiind emisă de BANCA DE NAPOLI, filiala Brescia pentru a obţine cu firmele sale un credit de la Banca Dacia Felix de 20 miliarde lei şi 2,5 milioane dolari. A contractat apoi noi credite, până la 20 milioane de dolari, garantate cu altă scrisoare de garanţie falsă (8900/363/29.12.1994) pe numele aceleiaşi bănci italiene.
A "donat" apoi un milion de dolari grupului de avocatură Charles Poncet din Geneva. Un anume avocat Laurent Kaspere, membru al grupului, devenit judecător de instrucţie, a fost determinat de Ilie Mania să ceară punerea sub acuzare a rivalului său de la Banca Dacia Felix, Sever Mureşan. Acest Kaspere a fost însă între timp condamnat la doi ani închisoare, întrucât împreună cu alţi escroci, precum şi cu Charles Poncet, au împins în faliment firma Noga Hilton din Geneva.
Referitor la Fredy Robinson, noul proprietar al Băncii Dacia Felix, este cunoscut că este proprietarul mai multor cazinouri, inclusiv în Rusia, mai recent deschizând chiar şi un cazino pe... internet. Mai puţin ştiut este însă că Fondul Proprietăţii de Stat, însărcinat să facă privatizarea în România, pe vremea când era condus de Sorin Dimitriu (dar nu numai), şi-a deschis în Israel o reprezentanţă al cărui preşedinte, numit şi plătit de statul român, era chiar mercenarul Mossad-ului, Fredy Robinson. Multe dintre privatizările româneşti au fost anticipate în birourile din subordinea sa, Robinson bătând aici palma în numele statutului român cu investitori de talia infractorului israelian Sorin Beraru (Bergovici), marele tunar al economiei româneşti.
Pentru a demonstra apartenenţa lui Liviu Alfred Mandler la agenţia israeliană de informaţii (Mossad), vom evoca un scurt episod din tinereţea sa, când alături de alţi colegi din forţele de securitate israeliană, a participat la un comando rămas celebru, împreuna cu acei colegi de arme. Mandler apărea la un moment dat coproprietar cu Robinson al marelui Cazinou Vernescu din Bucureşti. De fapt, toate cele opt cazinouri din Bucureşti aparţin unor evrei israelieni, fiind folosite pentru spălare de bani şi expatriere infracţională de mari fonduri din România către Israel, rezultate în urma desfăşurării activităţilor ilicite.
Acţiunea Mossad la care ne referim, cu participarea activă a lui Mandler, s-a desfăşurat la 4 iulie 1976 şi a fost numită Fulgerul. Atunci, debarcând din avioanele venite de la 4.000 km distanţă, agenţii israelieni au reuşit să elibereze din mâinile teroriştilor ostaticii evrei capturaţi pe aeroportul internaţional Entebbe din Uganda.

FALIMENTUL BANCOREX, PRIMA BANCĂ ROMÂNĂ
(Banca Română de Comerţ Exterior)
De câţiva ani, România a intrat în atenţia Grupului Bilderberg, scopurile acestei societăţi secrete mondialiste fiind, în ceea ce ne priveşte, monitorizarea şi dirijarea strategică a procesului de privatizare, pentru a se asigura trecerea proprietăţii de stat în mâinile cercurilor fidele grupului în vederea integrării României în procesul globalizării.
Două dintre cele mai importante persoane care au fondat Grupul Bilderberg sunt magnaţii bancheri evrei, reprezentanţi ai celor două clanuri financiare mondiale, David Rockeffeller şi Edmund Rothschild, cu precizarea ca Rockeffeller nu este evreu practicant şi familia este convertită formal la baptism.
Pentru a înţelege sensul faptelor ce vor fi evocate în continuare, reproducem unul dintre cele mai celebre citate din David Rockeffeller: "Suntem în pragul unei transformări globale. Trebuie să declanşăm o criză majoră (economică, militară, politică, socială, educativă, religioasă) şi toate naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială".
CONSTITUIREA GRUPULUI. În anul 1954, la hotelul Bilderberg din Oosterbeek Olanda, prinţul Bernhard al Olandei a reunit în cadrul unei prime "conferinţe" circa 120 de personalităţi din înaltele finanţe ale Europei, Statelor Unite ale Americii şi Canadei, punând bazele unei noi organizaţii "neoficiale" ce avea să fie cunoscută de acum ca fiind Grupul Bilderberg, cea mai puternică societate secretă din lume.
Prinţul Bernhard de Olanda, recunoscut mason, prin apartenenţa sa la familia regală de Habsburg ar avea o ascendenţă în împăraţii romani, dar pretindea totodată a fi descendent din Casa lui David, deci din familia aristocrată evreiască. Organizarea de către prinţ a Grupului Bilderberg, a fost direct sprijinită de către societăţile secrete sioniste şi mondialiste, de către C.I.A., dar în primul rând de către Consiliul Afacerilor Externe (C.F.R.), cea mai puternică organizaţie secretă oligarhică din S.U.A. ce activa deja pentru mondializare (susţinută totodată de aceiaşi doi bancheri evrei: Rockeffeller şi Rothschild).
Organizaţia este condusă de un comitet de conducere, compus din 39 de membri (24 europeni şi 15 americani) împărţiţi în trei comisii de specialitate a câte 13 membri
fiecare. Toţi cei 39 de membri ai comitetului aparţin şi altor organizaţii secrete mondialiste sau sioniste (Illuminati, marile loji masonice, Vaticanul etc.). Acest comitet îşi are sediile în Elveţia şi stabileşte persoanele ce vor participa la întrunirile anuale în plen ("consfătuiri").
Datorită ţelurilor principale ale organizaţiei, formulate încă din 1954 de către prinţul Bernhard al Olandei - un guvern mondial pentru începutul mileniului trei, globalizarea economică mondială (o lume unică) şi o armată globală prin ONU -, precum şi datorită faptului că membrii grupului sunt cei mai puternici industriaşi, oameni de stat, bancheri şi intelectuali, Grupul Bilderberg este numit şi "guvernul mondial nevăzut".
Tot comitetul, compus din de trei ori treisprezece membri, este acela ce stabileşte ce fel de politici şi planuri vor fi discutate în cadrul întrunirilor. Nu vor participa totuşi la aceste "consfătuiri" secrete decât acele persoane ce au dovedit loialitate nestrămutată intereselor Rockeffeller-Rothschild. Orice plan adoptat în cadrul întrunirilor anuale ale Grupului a fost pus în practică într-o perioadă de maximum doi ani. Cu toate acestea nu toţi participanţii sunt neapărat iniţiaţi în scopurile secrete finale ale conspiraţiei mondiale a liderilor, ci pot fi doar reprezentanţi ai unor comunităţi şi grupuri de interese.
Milton William Cooper , fost ofiţer al serviciului secret al Marinei Militare a S.U.A., a afirmat textual, în urmă cu mai mulţi ani: "Când eram la Secret Service, am citit că cel puţin o dată pe an, poate chiar de mai multe ori, două submarine nucleare se întâlnesc pe o bază construită sub calota polară, de gheaţă. Reprezentanţii Uniunii Sovietice se întâlnesc cu comitetul politic al Grupului Bildeberg. Această metodă de întâlnire este unicul mod de a păstra secretul, departe de interceptări şi microfoane." Aceleaşi fapte relatate de căpitanul Cooper au fost relatate şi în cadrul unei ediţii a emisiunii Scientific Report (cel mai respectat program ştiinţific din Marea Britanie) a postului B.B.C.. Dar peste nici două zile, postul dezminte veridicitatea faptelor relatate, fapt unic şi fără precedent în istoria emisiunii de la B.B.C. Între timp are loc şi un atentat cu bombă asupra căpitanului Cooper, acesta pierzându-şi un picior. Ultimele informaţii publice acreditează ideea că acesta a fost mai recent asasinat.
Cel mai puternic braţ al grupului este însă ceea ce se cheamă Comisia Trilaterală (Europa occidentală, America de Nord şi Japonia). Comisia se vrea o "agenţie particulară" cu scopul declarat la înfiinţare, în 1973, de a realiza o cooperare între cele trei regiuni "în cadrul unei Noi Ordini Mondiale". Înfiinţarea Comisiei Trilaterale, numită mai rar şi G3 (a se vedea capitolul: "De la G7, la G3", din Instituţiile Financiare Internaţionale de A.F.P. Bakker, lucrare ce stă la baza cursurilor economice ale mai multor universităţi occidentale), a fost stabilită în cadrul întâlnirii Grupului Bilderberg din 1972, la propunerea bancherului Rockeffeller.
Informaţiei cuprinsă în următoarele zece rânduri nu îi putem nici dezvălui sursa, nici nu putem preciza întocmai identitatea protagoniştilor, din motive de siguranţă. Este cazul a doi ofiţeri din cadrul Serviciului de Informaţii Externe, serviciul de spionaj al României, tată şi fiu. Tatăl, un cunoscut general al acestui serviciu secret, a dispus analiza informativ-operativă a ceea ce părea să fie la început tentativa penetrării economiei româneşti de către grupuri financiare apropiate unor servicii secrete străine. Surpriza a apărut atunci când agenţii români au reuşit, mergând pe acest fir, să intre chiar în posesia unui material programatic al Grupului Bilderberg privind România, în care se vorbea chiar de necesitatea desfiinţării Bancorex, foarte puternica bancă românească până în 1989.
Din nefericire, respectivul general S.I.E. a decedat în urma unui atac de cord, înainte ca să apuce să finalizeze cercetarea informativă şi raportul special către C.S.A.T. Fiul generalului, la rândul său ofiţer S.I.E., s-a adresat ulterior unui săptămânal român, arătând dosarul privind Grupul Bilderberg unor ziarişti de investigaţii speciale, dar şi fiul a dispărut la rândul său în condiţii misterioase, înainte de a apuca să predea materialele redacţiei respectivului săptămânal. Tot ce mai putem spune este că pagina 3 a acestui săptămânal a speriat serviciile secrete româneşti prin dezvăluirile "de la sursă".
Recent premiata bancă olandeză ABN AMRO, ca fiind cea mai activă bancă din România (după falimentul Bancorex), este în realitate deţinută de familia bancherului Rothschild (Grupul Bilderberg), numele complet al băncii fiind ABN AMRO Rothschild. Or, guvernarea ţărănistă, în 1997 îl numeşte la conducerea celei mai mari bănci româneşti, BANCOREX, pe evreul român Andrei Florin Ionescu. (Mandatul a fost pus în aplicare de la F.P.S. de către Tudorel Dumitraşcu, acelaşi personaj care, în calitatea sa de director general, împreună cu evreul american Phillip Bloom, au dat un tun financiar de l milion de dolari statului român la întreprinderea aviatică Romaero-Băneasa, lui Dumitraşcu punându-i-se sechestru asiguratoriu pe avere pentru această faptă.)
Instalat la conducerea BANCOREX, evreul Ionescu are ca primă grijă numirea pe funcţia de şef al Direcţiei Plasamente Bancare a evreicei Rachel Sargent prin transfer de la Direcţia Securities a băncii ABN AMRO, permiţându-i-se astfel acesteia să facă plasamente din capitalul băncii româneşti de stat pe pieţele externe. Până la falimentul băncii, cerut insistent statului român tot de organismele internaţionale, Raşela a avut grijă să disperseze banii băncii şi totodată să spioneze intens banca. Serviciul de securitate al BANCOREX a tras puternice, dar inutile, semnale de alarmă, împreună cu Serviciul Român de Informaţii, asupra următoarelor aspecte: Raşela Sargent a introdus în BANCOREX, după orele de program, chiar şi sâmbăta şi duminica cetăţeni străini, a cerut şi obţinut fişele tuturor marilor clienţi pe care le lua şi acasă, a cerut şi obţinut fişele băncii pe grupe de activităţi, nu a prezentat rapoartele de deplasare în străinătate (lunar câte 5 zile la Londra), a încercat să intre în posesia datelor Direcţiei de Operaţii Speciale (fişe şi conturi M.I., S.I.E., S.R.I., M.Ap.N., S.P.P., Transmisiuni speciale etc.).
Ca să nu fim suspectaţi de rea-credinţă, vom reproduce numai una din relatările corecte din ziarele cotidiene ale vremii, legat de falimentarea BANCOREX. În mod curios, cele mai multe organe de presă s-au ferit să arate obârşia evreiască a "terminatorului" BANCOREX, Florin Andrei Ionescu: "în urma unei schimbări huidumeşti (cu încălcarea Legii 31 şi a Legii bancare) petrecute vineri, 14.03.1997, după ora 18°°, prin Gheorghe Ionescu şi Dumitraşcu Tudorel (oamenii F.P.S.-ului), Răzvan Liviu Temeşan este înlocuit cu Florin Andrei Ionescu...
Temeşan lăsa BANCOREX-ului un volum de afaceri de 14.195 miliarde lei cu o pondere a creditelor restante de 7,9 miliarde, cu provizioane specifice de risc de 1.168, 6 miliarde lei. Banca era cotată de către Thompson Bank Watch INC cu rating pe termen lung BBB şi pe termen scurt A2, iar conducerea băncii era "bine văzută" (well regarded). Temeşan a luat banca la 170 milioane dolari şi a adus-o la 740 milioane dolari.
Florin Andrei Ionescu - "Terminatorul". Analiza activităţii lui Florin Andrei Ionescu, "terminatorul", atestă că 74% din creditele aprobate de el sunt neperformante; 68% din creanţe date la particulari; finanţarea importurilor de petrol a fost preluată de băncile străine, Bancorex pierzând numai în acest caz cam 60 milioane de dolari pe an prin demolarea acestei afaceri, a forţat lichidarea datoriilor pe care le avea Compania Naţională de Petrol; a primit de la buget 4.500 miliarde de lei cu care a cumpărat datoriile lui George Constantin Păunescu, încercând să-l bage în faliment şi transformându-l dintr-un bun platnic într-un rău platnic; Florin Andrei Ionescu n-a plătit cei 507 milioane de dolari la extern, ba, mai mult, Bancorex a rămas şi fără cele 10 rafinării româneşti pe care le putea vinde cu aproximativ 2 miliarde de dolari sau le putea exploata ca bancă în contul statului român.
Dar cea mai mare aberaţie a lui Florin Andrei Ionescu, pe lângă o extrem de bună potriveală cu dl. Mugur Isărescu (cel care a devenit guvernator al Băncii Naţionale a României fără să aibă măcar «o oră de bancă»)... a fost inventarea unei aberaţii numită profit comparat (de neregăsit în nici un manual bancar), pe care a estimat-o la 740 miliarde de lei şi pentru care a plătit impozit real de 315 miliarde de lei şi, ca să concluzionăm, n-a introdus cheltuielile în bilanţ; adică, pe scurt, a falsificat bilanţul. În septembrie '97 banca avea fonduri cifrate la 900 miliarde de lei. Nu credem că dl. Mugur Isărescu n-a lecturat, ca «păstor» al tuturor băncilor, şi bilanţul acestei bănci; deci, totul s-a petrecut cu ştirea lui!... La plecarea din Bancorex, Florin Andrei Ionescu a primit despăgubiri personale de 380 milioane lei."
Trebuie arătat că evreica Raşela Sargent nu a acţionat singură în interiorul Bancorex, ci împreună cu cel care chiar i-a semnat angajarea, cu vicepreşedintele băncii, Dragoş Andrei, care şi el venea prin transfer tot de la banca ABN AMRO.
"Dragoş Andrei a organizat comitetele de direcţii în lipsa preşedintele..., aprobând pe ascuns diferite materiale şi, totodată, a emis astfel nişte hotărâri ilegale (fiind preşedintele Comitetului de Credite, ca urmaş al lui Florin Andrei Ionescu, a dat multe/mari credite fără garanţii sau, din contră, a sufocat firmele neprotejate politic - există depoziţii în acest sens, care atestă vulgaritatea refuzului, gen "nu vrea p... mea")...; n-a recuperat nici unul din creditele neperformante; a stopat executarea unor creanţe neperformante;... A încălcat normele Bancorex de angajare şi promovare, lăudându-se că e prieten cu [fiul preşedintelui României] Dragoş Constantinescu şi cu şeful S.I.E. [Cătălin Harnagea]...; a agreat ca Rachel Sargent să angajeze străini pentru diverse expertize nefinalizate, cu tariful de 230 de lire sterline pe oră. A pierdut 40% din clienţii băncii, inclusiv şi prin redinjare, către ABN AMRO BANK."
Lovitura finală dată de fostul (?) angajat al băncii lui Rothschild, Băncii Române de Comerţ Exterior, al cărei vicepreşedinte era acuma (om al mafiei politice de la Cotroceni şi al şefului S.I.E., după cum se lăuda), a fost aceea de a contribui la
montarea împreună cu Banca Mondială şi cu Fondul Monetar Internaţional a închiderii băncii:
"în vara anului 1998, fiind inclus în suita premierului Radu Vasile, cu ocazia vizitei pe care primul-ministru a efectuat-o în S.U.A., fără ştirea şi aprobarea atât a premierului, cât şi a consiliului de administraţie al băncii, Dragoş Andrei a cerut sprijinul B.M. şi F.M.l. «pentru reorganizarea şi privatizarea Bancorex», oferindu-se să le pună la dispoziţie datele şi documentele necesare, reprezentând cele mai intime date ale băncii."
De aceea, la sfârşitul anului 1998, F.M.I. şi Banca Mondială s-au prezentat la preşedintele Bancorex, Vlad Soare, pentru a pune în aplicare agreement-ul. Acesta a rămas uimit când a aflat ce pusese la cale cu organismele financiare internaţionale adjunctul său, anume "ideea ca, pentru a înghiţi banca comercială a României, aceasta trebuia comprimată şi, după schimbarea proprietarului, lăsată să revină la cel puţin valoarea iniţială", după care i-a dat afară din biroul său pe emisarii F.M.I. şi Băncii Mondiale. Ulterior, aceştia au făcut presiuni şi au obţinut de la statul român falimentul celei mai mari bănci româneşti, însă după îndepărtarea lui Vlad Soare (care întocmise un plan de salvare a băncii) şi numirea de către Banca Naţională a României ca secretar general al Bancorex a lui Alexandru Puşcaciuc, al cărui trecut era legat de un anume evreu american Gerald (Gerry) Guterman cu care se combinase într-o tentativă de privatizare a Băncii Dacia Felix. (Citatele au fost reproduse după ziarul Cotidianul din 10 martie 1999.)
Un alt mare cotidian central anunţa în numărul său din 22 ianuarie 1999 că un director din Bancorex, apropiat unor servicii secrete, a transferat ilegal o foarte mare sumă din conturile băncii în acelea ale unei bănci Rothschild.
Banca Internaţională a Religiilor falimentată prin F.N.I.
O mână de oameni de afaceri grupaţi în Centrul Internaţional Ecumenic, o organizaţie din care făceau parte Banca Internaţională a Religiilor şi mai multe firme private, ce acopereau domenii de activitate de transport feroviar, construcţii, pază şi protecţie, leasing, recuperări bancare. Dacă Centrul şi-ar fi atins planurile declarate, ar fi cuprins un fond de investiţii, reviste, un post de televiziune, un centru de sănătate şi chiar o Academie Internaţională pentru Studiul Istoriei Culturii şi al Religiilor.
La constituirea capitalului acestei bănci româneşti au contribuit Mitropoliile Olteniei şi Moldovei, Biserica Armenească, Cultul Penticostal, Muftiatul de la Constanţa, Casa Regală din Arabia Saudită, S.N.C.F.R, şi alte societăţi româneşti. Din 1994 banca a atras peste 300.000 de deponenţi persoane fizice ai căror bani au fost pierduţi în ingineriile falimentare. Dintre cei doi vicepreşedinţi ai băncii unul era evreu, Ilie Şimon, dar Ion Popescu, presedintele băncii, într-un articol pe care l-a semnat în Economistul din 29.03.1994 arăta că un important rol în demararea şi coordonarea activităţii băncii îl poartă un israelian numit Zimmermann. Într-un studiu asupra activităţii masoneriei din România se arată, legat de momentul inaugurării Băncii Internaţionale a Religiei: "Acelaşi dr. Ion Popescu (minoritarii şi-au luat, de regulă, nume de familie româneşti!), îşi exprima uimirea că la iniţiativa lui de fundamentare a
băncii în cauză era flancat pe de o parte de un arab din Arabia Saudită şi, de cealaltă parte, de un evreu din Israel. Ambii care îl flancau la inaugurarea băncii, erau... masoni. Să mai amintim, în acest sens, că ţelul masoneriei este tocmai sincretismul religios şi impunerea ei ca religie unică, mondială". (M. Fandarat, Francmasoneria şi clasa politică.)
Trebuie să arătam un detaliu deosebit de important. Şeful Direcţiei Juridice a băncii, în perioada 1999-2001 a fost Şandru Ion, fost şef al oficiul juridic al Securităţii şi mai apoi al S.R.I., om de încredere al nr. 2 din S.R.I. Mircea Gheordunescu, care l-a rândul său se ocupa de relaţiile externe ale serviciilor secrete româneşti, iniţiind o strânsă colaborare şi prietenie cu serviciul secret israelian, Mossad-ul. Înainte de a ajunge la conducerea direcţiei juridice ("consilier expert") a Băncii Internaţionale a Religiilor, unde l-am vizitat personal în acea perioadă, "securistul" I. Şandru trecuse ca jurist pe la Bancorex, filiala Lipscani, (unde nu avea cum să fie străin de creditele neperformante acordate ilegal de Capetti), apoi la Hotel Bucureşti, folosindu-se de informaţiile obţinute pentru a le pune la dispoziţia israelienilor interesaţi în privatizare. Este vorba de faptul că Şandru era plătit drept consilier de preşedintele Sitraco Center din Bucureşti, israelianul Eliahu Rasin (astăzi inculpat şi fugit din România). Ion Şandru, pentru a-l ajuta pe Rasin, sesizează Poliţia Capitalei în numele Băncii Internaţionale a Religiilor împotriva partenerului acestuia în privatizarea Hotelului Bucureşti, Ionel Ruse. Poliţia îl arestează în Elveţia pe Ruse cu mare tam-tam, iar judecarea acestuia pentru "un prejudiciu" de un milion de dolari adus Băncii Internaţionale a Religiilor ţinea prima pagină a tuturor ziarelor. În realitate creditul luat de Ruse de la B.LR. fusese acoperit prin garanţiile depuse, iar banca nu fusese prejudiciată de acesta. Dar atât poliţia cât şi presa fuseseră deja manipulate şi folosite.
Li s-a dat un os de ros, în timp ce adevăraţii jefuitori ai băncii (reclamanţi ai lui Ruse) îşi vedeau liniştiţi de afacerile murdare. Evident, instanţa de judecată l-a găsit nevinovat pe Ionel Ruse şi l-a achitat, după ce stătuse însă mai bine de doi ani în arestul preventiv al poliţiei, adică la închisoare. În acest timp, conform planului demarat prin acţiunea lui Şandru, israelianul Eliahu Rasin a reuşit să îşi însuşească toate părţile sociale ale firmei lui Ruse, Noni Voiaj s.r.l., care cumpărase Hotelul Bucureşti de la Fondul Proprietăţii de Stat (a se vedea capitolul despre privatizarea Hotelului Bucureşti).
Cei peste 300.000 de cetăţeni veniţi "în numele Domnului" să-şi depune economiile la B.I.R. nu bănuiau că, în spatele băncii, îşi vârâseră coada interese oculte, iar suma totală a depunerilor atrase de B.I.R. de la cei 300.000 de depunători drept-credincioşi (mai degrabă creduli) se ridica, la sfârşitul anului 1999, la 2.236 miliarde de lei!
Povestea tenebrelor financiare de la B.I.R. duce la celebra hoţie patronată de către escroaca evreică Maria Vlas, refugiată temporar în Israel, de la Fondul Naţional de Investiţii, F.N.I. devenind al doilea acţionar majoritar al Băncii Internaţionale a Religiilor. Deloc întâmplător, crahul F.N.I. s-a declanşat cu trei săptămâni înainte de declararea oficială a falimentului B.I.R. Această asociere a fost ţinută în mare taină de către toţi cei implicaţi, inclusiv de către autorităţi. Raportul lichidatorului numit de Banca Naţională a României (B.N.R.) dezvăluie că ultimele două majorări de capital de la Banca Internaţională a Religiilor au fost făcute ilegal. Astfel, S.I.F. Oltenia şi Fondul Naţional de Investiţii (Maria Vlas) au înhăţat o halca din B.I.R. fără aprobarea B.N.R.
Pentru a ascunde dezastrul din interiorul băncii, în 1998 conducerea B.I.R. a falsificat bilanţul, raportând un profit nereal de 54 miliarde lei, deşi în realitate banca avea o pierdere de 81 miliarde lei. Ca urmare, s-au încasat ilegal dividende în valoare de 14 miliarde (inclusiv de către "acţionarul" F.N.I.). Pentru a întârzia intrarea în încetare de plăţi şi pentru majorarea capitalului cu 200 de miliarde de lei, şefii B.I.R. au mai investit şi 100 de miliarde de lei în Fondul Naţional de Investiţii, bani dispăruţi probabil în Israel, unde se ascunsese şi administratoarea Fondului, Maria Vlas.
Banca Naţională a României (adică Mugur Isărescu) a ştiut încă din 1996 ce se întâmplă la B.I.R., şeful Direcţiei de Supraveghere Bancară din B.N.R., Nicolae Cinteză, fiind timp de 5 ani cenzor în cadrul băncii. "B.N.R. ar fi avut motive suficiente şi întemeiate să aplice acţiunea legală de retragere a aprobării date conducătorilor B.I.R. înainte ca situaţia financiară a băncii să devină iremediabil deteriorată" se scrie în raportul lichidatorului băncii.
Credem că publicistul Dragoş Dumitru avea dreptate, în mai 1999, când cerea ca primul ministru al României să preia controlul asupra Băncii Naţionale a României, pentru a stopa declinul sistemului bancar românesc. El scria, după ce amintea cazurile băncilor Dacia Felix, Bankcoop, B.I.R., Columna, Banca Agricolă şi Bancorex:
"Politica B.N.R. va duce, în foarte scurt timp, la pierderea controlului asupra finanţelor României. Adică, după pierderea industriei şi agriculturii, am cedat şi telecomunicaţiile, iar acum nu vom mai avea nici bănci româneşti. Ca să nu mai vorbim că armatele străine ne survolează, intră pe teritoriul nostru când vor ş.a.m.d.... Nu se poate întreprinde nimic în domeniul reformei, al economiei, în general, atâta timp cât există, practic, două guverne -, B.N.R. constituindu-se, de aproape zece ani, ca un stat în stat. Iar toate probele demonstrează că B.N.R., conducerea sa, a făcut totul împotriva intereselor naţionale."
Şi aceasta în timp ce Isărescu cumpăra pentru Banca Naţională a României de la numitul Schorsch, asociatul de afaceri al tatălui său, metal pentru monede şi suport pentru bancnotele româneşti. Numai în 1991-1992 s-au cheltuit 31 milioane mărci germane pentru monede şi 10 milioane franci elveţieni pentru bancnote, achiziţii de la Handels Contor Schorsch GmbH Siemmental. Norocul prietenului Schorsch că România a cunoscut până în prezent o inflaţie galopantă, ceea ce a oferit guvernatorului Isărescu justificarea de a emite noi bancnote anual.
Când, totuşi, Banca Naţională a României şi-a făcut datoria cerând falimentul băncii, acţionariatul cosmopolit (membrii fondatori) al acesteia a sărit de zece metri în sus, acuzând tocmai statul român de abuz şi corupţie, în loc să ceară socoteală administratorilor băncii, ceea ce indică o suspectă solidaritate cu prădătorii depunătorilor români. Astfel, autorităţile române au fost reclamate la secretarul general al N.A.T.O. (lordul Robertson), la ambasada S.U.A. de la Bucureşti şi la preşedintele Comisiei Europene (Romano Prodi), de către "fondatorii" reprezentaţi de Joseph Noupadja. Majoritatea acestor acţionari sunt evrei, precum israelienii Rubin Zimmerman, Jack Isaac Zimmerman, Chrys Gotlieb-Grujevski, Saul Felberg, Simone Wiesenmayer, Ritta Galperin, Saimovici Galperin, Soly Kamenitzer, Armin Richter şi alţii.
La data de 6 martie 2003, directorul Serviciului Român de Informaţii, Radu Timofte, a susţinut în parlament rapoartele de activitate ale S.R.I. pe anii 2000 şi 2001. Cu acest prilej, el a furnizat informaţii spectaculoase legate de scandaloasa afacere F.N.I., care a tras la fund după sine şi Banca Internaţională a Religiilor. El spunea că aceasta are ramificaţii internaţionale: "Cetăţenii, societatea şi chiar instituţii ale statului au fost victimele unei mari manipulări puse la cale de «escroci de geniu» din conducerea şi compunerea reţelelor crimei organizate internaţionale, care mai sunt încă în umbră, fiindcă cei scoşi în faţă nu sunt decât nişte pioni, mai mult sau mai puţin însemnaţi". Referitor la escrocii de geniu, directorul S.R.I. a precizat: "unii au plecat, alţii au fost întotdeauna peste graniţă". Despre "plecarea" Mariei Vlas (administratorea F.N.I.), mai bine zis fuga în Israel, soţul acesteia a precizat presei că nu degeaba s-a dus ea tocmai în Israel.
BANCPOST, vândută sub valoarea reală
Vânzarea de către statul român a pachetului de acţiuni deţinute la BancPost către marele concern General Electric Capital Corporation (GEC Co) pentru suma de 42,8 milioane de dolari dovedeşte prostia ce a guvernat privaţizarea băncilor româneşti, guvernaţii din ultimii 13 ani ridicând privatizarea la rang de scop în sine. Astfel ei, de cele mai multe ori, au vândut găina ce făcea ouă de aur doar pentru a fi pe placul străinilor. De ce spunem acest lucru? Deoarece profitul anual al BancPost se ridica la circa 16 milioane de dolari, iar banca are 123 de unităţi proprii şi îşi desfăşoară activităţile pe baza unei convenţii cu Poşta Română în alte 2500 de oficii poştale din întreaga ţară. Veniturile anului anterior vânzării s-au situat la circa 230 de milioane de dolari, iar rata solvabilităţii era de 15,3%, mult peste norma internaţională de 8%.
Managementul de la General Electric Capital care a decis preluarea BancPost este format din evrei americani, în frunte cu Dennis Dammerman, care în ultimii ani a impus firmei o nouă orientare, de servicii financiare, de la cărţi de credit la servicii ipotecare şi finanţarea companiilor. Politica agresivă a managementului evreiesc se bazează pe active de peste 250 miliarde de dolari. Până în prezent, BancPost s-a instalat ca interfaţă între muncitorii români din Israel şi familiile lor din România, oferindu-le contra comision posibilitatea transmiterii banilor munciţi. În perioada 1998-2002 numai pe această direcţie au trecut prin visteria băncii peste 195 milioane de dolari, sumele crescând de la an la an, doar în primele două luni muncitorii români din Israel depunând prin Poşta israeliană către Banc Post suma de 12,5 milioane USD. Tot prin această bancă pleacă în Israel de la bugetul statului român pensiile evreilor originari din România.
(După preluarea întreprinderii bucureştene Turbo-mecanica, printr-un "joint venture" din ianuarie 2002, la care a contribuit cu numai câteva milioane de dolari, altă ţintă a General Electric este şi preluarea importantei întreprinderi Electroputere-Craiova.)
Evocând perioada anilor '70, britanicul Paul Johnson, arată că:
"Evreii britanici moderni nu duceau lipsă de energie. Ei erau activi în finanţe, aşa cum fuseseră mereu... Dinastia [evreiască] Sieffa transformat firma Marks & Spencer în cel mai rezistent triumf al comerţului britanic postbelic, iar Lordul [evreu] Weinstock a transformat General Electric în cea mai mare firmă britanică. Evreii erau influenţi şi în publicarea de cărţi şi ziare... în număr tot mai mare, ei s-au aşezat (chiar dacă ocazional) pe băncile Camerei Lorzilor. A fost o vreme, la mijlocul anilor '80, când din cabinetul britanic făceau parte nu mai puţin de cinci evrei" (O istorie a Evreilor, Editura [evreiască] Hasefer, Bucureşti 2001, pag.441).
Reţinem din lucrarea filosemită a lui Johnson că General Electric, creaţie evreiască, este totodată cea mai mare firmă britanică, iar că succesul ei a coincis cu momentul în care guvernul Margaret Thacher cuprindea cel puţin cinci evrei. Din câte ne amintim, M. Thacher a procedat şi la privatizarea întreprinderilor britanice de stat, ceea ce a adus clanului bancherilor evrei Rothschild câteva miliarde de lire sterline.
În România, General Electric nu acţionează făţiş, reprezentanţa sa fiind deţinută de o cutie poştală, Nuovo Pignone off-shore, cu sediul în apartamentul nr. 10, bloc D2, strada Luterană din Bucureşti, iar mai recent au apărut semne de întrebare despre modul cum funcţionează administrarea post-privatizare a băncii româneşti preluate de General Electric. Comentând apariţia numelui Banc Post în anexa Hotărârii de Guvern nr. 1516/1812.2002, în vederea supravegherii de către o Direcţie din cadrul Ministerului Finanţelor, sub titlul "Banc Post, altă bancă pusă sub supraveghere", un săptămânal bucureştean (A.P.) comenta la 3.03.2003:
"De fapt, care sunt criteriile pe baza cărora s-a alcătuit lista menţionată? În aceasta sunt incluşi coloşii - contribuabili incapabili să-şi suporte şi să-şi achite datorii considerabile, adică reprezentanţii unui management deplorabil"
Se afirmă că administraţia băncii s-a cam jucat cu banii acesteia, iar acum se află în dificultate (imposibilitate?) de a-şi mai plăti taxele către statul român.
Banca Română de Dezvoltare (B.R.D.)
În ghearele evreilor prin Société Generale
Banca Română de Dezvoltare (B.R.D.) este altă bancă de stat românească acaparată de un consorţiu evreiesc. Evreul francez Isaac Pereire este creatorul cartelului bancar francez Société Generale, care a preluat de la statul român Banca Română de Dezvoltare.
De la crearea sa, banca Société Generale a trecut prin numeroase prefaceri, fiind necesară la un moment dat salvarea sa de către statul francez, care a preluat-o în proprietatea sa înainte de a falimenta. Adusă la un apogeu al activităţii sale, în anul 1987 guvernarea franceză "de dreapta" procedează la privatizarea băncii, a treia bancă ca mărime a Franţei, ceea ce face ca, în scurt timp, acţiunile băncii să facă obiectul unor speculaţii bursiere în spatele cărora s-a aflat magnatul evreu George Soros. Acesta, "beneficiind de informaţii privilegiate", reuşeşte în 1988 ca, împreună cu împuternicitul său, să plaseze acţiunile băncii în mâinile uneia dintre firmele apropiate intereselor sale (Marceau Investissement) şi să obţină un profit personal de 5,7 milioane de dolari. Dezvăluirea acestei afaceri a declanşat o adevărată furtună politică, conducând la anchetarea câtorva funcţionari de stat, în timp ce ministrul de
finanţe francez, Pierre Beregovoy, s-a sinucis. Magnatul evreu George Soros a compărut ca inculpat abia în anul 2002 în faţa Tribunalului Corecţional din Paris, datorită faptului că, iniţial, comisiile rogatorii internaţionale au fost orientate în direcţia Elveţiei, Marii Britanii, Luxemburgului şi Olandei, ceea ce a întârziat finalizarea anchetei.
Société Generale a fost implicată în anul 2002 într-un puternic scandal de spălare de bani, în tandem cu banca Leumi Le din Tel Aviv-Israel, cu un grup de bănci israeliene. Afacerea reprezintă dovada că Société Generale serveşte interesele evreimii cosmopolite şi israeliene.
În fapt, ancheta în legătură cu spălarea de bani de la sediul central din Paris al Société Generale a fost demarată în 1988, ca urmare a unui denunţ făcut de Credit Lyonnais. Acesta observase comportamentul suspect al unuia dintre clienţii săi, patronul unei firme de textile cu sediul la Sentier, un mic cartier comercial din centrul Parisului. Aici se găsesc numeroase firme cu acelaşi profil, deţinute de patroni evrei. Justiţia franceză a descoperit că Sentier este centrul unui sistem de spălare a unor mari sume de bani, de provenienţă incertă. Astfel, a fost descoperită o reţea de persoane care primeau cecurile acestor firme evreieşti pariziene şi, în schimbul unor mici comisioane, le depozitau şi le încasau în băncile la care lucrau.
Derularea anchetei a condus la doi experţi contabili ai băncii (actualmente dispăruţi şi daţi în urmărire internaţională) care au construit sistemul de spălare de bani cu ajotorul câtorva bănci israeliene, precum Israeli Discount Bank şi Leumi Le - Tel Aviv. Ziarul Curentul din 16 ianuarie 2002 descrie astfel ingineria de la Société Generale:
"Cecurile, furate sau înregistrate pe numele unor companii fictive, porneau din băncile franceze către Israel. Această ţară are particularitatea de a permite modificarea destinatarului unui cec printr-o simplă menţiune scrisă de mână şi însoţită de o ştampilă, în cazul concret pe care îl avem în discuţie, ştampila era furnizată fie de Israeli Discount Bank, fie de First International Bank of Israel."
În acest fel, cecurile se reîntorceau în Franţa, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, şi erau încasate chiar de la băncile de la care chipurile porniseră. Având în vedere potenţialul infracţional al practicii, cele mai multe state ale lumii, spre deosebire de Israel, au interzis acest tip de operaţiune, prin care se modifică destinatarului unui cec. Israelul însă nu pierde nimic, deoarece nu-1 deranjează să spijine infractorii evrei din alte părţi ale lumii, în dauna staelor care îi găzduiesc.
Este, însă, cel puţin suspect modul cum Société Generale a acceptat să deblocheze, în profitul unei terţe persoane, un cec cu marca Trezoreriei Naţionale franceze - comenta presa fanceză la sfârşitul anului 2001 -, sau, mai mult, să crediteze un cont al unui obscur cetăţean din cine ştie ce parte a lumii.
Rezultatul acestor dezvăluiri a fost acela că la începutul anului 2002 conducerea băncii Société Generale de la Paris a fost arestată şi anchetată, în frunte cu preşedintele băncii, Daniel Bouton, care înainte de a conduce banca a activat în plan politic. Astfel, el a fost director al bugetului Franţei în cadrul Ministerului Finanţelor, sub ministeriatul lui Pierre Beregovoy, cel care s-a sinucis când a izbucnit scandalul legat de preluarea şi manipularea bursieră a acţiunilor băncii Société Generale, post privatizare, de către magnatul evreu Soros. Conducerea băncii a fost pusă sub acuzare. Judecătoarea de instrucţie, Isabelle Prevost-Desprez, cea care instrumentează cazul, a declarat: "Société Generale a fost corespondentul, în Franţa, al băncilor israeliene care au procedat la modificarea destinatarilor unor cecuri. Responsabilii săi în chestiuni legate de spălări de bani nu au dat nici un semnal de alarmă. Cel care nu suflă un cuvânt, îşi dă consimţământul, chiar dacă indirect, la tranzacţii dubioase".
Descoperirea marii fraude a aparţinut poliţiei pariziene. La Bucureşti, preşedintele băncii, Bogdan Baltazar, s-a grăbit să dea un comunicat presei în care să arate că sub conducerea sa nu s-a întâmplat nimic, dar în numărul viitor vom prezenta în premieră absolută documente care îl contrazic (este vorba de credite acordate fără acoperire, nerecuperabile, ce pot falimenta B.R.D.). Oricum, Bogdan Baltazar a fost instalat strategic la conducerea băncii chiar înainte de privatizarea acesteia. O altă bancă evreiască preocupată de preluarea B.R.D. era Chase Manhattan Bank - S.U.A. ale cărei interese în România le promova evreul Phillip Bloom, cu care Bogdan Baltazar avea o colaborare vecină cu complicitatea în privatizarea economiei româneşti, cât timp a funcţionat ca vicepreşedinte al Fondului Proprietăţii de Stat, funcţie special creată la acea dată, chiar... pentru el.
România, ţinta sionistă
Masoneria, evreii şi "Lojile NATO". Într-un capitol anterior am arătat acţiunile sionismului mondial, menite a-şi subordona şi controla masoneria. Acesta fapt a ajuns să fie recunoscut făţiş chiar de către masoni. Ritul masonic "scoţian", rit practicat şi de către sioniştii de la B'nai B'rith, şi de către majoritatea lojilor masonice româneşti de astăzi, nici nu respectă numărarea anilor de la Iisus Hristos, ci a adoptat calendarul ebraic, anul nou îl celebrează la 17 septembrie, iar lunile anului poartă nume evreieşti. În prezent lojile masonice din România numără cea 2.500 membrii. Dintre cei mai cunoscuţi politicieni "fraţi" masoni români pot fi enumeraţi Victor Babiuc, Viorel Cataramă, Adrian Năstase, Radu Vasile, Petre Roman, Nicolae Alexandru, Dan Ioan Popescu, Corneliu Ruse ş.a., apartenenţa celor mai mulţi rămânând secretă.
Cei mai reputaţi istorici ai activităţii masoneriei în România, Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu , consideră că anii 1945-1948 reprezintă epoca intensei colaborări dintre masoneria româna şi regimul comunist, cea mai agreată de masoni fiind conducătoarea comunistă evreică Ana Paucker. Un număr masiv de comunişti sunt iniţiaţi atunci în masonerie, iar masoni de mare prestanţă (Mihail Sadoveanu, Horia Hulubei, Mihai Ralea, N.D. Cocea, Victor Eftimiu şi alţii) colaborează activ cu noul regim politic.
Istoricii masoni susţin astăzi ideea că odată cu instalarea regimului comunist în România, în anul 1948, activitatea masonică a fost obstrucţionată, astfel încât, în luna iunie, din proprie iniţiativă, masoneria intră în adormire, încetându-şi activitatea Supremul Consiliu de 33 din România, Marea Lojă Naţională şi Ordinul Masonic Român. Masoneria română şi-a continuat apoi activitatea în occident chiar din 1948. O reprezentanţă a Marii Loji Naţionale Române a funcţionat la Paris sub obedienţa Marii Loji din Franţa, sub forma a două ateliere: România Unită (condusă de evreul Jean Pangal, care nu recunoştea autoritatea lui Mihail Sadoveanu) şi La Chaine d'Union (creată de Vintilă Petală). La rândul lor s-au reorganizat în exil Supremul Consiliu de 33 din România şi Ordinul Masonic Român (a cărei conducere a fost preluată de evreul Marcel Shapira), împreună cu câteva loji româneşti.
În realitate, aşa cum arată cei doi autori mai sus citaţi: "în iunie 1948 fraţii masoni sunt întrebaţi când iau concediu ca să poată participa la munca patriotică de reconstrucţie a ţării. Perspectiva i-a speriat şi o parte din ei pleacă in străinătate, cu documente şi arhive... Nici o măsură punitivă nu a fost luată de comunităţi contra francmasonilor".
În perioada 1948-1989, se crede ca a existat un moment când masoneria a fost iarăşi la loc de cinste în România. Istoricii susţin că Nicolae Ceauşescu a încurajat masoneria până în 1971 şi a tolerat-o până în 1980. Termenul de "epocă de aur" a fost pentru prima dată aplicat domniei lui Ceauşescu de un istoric mason, D.G. Şerbănescu, în volumul III din Histoire de la Franc-Magonnerie Universelle, încă din 1966.
D.G. Şerbănescu, care 1-ar fi sedus pe Nicolae Ceauşescu la cauza masonică, era membru al unei loji româneşti "din emigraţia" de la Paris după 1948, alături de Ion Adlerberg şi alţi româno-evrei conduşi de Marcel Shapira. Aceeaşi autori repetă informaţia lansată de francezul Pierre Cârpit conform cărei Nicolae Ceauşescu ar fi fost membru al lojei masonice "ultrasecretă" Propaganda Due (celebra P2, ce a făcut obiectul anchetei procuraturii italiene). Afirmaţia s-a bazat pe declaraţiile şi însemnările lui Licio Gelli, venerabilul lojii P2, dar a fost ulterior dezminţită de alte loji (!) masonice, precum Marele Orient al Franţei. "Căderea" lojii P2 s-a datorat afilierii cu mafia italiană şi implicării în deturnări de fonduri soldate cu falimentul uneia dintre cele mai mari bănci italiene, dar nu numai. O anchetă a revistei italiene L'Europeo (continuată de anchetele de presă din România) relata că P2 a fost implicată prin anii 70 într-o tentativă de lovitură de stat în Italia, împreună cu membri ai serviciilor secrete italiene. "Condusă de Lucio Gelli, loja a făcut prozeliţi şi în România. Atunci când serviciile secrete italiene au oferit Securităţii, pentru 160.000 de dolari, dosarele a 16 importanţi membrii de partid care aparţineau P2, Elena Ceauşescu s-a opus. Motivul: Elena şi Nicolae Ceauşescu erau membri ai P2."
Dincolo de mărturia lui Lucio Gelli, nimic nu mai poate demonstra astăzi faptul că Nicolae Ceauşescu a fost sau nu membru al lojei masonice P2 (Propaganda Due), dar putem considera ca fiind un document probatoriu lucrarea de "istorie" elaborată de lojile din Paris în 1966, loji conduse de Marcel Shapira, lucrare care a declanşat practic ideologia dictaturii ceauşiste, a cultului personalităţii, demarând prin conceptul mason al "epocii de aur". Ceauşescu avea ulterior să introducă felurite obiecte rituale în cadrul organizării statale a României, aşa cum a fost sceptrul, posibilă inspiraţie masonică. Faptul că în 1966 a existat sprijinul masonic extern pentru Nicolae Ceauşescu, prelungit până în 1971, face să fie mai mult decât probabil ca Ceauşescu să fie avut şi contacte personale cu Marcel Shapira, liderul masoneriei române din "exil". Având în vedere valoarea de ipoteză a teoriei lansate de un autor bizar (Marcel Fandarat, Francmasoneria şi clasa politică, care ba laudă, ba condamnă masoneria) suntem nevoiţi să o prezentăm: "Când şi cum a fost exclus Ceauşescu din această loja (P2), nu se poate şti, cert este că el a fost împuşcat în ziua de Crăciun, moartea sa fiind de fapt una simbolică... în timpul pseudo-procesului de la Târgovişte, înainte cu câteva momente de a fi executat, Ceauşescu s-a adresat Elenei Ceauşescu astfel: «Ai văzut ce ne-a făcut Marcel?» În ultimele clipe ale vieţii, Ceauşescu realizase că masoneria îi hotărâse soarta: execuţia capitală, numele de cod al masoneriei fiind Marcel, nume pe care îl bănuim a avea legătură cu Marcel Shapira, cel care, la Paris, a fost şeful masoneriei române în exil. Această referire a lui Ceauşescu, prin acest nume de cod, se poate regăsi pe caseta video a asasinării lui la Târgovişte, hotărâtă de acel Tribunal Masonic în data de 25.12.1989." Acelaşi autor consideră ca pe o dovadă certă a complotului masonic în asasinarea cuplului Ceauşescu, prezenţa "revoluţionarului" Gelu Voican-Voiculescu ca reprezentant al noii puteri şi membru al tribunalului ad-hoc care i-a judecat şi ucis pe cei doi, devenit mai apoi vice prim-ministru al României (adjunct al prim-ministrului evreu Petre Roman). Voican-Voiculescu fiind la acea dată mason iniţiat în gradul 33 al ritului scoţian antic şi acceptat. Acelaşi Gelu Voican-Voiculescu s-a ocupat personal şi de ritualul înhumării şi înmormântării celor doi "dictatori". Presa a semnalat şi după aceste evenimente că Voican-Voiculescu a continuat să îşi desăvârşească cariera masonică. Astfel, Petre Roman a trimis o scrisoare de recomandare la Cairo, prin care îl autoriza pe ambasadorul României Ion Angelescu să-l asiste pe Gelu Voican-Voiculescu la ceremonia afilierii în loja ritului Memphis-Mishraim din Egipt.
În primăvara anului 1990, în presa românească au fost publicate mai multe articole ale "Grupului de la Paris", reprezentând 19 masoni din afara obedienţei Supremului Consiliu al Ordinului Masonic Român condus de evreul Shapira, iar în toamnă a fost înfiinţată la Bucureşti loja Concordia, sub obedienţa Marelui Orient al Italiei.
Prima acţiune importantă a avut loc în octombrie 1990, când, prin hotărârea adunării generale a lojilor masonice române "în exil" şi a lojilor de grade superioare (dependente de Supremul Consiliu de 33 al Ordinului Masonic Român) se constituie la Paris Marea Loja Naţională Română, compusă din trei loji de bază: Steaua Dunării, România Unită (România Liberă) şi Solidaritatea (Pax in Deo), mare maestru fiind ales Alexandru Paleologu. În mai 1991 Marele Oriental Franţei a înfiinţat la Bucureşti loja Humanitas.
Soarta masonică (şi nu numai) a României avea să se decidă însă de către evreul Marcel Shapira în perioada 16-21 mai 1992 la Istanbul (Turcia), cu ocazia Conferinţei Internaţionale a Marilor Comandori ai Supremelor Consilii de Rit Scoţian Antic şi Acceptat din Europa, S.U.A. (ambele jurisdicţii: Nord-Washington şi Sud-Boston), Canada, Australia şi Israel. Numit şi "american" (sau "masonerie neagră"), Ritul Scoţian Antic şi Accepta este considerat cel mai puternic pe plan mondial, fiind adoptat, aşa cum am arătat mai sus, şi de puternicul ordin evreiesc sionist B'nai B'rith. Membrii "delegaţiei române" la Istanbul, adică Marcel Shapira şi Al. Chiriceanu au prezentat situaţia din România şi "nevoile ţării după 45 de ani de devastare comunistă". Cu acest prilej a avut loc importanta întâlnire privată dintre Marcel Shapira şi Marele Comandor al Jurisdicţiei Sud din S.U.A. (Washington), C. Fred Kleinkneght şi ceilalţi mari comandori masoni americani. Este de înţeles că ce avea să se întâmple la Bucureşti cu începere din luna ianuarie a anului următor, sub prezidiul aceluiaşi mare comandor american Kleinkneght, a fost aranjat chiar atunci de către masonul Marcel Shapira. (Ca şi Marcel Shapira, procurorul general al Israelului, şi mai apoi ministru al Justiţiei, Joseph Shapira, celebru pentru deplasarea forţată a palestinienilor şi răpirea teritoriilor acestora, este evreu originar din România.)
Consecinţa aranjamentelor de la Istanbul a fost că cele mai active loji străine în iniţierea noii vieţi masonice din România au fost cele din S.U.A., Franţa şi Italia, care, cu sprijinul B'nai B'rith, în 1993 au organizat mai multe evenimente importante:
La Cercul Militar din Bucureşti, la 24 ianuarie 1993, a avut loc fastuoasa ceremonie de "reaprindere a luminilor" şi instalare în România a Marii Loji Naţionale din România. Cu ocazia redeşteptării Marii Loji Naţionale din România, în prezenţa multor masoni străini, printre care şi înalte oficialităţi occidentale, s-a stabilit ca destin al României angajarea pe drumul intrării în Alianţa militară atlantică, NATO. Aceasta a fost de fapt chiar semnificaţia desfăşurării ceremonialului, îndeplinit de americanul C. Fred Kleinkneght, la Cercul Militar din Bucureşti în cadrul Casei Centrale a Armatei, redenumită astăzi "Casa Nato". Din partea masoneriei italiene a participat şi marele maestru Giuliano di Bernardo, dar şi adjunctul lui Kleinkneght, evreul american Arnold Hermann. Printre participanţii români s-a remarcat prezenţa lui Dan Amedeo Lăzărescu şi Nicu Filip, acesta devenind mare maestru, iar Costel Iancu mare maestru adjunct.
În aprilie al aceluiaşi an, 1993, aflăm despre activitatea Ordinului Masonic Român care îl avea în funcţia de mare comandor al Supremului Consiliu al Ordinului pe evreul Marcel Shapira, "aflat în exil la Paris de 45 de ani". Marcel Shapira declara presei româneşti că "începerea activităţii, respectiv deschiderea unui sediu la Bucureşti va fi făcuta în toamna", şi că primul mare comandor, cu caracter provizoriu, va fi domnul Dan Amedeo Lăzărescu. Înregistrarea efectivă a personalităţii juridice a Marii Loji Naţionale s-a efectuat de către Judecătoria Sectorului 3 (la 17 septembrie 1993, dosar 57/PJ/1993), la dosar aflându-se şi "avizul favorabil" (?!) al Ministerului de Externe român. Tot din presa scrisă s-a aflat că "una din Lojile Bazelor NATO şi Supremul Consiliu Mama al Jurisdicţiei de Sud al S.U.A., în 7 mai 1993 şi-au trimis mai mulţi reprezentanţi în România, la Bucureşti, printre care şi pe Fred Klienknecht, Suveranul Mare Comandor al Lumii, deplasându-se în vizită la Bucureşti, unde la Casa Armatei (azi Casa NATO), în ziua următoare, s-au făcut iniţieri şi ridicări în grad."
"Senatorul mare maestru [mason] Nicolae Alexandru - scria acum câţiva ani tot cotidianul Evenimentul Zilei - va cere sprijinul masonilor din Congresul S.U.A. pentru integrarea României în NATO. Preşedintele Comisiei de Apărare a Senatului, senatorul Nicolae Alexandru, mare maestru mason, ne-a declarat că în perioada următoare va întreprinde o vizita în S.U.A. pentru a solicita masonilor din Congresul american sprijin pentru integrarea României în NATO. După cum a precizat marele maestru, ponderea acestora în politica americană este extrem de însemnată, mai ales că: «toţi preşedinţii americani, cu excepţia lui John K. Kennedy, care a fost ucis, au fost masoni»_.
Parcă în opoziţie cu preşedintele mason al Comisiei, vicepreşedintele Comisiei de Apărare a Senatului, la acea data Radu Timofte, a declarat la rândul său presei că "tendinţa masoneriei, din ce în ce mai vizibilă, de a acapara toate funcţiile importante în stat reprezintă un pericol pentru România".
Ulterior, la 17 iunie 1993, în prezenţa cancelarului supremului consiliu al Ordinului Masonic Român (Mihai Musceleanu), supremul consiliu l-a înlocuit pe Amedeo Lăzărescu, iar anul 1997 îl găseşte pe funcţia de suprem comandor al Marii Loji Naţionale pe Constantin (Costel) Iancu.
Planul de dezmembrare a României, ce urma mai apoi să fie încredinţat spre aplicare masoneriei din România, a fost dezvăluit într-un articol din Los Angeles Times încă de la 25 august 1992, articol semnat de William B. Wood, geograf şef al Departamentului de Stat al S.U.A., care propunea o hartă mondială cu jumătatea de nord a Transilvaniei şi cu Bucovina ca făcând parte din Ungaria, iar nordul Moldovei ca fiind parte din Ucraina. Los Angeles Times este unul dintre cele patru ziare mari ale "Stabilimentului" oligarhiei mondiale (C.F.R., Comitetul celor 300, Bilderberg), strict controlate şi cenzurate ca să publice numai linia politică a Noii Ordini Mondiale.
"Dorinţa de anihilare a României pe care o nutresc promotorii Noii Ordini Mondiale este spontană şi nu este răspunsul la nici un fapt sau gest comis de poporul român, ori de către conducătorii acestuia - scrie Traian Golea în Regizarea unei noi condamnări a poporului român, comentând articolul din Los Angeles Times. În primul rând România, care nu avea datorii externe în 1989, s-a îndatorat la Fondul Monetar Internaţional cu câte un miliard de dolari în fiecare an din 1989 încoace, fără ca nivelul de trai sau dezastrul industrial, agrar şi economic să-i fie ameliorate."
Acţiunea ofensivă prin masoneria română, dirijată de interesele oculte din afara ţării, iese la iveală de abia în 1997. Iată cum prezenta această situaţie ziarul Evenimentul
Zilei din 4.02.1997, arătând că venerabilul mason Dan Amedeo Lăzărescu este supus de peste 7 ani şicanelor permanente din partea unor persoane dubioase, ce au sprijin financiar puternic din afara graniţelor României:
"Andre Szakvary doreşte să fie liderul masoneriei româneşti. Sâmbătă, l februarie 1997, la CIuj-Napoca a avut loc o reuniune a separatiştilor din Marea Loja Naţională a României. Liderii acestei mişcări separatiste sunt [evreul] Ernst Schlesinger şi [maghiarul] Andre Szakvary, acesta din urma erijându-se în reprezentant al masoneriei româneşti, deşi nu cunoaşte deloc limba română. Szakvary a dat citire unui anunţ în care se afirma că el este liderul Marii Loji Naţionale a României începând cu l februarie 1997, cu sprijinul Supremului Consiliu al Marelui Orient al franţei. Această decizie urmează să fie supusă deciziei Conventulni (un fel de conferinţă naţională a masoneriei) la reuniunea de la mijlocul lunii februarie. Lui Dan Amedeo Lăzărescu i s-a reproşat faptul că nu a reuşit, în calitatea sa de lider al masoneriei româneşti, să facă o unificare benefică a tuturor cercurilor masonice din România.
Ceea ce este mai puţin cunoscut este faptul că principalul obiectiv al mişcării separatiste este crearea unui aşa-numit District Transilvania în cadrul Marii Loji Româneşti. O parte din lojile din Transilvania ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat au complotat împotriva caracterului naţional al masoneriei româneşti. Sub bagheta celor doi, Schlesinger şi Szakvary, forţe interesate susţinute financiar foarte puternic din exterior, doresc iniţierea unui proces de secesiune a Transilvaniei de România. Aceasta acţiune se vrea o influenţă asupra legăturilor tradiţionale ale masoneriei: adică cercurile financiare, factorii de decizie politică şi, nu în ultimul rând, serviciile secrete, pentru ca acestea să creeze premisele unei rupturi teritoriale a României.
Dan Amedeo Lăzărescu a declarat:
"Ceea ce se întâmplă de câtva timp în mişcarea masonică românească şi s-a întâmplat şi sâmbătă la Cluj-Napoca este o imensă porcărie. Câţiva parveniţi cu pretenţii de reprezentanţi ai masoneriei creează un periculos curent cu caracter antinaţional, doresc să compromită România cu orice preţ, au legături evident anticonstituţionale în exterior şi aruncă cu noroi într-o instituţie cu un rol deosebit de important în crearea Noii Românii."
Mai mult, Dan Amedeo Lăzărescu a mai afirmat că liderul ofensivei asupra integrităţii naţionale a României, Marele Orient Francez (din care a făcut parte şi preşedintele Franţei, Françoise Mitterand), este creat de evreime şi că, după căderea lui Napoleon al III-lea, aceştia au înlăturat din ritualul masonic toate simbolurile creştine, fiind totodată şi membri ai Partidului Republican Francez şi ai Partidului Radical-Socialist. Pe cu totul altă poziţie s-a situat Marea Loja Naţională din Franţă, favorabilă masonilor români.
1999 este anul declanşării războiului în cadrul masoneriei române. Anul debutează cu vizita în aprilie a "seniorului" Alfred Koska, mare maestru al Uniunii Marilor Loji din Germania, pentru a recunoaşte oficial Marea Loja Naţională Română şi a semna o declaraţie comună, "România fiind prima ţară din cele rămase în afara Uniunii Europene şi NATO care a intrat, astfel, în marea familie europeană" s-a spus la conferinţa de presă masonică organizată cu acest prilej la Hotelul Hilton din Bucureşti. Masonii români au mulţumit public "fraţilor" germani deoarece şi-au
amintit că "România există în sud-estul Europei" şi s-a concluzionat că rezultatul acestei noi "înfrăţiri" va fi "rapida integrare a României în structurile europene şi în NATO".
Scandalul efectiv a fost declanşat de conferinţa de presă organizată în octombrie 1999, de către acelaşi Andre Szakvary, auto-prezentat ca Mare Comandor pentru România al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, care, invocând şi rezoluţia Conventului de la Viena din 1997, nega astfel autoritatea lui Costel Iancu ca Suprem Comandor al Marii Loji Naţionale din România, Szakvary fiind susţinut făţiş în demersul său de lojile masonice franceze şi ungureşti. Motivul public al convocării conferinţei de presă l-a reprezentat "aniversarea a 120 de ani de la fondarea Supremului Consiliu pentru România", ceea ce era un evident pretext, deoarece în 1879 s-a constituit un auto-intitulat "Comitet Central Masonic" (şi nu un real Suprem Consiliu Masonic), care mai era şi preponderent evreiesc sau cosmopolit: dr. Fialla, dr. Carol Davila, G. Lahovari, Edgar de Herz, dr. Steiner, dr. Blumenfeld, E. Grunwald, C. Bucşean şi alţii.
Intervenţia în Parlamentul României a omului politic mason Dan Amedeo Lăzărescu a adus în vizorul autorităţilor române adevăratele scopuri ale celor interesaţi de a plasa un ungur în fruntea masoneriei româneşti: dezmembrarea teritorială a ţării. De aceea, supremul comandor al Marii Loje Naţionale, Costel Iancu, a fost audiat de Comisiile de Apărare ale Camerei Deputaţilor şi ale Senatului, precum şi de Comisia parlamentară de control asupra S.I.E., unde el a confirmat intenţia unor structuri masonice străine privind federalizarea României. Concret, Costel Iancu a arătat că, la Bruxelles, reprezentanţii masoneriei europene i-au spus clar că trebuie să se producă o împărţire a României în regiuni autonome, iar Transilvania trebuie să intre sub tutela masoneriei franceze. Evident, Costel Iancu nu şi-a arătat acordul şi, de aici, dorinţa masoneriei franceze de înlocuire a sa din fruntea masoneriei române cu belgianul de origine maghiară A. Szakvary. Ne întrebăm dacă această "schismă" a fost momentul în care evreul Marcel Shapira a scăpat din mână masoneria din România, sau s-a acordat prioritate intereselor lojilor "americane" din Ritul scoţian vechi şi acceptat (care are în spate Lojile NATO şi B'nai B'rith), dar se pare că Tribunalul Masonic (nu cel instituţionalizat în România în 1996, ci cel al "Conventului de la Viena") a decis înlăturarea lui Costel Iancu pentru vina de a fi dezvăluit organelor statului român discuţiile masonilor purtate la Bruxelles, iar "fratele" Micu Filip, primul mare maestru român după 1989, îl instalează la 13 martie 2002 în demnitatea de mare maestru al Marii Loji Naţionale din România pe maiorul Viorel Danacu, din cadrul Ministerului de Interne (absolvent al Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti şi al Colegiului de Apărare Naţională, seria a III-a). Este extrem de curioasă "instalarea" maiorului V. Danacu ca mare maestru mason, căci conform propriei declaraţii (în ziarul Oglinda-OTV din 20.12.2002) prima iniţiere în masonerie, deşi fusese studiat timp de câţiva ani, a avut loc cu numai o lună înainte de preluarea funcţiei supreme: "Prima întâlnire a fost în martie la recomandarea cuiva". Este de aceea posibil ca dl. maior Danacu să fie o simplă marionetă în mâna "greilor", a "venerabililor", care rămân astfel în umbră.
Reinstalarea B'nai B'rith în România. Unul dintre cei mai cunoscuţi agenţi din România ai lojei evreieşti mondiale B'nai B'rith, a fost până recent ex-ambasadorul S.U.A., Alfred Moses.
Dacă ne amintim, postul oficial de televiziune român, TVR 1, îl prezenta în 1996 pe preşedintele României, Ion Iliescu, aflat în deplasare în S.U.A., însoţit de ambasadorul evreu al Americii în România, Alfred Moses, vizitând "organizaţia pentru drepturile omului B'nai B'rith" şi Muzeul Holocaustului (înfiinţat tot de B'nai B'rith). Nimic despre caracterul secret al organizaţiei în ştirea televiziunii române. În schimb, din chiar sediul B'nai B'rith, Ion Iliescu a adoptat public o atitudine ostilă şi vehementă la adresa preşedintelui partidului România Mare, ceea ce a condus în acelaşi an la ieşirea de la guvernare a celor trei secretari de stat ai partidului naţionalist.
Aceeaşi situaţie s-a repetat în 2001, cu ocazia vizitei oficiale în S.U.A. a premierului român Adrian Năstase, vizită organizată de evreul Mark Meyer (consilier totodată al preşedintelui Iliescu şi preşedinte al firmei Herzfeld & Rubin). Momit cu cacealmaua mondială numită Muzeul Holocaustului, primul-ministru Adrian Năstase s-a jurat în faţa liderilor B'nai B'rith că, întors în România, va dărâma statuile mareşalului Mihai Antonescu şi că va distruge naţionalismul român.
Lucrurile s-au întâmplat întocmai, deşi pare incredibil. Până în prezent a învins doar statuile şi ne-a impus recunoaşterea Holocaustului (distrugerea totală a evreilor în timpul celui de al doilea război mondial), orice român riscând 5 ani de închisoare dacă nu recunoaşte că neamul său e ucigaş de evrei, ignorându-se faptul că numărul evreilor ucişi de câţiva fanatici simişti şi de către ocupanţii germani a fost de câteva zeci de ori mai mic decât al evreilor refugiaţi în România (protejaţi pe cât posibil de populaţie şi autorităţi) pentru a pleca apoi în Israel. Iată textul legii: "Contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi." (Ordonanţa de Urgenţă nr. 31/ 28.03.2002 semnată de primul-ministru Adrian Năstase). Caracterul de urgenţă al acestei ordonanţe ar fi legat de promisiunea unui rapid sprijin al B'nai B'rith şi al Comitetului Evreiesc American pentru invitarea României, în noiembrie 2002, la aderarea în Alianţă militară NATO.
Preţul: participarea românilor la războaie ce nu îi privesc, despăgubiri băneşti de ordinul a miliarde de dolari din partea României către Israel, după recunoaşterea culpabilităţii şi responsabilităţii românilor faţă de moartea a sute de mii de evrei (la cât de ieftin acaparează evreii economia românească, o vor lua pe gratis, de fapt, şi vor mai fi şi răsplătiţi).
Rezidenţa B'nai B'rith a funcţionat neîncetat şi oficial în România până în anul 1948, când aceasta, din respect pentru evreii din fruntea regimul comunist, au considerat necesar să îşi oculteze total activitatea. Practic, toate lojile masonice din România au intrat în "adormire", mai puţin B'nai B'rith care a activat sub totala acoperire a Federaţiei Comunităţii Evreieşti. Nenumăraţi agenţi de la centru ai B'nai B'rith au vizitat România în perioada 1848-1990 sub acoperirea unor organizaţii evreieşti. Mulţi dintre aceştia au avut chiar contacte cu oficialităţile române.
În primele zile ale anului 1990, la Bucureşti a luat naştere o mişcare neoficială (secretă) ce reunea cercetători în ştiinţele politice şi istorice, studenţi şi tineri "revoluţionari", organizaţie al cărui nume nu-1 putem numi, şi nici numele membrilor săi, deoarece nu vrem să le afectăm siguranţa personală. Scopul principal al acestei mişcări de rezistenţă era îngreunarea acţiunii B'nai B'rith de a menţine conducerea ţării pe care o instalase prin "revoluţia" din decembrie 1989. Grupul şi-a încetat rapid activitatea organizată datorită eşecurilor manifestaţiilor de tineret din ianuarie-februarie 1990 din Piaţa Victoriei îndreptate împotriva "confiscării revoluţiei" de către "foştii comunişti" (a se citi de către Oculta Sionistă-Mondială prin evreii Petre Roman, Voican-Voiculescu, Silviu Brucan şi acoliţii lor), ca şi datorită dispariţiei liderului grupului. Vom relata pe scurt cele cinci teze ale grupului, care beneficia de informaţii secrete:
- "Revoluţia" din România a fost planificată ca lovitură de stat de la Moscova, printr-un pact realizat de Gorbaciov cu forţele occidentale, concretizarea fiind pusă la punct în cadrul întâlnirilor cu reprezentanţii americani ai B'nai B'rith la începutul anului 1989; România fusese penetrată în acest scop, în decembrie 1989, cu zeci de maşini Lada (de producţie sovietică) ticsite cu "turişti ruşi", în realitate agenţi secreţi ai K.G.B.
- Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu (mason iniţiat în Ritul Scoţian, grad 33), Victor-Athanasie Stănculescu şi Silviu Brucan făceau parte din planul B'nai B'rith şi al Grupului Bilderberg, de preluare a puterii de stat, ca: preşedinte al ţării, prim ministru, vice-preşedinte ş.a.m.d. Rolul lui Iliescu era acela de a atrage lângă sine cât mai mulţi nomenclaturişti din puterea comunistă, care să asigure succesul acţiunii, şi de a-l promova pe necunoscutul evreu Petre Roman la conducerea supremă executivă a ţării. În acest scop, rolul lui Iliescu a fost pregătit mediatic cu zece ani mai devreme de către evreii din Statele Unite, care au făcut să se publice într-o revistă de limba română din S.U.A. "prevestirea magică" sau "premoniţia" că Ion Iliescu va fi preşedintele României;
- Ura evreilor asupra României provine în primul rând de la faptul că Ceauşescu a scos ţara din datorii, România devenind astfel independentă faţă de organismele internaţionale şi băncile controlate de evrei. Rolul evreului Petre Roman era acela de a arunca ţara într-o cursă fără precedent a îndatorării României;
- Va urma distrugerea sistemului bancar românesc (mai ales băncile prin care s-au achitat datoriile României) şi aservirea economică a României intereselor B'nai B'rith.
- Odată introdusă "democraţia", în câţiva ani România va efectua masive "retrocedări" (clădiri, terenuri etc.) sau "despăgubiri băneşti" către evreii din toată lumea.
Deşi B'nai B'rith-ul a fost nevoit în 1953, în cadrul unei reuniuni din S.U.A. a American Jewish Committee, să se delimiteze de comunismul din Uniunea Sovietică, datorită atmosferei generale de atunci din Statele Unite (perioadă în care s-a fost dovedit că mai mulţi evrei americani spionaseră S.U.A. în favoarea sovieticilor/ruşilor), într-un raport "confidenţial" acelaşi American Jewish Committee arăta că evreii americani nu pot nutri resentimente la adresa comunismului, deoarece acesta se pronunţă deschis împotriva antisemitismului.
Mai mult, după o perioadă în care relaţiile Sionismului cu Uniunea Sovietică păreau neinstituţionalizate, între 12-19 decembrie 1988 reprezentanţii B'nai B'rith, conduşi de Seymour D. Reich (preşedinte general al ordinului, ce fusese recent ales şi în fruntea Conferinţei Preşedinţilor Marilor Organizaţii ale Evreilor Americani), au avut convorbiri secrete la Moscova cu autorităţile sovietice. Pentru public aceste convorbiri s-au axat pe probleme de afaceri externe, cultură şi culte, încheindu-se anumite acorduri, ceea ce a făcut ca în exact acelaşi moment Departamentul de Stat al S.U.A. să declare că "este de acord" să se desfăsoare la Moscova Conferinţa Mondială a
Drepturilor Omului. În acelaşi moment, România era acuzată cu rea voinţă că nu respectă drepturile omului în privinţa drepturilor acordate minorităţii maghiare.
S-a aflat ulterior că în tot cursul anului 1989 B'nai B'rith-ul a avut o activitate deosebit de febrilă la Moscova, prin filiera creată acolo, inaugurând o politică "amicală" cu Gorbaciov şi cu oamenii din jurul său. Cotidianul L'Humanite din 20 ianuarie 1989 dădea ştirea întâlnirii la Moscova dintre delegaţia Comisiei Trilaterale (braţul mai lung al Grupului Bilderberg), condusă de evreii Rockefeller şi Kissinger, şi autorităţile sovietice, reprezentate la vârf de Gorbaciov şi Primakov (Primakov s-a remarcat ca un susţinător al emigraţiei evreieşti).
Publicaţia Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, respectiv periodicul Realitatea Evreiască, în numărul său din martie 1998, anunţa că Forumului B'nai B'rith din România condus de evreul vienez Siegfried Schieber, şi "reînfiinţat după 50 de ani de la interzicerea sa, în totalitarism", i se completează numele cu cel al fostului rabin-şef al României, Moses Rosen, în fapt o recunoaştere a meritelor rabinului de a fi asigurat timp de 50 de ani funcţionarea B'nai B'rith în clandestinitate.
În acelaşi an, 1998, prin intermediul lui Alfred Moses, Tommy Baer Percy, şeful suprem al B'nai B'rith, intră pe rând la autorităţile române pentru a le impune condiţii şi afaceri (Bell Helicopters, Hotelul Bucureşti etc.) Familia evreilor americani Baer este descendentă directă a familiei bancherilor evrei Rothschild; a se vedea rarisima lucrare a lui W. Brewitz, Familia Rothschild, publicată în germană la Berlin în 1939 şi în româneşte în 1941, în timpul regimului mareşalului Antonescu. Iată una din ştirile cotidiene ale vremii:
"Premierul Radu Vasile a primit, luni seara [19.03.1998], la Palatul Victoria, delegaţia organizaţiei B'nai B'rith, condusă de preşedintele internaţional al organizaţiei, Tommy Baer Percy. Pe parcursul întâlnirii au fost abordate relaţiile româno-americane şi s-au făcut referiri la apropiata vizită a preşedintelui Emil Constantinescu în S.U.A., precum şi la posibilitatea elaborării unor programe culturale româno-americane cu participarea B'nai B'rith şi colaborarea Muzeului Holocaustului din Washington în Arhivele Naţionale ale României. Tommy Baer Percy a evidenţiat bunele relaţii ale organizaţiei B'nai B'rith cu instituţiile româneşti, arătând în context că ar fi posibilă organizarea la Washington a unei expoziţii privind contribuţia evreilor la cultura română. Domnia sa a mai ridicat chestiunea restituirii proprietăţilor evreieşti, şi a făcut referire la unele manifestări rasiste, antisemite şi xenofobe din unele publicaţii...".
În numărul din 24 Iunie 1998, săptămânalul Ultima Oră scria:
"Recent numitul Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, Sorin Moisescu, a stat trei săptămâni în S.U.A., invitat de B'nai B'rithl Motivul? S-a ordonat renunţarea la ideea reabilitării grupului Mareşalului Antonescu (ceea ce s-a şi întâmplat!!!), iar Partidul România Mare, sau cel puţin senatorul Corneliu Vadim Tudor, să fie scoşi, prin orice mijloace, în afara Legii! De unde şi campania lansată împotriva acestuia, în cadrul Lojii în discuţie, Alfred Moses este unul dintre vârfuri, fiind la nivelul doi ca grad de conducere... Sub primul său mandat [de ambasador al S.U.A. în România], Alfred Moses, ca reprezentant al B'nai B'rith, l-a decorat pe Ceauşescu pentru «merit deosebite faţă de evrei!». Revenirea lui Alfred Moses ca ambasador în România după 1990, a stârnit reacţii deosebit de dure din partea unor partide."
De câţiva ani, prim-miniştrii României ne fac surpriză peste surpriză, demonstrându-ne afilierea lor la diverse organizaţii mondialiste. Dacă în 2000, primul ministru Mugur Isărescu (guvernator al Băncii Naţionale a României) era prezentat public la ştirile televizate ca preşedinte pe România al Clubului de Roma (obedient al Consiliului Afacerilor Externe din S.U.A., la rândul său asociat cu B'nai B'rith), în anul 2001 presa românească ni-1 înfăţişează pe cel ce îl ştiam deja membru al ordinului masonic al Cavalerilor de Malta, primul ministru Adrian Năstase, prezidând filiala din România a clubului Rotary International, club înfiinţat în 1905 la Chicago de marele mason Paul Harris la cerinţa lojei B'nai B'rith. Suntem convinşi că aşa zisa "performanţă" a premierului Năstase cu ocazia vizitei în S.U.A. se datorează mai degrabă relaţiei cu B'nai B'rith şi cu Mark Meyer, decât calităţilor sale native (aşa cum şi intrarea în politică i-o datorează nevestei, fiica unui fost ministru ceauşist).
După cum am mai arătat, în februarie 1997, titlurile din presa cotidiană românească anunţau: "Masonii români afirmă ca au intrat în lojile masonice ale bazelor NATO, încă din 1993!". Trebuie arătat că această afirmaţie nu se poate baza decât pe faptul că blocul NATO (care reuneşte în general statele capitaliste de tip occidental) este format din două structuri: una strict militară şi alta politică, cea politică fiind coordonată din loji masonice cu obedienţă faţă de B'nai B'rith, legătura dintre cele două realizându-se prin înalţii ofiţeri americani, masoni cu toţii, aşa cum au fost şi generalii întemeietori ai NATO (a se vedea capitolul B'nai B'rith).
Legăturile directe ale B'nai B'rith cu Lojile Bazelor NATO, sunt evidenţiate de faptul că baza militară NATO din Frankfurt găzduieşte sediul central al Lojilor europeane ale B'nai B'rith. Agenţii acestor loji din Frankfurt au avut dese întâlniri secrete în perioada 1990-1993 în România, acestea fiind găzduite de Cercul Militar din cadrul Casei Centrale a Armatei de la Bucureşti (numită azi Casa NATO), într-o perioadă când prim-miniştri ai României au fost un evreu, Petre Roman, şi recrutul ocultei financiare mondiale, Theodor Stolojan. Faptul că oraşul german Frankfurt se configurează ca o nouă capitală a "Statelor Unite ale Europei", ideal masonic, este dovedit nu numai de faptul că iudeo-masoneria l-a ales ca sediu central al B'nai B'rith pe Europa, ca sediu al bazelor militare NATO, dar recent este şi sediul Băncii Centrale de Emisie Europeană, ce controlează noua monedă a "comunităţii europene", Euro.
În privinţa lui Adrian Năstase, concomitent prim-ministru al României şi preşedinte al unei organizaţii obediente faţă de B'nai B'rith, este remarcabilă "gafa" intenţionată ce a făcut-o cu ocazia vizitei oficiale din 2001 în Israel. El a cerut sprijinul pentru acceptarea ca membru în NATO a României, iar acest sprijin a fost cerut... Confederaţiei Rabinilor", practic B'nai B'rith-ului. Mulţi analişti politici români, neiniţiaţi, au considerat penibil gestul premierului Năstase: cum să ceri sprijinul unor popi evrei pentru a intra într-o Alianţa militară!? Noi credem că premierul Năstase ştia foarte bine ce face. Mai mult, pentru a-şi cumpăra favorul solicitat, a promovat ideea unor noi afaceri în domeniul militar cu firmele israeliene, în primul rând cu firma românească Romaero de la Băneasa, unde tocmai instalase ca director general un intim de al său, Francisc Tobă, fost ofiţer în serviciile secrete româneşti.
Personajele cheie ale afacerilor israeliene în România
Mark Meyer
Evreu american de origine română (?), preşedinte al firmei de avocatură (evreiască) de pe Wall Street (New York), Herzfeld & Rubin, firmă care s-a ocupat, printre altele, de banca românească Dacia Felix şi care desfăşoară o activitate susţinută în România. Site-ul de internet al firmei Herzfeld & Rubin o prezenta până recent pe sora primului ministru Adrian Năstase, Dana Barb, ca pe o "redutabilă economistă" ce face parte din rândurile staff-ului firmei, ca directoare. (A se vedea despre preluarea forţată de către israelieni a băncii Dacia Felix-Eurom, capitolul Băncile Româneşti, Ţintă israclită.)
Mark Meyer, fiind şi unul dintre cei doi evrei americani care monitorizează şi dirijează România de la cel mai înalt nivel, s-a ocupat de organizarea vizitei în S.U.A. a preşedintelui Ion Iliescu în anul 2001.
A funcţionat la Palatul Cotroceni, pe lângă preşedintele Emil Constantinescu drept consilier, într-o perioadă când preşedinţia României era copleşită de evrei. Şefa consilierilor prezidenţiali era evreica Zoe Petre, iar uşa palatului prezidenţial era permanent deschisă evreilor Tom Lantoş şi Alfred Moses. Chiar despre Emil Constantinescu, originar din Basarabia, în "Jurnalul" Ronei Hartner (presupusa amantă evreică a preşedintelui) s-a scris că tatăl său, care l-a abandonat împreună cu mama sa, era un evreu rus beţivan. Când a contrazis punctual conţinutul pseudo-Jurnalului Hartner, Constantinescu, în mod ciudat, nu a contrazis şi acest aspect. Mark Meyer a continuat să fie consilier prezidenţial şi pe lângă preşedintele Ion lliescu.
De fapt, Meyer s-a ocupat de România de pe vremea lui Ceauşescu, iar în anii din urmă a condus aşa-zisa Cameră de Comerţ Româno-Americană, care este ceva între agenţie sub acoperire a C.I.A. pentru promovarea intereselor evreilor americani şi interfaţă a afacerilor S.U.A. în România. Organizaţia este creată la Bucureşti din 1993, chiar cu sprijinul lui Ion Iliescu şi, alături de Meyer, ea îl are la conducere pe evreul Elias Wexler, originar tot din România, acelaşi care deţine postul de televiziune din New York, Romanian Voice şi care, plătit tot de români, retransmite programe ale Televiziunii Române, beneficiind de un contract extrem de benefic semnat cu TVR-ul încă din al doilea mandat de preşedinte al lui Ion Iliescu.
Pentru a da culoare vizitei din anul 2001 a preşedintelui Iliescu în S.U.A., Mark Meyer s-a gândit să îi organizeze acestuia o festivitate de premiere, şi neavând altceva mai la îndemână, a scos din pălărie medalia Distinguished Leadership Award conferită de... Camera de Comerţ Româno-Americană, adică de el însuşi. De fapt, Meyer a fost maestru de ceremonii al întregii vizite oficiale în Statele Unite ale Americii.
Evenimentul premierii lui Ion Iliescu s-a petrecut la 20 septembrie 2001 printr-un dineu festiv la hotelul newyorkez New York Palace, eveniment prezidat de cei trei evrei: Mark Meyer, Herbert Rubin şi Elias Wexler, "ca recunoaştere pentru cei 11 ani de conducere excepţională pe plan politic şi dezvoltare economică a României". Organizarea dineului a fost aproape exclusiv evreiască: Mark Meyer, ex-ambasadorul Alfred Moses, Meir Rosenne, Herbert Rubin, Armand Scala, Richard Schifter, Rabbi Arthur Schneier, Elias Wexler etc.
Iată cum relata faptele cotidianul România Liberă din 5.11.2001: "Scandalul premierii lui Ion Iliescu de către Camera de Comerţ Româno-Americană continuă. Culmea absurdului: Ion Iliescu este premiat de către chiar consilierul său, Mark Meyer... S-a stabilit data chiolhanului de la New York în cinstea lui Iliescu. Lui Mark Meyer i s-au căutat rădăcini româneşti pentru a fi pus de regimul Iliescu în fruntea comunităţii româneşti din Statele Unite. Comunitatea românească s-a unit împotriva lui Ion Iliescu. Pentru chiolhanul în cinstea lui Ion Iliescu, Mark Meyer strânge mari sume de bani. Şi-a găsit şi sponsori. Două companii au sponsorizat cu câte 25.000 de dolari reuniunea, iar preţurile pentru invitaţi sunt împărţite în funcţie de locul în sală. La orice restaurant de clasă din Manhattan, un tacâm costă cca. 150 de dolari. Organizatorii se aleg şi cu un important profit, căci numai din sponsorizările celor două companii, la o participare de 100 de persoane, rămâne un beneficiu de 10.000 de dolari. Iar dacă mai calculăm şi costul unui tacâm, în medie 250 de dolari (cei care stau la masă mai aproape de Iliescu plătesc mai mult), reiese că afacerea Premiu pentru Iliescu este chiar profitabilă." Un mic "ghişeft", am adăuga noi, pe lângă marile afaceri ce le derulează Meyer cu România, în favoarea coreligionarilor sau cosangvinilor săi.
Toată mascarada acestei vizite aranjate de evrei pentru Iliescu a stârnit vii proteste din partea comunităţii româno-americane la New-York, îndeosebi din partea lui Marius Badea, editorul celui mai răspândit ziar românesc din California, Meridianul Românesc. Făcând parte din staff-ul electoral al preşedintelui S.U.A., George Jr. Bush, Marius Badea s-a adresat secretarului de stat Colin Power şi mai multor congresmani americani protestând asupra felului în care i se construieşte neîncetat lui Ion Iliescu o falsă imagine pozitivă la Washington de către aceleaşi persoane neavenite din anturajul sau, precum Alfred Moses, care i-a mai organizat în 2000 lui Iliescu o vizită în S.U.A., şi care, ca ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, a colaborat activ cu regimurile Ceauşescu şi Iliescu. În treacăt fie spus, Alfred Moses a ştiut, de fapt, să îşi folosească poziţia pentru a favoriza afacerile evreilor în România.
Însăşi conducerea Organizaţiei Comunităţii Româno-Americane (CORA) este acaparată în bună măsură de evreii originari din România, deşi arhiepiscopul Nathaniel o reprezintă oficial. Cităm din scrisoarea lui Marius Badea către arhiepiscop: "Cu mare mândrie, românii americani au citit scrisoarea dumneavoastră de protest împotriva acestui eveniment [decernarea distincţiei din partea lui Mark Meyer către Ion Iliescu], care a fost publicată în ziarul nostru. Din păcate, cu această ocazie, a ieşit la iveală o mare problemă în cadrul organizaţiei româno-americane, CORA, organizaţie pe care, cu mare onoare, o conduceţi ca chairman. Acţiunea Camerei de Comerţ Româno-Americane a fost organizată de domnii Mark Meyer, chairman al acesteia, şi Armand Scala, vicepreşedinte al acesteia, în acelaşi timp, dl. Armand Scala este preşedinte CORA, iar dl. Mark Meyer este vicepreşedinte CORA. Prezenţa domnilor Armand Scala şi Mark Meyer în conducerea a doua organizaţii fundamental diferite şi atitudinea dânşilor faţă de durerea sufletească a românilor creează un mare conflict de interese. Prea Sfinţia Voastră, credem că a sosit timpul să cereţi ca domnii Armand Scala şi Mark Meyer să-şi dea demisia din CORA şi o noua conducere să fie aleasă în mod democratic". (Articolul românului american demonstrează că războiul nevăzut dintre români şi evrei se duce şi în afara hotarelor ţării, deoarece evreii încearcă pretutindeni să se substituie românilor, să se plaseze la conducerea organizaţiilor acestora şi să le blocheze interesele legitime.)
Mark Meyer este, alături de alţi evrei, şi în spatele afacerii cunoscute ca "Invest România Forum". Deşi principal iniţiator al acţiunii, prin firma Hertzfeld & Rubin, este Meyer, pentru publicul românesc iniţiativa aparţine unui grup mai larg, chipurile chiar autorităţilor române în căutare de investitori americani. Forumul, organizat în 1997 în S.U.A. sub genericul "Economia românească: Afaceri de ocazie pentru Oamenii de Afaceri Americani" (Romanian Economy: Emerging Deals for American Business People), trimisese invitaţii companiilor americane evreieşti, şi nu numai, să profite din plin de ocazia de a cumpăra ieftin întreprinderile româneşti. Organizatorii secreţi (Herzfield & Rubin, adică Mark Meyer, şi USAID Midivest Bussines Center, adică C.I.A.), al căror plan de preluare a economiei româneşti necesita fonduri, pentru a fi convingători s-au gândit să expună, ca garanţi, responsabilii economici din România, aşa că au fost plimbaţi de la Bucureşti la Chicago reprezentanţi ai guvernului român, preşedinţi şi directori executivi ai celor mai influente Bănci şi fonduri mutuale din România, directori din toată economia românească. Mesajul real: Economia României chiar se predă, prada vă aparţine, puteţi să vă exercitaţi dreptul în preferinţă, putem aranja privatizările!
Cel mai convingător s-a străduit să fie Mircea Geoană, ambasador al României în S.U.A. la acea dată. Geoană a făcut parte dintre studenţii privilegiaţi de înalţii ofiţeri ai fostei Securităţi. Astfel, generalul Pacepa, pe vremea când era şef adjunct al spionajului românesc (D.I.E.), a avizat favorabil numele lui Mircea Geoană, fiu al generalului Geoană, pentru a pleca la studii în S.U.A. în rândurile "ambasadorilor prieteniei" româno-americane. După ce Pacepa a dezertat, a trecut în solda C.I.A., iar după 1990 a reluat legăturile cu mai tânărul Mircea Geoană.
Desfăşurat la Hotelul Hilton&Towers din Chicago, în perioada 29.09 - 3.10.1997, "Forumul" scotea practic economia României la mezat în faţa unor mari bănci americane evreieşti: Chase Manhattan Bank, Smith Barney Europe, First Chicago Bank, Mercantile Stock Exchange, Global Securities USA Inc, Executives Club of Chicago, bănci care se află în spatele firmelor "investitoare".
În perioada 30.03 - 3.04.1998, în S.U.A., acţiunea ("Forumul") s-a repetat spre a fi oferite afaceri în România la "peste 200 de mari companii americane" în "domeniile bancar şi al pieţei de capital, industrie uşoară, agricultură şi industrie alimentară, industrie constructoare de maşini, metalurgică, chimică şi petrochimică, materiale de construcţii, electronică, telecomunicaţii, infrastructură etc." (adică tot!). De această dată, organizatorul anunţat era chiar de la vârful finanţelor americane evreieşti, Amroinvest Inc (a baronilor finanţelor mondiale, familia evreilor Rothschild), dar în "comitetul de iniţiativă" mai găsim, la calibru apropiat, şi Citibank (reprezentată de preşedintele şi vicepreşedintele evrei David Garner şi Janet Heckman), dar şi Dana Barb (sora politicianului român Adrian Năstase) ca manager general pentru România al firmei Herzfield & Rubin, deci Mark Meyer. Firma Amoco Corporation, participantă la "Forum", a preluat ulterior industria aluminiului din România.
Ascensiunea profesională a lui Mark Mayer a avut loc după 1991, când era un obscur avocat evreu american la firma Hall and Dickler. Marele capital curat american declara că nu are nevoie ca Mayer şi firma evreiască de avocatură din care făcea parte (Kent, Lawer, Dickler & Friedman) să-i reprezinte interesele în România, dar el a fost impus acestora chiar de către guvernanţi români, deoarece îl preferau.
Alexandru Bittner
"Om de afaceri", agent israelian cu penetrare la toate nivelele statului român; conform dezvăluirilor din "Armaghedon II" a "finanţat" întotdeauna familia primului-ministru Adrian Năstase:
"Încă de la începutul anilor '90 o puternica prietenie leagă familia Năstase de controversatul om de afaceri Alexandru Bittner. Această prietenie s-a materializat într-o serie de afaceri derulate de către acesta din urmă şi intermediate de d-na Năstase şi de dl. Sorin Teşu, omul de încredere al familiei Năstase, actualmente şef de Cabinet al primului-ministru. Alexandru Bittner a afirmat în mai multe rânduri că, în perioada 1997-2000 a finanţat periodic familia Năstase cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de dolari, sume transmise fie direct d-nei Năstase, fie prin intermediul lui Sorin Teşu. În prezent, firme aparţinând lui Alexandru Bittner desfăşoară afaceri cu diverse regii sau societăţi cu capital de stat, cum sunt: Petrom şi R.A.P.P.S. [regia protocolului de stat], afaceri mijlocite şi de a căror bună desfăşurare se ocupă Sorin Teşu." Vila şi ferma lui Bittner de la Măneciu este relativ apropiată de vila şi ferma familiei Năstase de la Cornii. Pe ambii boşi îi legă "pasiunea" pentru creştearea păsărilor (şi producţia de ouă), motiv să-şi facă vizite reciproce. În noiembrie 2002, un partid de opoziţie a lansat public întrebarea (lăsată fără replică): "Este adevărat că Alexandu Bittner a fost desemnat să se ocupe de şpaga de 30.000.000 de dolari care ar rezulta din înzestrarea cu computere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a şcolilor din România? În urmă cu doi ani au fost date în vileag şmecheriile lui Dan Fischer, Cătălin Harnagea şi Dorin Marian, care încercau să devină intermediari ai unui puternic consorţiu englez, în tentativa acestuia de a obţine un credit garantat României de 400.000.000 de dolari. Între timp, regimul politic s-a schimbat, dar nu şi Dan Fischer, căruia i s-a impus colaborarea cu Al. Bittner, ca să repună pe picioare afacerea, deşi englezii ar putea trata direct cu MEC. Comisionul de 30.000.000 de dolari ar urma să fie împărţit între Dana Năstase (prietena de casă a lui Bittner, care i-a pus o vilă la dispoziţie, la Măneciu-Pământeni), cei doi evrei (Fischer şi Bittner) şi Dan Nica."
Alexandru Bittner este şi proprietar al postului de televiziune PrimaTV, condus de colaboratorul său Cristian Burci. Prieten, pe rând, cu mai toţi şefii serviciilor secrete româneşti, datorită cochetării acestora cu Mossad-ul. În septembrie 2000, Bittner a apărut la ştirile de la PrimaTV, post de televiziune al cărei proprietar ar fi împreună cu un alt israelian, Dan Fischer, pentru a-l denunţa de abuz în funcţie pe prietenul său de până atunci, Cătălin Harnagea, la acea vreme şeful spionajului românesc (Serviciul de Informaţii Externe) şi tovarăş de afaceri (de fapt şi Harnagea fusese în solda sa), cu care tocmai se certase. Aceleaşi acuze le aducea şi lui Dorin Marian, la acea vreme consilier prezidenţial şi eminenţă cenuşie a serviciilor secrete româneşti pe care le coordona de la Palatul Cotroceni.
Bittner a mai afirmat pe post că articolul apărut în presa cotidiană, în care numele lui este amintit lângă cel al directorului adjunct al S.R.I., Mircea Gheordunescu, ca fiind implicat într-o afacere de deturnare a 300 de milioane de dolari, este o poliţă plătită lui de către Harnagea pentru că nu-i cedează celuilalt asociat israelian de la Prima TV, Dan Fischer, importantul pachet de acţiuni ce îl deţine la acest post de televiziune.
Victima acestei răfuieli a fost "logodnica" şefului S.I.E. Cătălin Harnagea, domnişoara Mărgărita Geică, concediată de la conducerea redacţiei de Ştiri de la PrimaTV. Pe postul de televiziune, în direct, Alexandru Bittner anunţa infatuat că supărarea cu Harnagea (S.I.E.) se datorează faptului că el (Bittner) este prieten şi mai apropiat de şefii contraspionajului românesc (directorii S.R.I. Mircea Gheordunescu şi Costin Georgescu), încercând astfel mimarea sau chiar declanşarea unui conflict între serviciile secrete romaneşti.
De fapt, prin ieşirea sa, Bittner îşi acuza proprii colaboratori de până atunci:
"Domnii Dorin Marian şi Cătălin Harnagea încearcă să-mi forţeze mâna să vând acel procent unui alt acţionar, Dan Fischer [fost Frâncu]. Concret, joia trecută am asistat la deschiderea unei cârciumi în Bucureşti, local care aparţine unui prieten al celor doi (Restaurantul President). În local am stat trei ore, la o masă, alături de Cătălin Harnagea, care a tot încercat să mă determine să-mi vând procentul deţinut la postul acesta de televiziune".
Alex Bittner mai deţine indirect parcările auto DALI din Bucureşti, cunoscute de taximetrişti ca fiind ale fostului primar al capitalei Crin Halaicu. În fapt aceştia doi au fost în trecut parteneri de afaceri. Deţinând firma DALI, Bittner a monopolizat practic parcările din Bucureşti.
Ocupaţia la vedere în România a lui Bittner, de "carte de vizită", este aceea de director al Hotelului Minerva din Bucureşti, deţinut de firma israeliană E.W.T.R. (agenţie de turism internaţional), aflată în plină campanie de preluare de proprietăţi din România. La parterul hotelului se află un renumit restaurant chinezesc, aceasta fiind specialitatea soţiei afaceristului evreu, chinezoiacă de cetăţenie americană Sherr Bittner. Chinezoica Bittner s-a asociat cu fostul primar general al capitalei Crin Halaicu şi în afaceri imobiliare (firma A.G. Imobiliara S.A.). Restaurantul chinezesc din str. Amzei, Dragon House, îi aparţine lui Bittner şi funcţionează chiar vizavi de fostul sediu al firmei MegaVision al cărui proprietar era chiar prietenul său Dan Adamescu.
Prin firma Lipsca s.r.l., Bittner a cumpărat aproape toate magazinele "Alimentara" din Bucureşti de la Delfincom s.a. (fosta întreprindere Alimentara), cu sprijinul deloc dezinteresat al funcţionarilor statului, desfiinţând obiectul de activitate al acestora şi apoi subînchiriindu-le. Multe dintre ele funcţionează acum ca magazine de haine second-hand, aşa cum este cazul fostei Alimentara din Piaţa Iancului. Prin intermediul aceleiaşi firme Bittner a preluat întreprinderile de industrie uşoară Textila din Bucureşti.
Prin firma Lipsca 2000 s.r.l., cu concursul abuziv şi ilegal al reprezentantului statului român asupra proprietăţilor hoteliere de la Poiana Braşov (Jean Babonea, acelaşi care l-a ajutat şi ca director general la Delfincom s.a.) a dobândit proprietăţi hoteliere.
Ronald Lauder
Magnat evreu american. Sionist. Fost ambasador al S.U.A. (în timpul administraţiei Reagan) în Austria, placă turnantă a spionajului european, a funcţionat şi ca secretar de stat al apărării pentru afaceri N.A.T.O. Preşedinte al Consiliului Organizaţiilor Evreieşti Americane, al "Comitetului Public Internaţional" al Organizaţiei Mondiale a Restituţiei Evreieşti şi trezorier al Congresului Mondial Evreiesc.
Susţinut în "investiţiile" din România de senatorul evreu american Tom Lantoş, care i-a făcut lobby pe lângă cele mai înalte autorităţi române. Lauder deţine, indirect, trustul Media Pro, respectiv posturile de televiziune ProTV şi Acasă din România, postul de radio ProFM şi câteva ziare. Ambiţia sa este ca prin postul ProTV să controleze opinia publică românească pe linia sionisto-americană, tansformându-l într-o rafinată "maşină de propagandă". În acest sens, cea mai reprezentativă emisiune a acestui post tv, numită "Profeţii despre trecut", este realizată în fiecare duminică de către evreul Silviu Brucan (Saul Brukner), în scopul manipulării conştiinţei publice sau chiar a deciziei politice guvernamentale. De exemplu, atunci când, în anul 2002, sionismul a dorit să îl propulseze pe masonul evreu Adrian Severin în fruntea statului român ca... vice-premier, "profesorul" Brucan a afirmat pe post că Adrian Năstase ar avea nevoie de acest ajutor în fruntea statului.
Trustul de presă Media Pro, înregistrează la ora actuală datorii faţă de bugetul statului român de peste 1.500 miliarde lei (peste 45 milioane de dolari), taxe neachitate pe parcursul a mai multor guvernări, toţi guvernanţii români tratând cu maximă obedienţă acţionariatul evreu al firmei. Se pare că guvernul Năstase pregăteşte în mare taină ştergerea datoriilor trustului lui Lauder şi preluarea la datoria publică internă a datoriilor Media Pro. La data de 27 decembrie 2001, în "pauza" şedinţei guvernului român, secretarul general al guvernului (Şerban Mihăilescu, zis şi Michi Şpagă) i-a reamintit ministrului de finanţe, Mihai Tănăsescu, că trebuie să proiecteze eşalonarea datoriilor societăţilor de televiziune. Acesta i-a răspuns secretarului guvernului că s-a pregătit şi că, în chiar dimineaţa acelei zile, a discutat cu conducerea de la Media Pro (Adrian Sârbu), aşa că în 2002 urmează ca guvernul să aprobe eşalonarea datoriilor acesteia, precum şi ştergerea penalităţilor trustului.
"Adrian Năstase şi Ronald Lauder au negociat, la New York, datoria Media Pro" titra apoi ziarul Bursa din 5 februarie 2002, următoarea ştire: "Eforturile lui Adrian Sârbu [preşedintele român al postului ProTV] pe lângă autorităţile de la Bucureşti ca să obţină reeşalonarea datoriilor fabuloase ale Media Pro par să aibă nevoie de sprijinul partenerului [!, a se citi patronul] său american. Astfel, Ronald Lauder, acţionarul majoritar la companiei Central European Media Enterprises, ce deţine controlul asupra Media Pro International, s-a întâlnit cu premierul Adrian Năstase, în luxosul Hotel Waldorf Astoria din New York, unde primul-ministru participa la lucrările Forumului Economic Mondial. Întrucât presa nu a participat la acesta întâlnire, putem crede că «investitorul american» i-a povestit premierului nostru cât de rentabile i-ar fi afacerile din România, dacă nu l-ar pune în situaţia penibilă, proprie celorlaţi investitori, de a-şi plăti datoriile către Statul Român, în conjunctura unei campanii internaţionale de luptă împotriva corupţiei. În condiţiile investigării afacerilor Media Pro de către autorităţile americane de supraveghere a pieţei de capital, rămâne de văzut cum va reacţiona premierul român la «discuţiile» cu magnatul american, moştenitor al unei averi clădite pe parfumuri".
Este vorba de parfumurile Estée Lauder, o astfel de parfumerie a fost deschisă, în 1997, pe Calea Victoriei în Bucureşti (vis-â-vis de Hotelul Bucureşti).
Numirea şi menţinerea lui Adrian Sârbu în fruntea afacerii din România nu a fost întâmplătoare. Căsătoria acestuia cu ex-modelul Janine a fost năşită de Mircea Geoană, fost ambasador al S.U.A. şi actualmente ministru de externe. Cumnatul lui Geoană, Ionuţ Costea, a funcţionat ca secretar de stat la Ministerului de Externe, 1997-2000, ceea ce explică reeşalonările din anii trecuţi a datoriilor trustului. Altă necesară apropiere: ministrul Cultelor şi Culturii din "guvernul Năstase", filo-sionistul Răzvan Theodorescu, se află pe statul de plată al unei instituţii de învăţământ privat a trustului.
Oficialul american Tom Wincek a acordat ziarului Bursa (din 13 dec.2001) interviul titrat "Ronald Lauder, suspectat de corupţie în scandalul Media Pro", din care cităm:
"Companiile publice tranzacţionale la New York Stock Exchange şi Nasdaq sunt riguros supravegheate de Securities and Exchange Commission, după legi stricte, fiind obligate să asigure transparenţă şi deplină informare a investiţiilor sub ameninţarea penalităţilor legale, care să asigure încrederea publicului în pieţe. Întrucât Central European Media Enterprises Ltd nu a dezvăluit, în rapoartele sale publice, datoriile pe care le are la statul român, apare că a violat legea americană. Şi dacă această încălcare de lege este adevărată, atunci cazul poate fi considerat o fraudă majoră, iar într-un sens american este corupţie... atunci guvernul american şi guvernul român au obligaţia să rezolve această fraudă, ca să protejeze integritatea principiilor O.E.C.D.".
În acest sens, ambasadorului S.U.A. la Bucureşti îi este adresată 6 scrisoarea deschisă de către liderul opoziţiei naţionaliste române, apel rămas fără răspuns.
Ziarul Bursa revine:
"Cu toată campania internaţională împotriva terorismului şi a corupţiei, declanşată de preşedintele american George Bush, ambasadorul Michael Guest se «sfieşte» să murmure măcar vreun sunet despre «scandalul Media Pro» - unul dintre cele mai proeminente cazuri de corupţie din România, în care o companie americană a antrenat o bună parte din administraţia ţării. Atitudinea «rezervată» a ambasadorului nu s-a modificat nici măcar după vizita secretarului de stat american Colin Powell, cel care, cu două luni în urmă, ceruse tuturor ambasadorilor americani să acorde prioritate combaterii corupţiei în statele unde au fost trimişi... Faptul că actualul ambasador Michael Guest a fost coleg în Casa Albă, ca funcţionar guvernamental, cu domnul Ronald Lauder, nu poate fi o explicaţie validă a pasivităţii sale în scandalul «Media Pro»... aceste înlesniri reprezintă un cadou făcut pe spinarea poporului român înfometat, multimilionarului american [evreu] Ronald Lauder şi românilor care s-au asociat cu el în Media Pro, despre care nu se poate spune că o duc prea rău cu banii. Iar emisiunile greţoase, difuzate recent de Pro TV, prin care se tentează manipularea opiniei publice în favoarea premierului Adrian Năstase şi a unor membrii ai cabinetului său, reprezintă penibila răsplată primită de guvern în schimbul generozităţii sale"
Înclinaţia evreilor pentru posturi de televiziune româneşti este dovedită şi de cazurile posturilor Tele7ABC (a evreului Fredy Robinson), PrimaTV (a evreilor Alex Bittner şi Dan Fischer) sau B1 (unde coacţionar este evreul Elan Schwartzenberg).
Despre televiziunea B1, publicul crede că ea aparţine fraţilor magnaţi Păunescu. Dar oare ce se ştie despre dl. George Păunescu cu adevărat? Cu rezerva necesară vom reproduce un text, care ni-1 prezintă pe acesta ca agent sionist al B_nai B_rith. Domnul Marius Sprînceană (director al ziarului Zum-Ziarul românesc, publicaţie în opoziţie cu revista Zum), replicând unui săptămânal românesc, ce a reprodus imagini din revista "americană" Zum, editat de Cristina Sprînceană (în care apar Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase şi preşedintele Ion Iliescu), trimite de la New York următorul mesaj: "D-na Cristina Sprînceană, conduce ziarul Zum, care se distribuie gratuit în S.U.A.... Ziarul Zum a fost şi continuă să fie sponsorizat de George Păunescu, care a sponsorizat şi deschiderea postului Dada TV din New York, post care susţine activ candidatura la preşedenţia României, în 2004, a premierului Adrian Năstase... D-na Cristina Sprînceană este manager al conturilor bancarea din S.U.A. ale d-lui George Păunescu, şi tot dânsa i-a facilitat d-lui George Păunescu să ajungă informatorul oficial al Anti Defamation League din România. Între d-na Cristina Sprinceană şi dl. George Păunescu a existat o lungă şi romantică legătură extra-conjugală, motiv pentru care am şi divorţat de ea... La venirea în New York, din Israel, a d-nei Cristina Sprînceană, un alt bun prieten al dvs. a întâmpinat-o la aeroport şi a ajutat-o să înceapă viaţa în S.U.A.". Dar Anti Defamation League este un virulent serviciu secret sionist, in slujba B'naiB'rith.
Alte televiziuni româneşti sunt penetrate de agenţi mondialişti sau sionişti, în general evrei (postul naţional oficial de televiziune este controlat 80-90%; evreica Monica Zvirjinschi este directoare a TVR Internaţional, iar la TVR, realizatoare este Eugenia Vodă, noră a evreului Oliver Lustig). Mai recent s-a declanşat şi o campanie de acaparare a presei scrise. Este cazul ziarului Libertatea, preluat de grupul evreiesc Ringier, sau al ziarului Evenimentul Zilei, preluat contra 450.000 de dolari de la Cornel Nistorescu de către concernul "german" evreiesc Bertelsmann. În celelalte cotidiane importante româneşti există oameni de încredere ai evreilor sau în solda secretă a acestora.
Stephan Lowy & Hugo Weinstein
Magnat, membru al mafiei evreieşti canadiano-americane, stabilit din 1970 în Elveţia, în anii '90 a joncţionat cu afacerile lui Mark Rich, fiind creierul afacerilor acestuia pentru România.
Evreu polonez născut la Lemberg, în Galiţia. Tatăl său a participat la celebra răscoală sionistă de la Varşovia. Tânărul Lowy, în 1948, se îmbarcă, traversează oceanul şi se stabileşte în Canada, la Montreal, unde îşi schimbă numele în Steven Low şi obţine cetăţenia canadiană. Primii săi protectori au fost familia Singer şi Samuel Bronfman, regele whiskiul-ui, care şi-a construit averea pe timpul profibiţiei, prin transportul ilegal de alcool între Statele Unite şi Canada. Prima sa dezvoltare a fost o fabrică în statul Ontario, la numai 23 de ani. Prima firmă, Steven Low & Co Ltd. a înfiinţat-o pe baza relaţiilor de afaceri cu evreul polonez John Pullman, care era unul dintre cei mai mari finanţatori ai crimei organizate din America. Pullman îşi începuse cariera ca simplu membru în cadrul sindicatului crimei de pe Coasta de est, înfiinţată de Lucky Luciano, care era sub tutela şi mână dreaptă a legendarului şef mafiot evreu Meyer Lansky, rivalul lui Al Capone în acea vreme (dealtfel, contabilul şi trezorierul lui Al Capone a fost unul dintre cei mai mari infractori evrei, anume Jacob Guzik, poreclit "Deget uleios"). Ca şef al Koscher Nostra, organizaţie mafiotă evreiască similară celei italiene Cosa Nostra din New York, Meyer Lansky a înfiinţat metoda larg folosită azi, a "spălării banilor" (al cărei principiu constă în investirea parţială a banilor, obţinuţi ilegal, în antreprize economice legale). Poate din acest motiv, Lansky a creat un imperiu al jocurilor de noroc.
Mafia evreiască a ocupat întotdeauna primul loc în comerţul cu "carne vie" (prostituţia), din Europa până în America Latină. Atât în organizare, cât şi în violenţă mafioţii evrei din America au ocupat primul loc. Aceasta era lumea lui Lowy. Figură legendară, Arnold Rothstein era recunoscut chiar şi de către mafia italiană drept "Creierul". El era cel ce aducea marile afaceri şi protecţia politică. Figura lui a fost imortalizată de romancieri, dar şi în ecranizările hollywoodiene (el este Herman Roth din filmul Naşul III, de F.F. Copola). O altă figură puternică a lumii interlope, a fost L.P.Buchalter, alias "Judecătorul". Considerat de către F.B.I. drept cel mai periculos infractor din Statele Unite", el a contribuit la organizarea Sindicatului Crimei, fiind cel care a comandat asasinarea altor şefi mafioţi. Analiştii consideră că mafia evreiască (Koscher Nostra), spre deosebire de mafia siciliana, nu a fost generată ca reacţie la condiţiile sociale precare.
Ascensiunea lui Stephan Lowy (Steven Low) l-a sfârşitul anilor '50 s-a datorat Koscher Nostra şi penetrării cercurilor politice înalte. Totodată, el colabora interesat cu C.I.A. sau K.G.B. În 1960 a intrat în afaceri miniere (cupru, aur sau uraniu), preluând chiar o companie (Latin American Mines Ltd.), asupra căreia a lansat zvonuri fraudulaose de creştere, a speculat-o la bursă, s-a îmbogăţit, în cursul unei nopţi a anului 1970, datorită mulţimii de tranzacţii frauduloase, Lowy a fost nevoit să părăsească Canada, lăsând în urmă soţia şi cei trei copii şi stabilindu-se în Elveţia. I-a mers bine până când Canada sare în aer în urma unui mare scandal privind frauda bursei (afacerea Aquablast) în urma căreia majoritatea brokerilor europeni şi-au pierdut averile, iar o parte din tovarăşii lui Lowy din Koscher Nostra au fost arestaţi, în frunte cu Pullman.
Din anii '70 demarează afaceri petroliere prin firma sa Atlas Oil Comp. Ltd., cu sediul la Londra. Prin intermediul acestei firme a încălcat embargoul internaţional asupra Israelului, alimentându-l cu petrol. La mijlocul anilor '70 el era creierul unei afaceri ilegale în care apar implicate firme româneşti de stat contolate de Securitate, cunoscuta "Afacere Lucona" (scufundarea unei "fabrici de uraniu" de provenienţă românească, cu tot cu vasul ce o transporta, în vederea încasării unei uriaşe asigurări). Dinspre partea română, Lowy a reuşit să-şi asigure şi complicitate naivă a fratelui lui Nicolae Ceauşescu, Marin Ceauşescu, care locuia în Austria şi era şeful misiunii comerciale româneşti la Viena, dar adevăratul mânuitor de la Bucureşti era tot un evreu, Hugo Weinstein, alias Rebstein, poreclit Bebe, colonel de Securitate se pare, care conducea întreprinderea de comerţ exterior Chimika, şi care la rândul ei avea o sucursală în cunoscuta întreprindere românească a Securităţii, I.C.E. Dunărea. Acest Hugo Weinstein apărea în multe poziţii cheie, ca reprezentant al României: reprezentant al Camerei de Comerţ din România socialistă (mai precis al Oficiului de reprezentare şi comisioane al Camerei, celebrul Oficiu Argus), sau reprezentant al Uzinexportimport, ce deţinea monopolul exportului şi importului României în domeniul maşinilor de construcţii. Când fostul avocat al ambasadei Austriei la Bucureşti, avocatul C. Vişinescu, este audiat ca martor, la Viena, în mai 1990, în procesul penal privind afacerea "Lucona", preşedintele instanţei îl întreabă: "După părerea dvs., domnul Weinstein este român? da sau nu?", iar acesta răspunde: "Este greu de spus. El este evreu." La acea dată Bebe Weinstein tocmai părăsise închisorile româneşti, unde se afla pentru o ispravă pe care regimul socialist al lui Ceauşescu nu i-a putut-o totuşi trece cu vederea.
Prin firma socialistă de stat Chimika, Hugo Weinstein a preluat 4.000 de tone de deşeuri toxice din occident pe care le-a depozitat ilegal în oraşul Sulina, încasând în schimb 2 milioane de dolari în contul unei "sucursale" a Chimika, firma off-shore International Enterprise Kirnika Lichtenstein. Din Delta Dunării reziduurile toxice au ajuns în Marea Neagră, dar catastrofa ecologică a fost descoperită şi denunţată public de către Greenpeace, în anul 1988. În 1989 au fost arestate şase persoane vinovate în frunte cu Weinstein, acesta fiind chiar condamnat la 18 ani de închisoare. A fost eliberat după numai trei luni de arest, deoarece regimul socialist a fost răsturnat în acelaşi an. Pozând în victimă politică a fostului regim dictatorial, în 1990, pentru o vreme, s-a _cazat la Hotel Flora din Bucureşti, apoi a dispărut din vizorul public, părăsind probabil România. Chiar din acel an însă, timp de doi-trei ani, România a fost invadată de substanţe toxice reziduale, introduse sub masca unor importuri de materiale chimice, pe modelul patentat deja de asociatul lui Lowy, Bebe Weinstein.
Până în prezent s-au aflat puţine lucruri privind dedesubturile afacerii Roşia Montana. Se ştie că în spatele firmei "canadiene" Cola Corporation se ascunde un acţionariat pestriţ, pus la dispoziţie de Lowy lui Mark Rich, magnatul evreu susţinând financiar, de fapt, întreaga afacere. Acest rol l-a avut "canadianul" Lowy şi în afacerea Lucona, băgându-i în faţă pe Erwin Egger şi Greta Fischer, ca oameni de paie, reprezentanţi ai firmei Zapata (Firma Zapata AC era "o firmă de căsuţă poştală" înregistrată în Elveţia, cu acţionariat secret. Nici chiar poliţia şi procuratura austriece nu au avut vreun succes în ancheta lor. Greta Fischer, consilier administrator al firmei, răspundea stereotip: "Firma Zapata AG are acte de proprietate, în funcţia de custode nu sunt obligată să dau nici o informaţie legată de numele acţionarilor".
De fapt, firma elveţiană pare a fi o sucursală off-shore a firmei americane Zapata Corporation din Texas S.U.A., înfiinţată la începutul anilor '50 de către George Bush tatăl, în aceeaşi zi în care a vizionat filmul Viva Zapata. Atunci când mai târziu George Bush a intrat în politică şi în Senatul S.U.A., el a trebuit conform legilor americane să "renunţe" la partea sa din Zapata, dar gestul a fost formal, firma - cu un capital anual de rulaj de 500 milioane de dolari - rămânând sub influenţa şi controlul său. George Bush a activat şi ca şef al C.I.A., ceea ce poate explica coordonarea de către Lowy a întregii afaceri "Lucona"). Ne punem întrebarea unde vor ajunge cianurile reziduale rezultate la Roşia Montană în urma celei mai intense şi nemiloase exploatări posibile? Le va găsi "românul" Bebe Weinstein vreun loc în Delta Dunării sau în Marea Neagră?
Motti Zisser
Controlează, alături de firma Control Centers, consorţiul Europa-Israel Group, companie israeliană importantă la proprietatea căreia participă din anul 2002 şi banca Leumi Le - Tel Aviv (cu 10%), implicată în privatizările din România. Europa-Israel Group controlează firma Elbit Medical Imaging.
Odată cu preluarea firmei Elbit Medical Imaging acum câţiva ani, Motti Zisser a preluat şi subsidiara acesteia, firma israeliană Elscint, căreia i-a închis activitatea, vânzându-i toate bunurile şi mijloacele de producţie (mai puţin secţia ce avea comenzi ferme contractual cu General Electric) şi a orientat fondurile acesteia în preluarea ieftină de hoteluri în Europa răsăriteană (precum Hotelul Bucureşti, preluare frauduloasă, după cum vom arăta) pe care să le renoveze pentru a le ridica valoarea.
Totodată ridică mall-uri, cum este cel de la Timişoara, unde a preluat ieftin terenul necesar de la o firmă de stat românească, după care a revândut foarte scump o parte din suprafaţa acestuia primăriei oraşului.
Tonya Halpern
Născută la 29.06.1948, în Bucureşti, în prezent cetăţean israelian, figurând cu domiciliul în Tel Aviv. Unic distribuitor în România al produselor Kodac prin firma sa M.TIL.ROM cu sediu la SITRACO CENTER, Piaţa Unirii, administrată de partenerul ei în afaceri, escrocul israelian Eliahu Rasin, cu care mai deţine hotelurile Opera şi Central din Bucureşti. O leagă o foarte mare prietenie cu Alex Bittner, pe care îl consideră ca pe un adevărat "frate". De altfel, sunt tovarăşi în solda serviciilor israeliene. Tonya Halperin rezidează în România cu mulţi ani înainte de 1989, locuind la apartamentele Hotelului Bucureşti (pentru privatizarea căruia s-a şi implicat direct alături de Alex Bittner), iar soţul său, Moshe, specialist în tehnica aviatică, este apropiat de firma israeliană Elbit System Ltd..
Numele complet al firmei evreo-americane pe care o reprezintă în România este Eastman Kodac, firmă care, alături de Standard Oil, Xerox, U.S. Steel, IBM şi mai multe bănci evreieşti americane, susţine şi activează pentru organizaţia mondialistă Counsil of Foreing Relations (C.F.R.).
Eliahu Rasin
Născut la 24.10.1947 la Tel Aviv în Israel (noi ştim că Israelul s-a înfiinţat abia în mai 1948, dar acestea sunt datele sale de paşaport, cu care este înregistrat la Registrul Comerţului din România, ca om de afaceri), domiciliat în prezent în localitatea Rishon Le-Zion din Israel. Baza piramidală a afacerilor lui în România este o cutie poştală cipriotă, respectiv off-shore-ul Monilen Enterprises Ltd, înfiinţat în august 1997, cu care controlează mai multe firme din România: Hotelurile Opera şi Central din Bucureşti, firma Sitraco, firma Nil Conimpex srl, EuroConstruct & Development srl şi Rom Integrated Computers Technologies srl. Deţine totodată şi Hotelul Sinaia din Sinaia, pe care l-a încredinţat spre administrare lui Marian Schwartz, ofiţer în rezervă din serviciile speciale israeliene, născut însă la 3 iulie 1954 în Bucureşti. Tatăl acestui Rasin a fondat împreună cu Bernard Shraer (asociaţi iniţiali) renumita bancă Leumi Le din Tel Aviv Israel.
La banca Leumi Le, sucursala din Londra, în contul firmei lui Rasin, MONILEN ENTREPRISES LTD, a fost vărsată suma de 2,92 milioane de dolari americani, comision pentru privatizarea Hotelului Bucureşti.
În prezent, Eliahu Rasin este chemat de către procuratura română în instanţă penală din România ca inculpat pentru privatizarea frauduloasă a Hotelului Bucureşti. Sustrăgându-se însă chiar şi anchetei penale, el a părăsit în graba România, de câţiva ani. Ca preşedinte la Sitraco Center şi la Sitraco Gemenii (este vorba de mai multe blocuri moderne pe care a pus mâna în centrul capitalei, mai ales în zona Unirea, şi pe care le-a transformat în "Business Center"), Eli Rasin are de clienţi firme precum Ardaf, Iberna, Pepsi Cola International, Gelsor (Sorin Ovidiu Vântu - Maria Vlas), Elite România, Sharrom-Sharp, El Al, Delta, Ambasada Israelului, Ambasada Norvegiei, Metropol s.a., Kodak, U.S.A.I.D. (agenţie a S.U.A. subordonată C.I.A.).
Eli Papouchado
Cetăţean israelian, partener de afaceri tradiţional, în Israel, al lui Motti Zisser. Locuieşte în Ierusalim, unde deţine o proprietate impresionantă. Născut la Cairo, provine dintr-o familie mixtă, tată egiptean şi mamă evreică. Proprietar al firmei Red Şea - Tel Aviv, deţine proprietăţi hoteliere operate de lanţul hotelier Park Platza, exceptând hotelul din Tel Aviv, care funcţionează sub operarea Sheraton (5 stele). În 1998 a dorit să preia privatizarea Hotelului Bucureşti (din Bucureşti). A declarat că deschide mai multe mall-uri în România, printre care unul la Timişoara. Paternitatea construirii unui mall la Timişoara aparţine şi firmei israeliene Elscint (Elbit Medical System), controlată de Motti Zisser. În Bucureşti, la un moment dat, Papouchado construia două "mari centre comerciale" finanţat de Banca Internaţională a Religiilor. A funcţionat şi ca director al unei sucursale a Leumi Le Bank.
Bernard Shraer
Evreu de origine maghiară, fondator al băncii israeliene Leumi Le - Tel Aviv, după 1989 a început să îşi dezvolte afacerile preponderent în Ungaria, îndeosebi prin compania Danubius Hotels and Spa Co. (Budapest Hungary), lanţ hotelier intrat repede în topul revistei de specialitate Hotels. În 1995 deţinea 9 hoteluri, în 1996 deţinea peste 23 (din care 3 pe Insula Margareta), iar în prezent peste 50 de hoteluri. Pentru a-şi extinde afacerile în România, interesat îndeosebi de staţiunile din Transilvania, a apelat şi la consultanţa lui Eric Rudosh. În cazul privatizării ilegale a staţiunii Sovata, a reieşit că în spatele sereleului din Râmnicu-Vâlcea cu care a licitat, se afla firma sa din Ungaria. În aceeaşi situaţie se află şi alte staţiuni din Transilvania. Când în 1999-2000 a dorit să preia Hotelul Bucureşti a invitat la Budapesta şi a cazat o delegaţie sindicală din turismul românesc, ca şi pe unii directori. Din documentele existente la F.P.S. rezultă că chiar Radu Sârbu i-a cerut câştigătorului licitaţiei să cedeze contractul către Danubius Hotels.
Shraer, ca şi Rudosh, nu este străin de încercarea de preluare a celui mai mari bănci de stat româneşti din prezent, Banca Comercială Română, de către Banca Ungariei. Privatizarea B.C.R. este impusă României pentru anul 2003 de către Banca Mondială.
Yoah Stern
Israelian, "omul" din România al magnatului evreu Mark Rich (unul din cei mai mari evazionişti din S.U.A.), preocupat de petrolul românesc. A fost arestat în anul 2002 şi eliberat la presiuni uriaşe (a se vedea capitolul Evreii şi petrolul românesc al Mileniului III). În urmă cu câţiva ani, Mark Rich a încercat să preia fraudulos Hotelul Athene Palace din Bucureşti (vom reveni cu detalii în numărul viitor). În prezent fiind preocupat de iminenta privatizare a companiei naţionale a petrolului, Petrom s.a., cea mai rentabilă afacere din România.
Eric Rudosh
Cetăţean ungur şi britanic, fost ambasador al Ungariei, face afaceri preponderent în România. Surse din sistemele de informaţii apreciază că originea sa reală este evreiască, incertă însă, deoarece partenerii săi de afaceri din România par să nu cunoască acest fapt. Înainte de a fi acreditat ambasador la Bucureşti, se apreciază că a lucrat pentru spionajul maghiar cât timp a fost student în România. Deţine o reşedinţă la Londra, iar numele a ieşit la suprafaţă în public de abia în anul 2002, când fiul său a fost arestat la Constanţa pentru deţinere şi consum de droguri, împreună cu câţiva tineri români. Personal, în România, nu desfăşoară afaceri personale mari (deţinând câte un restaurant, o discotecă, o firmă de servicii etc.), misiunile sale fiind controlate de la Budapesta şi de la Londra.
Liviu (Alfred) Mandler
Cetăţean israelian cu afaceri în România, preponderent în oraşul Cluj. Iniţial agent de influenţă israelian în cadrul Partidului Liberal, a promovat un "lobby" mascat, cu pârghii politice, afacerilor evreilor israelieni sau americani. Una dintre aceste mari afaceri era cea cu Bell Helicopters - S.U.A., în tandem cu Elbit System -Israel, ce ar fi adus evreilor miliarde de dolari de la bugetul României. Afacerea nu se putea face însă din cauza opoziţiei nestrămutate a ministrului de finanţe liberal, Daniel Dăianu. Mandler apasă pe buton şi Partidul Liberal îi retrage sprijinul politic ministrului Dăianu, forţând înlocuirea sa cu alt candidat liberal în data de 23.09.1998. În aceeaşi zi, la ştirile de la postul TV Antena 1, deputatul Şerban Săndulescu a declarat că ştia "de marţi despre această destituire, deoarece contractul cu Bell trebuie semnat şi Traian Decebal Remeş, noul ministru de finanţe, va semna acest contract". În aceeaşi zi, Daniel Dăianu, a declarat că, în prealabil, i s-a "sugerat ca fiind plecat în străinătate, un secretar de stat să semneze contractul cu Bell", dar el nu a permis trucul. Socoteala lui Mandler nu a ieşit nici de data aceasta. Alţi miniştrii (din partea Partidului Democrat) au preluat ştafeta opoziţiei, mai puţin evreul mason Babiuc, ministru al apărării, care s-a certat astfel cu propriul partid, dar a fost imediat primit în Partidul Liberal, ceea ce reprezintă numai un episod al protecţiei ocultei evreieşti pentru acesta. Trebuie precizat că în prezent, odată cu restructurarea conducerii liberale, influenţa lui Mandler asupra Partidului Liberal a încetat, motiv pentru care Babiuc s-a refugiat la P.S.D., iar parlamentarii liberali adoptă poziţii politice în interesul naţional.
Alfred Mandler a fost cunoscut mediei româneşti ca asociat şi subordonat în afaceri al lui F. Robinson, îndeosebi în afacerea Dacia Felix (a se vedea capitolul Băncile Româneşti).
Fredy Robinson
Evreu originar din Bacău, unde s-a născut în 1946, a emigrat în Israel, transformându-se în om de afaceri şi beneficiind de comenzi din partea statului (prin bunăvoinţa lui Ariei Sharon), fapt ce l-a ajutat să se îmbogăţească. Datorită inclusiv succesului său în afacerile din România, în Israel a fost declarat "Omul anului 2001".
Proprietar al trustului financiar Milomor Rezida, care stă în spatele afacerilor sale. Ofiţer israelian din cadrul forţelor speciale, în retragere. Reprezentant al statului român (al F.P.S.) în statul Israel pentru privatizarea întreprinderilor româneşti în favoarea capitaliştilor evrei; proprietar al Eurom Bank (fosta Bancă Dacia Felix) al postului de televiziune Tete7ABC, al mai multor cazinouri, printre care Cazinoul Vernescu şi un cazino pe internet (are deschis un cazinou şi la Chişinău). Lucrarea Francmasoneria şi clasa politică afirmă că cedarea sediului Uniunii Scriitorilor din România, Casa Vernescu, către afacerişti străini, a intervenit după vizita lui Laurenţiu Ulici (preşedinte al Uniunii) în S.U.A., la 19 octombrie 1993, la sesiunea Supremului Consiliu, grad 33, de la Templu de Rit Scoţian al Districtului Columbia, "când avea să se reconsacre Supremul Consiliu Masonic din România. Oricum, după această dată, în Bucureşti cazinourile au apărut ca ciupercile după ploaie..." Toate cele opt cazionuri din Bucureşti au proprietari israelieni şi sunt suspectate de spălare de bani.
Aşa cum se cunoaşte, poliţia israeliană a fost sesizată şi a demarat ancheta penală privind obţinerea de fonduri electorale frauduloase de către Ariel Sharon, în cuantum de 1,5 milioane de dolari, concomitent cu operaţiuni de spălare de bani. Principalii anchetaţi au fost cei doi fii ai acestuia: Omri şi Ghilad Sharon. Mama acestora doi (Lili) este evreică originară din România, de la Braşov. Ghilad Sharon este totodată un cunoscut om de afaceri. "Vizavi de acesta se spune că activităţile desfăşurate în România îi aduc venituri considerabile... existând indicii că unele din fondurile ilicite folosite la scrutinul din 1999, precum şi în campania de la începutul anului trecut [a partidului Likud], provin din România", scria săptămânalul A.P. în februarie 2002. Afacerile din România ale fiului premierului Sharon s-au învârtit în anturajul lui Fredy Robinson, fiind asociat în afaceri cu unii dintre coacţionarii Băncii Dacia Felix (EuromBank), precum Avital Benesch (preşedinte al băncii), Fredy Robinson (proprietar principal al băncii) şi Liviu Mandler (fost preşedinte al băncii, asociat). Dealtfel, Liviu Mandler i-a fost subordonat lui Ariel Sharon în armata israeliană.
Sorin Beraru (Samuel Bergovici)
Consacrat public prin afacerea/ecscrocheria CICO S.A., israelianul Sorin Beraru este cel mai celebru infractor evreu din România, prin fraudă acaparând şi devalizând multe întreprinderi româneşti, pe care le-a stors de fonduri ce au părăsit România, ca şi el. Inculpat în mai multe dosare penale, în anul 2002 Beraru a încercat mituirea procurorilor români cu suma de 600.000 de dolari. Aceştia au organizat un flagrant, astfel fiind arestat emisarul său israelian. L-a interogatoriu, acesta a declarat ca o parte din bani trebuiau să ajungă la Adrian (Năstase, primul ministru?). Dat în urmărire generală internaţională, Beraru rezidează în Israel, stat care nu face nici un efort pentru a-l identifica şi extrăda în România. Mai mult, la vizita oficială din 2001 în Israel a primului-ministru Adrian Năstase, la întâlnirea oficială cu oamenii de afaceri israelieni, organizată de gazde, a fost prezent şi inculpatul Beraru pentru a-l certa pe premierul român că procurorii din România îi tulbură "gheşefturile".
Moshe Pesah
Israelian. Partenerul de afaceri în România al lui Sorin (Shmuel) Beraru. Joacă teatru ca victimă a lui Beraru, deschizând procese împotriva acestuia ca astfel să îşi demonstreze "buna-credinţă" şi să convingă instanţele româneşti că el poate păstra proprietăţile obţinute prin fraudă de la statul român.
Shimon Nahor
Traficant israelian de arme ce a acţionat pe teritoriul României cu începere din 1992, până în 2001. Fiind evreu originar din Galaţi, când a emigrat în Israel avea numele de Herşcovici. La un moment dat, viceamiral al armatei israeliene. Traficant israelian de arme ce acţionează pe teritoriul României. Afacerile sale ilegale l-au adus în atenţia procuraturii româneşti, fiind arestat şi inculpat în cadrul unui proces penal. Mituind judecătorii, avocata evreică a lui Nahor, Lidia Peter, a obţinut eliberarea acestuia ("judecarea în stare de libertate"). Shimon Nahor, odată eliberat, a încălcat interdicţia de a părăsi România, fugind peste graniţă, ascuns într-un covor făcut sul. Avocata Lidia Peter a fost arestata în Bulgaria şi extrădată în România. Ca şi în cazurile Sorin (Samuel) Beraru şi Maria Vlas, Israelul întârzie extrădarea în România a infractorului Nahor.
Timp de mai mult de zece ani, Nahor a fost ofiţer superior în armata israeliană, fiind comandantul unei nave de luptă. Ca ofiţer de marină în retragere el a fost selectat de către Mossad pentru munca de spionaj în străinătate. Controlând firma Quick Aero-Service (al cărei proprietar apare Dumitru Popescu, condamnat în afacerea "Ţigareta II" pentru acelaşi tip de transporturi "speciale"), la 7.04.1997, Nahor efectuează un zbor de contrabandă cu armament pe distanţa Bucureşti (aeroportul Otopeni)-Khartoum, pentru care a dispus plăţi din Geneva pe numele Herşcovici Simon.
Acesta a fost numai unul dintre zecile de "transporturi speciale" pe care le-a efectuat de pe Otopeni. În anturajul lui Nahor (Herşcovici) s-au remarcat lt.col. Hary Ene din S.R.I., Kuki Borislavski (consilier al ministrului apărării Victor Babiuc), generalul Florentin Popescu, şef al Direcţiei de înzestrare a Armatei române (compromis în afacerea "Ţigareta").
Un personaj care nu a văzut (?) ce face Nahor pe aeroport, este chiar directorul operaţional al Aeroportului Bucureşti-Otopeni, Sorin Stoicescu, care, prin intermediul firmei de protecţie şi pază Valahia asigura şi paza aeroportului. Reproducem din raportul «Legătura lui Stoicescu cu Mossad-ul»: "În 1991, Sorin Stoicescu intră în relaţii deosebite cu Yehuda Tova, ofiţer de informaţii acoperit în cadrul Ambasadei Israelului de la Bucureşti şi se vede permanent cu acesta, unele surse susţin că ar părea un schimb informativ. A nu se uita atitudinea sa în cazul afacerii Bell Helicopters... în poziţia sa din Departamentul Aviaţiei Civile; Stoicescu nu a fost deloc străin de facilitarea achiziţionării unor aeronave de către Compania Tarom de la o firmă de leasing americană, administrată de cetăţeni israelieni; este acuzat de relaţii strânse de amiciţie cu numiţii: Niels Schnecker, Gyora Yar, Artur Weis; Sorin Stoicescu pare că s-a implicat mult prea activ în asigurarea tranzitului cetăţenilor evrei din Rusia către Israel din chiar dispoziţia primului-ministru Petre Roman. Asociatul său de la firma Valahia desfăşoară fel de fel de activităţi pe lângă Ambasada Israelului." (A.P.)
Deşi dat în urmărire internaţională de către Procuratura din România, sustrăgându-se procesului penal şi condamnării, Shimon Nahor este ridicat în slăvi şi scos nevinovat în lucrarea recent apărută România Iudaică, tipărită pe banii Ministerul Cultelor şi Culturii din România (a se citi din partea ministrului filo-sionist Răzvan Teodorescu, acelaşi care susţine culpa poporului român de Holocaust împotriva poporului evreu).
Sammy Ofer
Cetăţean israelian şi britanic. Evreu de origine română, reprezentant al familiei magnaţilor israelieni Ofer cunoscuţi drept fraţii Ofer (David, Sami şi Iuli). Tatăl fraţilor Ofer a fost evreu originar din România, emigrând din oraşul Constanţa, unde avea numele de Josef Herşcovici (acelaşi nume de familie cu Shimon Nahor, Herşcovici din Galaţi). Averea fraţilor Ofer se ridică la 1,5 miliarde de dolari, plasată în afaceri.
Dintre cei trei fraţi, David a fost şeful unui serviciu secret israelian, Iuli a avut aplecare spre funcţiile publice, deţinând până recent, deşi israelian, şi funcţia de consul al României la Tel Aviv, iar Sammy, un personaj retras, de culise, s-a concentrat asupra afacerilor. El locuieşte cu precădere la Londra, fie la reşedinţa sa, fie pe un yaht de lux. Fraţii Ofer deţin împreună o bancă israeliană de rangul doi, Bank Mizrahi. Afacerile din România au fost demarate în ultimii ani de către octogenarul Sammy Ofer, iar în prezent sunt conduse de fiul său, Eyal Ofer.
Familia Ofer este coproprietară, alături de familiile (evreieşti) Pritzker din S.U.A. şi Wilhelmsen din Norvegia, al uneia dintre cele mai bine cotate agenţii de turism din lume, Royal Caribbean Cruises Ltd. (active de 2,2 miliarde de dolari, venituri anuale de 1,2 miliarde de dolari), ce oferă croaziere în toată lumea cu peste 50 de itinerarii şi peste 140 de destinaţii în Caraibe, Bermude, Bahamas, Mexic, Panama, Alaska, Hawai etc., etc. Flota are 14 nave moderne de agrement, cu o capacitate de peste 24.000 de călători.
Cea mai importantă afacere: familia Ofer deţine compania Zodiac Maritime Agendes, companie de transport naval comercial, cu vase de până la 164.800 tdw. Această companie administrează şi vasele altor firme evreieşti, precum flota Rosemont, Trans Union Corp., sau cele 10 vase ale O&P Holding Ltd. Navele sunt operate prin contracte de la câteva zile până la câţiva ani. În prezent familia Ofer deţine numeroase proprietăţi în România, care nu pot fi însă identificate cu uşurinţă, deoarece foloseşte în preluarea întreprinderilor româneşti firme off-shore cu acţionariat secret, create în paradisuri financiare, precum Cipru. Se bănuie prezenţa sa masivă, deşi invizibilă, în proprietăţile din oraşul Constanţa (mai ales în port), unde presa nu poate scrie decât ceea ce vrea el. La conducerea magazinului Tomis (proprietatea sa) a numit-o pe Daiana Voicu, fiica cunoscutului magistrat Marin Voicu.
Eyal Ofer, împreună cu Jay Pritzker, l-au mandatat în 1997 pe evreul Phillip Bloom să le procure Hotelul Bucureşti. Afacerea a eşuat într-un scandal privind manipularea privatizării.
De multe ori, datorită poziţiei sale, Eyal Ofer este mandatat de oficialităţi să reprezinte România în faţa forurilor internaţionale, astfel încât el cunoaşte politica de culise a guvernului român mai bine decât serviciile secrete româneşti.
Dan Fischer
Cetăţenie română şi israeliană. S-a numit şi Frâncu, nume sub care a fost cunoscut ca sportiv al clubului Ministerului de Interne, Dinamo. Coproprietar al postului de televiziune Prima TV. În capitolul "GHEŞEFTURI EVREIEŞTI" este arătată implicarea sa în recuperarea creanţelor României de la diverse state. Rolul lui Fischer se rezumă la a intermedia vânzarea acestor creanţe, pentru numai 40% din valoarea reală, către una din Băncile Rotschild şi la a-şi încasa comisionul. Totodată, Fischer a intermediat obţinerea de credite, pentru România, de la altă bancă evreiască americană, Credit Swiss First Boston. Apropiat în afaceri de secretarul de la Ministerul Finanţelor, Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană. Legat de relaţiile sale cu serviciul de spionaj românesc, sunt semnificative acuzele aduse, în octombrie 2000, de actualul şef al Serviciului Român de Informaţii, Radu Timofte, pe atunci vicepreşedinte al Comisiei parlamentare pentru controlul SIE. Concret, şeful Serviciului de Informaţii Externe, Cătălin Harnagea, ar fi cerut de la ofiţerii din subordine dosarele a 19 personalităţi politice pentru a le discredita sau şantaja. În acest context, atunci când "un om de afaceri nu cotizează la Fischer sau la AVAB, i se face imediat dosar penal", susţinea Radu Timofte, arătând şi că Hamagea se folosea de ofiţerii acestui Serviciu în interes personal, pentru a răspunde anumitor comenzi politice. Astfel, aceşti ofiţeri bine pregătiţi acţionează şi în misiuni speciale în afara ţării, având ca scop recuperarea creanţelor României. Conform relatărilor lui Timofte, folosindu-se acest procedeu, România a recuperat 40 de milioane de dolari din Kuweit, însă banii nu au ajuns nici la bugetul de stat, nici la S.I.E., ci au luat căi numai de Harnagea ştiute. Această acuză are o semnificaţie aparte, în contextul în care colaboratorul şi specialistul nr. l al României (şi al S.I.E., deci) în recuperarea creanţelor este... Dan Fischer.
Vladimir (Vova) Cohn
Evreu originar din România, transfug, se pretinde investitor repatriat din Franţa, în 1990. Taică-său a fost comisar sovietic evreu Kominternist, venit în România pe tancurile sovietice, după 1944, deoarece a făcut parte din activul de bază ai instalării comunismului în România. De aici probabil se trage prietenia sa cu alt evreu, fiu de comunist evreu, Petre Roman, fost prim-ministru al Romaniei, actualmente "Raportor NATO". În perioda cât Petre Roman s-a "specializat" la Paris, relaţiile dintre familiile Neurlander-Cohn au fost reluate.
Vova Cohn a primit, după 1990, în "locaţie de gestiune", de la fostul prim-ministru Roman, clubul Nasty din Bucureşti.
Foarte gălăgios şi obraznic pe posturile de televiziune, în timpul fostelor guvernări, Cohn a participat la mai multe privatizări cu cântec ale întreprinderilor româneşti, cea mai celebră fiind privatizarea unicului producător de carton presat din România, fabrica RomCarton S.A.. Ca în toate privatizările evreieşti din România, Cohn a dat dovadă de o duritate deosebită faţă de muncitorii români, a concediat masiv şi nu a plătit salariile. Greva şi mitingul din curtea fabricii, l-au determinat pe Cohn să-şi folosescă influenţa, ceea ce a dus la o intervenţie extrem de violentă şi represivă a forţelor poliţieneşti, care i-au molestat pe muncitori şi i-au alungat din incinta întreprinderii.
Vova Cohn este în prezent Vicepreşedinte al clubului de fotbal al Ministerului de Interne, Dinamo Bucureşti.
Gheşefturi evreieşti sau asimilare politico-economică!
Retrocedări evreieşti şi sprijin electoral. Anul 1996 a fost în România an de campanie electorală pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Nu întâmplător, ambasador al S.U.A. la Bucureşti era afaceristul evreu Alfred Moses, iar Ion Iliescu dorea să fie încă o dată preşedinte al României. Prietenia preşedintelui Iliescu cu Alfred Moses trecuse proba de foc când, în vara lui 1996, cei doi aflându-se alături în sediu central al B'nai B'rith din S.U.A., Ion Iliescu a declarat public că rupe coaliţia de guvernare cu "partidele extremiste" (fiind catalogate astfel Partidul România Mare şi Partidul Unităţii Naţionale a Românilor).
Pe de altă parte, conaţionalii lui Moses au considerat că Ion Iliescu ar fi bun de preşedinte pentru România, căci demaraseră deja cu el ceva afaceri. Mai mult, puteau chiar să câştige un ban bun "ajutându-1". În acest context s-au deplasat în România trei "mercenari electorali", evreii americani Shumate, Dresner şi Gorton, care au fost plătiţi de guvernanţii români sub pretextul unui studiu de marketing prin ordine de plată executate de Banca Ion Ţiriac. Ziarul Ziua relata la 27 martie 1996 despre o primă tranşă de un milion de dolari, urmată de o alta de o jumătate de milion de dolari.
Cei trei "muşchetari" mercenari prezentau şi o bună carte de vizită. George Gorton pregătise şi campania electorală a lui Boris Elţîn, devenit apoi preşedinte al Federaţiei Ruse. La rândul lui, cunoscut strateg electoral în S.U.A., Joe Shumate era un renumit analist al campaniilor electorale, iar Richard Dresner era expert electoral în New York, pregătindu-i lui Bill Clinton mai multe campanii electorale (în 1970, Dresner a fost cel care l-a sprijinit pe Clinton să devină guvernator al statului Arkansas), de aceea era în foarte bune relaţii cu fostul consilier al preşedintelui S.U.A., Dick Morris. Se ştie că, deşi democrată, administraţia lui Bill Clinton a fost cea mai penetrată de elemente sioniste evreieşti şi de membri ai B'nai B'rith (de regulă, evreii americani sunt mai apropiaţi de Partidul Republican, în cadrul căruia au penetrat la funcţiile de conducere).
Mercenarii "americani" au fost angajaţi de partidul de guvernământ (P.D.S.R.), la decizia lui Viorel Hrebenciuc, în iulie 1996, arată Ziua. Contractul consultanţilor era programat să dureze până la data de 17 noiembrie 1996, urmând ca el să acopere şi turul doi de scrutin. Ei au locuit la Vila P50, fostă a lui Ceauşescu. De la bun început, americanii au dat importanţă campaniei din presă, în special celei de pe postul naţional de televiziune.
Cum era de aşteptat, opoziţia "democratică" de la acea dată, reprezentată îndeosebi de Convenţia Democratică, apărea în faţa opiniei publice occidentale ca anti-comunistă, în timp ce Ion Iliescu şi partidul său (P.D.S.R.) ca neo-comunişti, ceea ce a determinat mai multe agenţii neguvernamentale ale S.U.A. să sprijine aceste forţe de "opoziţie democratică". Această situaţie periclita însă misiunea Gorton-Shumate-Dresner şi trebuia stopată, moment în care a trebuit să intervină ambasadorul S.U.A., adică evreul A. Moses, care a încercat la schimb să mai obţină un avantaj: privilegii pentru evrei în privinţa retrocedării imobilelor din România. Totodată, el cere guvernului S.U.A. să oprească sprijinul acordat opoziţiei din România.
Situaţia a fost surprinsă critic şi combătută de ziaristul Anton Uncu de la România Liberă, pe parcursul unei serii de articole din septembrie-octombrie 1996:
"Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, dl. Alfred Moses, afirmă că Legea caselor naţionalizate nu constituie obiect de negociere între Guvernul român şi Guvernul american... Am aflat [însă] că domnul ambasador a negociat cu Puterea de la Bucureşti o exceptare de la lege pentru [foste] proprietăţi aparţinând comunităţilor etnice. Recunosc, nu înţeleg prea bine intenţiile ambasadorului Statelor Unite în România, domnul Alfred Moses. Cum domnia sa exprimă poziţia Guvernului S.U.A., evident, nu înţeleg prea bine intenţiile Guvernului american. Nu pun în discuţie faptul că domnul Alfred Moses ar fi sau nu diplomat de carieră sau că numirea sa în această funcţie ar fi fost acordată la cerere, în relaţie directă cu volumul fondurilor donate în campania electorală a preşedintelui american. Dacă domnul Teodor Meleşcanu are dreptate, circa 90% din ambasadorii S.U.A. se înscriu în această regulă. La urma urmelor, asta îi priveşte pe americani. Grija noastră este că ambasadorul S.U.A. în România este, prin forţa lucrurilor, reprezentantul Guvernului american pe lângă Guvernul României. Dacă aşa stau lucrurile, cum să înţelegem declaraţiile publice ale domnului Alfred Moses, în sensul modificării structurii alianţei guvernamentale prin excluderea partidelor extremiste din structura acesteia? Că Guvernul american l-a acreditat pe domnul Moses, nu pe lângă guvernul real al României, ci pe lângă un guvern ideal, sau cel puţin aşa cum l-ar dori americanii să fie?
Dar restituirea proprietăţilor evreieşti comunitare preocupă guvernul S.U.A.? Fără îndoială. Cum s-ar putea explica altfel negocierile pe această temă ale ambasadorului S.U.A. cu Preşedinţia, Guvernul şi staful P.D.S.R.? Domnul Alfred Moses, şeful comunităţii evreieşti din New York, ori şi-a asumat, benevol, funcţia de ambasador al comunităţii evreieşti pe lângă Guvernul României, ori îşi încalcă mandatul încredinţat de Guvernul S.U.A."
"Nu-i mai vrem pe americani, ale Uncu? Sau, totuşi, îi vrem, dar cu condiţia să nu fie evrei?" este întrebat de alt ziar redactorul României Libere.
"Asta nu mai este de râs - răspunde Anton Uncu -, asta-i măgărie! Şi există riscul să te ia cineva în serios. Ei, bine, dacă domnul ambasador ar fi negociat la Bucureşti retrocedarea imobilelor minorităţilor malgaşe, nu evreieşti, ca stare de excepţie de la Legea caselor naţionalizate, tot mi-aş fi pierdut cumpătul. Pentru că nu cred, în ruptul capului, că Washigtonul l-a împuternicit să se ocupe cu astfel de probleme... Ambasadorul Statelor Unite - atrăgea atenţia A. Uncu - descurajează orice încercare de sprijin preferenţial acordat partidelor din opoziţia democrată românească, net dezavantajate în confruntarea electorală de lipsa mijloacelor financiare şi logistice, dar mai ales de subordonarea postului naţional de televiziune, singurul care acoperă întreg teritoriul ţării de către putere."
[La scurt timp Anton Uncu a părăsit ziarul România Liberă şi a fondat ziarul Curentul; a decedat în urma unui atac de cord.]
În cadrul aceleiaşi campanii electorale, Ion Iliescu avea să se mai folosească de serviciile unui evreu parizian pentru a se menţine la putere, el şi partidul său de sub semnul celor trei roze. Este vorba de "francezul" Adrian Costea, căruia i s-au vărsat sume imense de la bugetul statului român pentru realizarea albumului Eterna şi fascinanta Românie, sume folosite de fapt pentru afişele electorale ale partidului, tipărite în străinătate şi introduse fraudulos în România. Peste un milion de dolari (bani negri) au plecat acum un an şi jumătate la Paris într-o valiză diplomatică românească (spre mânjirea magistraţilor francezi), pentru ca de scandalul Adrian Costea să nu se mai audă nimic, după ce, în 1999, procurorii francezi se deplasaseră special la Bucureşti. Evreu originar din România, Adrian Costea a fost consilier al preşedinţilor Ion Iliescu şi Emil Constantinescu şi se află în spatele desprinderii unei dizidente din P.D.S.R., în frunte cu Teodor Meleşcanu şi Iosif Boda, numită "Alianţa pentru România" (ApR, după modelul Alianţei Israelite), pe care a finanţat-o. Ideologul noului partid "românesc", alt evreu: analistul economic Vladimir Pasti. Eşecul "Alianţei", condusă de la Paris de Costea, i-a determinat pe liderii acesteia să-şi găsească adăpost în sânul Partidului Liberal.
Concomitent cu presiunea politică a ambasadorului Alfred Moses privind retrocedarea proprietăţilor evreieşti confiscate de regimul legionar al mareşalului Antonescu, sau naţionalizate de comunişti, evreii din Israel au declanşat o presiune juridică. Astfel, deputatul israelian Avraham Poraz a acţionat în justiţie statul român la Tribunalul Internaţional de la Haga, "ca urmare a tergiversării procesului de restituire a proprietăţilor deţinute de evreii originari din România".
"Sunt foarte conştient de faptul că Israelul are interese politice, economice şi militare în România" - spunea Avraham Poraz, pentru a explica de ce acţiunea sa nu poate avea sprijinul făţiş al guvernului Israelian. "După cum m-a informat Ministerul de Externe israelian, în România există la ora actuală 1.500 de întreprinderi mixte româno-israeliene", adăuga el. "Colaborez [în schimb] cu Congresul Mondial Evreiesc, îndeosebi cu preşedintele său, Edgar Brofman, şi cu directorul general, Israel Singer. Această organizaţie a rezolvat cu succes litigiul cu băncile elveţiene pentru restituirea banilor depuşi de victimele Holocaustului".
Creanţele şi Eurobondurile româneşti. Unul dintre notorii afacerişti evrei care au pus din plin umărul la cele mai controversate afaceri ale României din ultimii ani este israelianul Dan Fischer (fost Frâncu, ca evreu român). El a devenit mai cunoscut atunci când s-a certat cu alt afacerist israelian, considerat "agent Mossad cu operare pe România", Alex Bittner.
Principalul deschizător de drumuri pentru Dan Fischer, în timpul fostei guvernări a Partidului Social Democrat (numit atunci P.D.S.R.), cea de până în 1997, a fost nimeni altul decât "evreul ucrainean" Viorel Hrebenciuc. Astfel, în 1996, de exemplu, România avea de recuperat de la două state africane creanţe în valoare de 12 milioane de dolari, dar apare în schemă Dan Fischer care "ajuta" România, intermediind acesteia vânzarea creanţei de 12 milioane de dolari pentru numai 5 milioane către Banca Rotschild din Olanda. Afacerea a fost atât de bună pentru evrei, se pare, încât ei, pe lângă comisioanele curente, au finanţat şi candidatura lui Ilie Năstase (candidat al P.D.S.R. în 1996) la funcţia de primar al Bucureştiului.
După venirea la putere a "dreptei democrate" în 1997, Dan Fischer exploatează relaţiile sale cu noii puternici ai zilei. Prietenia sa cea mai strânsă a curs pe direcţia Cătălin Harnagea (nou şef al spionajului românesc, S.I.E.) şi Dorin Marian (coordonatorul serviciilor secrete din partea preşedinţiei României) oameni ai preşedintelui Emil Constantinescu. Prin intermediul partenerul său israelian Alex


MOSSAD-ul şi tehnica militară Românească
O mare parte din industria de armament românească a fost sistematic distrusă după 1989 în favoarea importurilor din Israel. O altă parte a fost acaparată de oamenii de afaceri evrei. Vom aminti pentru început un fapt bine cunoscut, acela că cei mai mari traficanţi de armament din lume sunt evreii, respectiv cetăţenii israelieni. Recentul caz Şimon Naor din România o demonstrează cu prisosinţă. După anul 1989, importurile româneşti de tehnică militară prin evrei nu au mers doar pe relaţia cu Israelul. Şi alte mari afaceri, precum afacerea Dracula-Bell Helicopters - IAR Chimbav Braşov (care era să ne coste aproape trei miliarde de dolari americani), deşi veneau din S.U.A., au fost intermediate de politicieni şi afacerişti evrei, precum se va vedea.
În privinţa acaparării României ca piaţă de trafic şi de desfacere a industriei militare israeliene, o activitate excepţională a avut-o serviciul secret extern al Israelului, Mossad-ul. În urmă cu mai mulţi ani, remarcabilul analist (specialist în servicii secrete) George Dora, semnala în periodicul la care semna acum vreo 7 ani, că prăbuşirea avioanelor militare româneşti, respectiv a MIG-urile ce cădeau ca muştele, are legătură cu activitatea de sabotaj organizată de Mossad pentru a determina ca în întreaga aviaţie militară românească să fie implementat sistemul de ghidaj electronic ŞOCAT, aparţinând firmei israeliene Elbit System Ltd.
În afară de faptul că, într-adevăr, sistemul ŞOCAT este în prezent introdus în toată tehnica militară aeropurtată românească (cu majora contribuţie a fostului ministru al apărării româneşti, evreul mason Victor Babiuc), dacă vizităm situl de internet al Elbit Israel (www.elbit.com) vom observa că 80% din afacerile acestei firme au în obiectiv România. Pe plan intern, majoritatea acestor afaceri au avut caracter infracţional şi s-au lăsat chiar cu condamnări pentru unii responsabili români (afacerea PUMA/I.A.R. Ghimbav - elicoptere militare, afacerea AEROSTAR Bacău - avioane militare), dar ele nu au fost stopate, ci se desfăşoară şi în prezent în favoarea Israelului.
Un alt săptămânal, sub titlul "Scurtă istorie a afacerilor cu recul", prezenta acum câţiva ani, câteva din "ciudatele" afaceri ale Ministerului Apărării din România, adică achiziţii din Israel. Le vom cita şi noi:
- Afacerea UZI: câteva mii de pistoale mitralieră importate din Israel pentru regimentul de gardă. Citat: ,Au fost nişte jucării haioase şi dătătoare de bărbăteşti simţăminte, dar asta până li s-a epuizat muniţia (nu ştim contra cui). Noroc cu un magazioner salvator care a descoperit că se potrivesc cartuşele pentru pistoletul ORIŢA, uitate în depozitele Armatei de prin anii '50";
- Afacerea LANCER: firma Elbit - AEROSTAR ELBA ELECTRONICS s-a implicat să modernizeze aparatura de bord a "sănătoaselor noastre MIG-21. După negocierile din '91-'92... contractul a intrat în derulare, înviorat de cifra de 100 milioane de dolari", plătiţi de români;
- Afacerea SĂGEATA: import de muniţie antitanc de la firma israeliană TAAS, afacere de câteva zeci de milioane dolari
Materialul pe care l-am citat (coordonator Cornel Ivanciuc), adaugă:
"Mai numim afacerile "FOCOASE DE PROXIMITATE", "RADARE MARCONI" şi "APARATURĂ DE VEDERE PE TIMP DE NOAPTE", aproape toate învârtite cu firme din Israel. Ba, ca să mai adăugăm un moţ caschetei, vom preciza ca şi firma Bell Helicopters (afacerea DRACULA) a fost adusă tot via Israel... Prin 1991, generalii Cioflină, Mincu şi colonelul Grigore, păstoriţi de Vasile Ionel, au reuşit să izoleze armata română, contractând pentru S.T.A.R. (Sistemul de Transmisiuni al Armatei Române) produsele în standard Eurocom ale firmei MARCONI. În Europa, de aceeaşi dotare mai beneficiază o regiune militară din Austria şi fix un canton din Elveţia. Comision... un milion USD. Caietul de Sarcini (al M.Ap.N.) definea cu precizie un sistem total diferit de cel oferit de MARCONI; cu toate acestea nici una dintre firmele care au respectat condiţiile tehnice solicitate: ALCATEL, ERICSSON, MOTOROLA şi TELRAD... nu a fost apreciată la încheierea contractului.
Ei bine, de toate aceste afaceri, şi încă altele, se leagă numele unui mic grup de destoinici comersanţi [precum]: colonelul Toma - fost director de importuri pe «relaţia Israel», mutat după 1992 ca director general la ROMTEHNICA (Regia de Stat ce asigura toate afacerile Ministerului Apărării din România)... Şi, în sfârşit, dar deloc neimportant, Mihai Burlacu, fost secretar de stat pe vremea lui Ceauşescu, devenit după ciuntirea din decembrie [1989], director general al Institutului de Proiectări 0111 al M.Ap.N. N-am putea să vă spunem ce poziţie mai are astăzi, ştim doar că are un sediu în vecinătatea guvernului şi că prin mijlocirea sa se poate comunica uşor cu firme din Israel. Că veni vorba de poporul ales, nu-ş' cum se făcu, dar şi acesta şi-a ales în conducerea firmei ELBIT [SYSTEM] un domn Ciubotaru. Luaţi acum şi număraţi: nu sunt mai mult de 10 cei care au hotărât - până în 1996 - ce să cumpărăm pentru armăţica noastră degrab privitoare spre NATO. Ce modificări de cadre credeţi că s-au petrecut în acest club select şi bine ferecat după venirea Emilului [preşedintele Emil Constantinescu]?"
Nu putem conchide decât că numirea colonelului Toma în fruntea regiei armatei române, Romtehnica, fost director de importuri pe "Direcţia Israel" în vremea lui Ceauşescu, se datorează mai degrabă Mossad-ului, prin agenţii săi infiltraţi în guvernul român. Unul dintre cei mai importanţi pioni guvernamentali direct responsabili de aceste acţiuni este masonul Victor Babiuc, fost ministru al apărării României, al cărui nume de cod printre agenţii SPP era chiar Mossadiuc, şi care se numără printre oamenii de legătură ai ofiţerului israelian Shimon Nahor (cel inculpat pentru trafic de arme).
Despre modul cum serviciul secret al spionajului israelian are obiceiul de a se implica în desemnarea miniştrilor apărării altor ţări, este semnificativ celebrul episod, relativ recent, din războiul cu Siria al Israelului. Astfel, Mossad-ul a reuşit la un moment dat să schimbe identitatea şi biografia unui evreu sirian, pe care îl recrutase ca agent, şi astfel l-a propulsat până în funcţia de ministru al apărării al Siriei. De pe poziţia de şef al armatei siriene, acesta a transmis Israelului toate informaţiile "de front" în momentul declanşării ofensivei Siriei asupra acestuia.
Evident că ofensiva siriană a fost un fiasco, iar Israelul şi-a lărgit teritoriile chiar.
Îi vom reda însă cuvântul specialistului George Dora, care în 1998, sub titlul Interesele strategice israeliene decid în Iugoslavia, relata că în urma unor tratative secrete dintre Turcia şi Israel s-a încheiat o axă strategică Ierusalim-Ankara, care reprezintă o alianţa militară cu caracter ofensiv, îndreptată împotriva refacerii sferei de influenţă a Rusiei în Estul Europei şi în Balcani. Pentru atingerea acestor deziderate, politicienii şi staff-ul serviciilor secrete din Israel şi Turcia au declanşat o adevărată ofensivă în scopul fărâmiţării statelor naţionale din Balcani, prima victimă fiind fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavia.
În paralel, cu acordul tacit al S.U.A. şi al Germaniei, se acţionează împotriva României, pentru obţinerea autonomiei Ardealului. Totuşi, în concepţia serviciilor secrete din cele doua ţări menţionate, în acest acord (axa strategică Ierusalim-Ankara) urma să fie inclus şi Bucureştiul.
În ceea ce priveşte România, Israelul era interesat atât de porturile strategice de la Marea Neagră (fie chiar şi pentru trupele americane), cât şi de viitorul spaţiu de complementaritate al Transilvaniei. Anihilarea unei posibile alianţe ortodoxe, cuprinzând Rusia, Grecia, România, Bulgaria, Serbia, se află de asemenea pe unul dintre primele locuri în planurile serviciilor secrete ale Israelului, cu binecuvântarea S.U.A. şi a Germaniei.
"În domeniul militar - scria G. Dora -, semnalăm cooperarea româno-israeliană în ceea ce priveşte transformarea a 40 de elicoptere I.A.R. Puma în configuraţie de atac. Acestui contract în valoare de peste 100 de milioane dolari, executat de firma israeliană Elbit, i se va adăuga un nou aranjament privind modernizarea în totalitate a celor 200 de avioane MIG 22 româneşti. Dependenţa industriei româneşti de apărare şi a înzestrării armatei faţa de Israel este un lucru ascuns de actuala guvernare opiniei publice... Poziţia anti-constituţională a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (C.S.A.T.), de a pune practic România în stare de război cu Republica Iugoslavia sub acoperirea unei misiuni umanitare, nu este atât o cedare în faţa presiunilor N.A.T.O., ci reprezintă subordonarea conducerii de la Bucureşti intereselor strategice ale Israelului în Balcani."
Tot aşa se întâmplă şi în anul 2003 când, înainte de a exista o acţiune militară a NATO împotriva Irakului, înainte de a exista o rezoluţie ONU care să aprobe declanşare războiului, guvernarea Iliescu-Năstase bagă România în război alături de S.U.A., sfidând Uniunea Europeană chiar, în folosul real al... Israelului, care acţionează din răsputeri ca puterea Irakiană să fie distrusă.
Care este însă fiasco-ul din industria de apărare a României?
La sfârşitul anului 2001 în industria de apărare românească mai lucrau cca. 45.000 de salariaţi, iar Ministerul Industriei şi Resurselor anunţa în ianuarie 2002 că urmează importante disponibilizări de personal din această ramură, numărul total de salariaţi din industria militară urmând să rămână de numai 19.000 de oameni. Motivarea măsurii, conform ministerului român al industriei: "Numărul de persoane angajate în unităţile din industria de apărare a fost stabilit în acord cu nevoile strategice ale României", ori acestea ne-au fost stabilite şi impuse de "Parteneriatul" cu NATO şi de forurile internaţionale occidentale.


PĂCĂLIREA SERVICIILOR SECRETE ROMÂNEŞTI
În toamna anului 1997, noul director al Serviciului Român de Informaţii (S.R.I.), Costin Georgescu, demarează căutările pentru achiziţionarea unui sistem de interceptare a convorbirilor telefonice în reţeaua GSM. Şi iată că apare un prim interlocutor, anume firma COMVERSE din Israel, reprezentată de directorul de vânzări al acesteia, Eytan Zucker.
În acelaşi timp, firma franceză THOMSON, oferea S.R.I.-ului un sistem special conceput pentru centralele GSM de tip Alcatel, Ericsson, Nokia etc., timp în care apare chiar şi o ofertă britanică. După mai bine de 6 luni de multiple întâlniri cu reprezentanţi ai firmei COMVERSE - Israel, conduşi, ca şi până la acea data, de Eytan Zucker (perioadă în care a mai avut loc doar o singură întâlnire cu firma franceză de profil), pentru ca totul să capete aspect de legalitate, în primăvara anului 1998 s-a luat decizia de a se organiza o licitaţie pentru achiziţionarea sistemului de interceptare a convorbirilor telefonice. Aşa cum era şi "firesc", după îndelungate discuţii cu israelianul E. Zucker, caietul de sarcini al licitaţiei s-a întocmit de parcă ar fi fost dictat de specialiştii de la COMVERSE - Israel. Licitaţia a fost bineînţeles câştigată de firma din Israel.
De ce înainte de licitaţie s-au purtat îndelungi discuţii - numeroase întâlniri pe parcursul a 6 luni - numai cu firma din Israel, în timp ce cu firma Thomson a avut loc o singură discuţie, în decembrie 1997, mai degrabă cu caracter protocolar, s-ar putea bănui. Poate fi vorba de corupţie, sau poate mai degrabă de o voluntară obedienţă a serviciilor secrete româneşti faţă de serviciile israeliene. Acest fapt poate fi probat de scandalul provocat de tehnica de ascultare a convorbirilor telefonice cumpărată în anul 2002 de către serviciului de spionaj al Ministerului de Interne, respectiv UM 0962, de la o firmă... din Israel.
Aparatura cumpărată de S.R.I. în 1998 de la israelieni a fost instalată şi au început probele. Dar, imediat, apare o primă dificultate! Deşi este obligaţie contractuală, partenerul israelian nu vrea, nici în ruptul capului, să arate omologarea sistemului. Apare firesc întrebarea dacă sistemul este omologat sau nu. Specialiştii care utilizează sistemul constată apoi, cu surprindere, că acesta funcţionează la mai puţin de 50% din parametrii ceruţi în caietul de sarcini şi promişi de câştigătorul licitaţiei. Mai mult, atunci când se doreşte up-grade-ul sistemului, dorinţa trebuie amânată pentru vremuri mai bune. Sistemul dă numeroase rateuri, cel mai mult pe reţeaua Dialog (Orange) şi nu prea răspunde la comenzi. Pe ce s-au cheltuit atunci 12 milioane de dolari? Ulterior s-a aflat ca acesta ar fi un experiment făcut în România pe banii cetăţeanului român.
Ca o simplă coincidenţă, toţi ofiţerii S.R.I. implicaţi au fost avansaţi "la excepţional" în grad şi funcţie, la puţin timp după ce şi-au pus semnătura (în calitate de membri ai aşa-zisei comisii tehnice care a avizat achiziţionarea sistemului israelian) pe hârtia ce consfinţea calităţile "excepţionale" ale dezastruosului sistem "OMEGA". Pentru că au fost "băieţi buni", şi pentru o cât mai bună... "documentare" asupra problemei, au urmat "câteva" deplasări în străinătate (Israel, Suedia), efectuate de toţi aceia care au fost în comisia de licitaţie.
Aşa cum am spus, serviciul de filaj şi spionaj al Ministerului de Interne, UM 0962, s-a străduit în anul 2002, în acelaşi timp în care S.R.I. se străduia să achiziţioneze echipamente din import pentru reţelele Cosmorom şi Zap, să achiziţioneze o aparatură de interceptare a convorbirilor GSM, în bandă largă de cuprindere, respectiv între 900 şi 1800 de megahertzi. Toate aceste negocieri s-au purtat în secret, reprezentanţii Ministerului de Interne neanunţând nici o licitaţie publică. Pentru furnizarea echipamentelor a fost aleasă firma Cellphone Group Impex srl, care are drept acţionar majoritar cetăţeanul israelian Yossef Gil Cooper. Aparatura este de tip G-Track GSM, şi este produsă de firma germană Track Technology. Astfel, jucându-se cu milioane de dolari pe seama bugetului statului român, Ministerul de Interne a preferat să cumpere (fără licitaţie) de la un intermediar evreu, decât de la producătorul german.
Privatizarea Hotelului Bucureşti.
LĂMURIRE. Autorul acestei publicaţii este martor al Parchetului General al României în dosarul penal privind privatizarea Hotelului Bucureşti, în perioada 1992-2001 a deţinut diferite funcţii sindicale, printre care preşedinte al Federaţiei Sindicale Hoteluri Restaurante şi Industrie Alimentară (H.O.R.I.A.) şi vice-preşeinte al Federaţiei Sindicatelor din Turism din România (F.S.T). Totodată a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Salariaţilor din Complexul Hotelier Bucureşti (PAS), poziţie de pe care a anulat privatizarea Hotelului Bucureşti în cadrul instanţei de fond competente (Curtea de Apel Bucureşti), dar a fost apoi împiedicat prin toate mijloacele să participe la recursul introdus la Curtea Supremă de Justiţie de către "proprietarii" israelieni. În 5 mai 2001, în timp ce se afla în sediul I.G.P. pentru a depune mărturie asupra împrejurărilor privatizării frauduloase a Hotelului Bucureşti, patronii israelieni i-au desfăcut disciplinar contractul de muncă ca salariat la S.C Bucureşti-Turism S.A., pentru a-l putea forţa ulterior să semneze un angajament notarial că nu va mai colabora cu organele statului român. Deoarece nu şi-au atins aceste scopuri, ameninţările au apărut curând. Un anume Dan Norton Siegler, nou preşedinte al societăţii din partea israeliană s-a adresat textual soţiei autorului: "Bărbatu-tău este «Bestia Umană» descrisă de Emil Zola [autor francez evreu] şi, într-un an de zile îl voi băga la doi metri sub pământ. Nici tu, nici fiu-tău, nu veţi scăpa nepedesiţi!".
Ca şi în cazul Tecpro Iaşi, la S.C. Bucureşti-Turism S.A. terenurile societăţii trebuie introduse, post-privatizare, în capitalul social al societăţii în favoarea statului român. Aceasta este o obligaţie legală, iar în cazul Tepro a condus la preluarea societăţii de către stat. Răspunderea este a funcţionarilor Guvernului României (prin A.P.A.P.S şi Ministerul Turismului), care nu întreprind nimic, timp în care societatea este devalizată, înstrăinându-i-se bunurile mobile şi imobile, fiind secătuită de fonduri şi ipotecată. Noi am sesizat Poliţia Capitalei, personal şi dlui Inspector general Tutilescu, dar încă aşteptăm rezultatele anchetei. Ne-am adresat şi preşedintelui României, Ion Iliescu, privind toate aspectele din rândurile prezente, dar am fost ignoraţi până în prezent. Reacţia preşedintelui a venit doar la acuzele de corupţie ale ambasadorului S.U.A., dl.Guest (ce acuza aranjarea şi muşamalizarea privatizărilor frauduloase), în sensul că România nu are nevoie de lecţii de anti-corupţie de la nimeni. Funcţionarii Guvernului României (de la A.P.A.P.S.) ne-au ameninţat cu dosare penale în prima parte a anului 2003, pentru că am îndrăznit să ne adresăm instanţei comerciale cu cererea de constatare a nulităţii absolute a acestei privatizări, constatată ca ilegală de către Parchetul General, deoarece am fi folosit documente interne ale fostului F.P.S. Prin directorii aceleiaşi instituţii, Guvernul României a cerut (în întâmpinarea depusă la instanţa comercială a Tribunalului Bucureşti) menţinerea acestei privatizări, pentru a nu deranja Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială (?!), şi, totodată amendarea noastră "pentru abuz de lege". Să ne mai mire că aceeaşi instituţie, în frunte cu preşedintele Ovidiu Muşetescu, nu a vrut să colaboreze cu ofiţerii Inspectoratului General de Poliţie şi cu procurorii Parchetului General, iar că apoi acestora li s-a reproşat, de la un înalt nivel din stat, de ce au dat începerea urmăririi penale? Iată ce scria pe prima pagină ziarul Adevărul, la 24 martie 2002, sub semnătura dlui Alexandru Boariu: "La Direcţia Juridică (cea care a întocmit nota privind neconstituirea APAPS ca parte civilă în dosarul penal aflat în derulare) fac legea alţi doi «talibani» aflaţi în solda lui Radu Sârbu, şi anume Gabriel Mladenovici şi Olimpia Şchiopu (ea însăşi urmărită penal, pentru privatizarea frauduloasă a S.C. Bucureşti-Turism). Pe bună dreptate, se pune întrebarea: de fapt, cine conduce APAPS...?" De aceea, noi, am scris aceste rânduri! Guvernul României, A.P.A.P.S., sunt conduse, nu o dată, de israelianul Alexandu Bittner (a se vedea şi capitolul Personaje cheie ale afacerilor israeliene).
PREGĂTIREA. în cursul anului 1997, S.C. Bucureşti-Turism S.A. (Hotelul Bucureşti, în fapt cel mai mare complex hotelier din România, pus în funcţiune în anul 1982, şi situat în centrul oraşului Bucureşti, pe Calea Victoriei, lângă Piaţa Palatului), a făcut obiectul unei prime licitaţii organizate de Fondul Proprietăţii de Stat (F.P.S.). La scurt timp de la adjudecarea licitaţiei de către o firmă străină, s-a aflat că această firmă nu era de fapt mult mediatizatul lanţ hotelier Hyatt (după cum se prezentase în conferinţa de presă organizată de către funcţionarii de la F.P.S şi de către firma intermediară Global Bussines Group, a evreului Phillip Bloom), ci era un off-shore (cutie poştală) înfiinţat în paradisul financiar al Insulelor Caymans cu numai o săptămână înainte de data licitaţiei de la Bucureşti. La rândul său, acest off-shore, numit Bucharest Investment Company (BIC Ltd), ar fi fost deţinut de familia Pryztker (emigranţi evrei ruşi în S.U.A. la 1870, ca refugiaţi din faţa pogromurilor din Rusia ţaristă) şi de către Sammy Ofer. Ambii evrei fac parte din categoria evreilor foarte bogaţi, proprietari ai unor companii transnaţionale.
Privatizarea Hotelului Bucureşti s-a făcut prin favorizarea de către funcţionarii F.P.S. a acestor "investitori" evrei (Pryztker şi Ofer) în defavoarea altora, chiar americani, cum ar fi reprezentanţii marelui lanţ hotelier Radisson SAS. Această situaţie l-a determinat pe senatorul american Rod Grams să îi ceară socoteală ambasadorului evreu al S.U.A. la Bucureşti la acea data, Alfred Moses, care se implicase direct în susţinerea pe lângă autorităţile române a off-shore-ului Caymanez (a se vedea documentul în facsimil).
Presa românească a vremii a fost destul de promptă în demascarea ilegalităţilor din această privatizare a Hotelului Bucureşti (realizată în primă tentativă de F.P.S.-ul lui Sorin Dimitriu în 1997), dar ele au fost judicios detaliate de Raportul de Expertiză Contabilă-judiciară întocmit în Dosarul penal nr. 147.940/1997 al Poliţiei Capitalei, dar nu aceste ilegalităţi au stat la baza anulării privatizării cu firma caymaneză, ci refuzul acesteia de a-şi mai asuma contractual obligaţiile prevăzute în Caietului de Sarcini şi asumate când a intrat în licitaţie. Printre condiţiile puse de firma caymaneză, ulterior adjudecării licitaţiei, condiţii fabricate ca urmare a faptului că proprietarii evrei ai acesteia s-au speriat de dezvăluirile presei, ca şi de ancheta penală în plină desfăşurare, au fost:
- scutirea de taxe către statul român pe o perioadă de 5 ani.
- statul român (F.P.S.) să îşi asume toate procesele şi riscurile din litigiile cu firma franceză Pargest S.A., care tocmai atacase în instanţa comercială licitaţia organizată de F.P.S. cu încălcarea dreptului său de preemţiune.
Aceste cerinţe ale afaceriştilor evrei nu au putut fi satisfăcute, fiind exagerate, în schimb au demonstrat importanţa controlului pe care o avea firma Pargest s.n. - Franţa asupra procesului de privatizare a Hotelului Bucureşti, şi a concentrat atenţia serviciilor de informaţii economice asupra reprezentanţilor firmei Pargest în România, respectiv asupra lui Ionel Ruse, afacerist român dinamic, ce a reuşit finalmente performanţa să preia de la firma franceză Pargest s.a. părţile sociale din societatea mixtă creată cu S.C. Bucureşti-Turism S.A. (firma Bucureşti-International s.r.l. în cadrul căreia Hotelul Bucureşti deţinea o poziţie minoritară, aportându-şi însă toate activele). "Solvabilitatea" şi "onorabilitatea" evreilor este dovedită şi de faptul că, pentru a plăti statului român achiziţia licitată, au căutat să obţină un credit de la o bancă românească.
Sammy Eyal Ofer, unul dintre cei doi proprietari ai off-shore-ului caymanez B.I.C. Ltd. (favorizat de F.P.S.), provine din familia de evrei români Horovitz, care însă, după stabilirea în Israel, şi-au schimbat numele în Ofer, mai ales că fratele lui Sammy Ofer a fost şeful adjunct al serviciului de securitate internă a Israelului. Familia Ofer (fostă Horovitz) ar fi deţinut în România, înainte de război, un important număr de proprietăţi în Galaţi, Brăila, Constanţa. În prezent Sammy Ofer şi fiul acestuia, au preluat o serie de afaceri în oraşul Constanţa, fiind şi proprietarii unei mari companii transnaţionale de transport maritim comercial şi turistic, înregistrată la Londra, şi care acţionează îndeosebi pe piaţa americană, Zodiac Maritime Agencies Ltd.
Magazinul Tomis din Constanţa a fost dobândit de Eyal Sammy Ofer - tatăl, tot în anul 1997, în urma unei licitaţii aranjate tot la nivelul funcţionarilor statului (F.P.S. Constanţa). Scandalul a fost înnăbuşit imediat prin cumpărarea de spaţii de publicitate în toată presă constănţeană. Ofer a cumpărat magazinul Tomis de la F.P.S., tot printr-un off-shore, creat în Cipru, Ptelia Ltd., în vara anului 1997. În aceeaşi perioadă când se străduia, cu ajutorul aceluiaşi Sorin Dimitriu (preşedinte F.P.S. central), să obţină şi Hotelul Bucureşti (printr-un alt off-shore).
Ca şi în cazul Hotelului Bucureşti, unde, în 1997, evreii au încercat obţinerea unui credit de la Banca Ion Ţiriac pentru a achita statului preţul hotelul (nefiind, deci, vorba de o reală investiţie străină), şi la F.P.S. Constanţa, Ofer a virat banii pentru cumpărarea magazinului Tomis, tot de la Banca Ion Ţiriac. Imediat, S. Ofer a numit-o în consiliul de administraţie la TOMIS pe directoarea economică a filialei Constanţa a Băncii Ion Ţiriac. În acelaşi consiliu, S. Ofer i-a mai numit pe Daiana Voicu (fiica magistratului Marin Voicu) şi pe Andrei Vasilescu, cetăţean englez de origine română, avocat la firma Herzfeld & Rubin (firmă al cărei vicepreşedinte era Dana Barb, sora viitorului prim-ministru al României, Adrian Năstase; după cum am arătat, numele firmei Herzfeld & Rubin a fost asociat în 1996-1997 de afacerile legate de Banca Dacia Felix). Printr-o inginerie realizată tot în 1997, banii returnaţi de statul român (legislaţia vremii stabilea returnarea a 60% din suma de achiziţie către societatea vândută de F.P.S., pentru "investiţii"), ca şi alţi bani aflaţi de evrei în conturile magazinului Tomis, au luat drumul spre conturi bancare din Londra, prin intermediul Băncii Ion Ţiriac.
Sammy Ofer deţine (cel puţin o) dublă cetăţenie, israeliană şi britanică, locuind îndeosebi la reşedinţa sa din city-ul londonez sau pe unul dintre yahturile de lux. Aici a fost vizitat, în secret, în aprilie 1997 de către preşedintele Fondului Proprietăţii de Stat din România, Sorin Dimitriu, şi de către directorul Relaţii Internaţionale din F.P.S., Tudorel Dumitraşcu (se pare că cei doi români se cunoşteau de pe vremea când S. Dimitriu era - în timpul regimului ceauşist - secretar de stat la Ministerul Metalurgiei. Chiar şi ministrul transporturilor din anul 1977, Traian Băsescu, a ajuns în aceeaşi perioadă la reşedinţa londoneză a lui S.Ofer.
Evident, firma care reprezenta în România interesele lui Ofer funcţiona în chiar sediul Ministerului Transporturilor. Este vorba de firma Global Bussines Group (astăzi ea funcţionează în Bucureşti într-un somptuos sediu în zona Pieţei Gemenii, fostă Galaţi), firmă condusă de evreul american Phillip Bloom (foarte bun prieten de afaceri al directorului F.P.S. din acea vreme Tudorel Dumitraşcu, mâna dreaptă a preşedintelui privatizărilor din România), şi de Daiana Voicu (fiica preşedintelui Curţii de Apel Constanţa la acea dată).
Phillip Bloom, departe de a fi un personaj minor (firma lui, G.B.G. este o adevărată agenţie de interfaţă pentru evreii americani interesaţi de preluarea economiei româneşti), nu a încetat niciodată de a fi preocupat de Hotelul Bucureşti. Se pare că toate informaţiile deţinute le-a furnizat Tonyei Halperin şi altor israelieni, cu care lucra la mai multe "proiecte de afaceri" în România, iar în spatele ultimei privatizări a Hotelului Bucureşti (din anul 2000) se află tocmai Alex Bittner şi Tonya Halperin.
Marin Voicu, tatăl prietenei lui S.Ofer (Daiana Voicu, directoare la G.B.G. în acea vreme, care l-a însoţit pe S.Ofer într-o croazieră pe Oceanul Atlantic) în afara funcţiei de preşedinte al Curţii de Apel Constanţa o mai deţinea şi pe cea de vicepreşedinte al Consiliului Suprem al Magistraturii. Din simpatizant al Frontului Salvării Naţionale a devenit mai târziu simpatizant al Partidului Democrat. El s-a preocupat la un moment dat de "blătuirea" dosarelor legate de vânzarea flotei comerciale române şi de numele lui Traian Băsescu. Tot Voicu l-a promovat ca şef al Secţiei Penale a Curţii de Apel pe Gheorghe Grasu, cel care în procesul "Şogunului" (Călin Marinescu) a făcut celebra declaraţie: "Nu am citit dosarul!" Marin Voicu, este astăzi magistrat la Curtea Supremă de Justiţie, post în care ar fi fost numit la recomandarea preşedintelui Ion Iliescu. Pe situl de internet al G.B.G. apărea în 1998 imaginea lui Traian Băsescu, inclusiv într-o deplasare în S.U.A. împreună cu Daiana Voicu şi Philip Bloom.
În treacăt fie spus, relaţia lui Sammy Ofer cu ambasadorul evreu al S.U.A. la Bucureşti, Alfred Moses, a fost intermediată şi întreţinută de un anume Jean Nachmann, evreu originar din România, stabilit în Elveţia, totodată combinator deputat pentru noile afaceri "de mare calibru" ale evreimii asupra României. Posesor al unui cont bancar personal în Elveţia de două milioane de dolari americani, Jean Nachmann este specializat în manipulări oculte economice, în preluări forţate şi aranjarea privatizărilor în spaţiul est european, folosindu-se contra comision de o bine pusă la punct reţea de relaţii, până la cel mai înalt nivel, în mai multe state europene, cu precădere în România. Familia Nachmann a deţinut înainte de război magazinul "Bucureşti" din Bucureşti. Jean Nachmann a fost întotdeauna personajul invizibil, numele său, legat de privatizarea Hotelului Bucureşti apărând, bunăoară, într-o singură adresă oficială de la acea data, la Ministerul Reformei (ministru Ulm Spineanu). În urma unor acuze în presa românească legate de traficul de influenţă în privatizarea Hotelului Bucureşti, în noiembrie 1997 Ulm Spineanu a declarat presei că nu face lobby "nici pentru Pargest, nici pentru Hyatt". Ulterior, în 1998, la emisiunea televizată a lui Dan Diaconescu (în acea vreme la postul de televiziune Tele7ABC, televiziune preluată în prezent de israelieni), Ulm Spineanu a precizat ca, atunci când a afirmat public că "nu face lobby pentru anumite firme", i se oferiseră sume de zeci de mii de dolari pentru a se preta la traficul de influenţă.
Cel mai important susţinător al familiilor Ofer şi Prytzker, s-a dovedit a fi însă, la acea vreme, senatorul american Tom Lantoş (de origine evreu ungur, membru al Comitetului Evreiesc American şi al lojei masonice evreieşti B'nai B'rith, a cărei filieră din România s-a reînfiinţat în 1998) apropiat de Alfred Moses.
La 25 mai 1997, Tom Lantoş împreună cu premierul ungar Arpad Goncz şi cu Alfred Moses (ambasadorul S.U.A. la Bucureşti la acea dată, preşedinte al Comitetului Evreiesc American, filiala New York, şi lider al B'nai B'rith) l-au vizitat pe premierul român Victor Ciorbea, discuţia axându-se pe "lobby"-ul pentru anumiţi oameni de afaceri americani (evrei) şi unguri, Tom Lantoş cerând chiar ca aceştia "să nu se mai împotmolească în birocraţia existentă la FPS", iar el se va preocupa de intrarea României în blocul militar NATO. Ulterior acestei vizite, la următoarele vizite în România, Tom Lantoş a susţinut făţiş privatizarea Hotelului Bucureşti în favoarea off-shore-ului evreilor Prytzker şi Ofer. De altfel, antrepriza generală a şantierului ce urma să modernizeze Hotelul Bucureşti, urma să fie asigurată de o firmă ungurească de construcţii, care să încaseze ipotetica sumă de 30 milioane de dolari americani, senatorul american Lantoş susţinând şi acest proiect. Al doilea mare proiect pentru România, susţinut la acea vreme de Tom Lantoş (concomitent cu privatizarea Hotelului Bucureşti) era "afacerea Bell Helicopters" (pentru privatizarea I.A.R. Ghimbav-Braşov, ce trebuia să coste România o investiţie totală de peste 2,5 miliarde USD pentru construirea a 96 de elicoptere "Dracula"). În acest scop a aranjat şi vizita oficială a preşedintelui României în S.U.A., Emil Constantinescu, care însă ulterior nu a mai putut susţine această afacere din cauza presei româneşti, a ministrului finanţelor, Daniel Dăianu şi a primului ministru Radu Vasile, susţinător al firmei europene Eurocopter pentru I.A.R. Ghimbav. Chiar şi privatizarea Hotelului Bucureşti în favoarea grupurilor evreieşti a fost practic stopată în perioada cât Radu Vasile a fost premier, acesta preferând, se pare, unele grupuri europene.
Relativ la tunurile agenţiei evreieşti de la Bucureşti, G.B.G. Ltd., trebuie amintit că Phillip Bloom este acelaşi evreu care, împreună cu Tudorel Dumitraşcu, director înainte de 1997 la S.C Romaero S.A. Băneasa, au dat tunul de l milion de dolari întreprinderii româneşti de stat, intermediind investiţia efectuată de S.C. Romaero S.A. în acţiunile unei obscure firme americane, Kiwi, rapid falimentară ulterior de prietenii evrei ai lui Bloom din S.U.A.. Tot datorită lui Bloom, dar şi a băieţilor din echipa sa infiltraţi în interiorul Fondului Proprietăţii de Stat, cum era directorul F.P.S. Dan Gozia (individ arestat ulterior în cazul "afacerii CICO" a evreului Sorin Shmuel Beraru, pe vremuri însă director tehnic la Romaero, adică coleg cu filo-evreul Dumitraşcu), s-a reuşit în 1998 îndepărtarea de la privatizarea ROMAERO-Băneasa a foarte puternicei firme canadiene BOMBARDIER, care observând dubioasele manevre fepesiste s-a retras într-o tăcere semnificativă din procesul de privatizare, după ce parcursese mai multe etape ale acestuia, (în numărul viitor vom prezenta raportul Curţii de Conturi asupra aspectelor legate de "afacerea Romaero" şi Phillip Bloom.)
Tot Phillip Bloom, ca director al G.B.G. şi reprezentant al lui Ofer şi Prytzker în preluarea Hotelului Bucureşti, l-a contactat în 1997, în Franţa, pe Robert Azouley, patronul firmei Pargest S.A. Franţa, oferindu-i 2,5 milioane de dolari pentru a semna un angajament de desfiinţare a societăţii mixte Bucureşti-Internaţional s.r.l. (ce angaja întreg patrimoniul S.C. Bucureşti-Turism S.A.). Cu această ocazie, oamenii de afaceri evrei au aflat că Robert Azouley a recuperat milionul de dolari investit în capitalul social al acestei societăţi mixte de la românul Ionel Ruse, iar în aceste condiţii a cesionat afacerea firmei acestuia, Invest International s.r.l., printr-un notariat francez, păstrându-şi doar 1% din afacere. În aceste condiţii, Ionel Ruse a atras interesul mai multor cercuri economice, dar şi atenţia unor servicii de informaţii.
Anul 1998 a fost un an plin de frământări secrete şi de aranjamente pentru privatizarea Hotelului Bucureşti, unul dintre directorii societăţii, folosindu-şi inclusiv influenţa personală pe lângă primul-ministru Radu Vasile, încercând de data aceasta favorizarea unui grup italian reprezentat de controversatul Ion Ilie Mania; afacere eşuată, însă.
Dan Adamescu, S.R.I. şi S.I.E. În aceeaşi perioadă Serviciul Român de Informaţii se preocupa de rezolvarea la un buget restrâns a obţinerii unui sediu pentru "Diviziunea T" (Unitatea de tehnică specială: "Ochiul şi timpanul") şi "Serviciul de Propagandă şi Contrapropagandă" (Serviciul de Contraspionaj). În atenţia sa, odată căzută privatizarea în favoarea lui Ofer şi Prytzker, s-a aflat "imobilul IPIU", situat pe strada Luterană din Bucureşti, activ din patrimoniul S.C. Bucureşti-Turism S.A. (ca şi Hotelul Bucureşti). În acest scop, a fost emisă o Hotărâre de Guvern secretă, la sfârşitul anului 1998, activul fiind scos din patrimoniul societăţii şi transferat în 29.12.1998 la Serviciul Român de Informaţii, în cadrul U.M. 0461 Bucureşti.
Reconstrucţia clădirii "IPIU" a fost încredinţată de către S.R.I. firmei MegaConstruct, a lui Dan Adamescu, bun prieten al generalilor din S.R.I. şi "proprietar" al magazinului UNIREA (prin firma "sa" elveţiană NOVA TRADE), totodată proprietar al Complexului Hotelier Modern (s.r.l.), prin care a cumpărat de la F.P.S.-ul lui Radu Sârbu pachetul majoritar de acţiuni la S.C. Lido s.a. Cea mai recentă achiziţie a sa este Asigurări Reasigurări Astra, în acest scop beneficiind de cel mai făţiş sprijin din partea celor doi şefi ai privatizării din ultimii ani, atât din partea lui Radu Sârbu (ex-preşedinte F.P.S.), cât şi al lui Ovidiu Muşetescu (preşedintele A.PA.P.S. din guvernarea Năstase).
Surse din sistem arătau că Dan Adamescu era cunoscut în cercurile cele mai intime ale preşedintelui român Emil Constantinescu ca "omul cu bani", fiind cel care asigura alimentarea unor conturi elveţiene ale familiei (?!?). Despre Dan Adamescu se ştie că în 1979, deşi avea o excepţională poziţie socială, director adjunct al I.D.R.M.A.I. (magazinele speciale pentru diplomaţii străini), a fugit în Germania Federală. Cunoscut ca fost ofiţer D.I.E., s-a afirmat că ar avea dosar ca trădător de ţară, făcut însă dispărut de persoane din conducerea S.I.E. (dosarul ar mai exista totuşi în posesia altui serviciu român de informaţii, care se teme totuşi de a recunoaşte acest lucru, deoarece Adamescu este sponsor al tuturor celor ce trec pe la putere).
În R.F.G., "transfugul" Adamescu a devenit director al unei firme de produse electronice. [Cazul său aminteşte izbitor de cel al ofiţerului de securitate Matei Pavel Haiducu, ce fusese recrutat din anul 1969 şi instruit pentru servicii în străinătate, în anul 1975 a fost trimis la Paris (ca "refugiat politic") unde, posedând o bună pregătire comercială şi tehnică, a ajuns curând director de export al firmei franceze de comerţ internaţional AMRI. Sub numele conspirativ de "Vişan", Haiducu s-a ocupat în special de spionaj industrial şi economic, obţinând pentru România planurile instalaţiilor de recuperare a combustibilului nuclear şi documentaţiile tehnice pentru elicopterul militar francez Puma].
Abia întors în România, în 1990, Adamescu înfiinţează degrabă firma Megavision, în asociere cu Dan Abagiu, fostul ministru al comerţului interior, pe care regimul ceauşist l-a condamnat în 1986 pentru furt (această situaţie l-a determinat pe Abagiu să se creadă victimă politică şi să se afle la revoluţie în balconul de la C.C. ţipând în microfon: «Să refacem împreună comerţul!»).
Foarte apropiat de Cătălin Harnagea (ex-director S.I.E.), Dorin Marian (ex-consilier preşedinţie) şi Costin Georgescu (director S.R.I.), Dan Adamescu a fost în repetate rânduri susţinut de aceştia. Cu concursul anturajului primarului Bucureştiului, Viorel Lis, firma sa MegaConstruct a fost favorizată la câştigarea unor contracte cu Primăria Capitalei. Aceste licitaţii aranjate de primărie au fost iniţial atacate în instanţă de Aedificia Carpati.
Adamescu ar fi fost prieten în afaceri şi apropiat al lui Eliahu Rasin, israelian cunoscut îndeosebi ca proprietar al SITRACO CENTER din Bucureşti, ulterior coproprietar al Hotelului Bucureşti. Trebuie spus despre Dan Adamescu că, deşi recent Silviu Brucan sublinia laudativ pe postul de televiziune ProTv că au început a se face privatizări şi cu românii, dând exemplu cazul Astra Asigurări-Reasigurări, preluată de una din firmele conduse de Adamescu, în realitate acesta deţine procente infime în firmele care le reprezintă şi cu care participă la privatizările importante, ponderea de peste 99% din capitalul social al acestor firme aparţinând unei firme elveţiene, cu acţionari misterioşi.
Toţi directorii generali numiţi de statul român la S.C. Bucureşti-Turism S.A. (Hotel Bucureşti) în perioada 1997-2000 (guvernarea C.D.R.-P.D.-U.D.M.R.), adică perioada de încrâncenată şi controversată privatizare, au benefeciat de recomandarea şi sprijinul lui Dan Adamescu (implicit şi a consilierului de la Cotroceni, Dorin Marian):
- Mihai Popescu, a funcţionat în 1999, atât ca director general al Hotelului Bucureşti, cât şi ca membru al consiliului de administraţie al magazinului Unirea, consiliu prezidat de Dan Adamescu.
- Sandu Constantin Adrian, director general în 2000 al Hotelului Bucureşti, a venit direct prin transfer de la magazinul Unirea, angajând ulterior pe poziţii cheie şi alte persoane prin transfer tot de la Unirea (cum ar fi consilierii juridici).
- Mihai Comănescu, director general în 2000 (menţinut şi în 2001 de noii proprietari evrei) a lucrat la Dan Adamescu, la Unirea, ca director general.
Unul dintre aceşti directori a afirmat în repetate rânduri, în cunoştinţă de cauză ca apropriat al lui Dan Adamescu, că obţinerea contractului de la S.R.I. de către firma MEGACONSTRUCT se datorează serviciilor speciale pe care această firmă le-a făcut unor înalţi ofiţeri S.R.I., şi care astfel şi-au ridicat vilele cu ajutorul lui Adamescu.
Aşa cum am arătat, una dintre ţintele lui Dan Adamescu în anul 2000 a fost societatea de stat Asigurări Reasigurări ASTRA, una dintre cele mai mari companii de asigurări din România (deţinută în proporţie de 75% de către statul român). În scopul de a ajuta firma lui Dan Adamescu, Nova Trade, de a prelua ASTRA, Radu Sârbu a prezidat un Consiliu de Administraţie al F.P.S., cu care a anulat câştigarea licitaţiei adjudecată de către firma CEPTURA şi a deschis posibilitatea ca NOVA TRADE să revendice ASTRA.
Desăvârşirea ajutorului dat lui Adamescu de Radu Sârbu, a venit însă de curând de la urmaşul acestuia, adică din partea lui Ovidiu Muşetescu, preşedintele A.P.A.P.S. Cum? Oficiul juridic al A.P.A.P.S. nu a folosit în procesul cu Nova Trade S.A. hotărârea judecătorească definitivă prin care S.I.F. Banat (acţionar al ASTRA) a anulat Caietul de Sarcini ce a stat la baza licitaţiei pachetului majoritar de acţiuni al ASTRA, guvernarea Năstase ajutându-l astfel pe Adamescu să câştige în anul 2002 o hotărâre judecătorească prin care ASTRA se atribuie către NOVA TRADE pentru numai 7 milioane de dolari americani. Mai mult, Ovidiu Muşetescu s-a grăbit să apară cu un comunicat pervers şi ipocrit, că va respecta hotărârea judecătorească, deşi chiar el (A.P.A.P.S.) contribuise din plin la aceasta. Pentru a nu mai exista îndoieli despre "colaborarea" lui Ovidiu Muşetescu cu mai vechii clienţi ai lui Radu Sârbu, trebuie notat că statul român (A.P.A.P.S.) a numit încă din anul 2002 "oamenii" lui Adamescu la conducerea ASTRA, deşi aceasta nu îi aparţinea, ci se afla în litigiu cu A.P.A.P.S. pentru a o obţine. În fapt, la A.G.A. de la Astra din 22.03.2001 statul i-a numit administratori pe Dan Domniţeanu şi Dragoş Cristache, iar la 30.03.2001 Dan Domniţeanu a fost numit director general adjunct, tot printr-o adresă A.P.A.P.S. Dar Dan Domniţeanu venea de la... Unirea, magazinul lui Adamescu - unde a funcţionat ca director adjunct - şi a lucrat cu Mihai Comănescu, care era director general.
Acest Mihai Comănescu a fost până după privatizare director general la S.C. Bucureşti-Turism S.A., deşi instalat de Radu Sârbu după aceleaşi metode (adică adus înainte de privatizare, spre a fi favorabil acesteia), venind tot de la magazinul Unirea al lui Adamescu şi menţinut de noii proprietari israelieni deoarece făcuse parte din "echipă". Secretara lui Mihai Comănescu, însă, Anca Iancu (rudă cu Adamescu, se pare), a plecat de la Hotel Bucureşti, unde şi-a încetat misiunea privind privatizarea, din aprilie 2001 funcţionând ca secretară la ASTRA, adică agent al lui Adamescu infiltrat în scopul preluării de la statul român a acestei companii de asigurări.
ASTRA avea deja deschise sedii în aceste imobile ale lui Eliahu Rasin, adică la SITRACO GEMENII, unde mai funcţionase până atunci şi USAID, agenţia americană din ai cărei angajaţi jumătate sunt ofiţeri C.I.A. Firma "lui" Adamescu, Nova Trade (cu care a preluat Astra Asigurări şi cu care participă la privatizările din România), aşa cum am arătat, nu este de fapt firma sa, deoarece 99,2% din capitalul social al acesteia aparţine unor acţionari secreţi, ascunşi sub paravanul firmei BAUINVEST AG (cu sediul în Neumuhlequai, nr. 38, Zurich/Elveţia), se pare evrei. Adamescu a fost permanent preocupat de privatizarea Hotelului Bucureşti, dar şi-a rezervat un rol din umbră.
Adamescu a fost permanent procupat de privatizarea Hotelului Bucureşti, dar şi-a rezervat un rol din umbră, iar dubioasa protecţie de care se bucură această privatizare frauduloasă din partea guvernaţilor este de aceeaşi natură cu cea a afacerilor sale. Iată ce anunţa, în noiembrie 2001, cel mai acid săptămânal bucureştean:
"S-a spart în zeci de aşchii gaşca lui Dorin Marian, Emil Constantinescu şi Cătălin Harnagea. Ultimul fugit din gaşcă este Dan Adamescu, proprietarul magazinului Unirea, care a trecut din nou de partea Puterii. Minte combinativă, Dan Adamescu şi-a început manevra de îmblânzire a PSD cu un act de caritate. Unirea Shopping Center va organiza un Bal de caritate în beneficiul fundaţiei Renaşterea, condusă de Mihaela Geoană, soţia ministrului de externe. Dan Adamescu e încântat până la lacrimi. Cum de ce? La bal vor veni şi prim-ministrul României, Dana Năstase, de mână cu soţia ministrului de Finanţe, Dana Tănăsescu. A era să uit, la bal vine şi Corupţia.
Dan Adamescu nu are de ce să se îngrijoreze, căci banii nu au miros şi nici culoare politică. Pentru un credit foarte performant luat de la Bancorex şi nereturnat, firma lui Adamescu, Megaconstruct, a ajuns puţin la AVAB. A intrat în Agenţie, s-a întreţinut cu secretarele, a băut o cafea şi, când s-a făcut timpul de plecare, a apărut şeful ei care, hocul-pocus-creditus, a răscumpărat-o cu 10-20% din valoarea creditului păpat." Balul a avut loc în 27 noiembrie 2001, cu începere de la ora 20 la Palatul Snagov, fiind invitaţi "cei mai de vază parlamentari..., colegii de Cabinet şi diplomaţii străini acreditaţi la Bucureşti". Invitaţiile concepute de Dan Adamescu anunţau "participarea extraordinară a soţiei primului-ministru al României".
În final trebuie amintit că unul dintre asociaţii în afaceri cu ceasuri Seiko al lui Adamescu, A Futsi, a fost arestat pentru contrabandă cu ţigări. Cine îşi mai aminteşte de afacerea "Porţelanul" (Ţigareta I), ştie că, în 1998 (acelaşi an în care Adamescu primea comenzi de construcţie de la prietenii din SR.I.), Brigada de Crimă Organizată a Ministerului de Interne şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului Militar, deoarece s-a demonstrat, inclusiv prin interceptarea unor convorbiri telefonice, "implicarea unor persoane din structurile militare, respectiv din Serviciul Român de Informaţii". Transporturile de contabandă în afacerea "Ţigareta I" au avut ca punct de destinaţie tocmai... Elveţia.
ŞANDRU ION, ofiţer (r) S.R.I., om al evreilor. În primăvara anului 1998, Ionel Ruse, considerat de acum cheia privatizării Hotelului Bucureşti, a fost contactat de câţiva oameni de afaceri evrei, cel mai important dintre aceştia fiind E. Papouchado, cu cetăţenie S.U.A. şi israeliană. Papouchado, prin firma sa, RED ŞEA ("Marea Roşie") din Tel Aviv, deţine mai multe proprietăţi hoteliere operate de lanţul hotelier evreiesc Park Piaza, dintre care unul chiar la Londra. A fost introdus pe lângă Ionel Ruse de către evreii de la Banca Internaţională a Religiilor, prin intermediul căreia Papouchado derula construcţia în Bucureşti a două mari centre comerciale.
Tot în această perioadă a fost angajat ca jurist la Hotelul Bucureşti (S.C. Bucureşti-Turism SA.), colonelul S.R.I. în rezervă Şandru Ion, fost şef la Biroul Juridic al Departamentului Securităţii Statului şi apoi al Biroului Juridic al S.R.I.. Pensionat de la S.R.I., acesta a lucrat în 1997-1998 la filiala Lipscani a Bancorex, şi abia apoi la Hotelul Bucureşti. În această postură, în câteva situaţii, colonelul Şandru a mărturisit că lucrează, sub acoperire, direct cu directorul S.R.I. Mircea Gheordunescu, atât în interesul preluării de către S.R.I. a clădirii I.P.I.U., cât şi în interesul privatizării Hotelului Bucureşti.
În 8 Iulie 1998 a avut loc întâlnirea dintre Pargest SA. şi S.C. Bucureşti-Turism SA. Printre cei prezenţi: Ruse Ionel (reprezentant Pargest), Bari Ioan (director general din partea română) şi colonelul Şandru Ion jurist, reprezentant al părţii române). Ionel Ruse a anunţat cu această ocazie următoarele: Pargest SA. a cesionat părţile sociale firmei sale; Scrisoarea de garanţie bancară ce va asigura investiţiile va fi emisă de
LEUMI Le BANK Israel, sucursala Tel Aviv, iar lanţul hotelier internaţional Park Platza va asigura operarea Hotelului Bucureşti.
Până la sfârşitul anului, chiar a fost prezentată la S.C. Bucureşti-Turism SA. o scrisoare de garanţie bancară, garantată la rândul ei de o bancă românească: Bancorex, filiala Lipscani, tocmai de unde venise cu transfer juristul Şandru Ion.
Neexistând acordul unor funcţionari ai statului român pentru derularea afacerii, funcţionarii F.P.S. fiind încă supăraţi pe Ionel Ruse că le-a stricat afacerea şi comisioanele privatizării din 1997, la 24.12.1998 apare la Bucureşti E. Papouchado în persoană, cu scopul declarat de a finanţa afacerea. Papouchado a fost prezentat de Ruse I. ca "unul dintre cei mai bogaţi evrei din lume" (sintagmă regăsită peste ani şi în gura preşedintelui F.P.S., Radu Sârbu), care locuieşte în cel mai scump cartier din Ierusalim. La data de 24.12.1998, Ruse Ionel împreună cu Papouchado şi MP (recent instalat director general al S. C. Bucureşti-Turism S.A.), s-au deplasat la Fondul Proprietăţii de Stat, la directorul general de atunci Gheorghe Ionescu (zis Bebe), pentru "a analiza blocajul apărut". Acesta, invocând interesul statului român de a desfiinţa afacerea Pargest-Bucureşti şi apoi de a vinde acţiunile deţinute la S.C. Bucureşti-Turism S.A. la cel mai bun preţ, îi interzice lui Mihai Popescu să semneze actul adiţional la contractul de societate mixtă, act adiţional care ar fi permis salvarea contractului în defavoarea statului. Argumentaţia, perfect corectă în conţinut, nu a fost însă respectată chiar de către F.P.S., care, în 1999, a scos la vânzare pachetul majoritar de acţiuni deţinut la S.C. Bucureşti-Turism S.A., în condiţiile existenţei angajării activelor societăţii către Pargest S.A. Acest fapt a dus la specularea licitaţiei şi la vânzarea sub valoare.
ERIC RUDOSH, ex-ambasadorul Ungariei. În octombrie 1998, unul dintre cei mai tineri membri în C.A. al Hotelului Bucureşti, în vârstă de 26 de ani, lider la tineretul ţărănist, aflându-se pe terasa CINA, a afirmat că el ar fi indiferent la privatizarea Hotelului pentru Ionel Ruse, dar că ar susţine în această privatizare (ca şi D. H., colegul său de la conducerea organizaţiei de tineret a P.N.Ţ.C.D. sector 2, şi reprezentant al statului în A.G.A. la Hotel Bucureşti) pe Eric Rudosh (evreu ungur, ex-ambasador al Ungariei la Bucureşti), care are cetăţenie britanică, şi este finanţat de o bancă londoneză. În scurt timp, în decembrie 1998, acest tânăr susţinător a fost avansat de Radu Sârbu (cu susţinerea din umbră a lui D. Adamescu) din administrator, ca director general al S.C. Bucureşti-Turism SA.
El dobândise în trecutul apropiat foarte mulţi bani de la Eric Rudosh, atunci când i-a vândut acestuia firma LUXTEN. Evident că tranzacţia nu s-a făcut cu numele acestora la vedere. Astfel, patron al Luxten, ca şi al AEM Timişoara era un anume Zoltan Bosormeny, pion al lui Rudosh. Ingineria s-a bazat pe relaţia cu primarul capitalei Viorel Lis, pe linie de partid. Firma LUXTEN a fost mai întâi creată, pe numele unor apropiaţi, după care au înzestrat-o cu un contract beton privind iluminatul întregii capitale a României. A urmat apoi negocierea cu Eric Rudosh şi vânzarea LUXTEN-ului pentru 100.000 USD. Plecând de la această trambulină, afaceriştii unguri ai lui Rudosh au acaparat în prezent aproape tot iluminatul public din România, prin instalarea lui Silviu Boghiu (fost angajat la LUXTEN) ca director pe la RENEL, CONEL, S.C Electrica SA. şi mai recent la Transelectrica SA.
Printre afacerile aranjate de evreul ungur Eric Rudosh, şi deloc cunoscute presei, sunt şi acelea încheiate cu Ministerul Sănătăţii român în perioada cât ministru a fost un U.D.M.R.-ist, Barany, în defavoarea unor potenţiali parteneri americani ai Ministerului Sănătăţii.
Alt susţinător al lui Eric Rudosh a fost şi Mihai Comănescu. Acesta, membru P.N.Ţ.-C.D. sector 3 Bucureşti, a fost director de imagine al lui Radu Sârbu în campania electorală din 2000. Ulterior vizitei lui Sârbu la Budapesta, vizită ce a stat la baza afacerii POLUS de la Cluj, Mihai Comănescu a urmat la Budapesta, în Ungaria, un "curs de diplomaţi" de 6 luni, în 1998. Conducerea ţărănistă de la S.C. Bucureşti-Turism SA., în 1999 l-a prezentat unor lideri sindicali pe Eric Rudosh ca pe un bun prieten ce doreşte să cumpere Hotelul Bucureşti. După cum se va vedea, privatizarea Hotelului Bucureşti a fost legată, la un moment dat, de lanţul hotelier maghiar Danubius Hotels Group.
Până la data primei licitaţii a F.P.S. pentru S.C. Bucureşti-Turism SA., respectiv 11 Noiembrie 1999, tratativele secrete şi aranjamentele pentru preluarea Hotelului Bucureşti nu se încheiaseră, aşa că "investitorii" evrei nu au fost pregătiţi. Participarea afaceristului român George Copos, prin firma Ana Hotels, la această licitaţie, considerată însă nula de F.P.S. (la comandă), i-au determinat pe Ruse Ionel şi pe mai noii şi falşii săi prieteni evrei să-şi finalizeze acordurile.
De la începutul toamnei anului 1999 începuseră la Hotelul Bucureşti întâlnirile secrete dintre israelianca Tonya Halperin şi Ruse Ionel, concomitent cu întâlnirile dintre Ruse Ionel şi israelianul Alex Bittner.
Tonya Halperin, cetăţean israelian şi colaborator Mossad, locuia şi mai locuieşte la Hotelul Apartamente din cadrul Complexului Hotelier Bucureşti, de dinainte de anul 1989. Soţul acesteia (Moshe) reprezintă (neoficial?) în România interesele marii companii israeliene Elbit System, el fiind indicat ca artizan al asocierii frauduloase a ELBIT-Israel cu AEROSTAR Bacău, caz instrumentat de Parchet.
Halperin este coproprietară cu Eliahu Rasin la S. C. Hotel Opera & Central S.A., iar Rasin mai deţine, singur, şi Hotelul Sinaia din Sinaia, unde l-a numit administrator, ca şi la hotelurile Opera, Central şi vremelnic la Hotelul Bucureşti (din capitală), pe Marian Schartz, ofiţer (r) în securitatea israeliană. Sediul tratativelor dintre Ruse Ionel şi Alex Bittner era la restaurantul chinezesc al lui Bittner, Dragon House, din str. Piaţa Amzei nr.l. Bittner l-a convins pe Ruse că poate avea încredere în Tonya Halperin şi în cel recomandat de aceasta, în Eliahu Rasin, iar el, Bittner, îşi va folosi propriile relaţii în structurile statului român pentru a asigura succesul afacerii. La una dintre aceste discuţii, spre surprinderea lui Ruse, a participat chiar Cătălin Harnagea, director S.I.E.
Babonea cel Mare. Odată cu demararea negocierilor şi intrarea în linie dreaptă a privatizării, Alex Bittner vorbind cu prietenul său, Radu Sârbu, a determinat numirea lui Ion (Jean) Babonea în calitatea de reprezentant al statului român (al F.P.S. în A.G.A. de) la S. C. Bucureşti-Turism S.A.. Babonea era, însă, totodată artizanul privatizărilor ilegale de la Neptun-Olimp, semnatar al contractului fraudulos al B.T.T. pentru Hotelul Forum - Costineşti, şi instalat tot ca reprezentant F.P.S. la Poiana Braşov. La B.T.T. (instalat ca peste tot de Ştefan Grigorescu, mâna dreaptă a lui Radu Sârbu din F.P.S.), a făcut jocurile împreună cu Vâclea. Anchetat de Poliţie şi de către Ministerul Turismului, preşedintele S.C. Poiana Braşov S.A., Cristian Madussi, a declarat că firma SC Lipsca 2000, căreia i s-a dat ilegal Hotelul Piatra Arsă, "a fost adusă de Babonea". Ori această firmă este una dintre cele peste 25 de firme din România ale israelianului Alexandru Bittner, auto-declaratul prieten al şefului adjunct al S.R.I., Mircea Gheordunescu.
Jean Babonea, administrator unic al DELFINCOM s.a. (fostele Alimentara) a înstrăinat până în anul 2000 aproape toate activele statului de la Delfincom către una din firmele lui Bittner, Lipsca Investment, care acum închiriază aceste spaţii. Aceiaşi firmă deţine fosta Textila 2. Despre Babonea s-a spus că ar avea proprietăţi şi conturi la Budapesta, sau în Cehia. I s-ar fi promis lui şi grupului său (în frunte cu Radu Sârbu?) suma de l milion USD odată cu privatizarea Hotelului Bucureşti (ne-a mărturisit-o chiar nouă). După aceşti bani a alergat probabil la sfârşitul lui noiembrie şi începutul lui decembrie 2000 Eli Rasin, când s-a încheiat afacerea şi transferul de proprietate al Hotelului Bucureşti de la statul român către firma controlată de el.
Cu totalul concurs şi sprijin al lui Bittner, în Noiembrie 1999 s-a semnat un Partner-Ship agreement între Ionel Ruse şi un reprezentant al off-shore-ul cipriot Desca (deţinut de Eliahu Rasin). Principale clauze:
- La privatizarea S.C. Bucureşti-Turism S.A. se va participa cu firma NONI VOIAJ s.r.l., a lui Ruse Ionel, care cesionează 50% din capitalul social al acesteia off-shore-ului adus de Rasin, DESCA INVESTMENT ltd, creat în mai 1999 în Limasol-Cipru.
- Preţul adjudecat al licitaţiei va fi plătit de către fiecare asociat în mod egal. Neplata cotei de preţ (50% din suma adjudecată) de către Ruse Ionel cu două săptămâni înainte de termenul scadent al contractului (04.04.2000), va conduce la preluarea acestei obligaţii de către celălalt partener, iar Ruse Ionel va ceda părţile sale sociale (50% din firma Noni Voiaj), primind în schimb suma de 2,5 milioane USD. (NICI PANA ÎN PREZENT NU A PRIMIT VREUN BAN, ISRAELIENII NEONORÂNDU-ŞI ANGAJAMENTELE.)
Un important eveniment a fost semnificativ pentru desfăşurarea scenariului acestei privatizări. De la mijlocul anului 1999 colonelul S.R.I. (r) Şandru Ion (om al directorului S.R.I. Mircea Gheordunescu), a părăsit S. C. Bucureşti-Turism S.A., încadrându-se ca jurist ("consilier expert") la Banca Internaţională a Religiilor, pe urmele afacerilor lui Ionel Ruse. Aici se afla depus capitalul social al societăţii mixte create cu S.C. Bucureşti-Turism S.A., şi, în general, prin aceasta bancă şi-a derulat mai toate afacerile, unele dintre ele fiind la un moment dat apreciate ca frauduloase. În acelaşi timp în care lucra la B.I.R., Şandru era angajat drept consilier şi la Sitraco Center, la Eliahu Rasin, fapt pe care Ruse nu îl cunoştea.
În ultima parte a anului 1999 Şandru Ion a insistat pe lângă liderii sindicali de la Hotel Bucureşti să sprijine privatizarea hotelului cu un grup de evrei americani (firma Midway Trading, pe care el ar sprijini-o şi pentru privatizări din sistemul petrolier românesc). Imediat după câştigarea licitaţiei şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare, Ruse Ionel a părăsit ţara pe direcţia Elveţia pentru a-şi aranja finanţarea necesară achitării la F.P.S. a părţii sale din preţul acţiunilor Hotelului Bucureşti. Nu a mai apucat să îşi finalizeze afacerea. Şandru Ion reactivase în decembrie 1999, semnând ca "şef oficiu juridic" al Băncii Internaţionale a Religiilor, o mai veche plângere penală împotriva lui Ruse, pentru o datorie aproape stinsă în fapt. Aceasta a condus la arestarea sa în Elveţia, fiind apoi transferat în arestul Poliţiei Române (după doi ani de arest a fost găsit nevinovat de către instanţa penală), în momentul arestării sale, Ruse nu mai era necesar! Scopul fusese atins: alţi potenţiali candidaţi la licitaţia F.P.S. fuseseră îndepărtaţi prin sperietoarea cu contractul Pargest (în Dosarul de Prezentare) şi prezenţa firmei lui Ruse la licitaţie. Pachetul de acţiuni a fost preluat de la statul român mult sub preţul real, iar Ruse trebuia ţinut acum la distanţă pentru a nu periclita afacerea.
După arestarea lui Ruse, Eliahu Rasin a procedat la eliminarea acestuia din firma NONI VOIAJ, off-shore-ul cipriot Desca Investment Ltd. preluând 100% din capitalul social al acesteia, adică, indirect, 66,18% din S.C. Bucureşti-Turism S.A. (Hotelul Bucureşti), fără acordul lui Ruse, şi încălcându-se astfel Partner-Ship-ul din noiembrie 1999. Totodată, Eli Rasin a schimbat numele firmei în DOMINO INTERNATIONAL HOTELS.
În perioada 12-24 decembrie 1999, după adjudecarea licitaţiei de către NONI-VOIAJ s.r.l., autorul acestor rânduri a fost prezent la şedinţa comisiei de negociere din cadrul F.P.S. Cu această ocazie i s-a relatat de către Eliahu Rasin, participant la negocieri ca viitor proprietar, că Hotelul Bucureşti va fi integrat în lanţul hotelier ungar Danubius Hotes Group. De altfel, prin adresa nr. 7950/04.04.2000 depusă la F.P.S. "în atenţia dlui Radu Sârbu" de către Eliahu Rasin în numele Noni Voiaj s.r.l., se spune: "aţi propus să analizăm şi posibilitatea transferului contractului (de cumpărare a Hotelului Bucureşti) către o societate străină de specialitate, DANUBIUS HOTELS RT din grupul CP HOLDINGS LTD.-UK.". Rezultă că Radu Sârbu i-a propus la un moment dat lui Rasin să cedeze contractul către alt grup de evrei (unguri) cu centrul afacerilor în Marea Britanie (implicaţi Eric Rudosh, Bernard Shraer).
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU VIZITELE OFICIALE ÎN ISRAEL!?
"Noi am verificat!... Nu noi, ci organe competente (nu vreau să nominalizez), şi foarte competente ale statului au verificat. Uite, S.R.I.-ul, ca să nu ne mai ascundem după degete! Da, S.R.I.-ul! Şi preşedintele Statului (Emil Constantinescu) a fost interpelat în Israel de acest mare om de afaceri... Da! Este unul din cei mai bogaţi oameni din lume. Miliardar în dolari, nu în datorii. Şi a trimis această firmă (Noni-Voiaj s.r.l.), iar reprezentantul lor în România sunt ăştia de la Sitraco Center (israelianul Eli Rasin)."
Astfel prezenta privatizarea Hotelului _Bucureşti, la 6.03.2000, Jean Babonea, omul lui Radu Sârbu şi reprezentant al F.P.S. în A.G.A. de la Bucureşti-Turism. Dar iată ce declara chiar Radu Sârbu la sfârşitul anului 2000 (ambele declaraţii sunt înregistrate audio): "(Alin) Giurgiu îmi spune: «Nu dom'le, Noni Voiaj a fost cumpărată de o firmă evreiască!» Şi, într-adevăr. În 3 Ianuarie 2000, când am ajuns în Israel, cu preşedintele Constantinescu, în Tel Aviv, la întâlnirea cu oamenii de afaceri, mă întâlnesc cu Eli Rasin, care m-a interpelat în plen, şi a zis: «Noi vrem să facem afaceri în România, dar uite cum e cu F.P.S.-ul» - chestie pe care eu am înghiţit-o - şi că "Noi vrem să cumpărăm!". Omul era cunoscut şi cu recomandări de la ambasador şi de la ataşatul economic de la ambasadă." [În prezent Rasin este inculpat în România, dar s-a sustras cercetării penale şi, în prezent, procesului penal, fiind ascuns în Israel.]
Dacă vizita oficială în Israel din ianuarie 2000, a preşedintelui Emil Constantinescu a fost exploatată de afaceriştii veroşi pentru a practica cel mai ordinar şantaj şi trafic de influenţă în scopul menţinerii unei privatizări ce fraudează statul român, să ne mai mire prezenţa lui Sorin Beraru şi a lui Shimon Naor (inculpaţi penal în România) la întâlnirea cu primul ministru Adrian Năstase, pentru a-i bate acestuia cu pumnul în masă: " Vezi că nu suntem singuri? Vezi că şi noi suntem Israelul!". Sau putem spune, mai degrabă, că Israelul acceptă şi promovează o politică de rapt economic asupra României.

CU CE BANI AU PLĂTIT ISRAELIENII?
Cele mai multe informaţii în acest sens au apărut cu ocazia efectuării Raportului de Expertiză Contabilă Judiciară din dosarul de cercetare penală nr. 00161/2001 al I.G.P., ce a stat la baza dosarului penal nr. 3422/P/2002 pe rol la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală, Completul l, termen 13.03.2003. Astfel, la data de 10.03.2000 între firma DESCA INVESTMENTS Ltd. (off-shore-ul cipriot) în calitate de "împrumutător" şi S.C. Noni Voiaj Impex s.r.l., în calitate de "împrumutat" a fost încheiat un Contract de Credit pentru suma totală de 30.000.000. USD (în timp ce DESCA, totuşi, era acţionar în NONI VOIAJ), într-adevăr aceasta ar fi fost suma care ar fi încasat-o statul român, dacă preţul ar fi fost plătit la sfârşitul lui aprilie 1999, sau dacă Radu Sârbu nu ar fi "uitat" să consolideze preţul în lei atunci când a semnat în 5.12.2000 Actul Adiţional (total ilegal şi în afara mandatului său) la contractul de privatizare al societăţii S.C. Bucureşti-Turism S.A.
Totuşi, până la data 08.12.2000, acest contract de credit nu a funcţionat, deoarece firma (off-shore cipriot) Desca Ltd., la rândul său a încercat să obţină un credit de la Leumi Le Bank Tel Aviv - Israel, dar nu avea cu ce să garanteze acest credit. Posibilitatea s-a ivit însă prin bunăvoinţă lui Radu Sârbu, a lui Mihai Comănescu (director general la S.C. Bucureşti-Turism S.A.) şi a complicilor lor de la Hotelul Bucureşti, respectiv echipa directoarei economice.
În acest scop a fost necesară înlăturarea din societate a directorului general adjunct Stegaru Corneliu, care deţinea în original, în saffe-ul din biroul său titlurile de proprietate asupra terenurilor societăţii Bucureşti-Turism S.A.. Acestea i-au fost cerute de Mihai Comănescu, dar nu le-a putut obţine, în noaptea de 30 Noiembrie 2000 ("noapte a strigoilor" în tradiţia românească) Mihai Comănescu şi acoliţii săi au pătruns cu ajutorul a trei firme de body-guarzi (DeltaForce, V.V.T. şi Dragon Star) peste Stegaru Corneliu, în biroul acestuia de la Hotel Bucureşti, şi l-au evacuat forţat, în acest sens fiind folosiţi şi unii lideri sindicali iresponsabili. În zilele următoare, conform mărturiei participanţilor, au fost căutate cu înfrigurare titlurile de proprietate, fiind finalmente găsite şi preluate din saffe-ul acestuia. Peste câteva zile, o inspecţie a Departamentului de Control al Guvernului (condus la acea dată de secretar de stat Ovidiu Grecea) inspecţie efectuată prin inspectorul Victor Vasiliev, constată că titlurile nu se află nicăieri în societate şi se întocmeşte în acest sens procesul-verbal nr.10361/12.12.2000.
După obţinerea titlurilor de proprietate ale S.C. Bucureşti-Turism S.A. de către infractori, persoanele interesate au cunoscut că se pot demara procedurile necesare şi plăti comisioanele aferente. Fostul şofer de la F.P.S. al lui Radu Sârbu ar fi declarat ziaristului A.B. de la ziarul Adevărul că a participat la mai multe întâlniri, în pădurea Băneasa, între Radu Sârbu şi Eliahu Rasin, şi că, la un moment dat, Radu Sârbu a primit o servietă plină de bani, "ca în filme". Totuşi acest şofer refuză să fie martor, chiar dacă A.B. l-a înregistrat audio. (Nu s-a putut stabili data întâlnirii din "pădurea Băneasa", chiar la începutul lunii decembrie 2000.)
Oricum, total ilegal, aşa cum se arată şi în Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, la 05 Decembrie 2000, Radu Sârbu semnează un Act Adiţional la contractul de privatizare al S.C. Bucureşti-Turism S.A., înviind astfel o tranzacţie moartă ("rezoluţionată") şi dând posibilitate evreilor să plătească în 15 zile. La data de 08 Decembrie 2000, Domino International (fostă Noni Voiaj Impex s.r.l), prin Desca-Cipru, respectiv Eli Rasin, obţine de la Leumi Le Bank - Tel Aviv un credit de 25.000.000 USD, garantând creditul cu acţiunile ce nu le dobândise încă de la statul român (încălcând astfel contractul de privatizare care prevede că acţiunile sunt libere de orice sarcini, până la data transferului acestora), şi cu titlurile de proprietate ale S.C. Bucureşti-Turism S.A. (documentele obţinute de Comănescu în jurul datei de 01.12.2000 din biroul directorului general adjunct, evacuat forţat).
În aceeaşi zi, contul firmei Domino International, deschis la ALPHA BANK ROMÂNIA a fost alimentat prin două ordine cu suma de 21.352.747 de dolari americani, în aceeaşi zi Domino International Hotels s.r.l. varsă către Fondul Proprietăţii de Stat suma de 540.863.367.717 lei, în fapt suma cu care a cumpărat Complexul Hotelier Bucureşti şi anexele sale (Hotel Apartamente: 174 de apartamente + 20 de birouri; Hotelul Bucureşti: 369 de camere duble, 46 camere single, 24 de apartamente, 7 garsoniere; Complex Restaurant Cina; laborator de cofetărie + Cofetăria Bucureşti, Piscina Bucureşti etc.).
Faţă de suma de 21,352 milioane USD (dolari americani) virată de către Domino (Noni Voiaj) statului român în 08 decembrie 2000 (în contul F.P.S.), în baza creditului obţinut la banca Leumi, în zilele de 13 şi 20 decembrie 2000 s-a mai alimentat contul Domino (Noni Voiaj) cu 510.000 USD, apoi în 5 şi 7 februarie 2001 cu încă 2.941.000 USD. Aceste ultime două sume, cca. 3,4 milioane USD nu îşi regăsesc o destinaţie în plăţile către statul român pentru preluarea Hotelului Bucureşti, dar sunt acoperitoare pentru comisioanele acordate. S-a aflat că Eliahu Rasin, "pentru a putea demara o mare afacere", a căutat cu disperare un împrumut de 1,5 milioane USD înainte de 5 decembrie 2000, dată la care Sârbu a semnat Actul Adiţional.
Faptul ca Eliahu Rasin şi-a recuperat banii pe care i-a acordat drept comision este dovedit cu prisosinţă de către Raportul de Expertiză Contabilă Judiciară din dosarul penal: "Asociatul unic al S.C. Domino International Hotels s.r.l., care este tot numitul
Eliahu Rasin, emite o Hotărâre prin care, începând cu data de 20.12.2000 persoanele împuternicite să semneze în numele şi pentru societate pentru cont BBB 2511.01.3593672 deschis la ALPHA BANK Sucursala Unirea, sunt Dan Zătreanu şi Daniela Androanche". [Soţul acesteia ar fi fost cândva agent acoperit al serviciilor speciale ale Ministerului de Interne. Când S.R.I. a aflat poziţia sa în cadrul U.M. 0692, acesta şi-a luat transferul grabnic la o firma privată... Oricum, Eliahu Rasin nu a fost de găsit, motiv pentru care procesul penal privind privatizarea Hotelului Bucureşti s-a amânat pentru 6 luni, până în septembrie 2003.]
Cităm ad-literam din Raportul de Expertiză Contabilă: "Din acest cont [al DOMINO INTERNATIONAL de la Alpha Banck] au fost efectuate virări de sume:
2.747.530 USD şi 175.380 USD la BANK LEUMI, sucursala din Londra, în contul MONILEN ENTREPRISES LTD, invocându-se contractul de comision (?) nr. 1230/30.12.1999, încheiat între S.C Noni Voiaj s.r.l., reprezenta de Eliahu Rasin şi Monilen Entreprises Ltd. reprezentată de Daniela Andronache (omul de încredere al lui Eliahu Rasin, totodată secretara sa la SITRACO CENTER). Conform acestui Contract, MONILEN ENTREPRISES LTD. s-a obligat să acorde asistenţă în afaceri S.C. NONI VOIAJ S.R.L. în vederea achiziţionării acestui pachet majoritar de acţiuni ale S.C. Bucureşti-Turism S.A. Acest contract este practic fără obiect [se arată în Raportul de expertiză], deoarece s-a încheiat ulterior adjudecării licitaţiei de către S.C..NONI VOIAJ IMPORT EXPORT S.R.L., conferind o aparentă legalitate transferului extern a sumei de 2.920.000 USD". Firma Monilen Entreprises Ltd. este un off-shore cipriot creat de către Eli Rasin în 1997 în Cipru, împreună cu alţi evrei, cu care controlează majoritatea afacerilor sale din România.
În decembrie 2000, reprezentanţii "noului proprietar" al Hotelului Bucureşti, prezentau într-o "şedinţă cu salariaţii" lanţul hotelier care va opera Hotelul, anume lanţul hotelier Park Platza, acelaşi pe care îl anunţase şi Ionel Ruse în 1998. Aceşti "noi proprietari", întrebaţi de salariaţi cine sunt proprietarii off-shore-ului Desca Investment Ltd. au răspuns astfel:
- 40% Europa-Israel Group (S.U.A. ?),
- 40% Red Şea (Israel) şi
- 20% A.R.A. Ltd.
Regăsim în această structură firma lui E.Papouchado, Red Şea. Acesta este însă partenerul de afaceri al israelianului Motti Zisser, realizând în mod curent investiţii comune.
Comunicatul de presă al firmei DOMINO din 14 martie 2001 prezintă însă o nouă situaţie: off-shore-ul Desca a vândut afacerea (Hotelul Bucureşti) unei firme olandeze (BEA Hotels BV) deţinută în totalitate de firma Elscint Ltd-Israel (controlată de Motti Zisser), prin firma Elbit Medical Imagining Ltd. Alt subsidiar al Elbit Medical, firma Piaza Centers (Europe) BV ar deţine 11 mall-uri în Ungaria şi alte 15 "proiecte" în Europa centrală şi răsăriteană (printre care şi în oraşele Bucureşti, Timişoara, Braşov). Acelaşi comunicat arăta că Hotelul Bucureşti va fi transformat în hotel de lux. la nivelul de 5 stele internaţionale, urmând a fi renovat. În sfârşitul comunicatului se arata că Elscint Ltd. este la curent cu faptul că Hotelul Bucureşti este a doua casă pentru membrii Parlamentului Român.
De când s-a privatizat, Hotelul Bucureşti a fost formal plasat de la un proprietar la altul. Aşa cum am arătat, folosindu-se de interpretarea abuzivă a uneia dintre clauzele actului numit Partnership Agreement, Eliahu Rasin, artizanul privatizării Hotelului Bucureşti, a procedat la sfârşitul anului 2000 la eliminarea lui Ionel Ruse din firma NONI VOIAJ, off-shore-ul lui Rasin, DESCA INVESTMENT Ltd, preluând 100% din capitalul social al acesteia, adică 66,18% din S.C Bucureşti-Turism SA. Totodată el a şi schimbat numele firmei în DOMINO INTERNATIONAL s.r.l.
În martie 2001, Rasin a vândut însă afacerea, capitalul social al DOMINO/NONI VOIAJ fiind integral preluat de la Desca-Cipru de către Bea Hotels -Olanda pentru 27 milioane dolari. Rezultă că din această speculaţie Rasin a obţinut rapid un profit de minim opt milioane dolari, pe seama statului român.
La rândul său, Ionel Ruse se afla în acel moment în imposibilitatea de a-şi apăra drepturile, fiind arestat în urma unei sesizări a Bănci Internaţionale a Religiilor, semnată de şeful Biroului Juridic al băncii, Ion Şandru, aşa cum am arătat. Mandatara lui Ruse, Domnica Koszler, revendicând dreptul lui Ionel Ruse asupra a jumătate din pachetul majoritar de acţiuni al Hotelului Bucureşti, reuşeşte să obţină la 5 August 2001 o sentinţă a Tribunalului Municipiului Bucureşti (dosar 5871/2001, Secţia a III-a civilă) prin care se dispune sechestrarea bunurilor mobile ale firmei Domino de la S.C. Bucureşti-Turism S.A. (pachetul de acţiuni) până la definitivarea cauzei. Aceasta face ca Registrul Comerţului Român să blocheze orice înregistrare (tranzacţie) privind acţiunile Hotelului Bucureşti, dar inventivitatea israelienilor se dovedeşte şi diabolică şi infracţională. Ce fac patronii israelieni în această situaţie?
La 30 August 2001 (înregistrând însă documentul în secret la S.C. Bucureşti-Turism S.A., sub nr. 8369/ 30.09.2001) israelienii semnează (prin Dan Zătreanu în numele firmei DOMINO) cu banca LEUMI LE ISRAEL din Tel Aviv un "Contract de Garanţie şi Gaj pe Acţiuni", invocând actualizarea (?) "contractului de împrumut" de 25 milioane dolari din data de 8 decembrie 2000, punând astfel pachetul majoritar de acţiuni al Hotelului Bucureşti la dispoziţia băncii israeliene şi sfidând sentinţa instanţelor româneşti anterioară cu aproape o lună perfectării contractului, dar şi sechestrul penal instituit asupra acţiunilor de către organele de anchetă penală din România. Mai mult ei majorează creditul de la 25 milioane de dolari, la 30 de milioane, pentru a mai stoarce 5 milioane de dolari din "afacerea Hotel Bucureşti".
Toate aceste fapte demonstrează că pe fondul contestării în instanţă a privatizării Hotelului Bucureşti, şi a începerii urmăririi penale faţă de cei implicaţi în privatizare recent punându-se chiar sechestru asiguratoriu pe averea acestora (de fapt numai pe un apartament al lui Radu Sârbu) se fac nestingherit felurite manevre şi inginerii pentru ca Statul Român să nu-şi mai poată recâştiga drepturile legitime, eventual să nu mai poată recupera Hotelul, sau să recupereze o epavă din care s-a stors tot şi s-a vândut tot (ceea s-a şi întâmplat în perioada decembrie 2002 - martie 2003).
Faptul că, imediat după privatizare, Hotelul Bucureşti a fost vândut şi revândut nu mai poate fi negat, un comunicat pe internet al Elscint-Israel de la începutul anului 2001 arată chiar că firma a plătit 27 milioane de dolari pe pachetul majoritar al S.C.

Bucureşti-Turism S.A., (asta în timp ce statul român încasase doar 21 de milioane USD). Surse din Tel Aviv ne-au confirmat că pe 16.10.2001, s-au semnat alte "acte de vânzare" (sau de "transfer") a societăţii, prin noi inginerii economice, unul dintre semnatari fiind chiar Motti Zisser, acţionar semnificativ şi la Europa-Israel Group (cu care controlează, de fapt, 10% din Banca Leumi Le Tel Aviv, băgată până peste cap în afacere).
Luni 22 octombrie 2001, la Hotelul Bucureşti a avut loc un "consiliu de conducere" organizat ad-hoc de către Motti Zisser. Scopul acestei şedinţe a fost acela al unei "repetiţii generale" pentru Consiliul de Administraţie ce a avut loc la Londra, joi 25 Octombrie 2001. În afară de schimbarea managementului românesc cu managementul Park Platza, pe ordinea de zi a întrunirii de la Londra s-a aflat adoptarea deciziilor de majorare de capital la S.C. Bucureşti-Turism S.A. cu cea. 1-1,5 milioane USD. Acest fapt trebuia să conducă în final la situaţia ca, "controversatul" pachet majoritar de acţiuni, preluat infracţional de la statul român (F.P.S.) de către firma DOMINO INTERNATIONAL (NONI VOIAJ) să devină peste noapte nemajoritar. La rândul ei, această strategie a fost generată de posibilitatea ca privatizarea să se anuleze în instanţa penală sau comercială, cele peste 1.450.000 acţiuni să se întoarcă la Statul Român, iar afacerea să fie pierdută din mână.
În prezent, a fost redeschisă problema majorării de capital, invocându-se necesitatea investiţiei asumată prin contractul de privatizare (4106/1999) de un milion USD pentru "ameliorarea condiţiilor de mediu", dar socotelile le-au fost date peste cap de noua lege a valorilor imobiliare 525/2002.
Astfel, a fost adoptată majorarea capitalului social prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor de la S.C. Bucureşti-Turism S.A. din 9 Octombrie 2002, ce a fost adoptată cu încălcarea legii, neefectuându-se prealabila introducere în capitalul social a terenurilor societăţii, prin emisiune de acţiuni în favoarea Statului Român, terenuri pentru care s-a obţinut certificatul de proprietate încă din anul 1994.
Legea Privatizării (O.U.G. 88/1997), ari. 32.2, - punct 3: "în cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social, sau dacă certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natură al statului..., în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate".
Hotărâre de Guvern nr.577/2002 (Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. 88/1997 privind privatizarea) art.142, punct b: "După primirea certficatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în adunarea generală a acţionarilor se aprobă majorarea capitalului social cu valoarea terenului".
Actualii administratori evrei ai S.C. Bucureşti-Turism S.A. nici nu se gândesc însă să respecte şi să aplice legea, deoarece transformarea valorii a circa 20.000 m2 suprafaţă a terenurilor de incintă în acţiuni ale statului român ar dărâma controlul israelienilor asupra Hotelului Bucureşti, situaţie similară celei de la Tepro Iaşi, când proprietarii cehi au pierdut poziţia majoritară şi controlul societăţii româneşti, fără a mai recupera nici sumele cu care cumpărase de la stat primul pachet de acţiuni. Că evreii ştiu să îşi
vadă interesul, aproape că nici nu îi putem condamna, deşi încalcă legea şi prejudiciază statul român, ceea ce rămâne de neiertat este însă poziţia responsabililor români, a funcţionarilor statului, care închid ochii cu bună ştiinţă, până la cel mai înalt nivel, dând cu piciorul unei proprietăţi de cel puţin 10 milioane de dolari (valoare de piaţă minimă a 20.000 de m2, teren în plin centrul capitalei, pe Calea Victoriei nr. 63-81). În numărul viitor vom reveni cu detalii uluitoare privind corupţia de la cel mai înalt nivel în stat legal de acest aspect, precum şi de muşamalizarea cazului Hotel Bucureşti.
În octombrie 2002, administratorii israelieni de la Hotelul Bucureşti (S.C. Bucureşti-Turism S.A.) nu au respectat nici Legea Valorilor Mobiliare (525/2002, privind aprobarea O.U.G.28/2002), deoarece "Raportul de actualizarea valorii imobilizate" trebuia efectuat (conform punctului 6 al art. 116) al legii, astfel: "La actualizarea valorii activelor imobilizate se vor lua în calcul:
- rata inflaţiei înregistrată între data ultimei lor evaluări sau actualizări şi data convocării adunării generale a acţionarilor de majorare a capitalului social, pecum şi
- valoarea de piaţă a bunurilor respective"
"Raportul de actualizarea a valoni imobilizate" adoptat de patronii israelieni, în folos propriu, la adunarea generală a acţionarilor de la S.C. Bucureşti-Turism S.A. pentru efectuarea majorării de capital în octombrie 2002 stabileşte valoarea unei acţiuni la 130.207 lei, adică total valoare (la 2.200.000 acţiuni), cca. 290 miliarde lei. Situaţia este flagrantă, deoarece valoarea de piaţă a întregului patrimoniu al S. C. Bucureşti-Turism S.A. a fost stabilită de către Fondul Proprietăţii de Stat la 1.000 miliarde lei, când a scos la vânzare acţiunile ce le deţinea, în anul 1999, adică la peste 20 dolari/acţiune.
În aceste condiţii apar ca nereale/eronate/false valorile stabilite pentru o acţiune la S.C. Bucureşti-Turism S.A. de către A.G.E.A. din 09.10.2002 (130.207 lei/acţiune, circa 4 dolari pe acţiune) în favoarea acţionarului majoritar (Domino International Hotels s.r.l.), pentru ca acesta să obţină cât mai multe acţiuni pentru o cât mai mică sumă (echivalentul a un milion USD la data majorării de capital).
Israelienii care au determinat adoptarea Hotărârii A.G.E.A din 09.10.2002, invocă necesitatea acestei emisii de acţiuni "în vederea îndeplinirii de către acţionarul majoritar al societăţii, respectiv Societatea Comercială DOMINO INTERNATIONAL HOTELS s.r.l. a obligaţiilor asumate prin contractul de privatizare nr. 4106/24.12.1999", dar, în prezent, acest contract face obiectul Dosarului Penal 3422/2002 pe rolul Tribunalului Bucureşti-Secţia a II-a Penală, Completul 1 (inculpaţi Radu Sârbu şi israelienii Eliahu Rasin şi Robert Badner, actualmente administrator la Eurom Bank, fosta Bancă Dacia Felix), Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cerând anularea contractului de privatizare 4106/24.12.1999 (invocat în convocarea A.G.E.A.} şi confiscarea pachetului majoritar de acţiuni de la S.C. Bucureşti-Turism S.A., deţinut pe moment de S.C. Domino International Hotels s.r.l. În acest context (al anulării privatizării, cerută de Parchetul General), majorarea de capital adoptată prin Hotărârea A.G.E.A. din 09.10.2002 reprezintă o inginerie menită să menţină controlul asupra S.C. Bucureşti-Turism S.A. de către firma israeliană care a beneficiat de o privatizare frauduloasă.

- În cursul anilor 2001-2002 la Hotelul Bucureşti, aflat deja în proprietatea israelienilor de la Elbit Medical (Elscint) au apărut o serie de persoane care nu pot să nu trezească interesul serviciilor de informaţii româneşti:
- Ilan Rogenstein, adevăratul director economic al Hotelului Bucureşti sub israelieni, "noua eminenţă" cenuşie, tânără, a Mossad. Deşi "oficial" (cu contract) Ilan apare în S.C. Bucureşti-Turism S.A., odată cu perfectarea contractului de management cu Park Platza de la sfârşitul anului 2001, acest individ a rămas (nejustificat!) ca salariat în Hotel Bucureşti până în prezent, deşi "contractul de management" a fost întrerupt din octombire 2002. Deşi "oficial" acesta a apărut la Hotel Bucureşti la sfârşitul anului 2001, în posesia ziarului Adevărul se află fotografii de la conferinţa de presă din martie 2001 a noilor proprietari de la Hotelul Bucureşti, în care apare şi Ilan Rogenstein.
- Marian Schwartz a intrat în primul Consiliu de Administraţie "privat" al Hotelului Bucureşti, fiind ofiţer (r) al serviciilor de informaţii din Israel Shin Beth, în prezent simplu colaborator Mossad, aflându-se sub ordinele Tonyei Halperin şi apropiaţii acesteia.
- Tonya Halperin, în solda Mossad, locuieşte la Hotel Apartamente.
- A. Libermann, locuieşte din partea ELBIT-Israel la Hotel Apartamente vis-â-vis de sediul S.R.I.. Poate cea mai importantă activare a Mossad. S-a deplasat în România la comanda lui MZ, a fost cazat la Apartamente Hotel Bucureşti din ordinul Raselei Lavin şi are principala misiune de salva contractele Elbit în România. O "delegaţie" compusă din Rasela Lavin şi alţi israelieni au vizitat Hotelul Bucureşti în august 2001. Cu această ocazie, de pe terasa Hotelului a fost îndelung filmat sediul S.R.I., "clădirea I.P.I.U.", comentându-se că acolo este "secret service", "securitatea", "the S.R.I.". Tot în aceeaşi zi a fost înconjurată "clădirea I.P.I.U." de către delegaţia israeliană.
Bittner (cu care a şi împărţit vremelnic proprietatea postului "românesc" de televiziune Prima TV), Dan Fischer a avut relaţii la vârf şi la nivelul serviciului român de contrainformaţii şi siguranţă (îndeosebi cu directorul adjunct al S.R.I., Mircea Gheordunescu).
Iată una dintre afacerile lui Fischer, pusă la cale cu noii săi prieteni. Imediat după venirea la putere a lui Emil Constantinescu şi a Convenţiei Democratice în 1997, Fondul Monetar Internaţional se hotărăşte să îşi arate "bunăvoinţa" faţă de România şi acordă acesteia un împrumut de 140 milioane de dolari, fapt care, chipurile, îmbunătăţea imaginea în lume a ţării. Doar că pentru acordarea împrumutului, România era condiţionată să mai se împrumute şi de la o bancă privată occidentală cu suma de 400 milioane de dolari. Pentru a obţine o astfel de sumă, mare pentru o ţară ca România, guvernarea Constantinescu-Ciorbea a decis să scoată la vânzare obligaţiuni garantate de statul român. Achizitorii de "bonduri" trebuiau însă găsiţi, şi aici a apărut Dan Fischer, împreună cu banca americană Credit Swiss First Boston, bancă foarte interesată la acea vreme de obligarea României la semnarea afacerii Dracula-Bell Helicopters, susţinută, la rândul ei, de politicienii evrei americani Tom Lantoş şi Alfred Moses.
Nu trebuie să subestimam rolul cozilor de topor dintre românii care au făcut jocul lui Fisher. Unul dintre aceştia este fostul secretar de stat de la Ministerul Finanţelor, Ionuţ Costea, ce răspundea de împrumuturi externe. Astfel, pentru afacerea cu plasarea bondurilor garantate de stat în vederea împrumutării României cu 400 milioane dolari, comisionul Fischer & Credit Swiss First Boston se ridică la 3%, iar dobânda pentru împrumutul acordat României s-a stabilit în străinătate la 11-12%, dar la sosirea la Bucureşti a lui Fischer aceasta a devenit de 14%, ceea ce a însemnat împovărarea suplimentară a cheltuielilor României cu 20 milioane de dolari, la care se adaugă dobânda iniţială de 48 milioane dolari şi comisionul lui Dan Fischer de 12 milioane de dolari. Această sumă totală de 80 milioane dolari, reprezentând dobânzi şi comisioane, a fost strânsă de statul român prin tot ceea ce a vândut (privatizat) în Bucureşti în perioada regimului Constantinescu.
Chiar şi pentru privatizarea operatorului naţional de telefonie, Romtelecom, domnul Dan Fischer a avut o puternică aplecare, dar aici a apărut finalmente drept consultant oficial al privatizării firma evreiască americană Goldman & Sachcs, în schimbul unor comisioane de milioane de dolari plătite de statul român. Ceea ce ni se pare mai ciudat este că, dacă la un moment dat nu ar fi apărut fricţiuni între omul de afaceri israelian Alex Bittner şi şeful spionajului românesc Cătălin Harnagea (prieten al lui Fischer şi colaboratori în recuperări externe), n-am fi aflat niciodată despre toate aceste afaceri dubioase.
Conform Monitorului Oficial al României, la sfârşitul anului 1998 România avea de primit din partea Angolei, Guineei, Mozambicului, Peruului, Sudanului şi Zambiei datorii de 317 milioane dolari. Deşi nu se ştie decât că Serviciul de Informaţii Externe român, condus de ex-ziaristul Harnagea, îşi crease un sistem propriu de "recuperatori", presa de investigaţie a aflat că în centrul schemei de recuperare a creanţelor funcţiona în mod interesat Dan Fischer.
Tot în 1999 s-a produs o altă operaţiune de îndatorare de pe piaţa privată a României, în care au fost implicaţi secretarul de stat Ionuţ Costea şi israelianul Dan Fischer.
Astfel, Fischer a negociat ca reprezentant al băncii străine cu secretarul Costea o dobândă de 15,5-16%. După plecarea reprezentanţilor băncii, cei doi acoliţi au săltat dobânda la 17%, în oferta către Guvernul României. În şedinţa de guvern însă, imprevizibilul Băsescu, pe atunci ministru al transporturilor, şi-a deschis calculatorul portabil, a intrat pe Internet şi l-a trimis la plimbare pe ministrul de finanţe, Remeş, arătându-i care sunt realele dobânzi ale băncilor, mult mai mici.
Soros, Goldman & Sachs. Scandalul privind privatizarea operatorului naţional de telefonie fixă, ROMTELECOM, a scos la iveală că Statul Român a fost prejudiciat cu suma de 9 milioane de dolari americani, numai din comisionul încasat pentru consultanţă în privatizarea singurei companii româneşti de telefonie fixă. Mai puţină atenţie s-a dat faptului că acest comision a fost încasat de firma Goldman & Sachs, ce funcţiona în acelaşi timp şi ca evaluator al privatizărilor româneşti pe lângă Fondul Proprietăţii de Stat. Alte comisioane, secrete, s-au ridicat la zeci de milioane de dolari.
Firma nu este însă o oarecare agenţie privată occidentală. Banca Goldman Sachs din New York este una dintre cele opt bănci evreieşti ce au fondat banca centrală privată a Statelor Unite ale Americii, Federal Reserve System.
Jeffrey Sachs nu este numai acţionarul firmei care a operat intens în privatizările din România. Evreu polonez, Sachs face parte din organigrama evreului ungur George Soros, figurând ca principal consilier economic. La rândul său, evreul ungur George Soros este cel mai bine plătit manager-finanţist din S.U.A., câştigând curent 500 milioane de dolari anual. Prin lovitura pe care a dat-o în septembrie 1993 Băncii Naţionale a Angliei, Soros a câştigat un miliard de dolari din banii contribuabililor englezi, în mod ipocrit, Soros şi-a creat în ultimii ani o imagine de "Robin Hood al erei computerului", care ia bani de la ţările occidentale prin geniale speculaţii financiare şi îi dă apoi Europei răsăritene şi Rusiei prin diferitele "Fundaţii Soros" în scopul "nobil" al instaurării unui tip de democraţie numit de el "societate deschisă". Că Soros este departe de a fi un altruist, o demonstrează mai ales doctrina sa, prezentată în propria-i lucrare, The Alchcmy of Finance: "Ceea ce cred speculanţii finanţelor are mai multă importanţă decât faptele economice reale".
Conform biografului său, William Engdahl, George Soros a fost identificat ca fiind "omul de paie" al concernelor bancare anglo-franceze ale Rothschild-zilor. Engdahl precizează:
"Relaţiile lui George Soros cu cercurile internaţionale ultrasecrete ale Rothschildzilor nu sunt relaţii bancare întâmplătoare sau obişnuite. Iar succesul extraordinar al lui Soros ca speculant pe nisipurile mişcătoare ale pieţelor financiare sunt greu de explicat doar prin simplul său «talent de jucător». Soros are acces la informaţiile interne ale unuia dintre cele mai importante canale de informaţii private din lume."
Unul dintre principalele roluri ale lui Soros, rezervat lui de Rothschildzi, deci de oculta mondială, este acela de agent de influenţă la nivel planetar, în folosul lui Rothschild şi al acoliţilor lor, pentru promovarea "economiei de piaţă" când doresc să disperseze proprietatea altora (a statelor, de regulă), sau pentru centralism, atunci când vor să acumuleze pentru ei. Astfel, în anii '80, cu concursul d-nei Margaret Theatcher, prim ministru al Marii Britanii, banca N.M. Rothschild & Sons a câştigat sume de mai multe mii de miliarde de dolari din privatizarea întreprinderilor britanice de stat.
Legăturile dintre Rothschild şi Soros se ţin prin oameni cheie. Astfel, evreul Richard Katz face parte atât din comitetul director al concernului lui Soros (Quantum Fund), dar, în acelaşi timp, este director al Rothschild Italia S.P.A. din Milano şi în comitetul director al N.M. Rothschild & Sons. Iar acesta este numai un exemplu.
Jeffrey Sachs, cel care operează intens în România prin "consultanţă" asupra privatizărilor, este de fapt unul dintre agenţii de influenţă ai lui Soros (şi, de la distanţă mai mare, al clanului Rothschild) în ceea ce priveşte implementarea "terapiei de şoc" în economiile ţărilor ţintă, adică, mai recent, în Europa răsăriteană.
Sachs a activat în Polonia prin Fundaţia Ştefan Batory, din anul 1989. Soros însuşi recunoaşte a fi ştiut dinainte că terapia sa de şoc va produce o imensă rată a şomajului şi de aceea a ţinut să instaleze la guvernare sindicatul Solidarnosci. În Iugoslavia, la începutul anului 1990, Soros împreună cu Fondul Monetar Internaţional, prin implementarea terapiei de şoc, au condus la incendierea întregii ţări.
Jeffrey Sachs a fost implantat şi în Rusia, pe lângă preşedintele Elţîn, pentru aplicarea terapiei de şoc. Din ianuarie 1992 terapia de şoc Soros-Sachs a dezlănţuit în Rusia un haos economic fără precedent şi superinflaţie. De situaţie au profitat acoliţii lui Soros, precum comerciantul evreu Marc Rich, care practic a cumpărat pe nimic întreaga producţie de aluminiu a Rusiei. Printre magnaţii ruşi produşi peste noapte de terapia de şoc, îi aflăm astfel pe evreii Roman Abramovici (acumulare: 3 miliarde de dolari), Mihail Fridman (2,2 miliarde de dolari), Mihail Hodorkovski (3,7 miliarde de dolari) şi alţii.
Toate ţările ţintă ale lui Soros au fost determinate să promoveze privatizarea totală, impunându-se o legislaţie de vânzare la "preţul de piaţă" a fostelor întreprinderi socialiste. Dar, ca şi în România (sau, mai ales în România), "piaţa" fusese aproape distrusă în prealabil de către terapia de şoc. Iar consultant în privatizare apare, pe loc, indispensabila Goldman & Sachs care, aşa cum s-a văzut în cazul RomTelecom, şi-a încasat şi un frumos comision, românii de rând alegându-se doar cu scumpirea convorbirilor telefonice, căci cineva trebuie să "onoreze" nota de plată.
În România, ca şi în toate celelalte ţări est-europene, una dintre preocupările Fundaţiei Soros a fost şi este manipularea largă a opiniei publice şi a presei. În acest scop sunt pompate sume importante de bani către organizaţiile "civice", precum Grupul pentru Dialog Social (G.D.S.) şi alte focare de agenţi de influenţă. Mulţi dintre aceşti bani ajung fraudulos în firmele particulare ale "campionilor democratici" din România, fapt ce nu îl deranjează însă pe "stăpânul evreu de pe Wall Street", atât timp cât îşi atinge scopurile.
Conform studiului, "Analiza asistenţei democratice pentru România" - Washington 1996, semnat de Thomas Carothes (fost consilier în Departamentul de Stat al S.U.A.), până în 1996 George Soros a infuzat către agenţii săi din România circa 10 milioane de dolari anual. De un relativ sprijin s-a bucurat şi Convenţia Democratică din România, care în perioada 1990-1994 a încasat "sprijinul" de 13,55 milioane de dolari.
Evreul Joseph Goshy la zeci de unităţi hoteliere gratis, cu girul lui Radu Sârbu şi prin intermedierea fostului şef al S.R.I. - Cluj. Josef Goschy a pus mâna pe zeci de unităţi
hoteliere din România prin comiterea de ilegalităţi de către funcţionari importanţi din cadrul Fondului Proprietăţii de Stat. Astfel, în decursul a doi ani de zile, în perioada 1998-2000, beneficiind de susţinere din interiorul F.P.S., Goschy a reuşit să achiziţioneze peste 26 de unităţi hoteliere din ţară la preţuri ridicol e mici şi în condiţii avantajoase.
Constantin Ulpiu Mladin a devenit în 1998 consilierul şi, în acelaşi timp, mâna dreaptă a preşedintelui F.P.S. Radu Sârbu, aceştia cunoscându-se de la Cluj, când Sârbu era şeful privatizării locale (F.P.S. Cluj), iar Mladin - şeful serviciului secret (S.R.I. Cluj). Se vede că privatizările pro-maghiare efectuate de Radu Sârbu în judeţul Cluj nu a condus la stricarea relaţiilor dintre cei doi (ca şi când aceste privatizări ar fi fost în interesul siguranţei naţionale), prietenia lor făcând ca Sârbu, odată avansat, să obţină imediat transferul la Bucureşti (F.P.S. Central) şi pentru Mladin, pe care l-a ţinut de consilier special şi şef de Direcţii, mai ales la Direcţia Control a F.P.S., pentru a obţine motive de destituire a directorilor din teritoriu care nu se supuneau comenzilor de privatizare clientelară venite de la centru. A se vedea cazul Hotelului Bucureşti, preluat fraudulos de un grup israelian. Acum câţiva ani, un director din Valea Prahovei a prezentat presei (inclusiv la TV, în emisiunea "Dan Diaconescu în direct") înregistrarea unei discuţii telefonice în care i se transmitea comanda clientelară a lui "nea Costică Mladin" privind aranjarea privatizării unui hotel. Acest director nu s-a supus, drept care a fost controlat de la F.P.S. central şi destituit pe motive fabricate.
Acelaşi Costică Ulpiu Mladin, personaj central din cadrul fostului F.P.S., l-a susţinut şi pe evreul Josef Goschy în preluarea a peste 26 de hoteluri. Care a fost însă soarta importantului funcţionar de stat, după predarea funcţiei publice? După alegerile din 2000, Mladin Ulpiu a devenit consilierul lui Josef Goschy, drept recompensă pentru sprijinul acordat, în general, hotelurile cumpărate de către Josef Goschy de la Fondul Proprietăţii de Stat erau ipotecate la bănci de către patronul evreu al firmei Unita Turism SA pentru obţinerea unor credite. Atenţie:
"Acest lucru se petrecea - scria în cadrul unei anchete de presă ZIUA DE IAŞI - în condiţiile în care Goschy nu era încă proprietarul respectivelor hoteluri. Din informaţiile pe care le deţinem rezultă că, datorită complicităţii lui Mladin Ulpiu, conducerea F.P.S. îşi dădea acordul pentru ipotecarea la bancă a hotelurilor. Cu alte cuvinte, statul român a ipotecat în nenumărate rânduri proprietăţile sale pentru ca Josef Goschy să poată lua credite de la diferite bănci, fără a avea siguranţa sau o altă garanţie că respectivele credite se vor achita."
Anchetele de presă au mai arătat că complicitatea lui Mladin Ulpiu a însemnat pentru Goschy preluarea a numeroase societăţi din turism la preţuri derizorii. De exemplu, Hotelul Traian din Drobeta Turnu-Severin a fost vândut lui J. Goschy la un preţ foarte mic. În primă instanţă respectivul hotel a fost vândut societăţii Per Scorilo SRL din Turnu Severin la un preţ aproximativ de 66.000 de lei pe acţiune. Pe atunci, F.P.S. a refuzat să-şi dea acordul pentru contractarea unor credite de către noul proprietar. După doi ani de inflaţie, Mladin Ulpiu îi facilitează lui J. Goschy cumpărarea Hotelului Traian la un preţ de numai 25.000 lei pe acţiune şi imediat conducerea F.P.S. îşi dă acordul pentru contractarea de credite. O parte dintre hoteluri a fost achiziţionată folosindu-se drept paravan de organizaţiile PAS ale salariaţilor din societăţile comerciale respective. În acest mod, J. Goschy a beneficiat în mod ilegal
de facilităţile acordate de statul român salariaţilor din unităţile de turism respective, şi anume plata în rate pe termen de cinci ani şi o dobândă redusă de numai 10%.
Potrivit legilor în vigoare, Josef Goschy nu avea dreptul să beneficieze de astfel de facilităţi. Folosind drept paravan PAS-ul firmelor respective, Goschy a achiziţionat mai multe complexuri hoteliere din România. În mod normal, conducerea F.P.S. trebuia să anuleze respectivele privatizări mascate şi să reia procesul de privatizare. Departamentul Post Privatizare al F.P.S., prin persoanele care urmăreau respectarea prevederilor din contractul de privatizare, trebuia să ia măsurile legale ce se impuneau, însă, datorită implicării consilierului preşedintelui Radu Sârbu în aceste privatizări dubioase (foarte probabil chiar la comanda acestuia), F.P.S. a acoperit toate neregulile comise de Goschy şi Mladin.
Pentru deplina lămurire a schemei [evreieşti] de corupere, a se vedea modul cum Hotelul Bucureşti a fost cumpărat de către un obscur grup israelian ce s-a folosit ca paravan de un off-shore cipriot, obţinând la 8 decembrie 2000 un credit bancar de 25 milioane de dolari pentru care a girat... cu chiar acţiunile ce urmau să fie obţinute de la statul român (adică de la Fondul Proprietăţii de Stat din România), în aceeaşi zi s-au virat statului român 21 milioane de dolari pentru plata pachetului majoritar de acţiuni, iar trei milioane de dolari au alimentat un cont bancar din Londra pentru plata de comisioane la privatizare. Surse apropiate de această "privatizare" ne-au sugerat că acest fapt a fost posibil prin obţinerea unui acord scris de la Fondul Proprietăţii de Stat (Radu Sârbu, Mladin?) şi prin sustragerea titlurilor de proprietate ale societăţii la începutul lunii decembrie 2000.
Evreii şi Petrolul Românesc în Mileniul Trei
David Rothschild preia şi petrolul românesc. Curierul National titra în martie 1999: "Consorţiul ABN AMRO Rothschild se lansează cu mari şanse în bătălia pentru Petrom". Iată ştirea:
"Banca olandeză ABN AMRO a anunţat vineri că baronul David de Rothschild va fi, începând din 6 mai 1999, membru al Consiliului de Supervizare al băncii. Numirea baronului de Rothschild, un reprezentant cheie al comunităţii financiare internaţionale [a se citi al ocultei financiare mondiale, stâlp şi fondator al organizaţiilor mondialiste precum C.F.R. Comisia Trilaterală, Grupul Bilderberg], vine să întărească relaţiile dintre grupul ABN AMRO şi Rothschild... ABN AMRO Rothschild este cotată ca primul grup în lume în domeniul consultanţei pentru privatizare în industria de petrol şi gaze. ABN AMRO Rothschild participă cu o ofertă în România în cadrul licitaţiei pentru consultanţă financiară privind creşterea de capital a [companiei naţionale româneşti] SNP PETROM. În acelaşi timp, ABN AMRO Rothschild derulează un contract de consultanţă pentru guvernul brazilian privind privatizarea companiei naţionale de petrol şi gaze, Petrobras."
Deşi implicarea ABN AMRO Rothschild în privatizarea (i.d. înstrăinarea) S.N. Petrom nu a mai fost afirmată public, în anul 2002 a fost implementat chiar planul avansat de aceasta, adică privatizarea companiei naţionale a fost demarată cu o majorare de capital de 5%, iar la finele anului 2002, privatizarea Petrom-ului a fost impusă României de către Fondul Monetar Internaţional, deşi Petrom, fiind una dintre cele mai eficiente companii de stat, asigură 25% la sută din veniturile la bugetul de stat al României. Finalizarea privatizării Petrom este programată pentru anul 2003.
*
Axa Mark Rich (Rothschild) - Yoav Shtern - Viorel Hrebenciuc. Unul dintre nenumăratele scandaluri ale pseudo-capitalismului românesc s-a declanşat la începutul lunii octombrie 2002, şi, ridicând încă un pic cortina spolierilor comise asupra României, ne-a permis să aflăm faptele pe care vi le vom relata mai jos, chiar dacă se încearcă rapida lor muşamalizare. Scandalul "Cuzino-Shtern" are deosebitul merit, prin mediatizarea sa, că ne arată interesul manifestat în ultimii ani faţă de petrolul românesc, printr-unul dintre principalii "capitalişti" evrei americani, poate cel mai veros dintre aceştia. Acesta este Mark Rich! La 20 ianuarie 2001, în ultima zi a mandatului prezidenţial, fostul preşedinte al S.U.A., Bill Clinton, sfidând opinia publică americană, semnează decretul de graţiere al magnatului Mark Rich, Clinton negând totodată că evreul Rich şi-ar fi cumpărat graţierea prin contribuţii financiare directe sau indirecte către Partidul Democrat american. În fapt, prin soţia sa, Denise Rich, Mark Rich a oferit Partidului Democrat peste un milion de dolari în perioada 1993-2000, a mai atras fonduri de 250.000 de dolari (de la alţi evrei) şi a făcut grase cadouri soţilor Clinton în ultimul an de mandat al lui Bill. Chiar şi negraţiat, Mark Rich oricum nu mai putea fi însă ajuns de mâna justiţiei americane care îl urmărea pentru una dintre marile fraude fiscale aduse Statelor Unite ale Americii, 48 milioane de dolari, fugind şi stabilindu-se în Elveţia, din anul 1983. De aici, ca un păianjen, a început să-şi toarcă şi să-şi întindă pânza intereselor economice asupra întregii lumii, cu precădere asupra României.
Privind totala obedienţă a tuturor preşedinţilor americani faţă de marii afacerişti evrei trebuie să mai arătăm că, tot în ianuarie 2001, noul preşedinte al S.U.A., George W. Bush (Jr.), a anunţat că renunţă la intenţia de a anula graţierea lui Mark Rich, acordată de predecesorul său Bill Clinton.
"Un nabab iubit de Mossad!" Astfel titra cotidianul Jurnalul Naţional din 04.10.2002 următoarea fişă biografică a afaceristului Mark Rich; născut în Belgia, a sosit în Statele Unite ale Americii în 1941, preocupându-se de a-şi construi imaginea unui important om de afaceri:
"Cu abilitate, în mai puţin de 20 de ani, Rich a reuşit să facă opere de caritate în valoare de zeci de milioane de dolari, în S.U.A., Elveţia şi Israel. Statul evreu chiar i-a acordat o carte de identitate şi un paşaport, ca urmare a ajutorului acordat instalării în Israel a evreilor ruşi şi etiopieni. Potrivit Time Magazin, Rich şi-a stabilit în Israel o fundaţie pe numele său, condusă de un fost agent al Mossad-ului". Mark Rich avea asupra sa, în S.U.A., 51 de capete de acuzare pentru evaziune fiscală, asociere cu răufăcători şi transferuri frauduloase de fonduri, moment în care a şters-o spre Elveţia. Sold infracţional: 26,9 milioane dolari faţă de fiscul american, 13,5 milioane dolari amenzi şi 97,4 milioane dolari dobânzi, în prezent Mark Rich duce "o viaţă de lux, în apropiere de Zurich, într-o vilă somptuoasă, înconjurat de gărzi de corp israeliene".
Aşa cum am arătat (în capitolul anterior), legăturile dintre David Rothschild şi George Soros se ţin prin oameni cheie, îndeosebi prin evreul Richard Katz, care face parte din comitetul director al concernului lui Soros (Quantum Fund), fiind în acelaşi timp director al Rothschild Italia S.P.A. din Milano,. În Rusia, prin "terapia de şoc" promovată de Soros şi prin "consultanţa la privatizare" asigurată guvernului Rusiei de Goldman & Sacs, au reuşit să pună în braţele lui Mark Rich câteva ramuri ale economiei.
*
Împutenicitul pentru România şi Israel al magnatului evreu Mark Rich este israelianul Yoav Shtern. La rândul său Shtern este ginerele celebrului avocat român Teodor Cuzino, împreună cu care, în anul 2000 a înfiinţat firma Internaft s.r.l., cu obiectul de activitate "comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate". Obiectul de activitate al sereleului Shtern-Cuzino corespunde intereselor lui Mark Rich (şi a ocultei din spatele lui) în România: preluarea celei mai puternice firme de stat româneşti din domeniul petrolier, compania PETROM, cu care Shtern deja derulează afaceri de anvergură în domeniu. Este de aşteptat, totuşi, ca echipa evreiască să apeleze, în cursul anului 2003, la o firmă cu nume curat pentru cea mai mare privatizare românească a anului.
În fapt, Y. Shtern a fost şi mai este reprezentantul pentru România al firmei britanice (cu proprietari evrei) Interlink Overseas Ltd., controlată de Mark Rich şi implicată în afacerile petroliere din România cu chiar PETROM S.A. "Controvesatul om de afaceri Mark Rich este interesat de compania română de petrol, PETROM, ca de altfel atâţia alţi oameni de afaceri... PETROM este o firmă de interes naţional ce asigură jumătate din necesarul de petrol pe piaţa internă şi 35 la sută din consumul de gaze, are o reţea de telecomunicaţii comparabilă cu a unei firme de telefonie...", arăta cotidianul Jurnalul Naţional din 5.10.2002.
Ca o paranteză, trebuie arătat că, acum câţiva ani, maestrul Cuzino, socrul lui Shtern, s-a aflat în atenţia şi cercetarea procurorilor români pentru implicarea în scandalul de corupţie Shimon Nahor - Lidia Peter. În perioada când intra în afaceri cu israelianul Yoav Shtern, Teodor Cuzino (tatăl soţiei lui Shtern, Oana Cuzino) i-a reprezentat în România interesele traficantului internaţional de arme, israelianul Shimon Nahor. Procurorii români l-au acuzat pe Cuzino că prin intermediul său a ajuns la judecătoarea Zorilă suma de 3.000 de dolari, ca mită pentru eliberarea lui Nahor. Dacă la acea vreme nu a putut fi probată procedural acuza adusă avocatului Cuzino, procurorii au reuşit însă să probeze implicarea în mituire a avocatei Lidia Peter, care în prezent îşi aşteaptă sentinţa de condamnare.
Scandalul Shtern a fost declanşat propriu-zis în ziua de marţi 2.10.2002, când acesta a petrecut mai multe ore la sediul Poliţiei Române fiind acuzat de înşelăciune chiar de către partenerii săi israelieni. Cotidianul Evenimentul Zilei relata în 4.10.2002 că
"Yoav Shtern a fost reţinut de Poliţie, dar eliberat în urma unor intervenţii la vârf... Ieri, într-un drept la replică trimis redacţiei noastre, omul de afaceri Corneliu Iacobov a precizat că nu a făcut nici o intervenţie pentru punerea în libertate a lui Yoav Shtern. Potrivit lui Iacobov, RAFO Oneşti, rafinăria pe care o patronează, nu apare în nici o anchetă a poliţiei locale sau I.G.P."
Vom vedea însă în continuare de ce au apărut dezminţirile în presa centrală, care anunţa totodată că Shtem a fost eliberat "în urma unor intervenţii la vârf".
Iată filmul evenimentelor.
Israelianul Levy Nisim, «patronul» firmei InterLink Ltd. a depus la Parchetul General plângere penală pentru înşelăciune împotriva lui Yoav Shtern, reprezentantul firmei lui Nisim pentru România, deoarece acesta ar fi deturnat sume mari de la firmă în propria favoare. Sarcina lui Shtern era aceea de a asigura livrările de bumbac către câteva firme româneşti (Romfibre S.A., Bumbăcăria Românească şi alte două-trei). Timp de patru ani însă (1998-2002), Shtern a derulat comerţul printr-o firmă parazit, de-a sa. În acest fel, numai din afacerile de bumbac, Shtern şi-a însuşit în conturi deschise la peste trei bănci din Elveţia (sub nasul lui Mark Rich) peste 400.000 de dolari. Marile tunuri, Shtern le-a dat însă cu petrol, deoarece InterLink Ltd. livra mari cantităţi de petrol către Societatea Naţională Petrom S.A. şi Rafo Oneşti.
Din acest moment, culisele scot la iveală un înalt personaj, fost secretar general al Guvernului, în prezent vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Este vorba de Viorel Hrebenciuc, totodată vicepreşedinte al partidului de guvernământ, Partidul Social Democrat. Cunoscut ca mare învârtitor, eminenţă cenuşie şi "puşculiţă a partidului", Viorel Hrebenciuc era deja cunoscut ca personaj favorabil "investitorilor" evrei, fie ei israelieni sau americani, la nivelul întregii economii româneşti.
Biografia romanţată a lui Viorel Hrebenciuc îl arată ca pe un fost contabil evreu din Bacău care, prin căsătoria cu fiica unui ministru din guvernul regimului Ceauşescu, a reuşit să pătrundă în cercul restrâns al puterii comuniste ("nomenclaturiste"). De aceea s-a acreditat ideea că, prin soţia, sa este şi acum un protejat al fostei nomenclaturi, îndeosebi al generalului Victor Atanasie Stănculescu, fost ministru al Industriei, cooptat de oculta internaţională în vederea trădării şi răsturnării lui Nicolae Ceauşescu. În sferele acestui "grup" restrâns s-ar cunoaşte localizarea exactă a conturilor din străinătate ale fostului dictator. Devenit proaspăt magnat, generalul Stănculescu (cavaler de Malta!?) reprezintă principalul braţ financiar al partidului de guvernământ, P.S.D.
Nu putem să nu cităm, ca amuzament, imaginea românească creată recent generalului V.A. Stănculescu, omul din spatele lui Viorel Hrebenciuc, de un binecunoscut ex-ofiţer de informaţii:
"Devenise un specialist imbatabil în tot soiul de inginerii financiare. A ras orice concurenţă. Unde n-a putut rade a trimis Garda Financiară sau a creat diversiuni fiscale ori, pur şi simplu, pe idioţii ăia încăpăţânaţi care îl sfidau, care i se puneau de-a curmezişul, i-a vârât în puşcărie... în urmă cu doi ani, în 1992, primăvara, aşteptase îngropat într-un fotoliu, în anticamera Marelui Maestru al Ordinului Cavalerilor de Malta, din Roma, excelenţa sa domnul Fra Andrew Bertie. Şapte ceasuri a aşteptat înţepenit într-un fotoliu, să primească gradul de Prior al Ordinului în România." Fusese ideea preşedintelui Ion Iliescu, care i-ar fi zis "într-o zi, la ceas de taină, la Cotroceni:
- Bagă-te, dragă, şi tu, în Ordinul ăla al Cavalerilor de Malta, c-am auzit că, după Masoni, ei ar fi cei mai daţi în mă-sa de pe piaţa finanţelor mondiale.
Băiat cuminte şi receptiv, l-a ascultat. Şi bine a făcut. Pentru că aproape jumătate din imensa lui avere a fost făcută prin filiera Cavalerilor de Malta. A traficat vapoare, benzină, droguri, arme, maşini de lux. N-a făcut nazuri."
*
În afacerea Shtern-InterLink, Viorel Hrebenciuc s-a dovedit a fi direct interesat şi implicat. Vom cita evenimentele aşa cum au fost relatate de presa acelei perioade:
Toate afacerile cu petrol se desfăşurau între Yoav Stern şi Viorel Hrebenciuc, care, pentru facilitarea importurilor masive la preţurile cerute de israelian, a primit mai multe milioane de dolari comision, (în cea mai mare parte a lor, banii erau depuşi de Hrebenciuc în bănci din Londra.) În ultima perioadă, patronul din Marea Britanie, israelianul Levy Nisim (omul lui Mark Rich), văzând ca negoţul cu România stagnează, ba chiar înregistrează un recul, a întrerupt relaţiile cu conaţionalul său Shtern, care însă a continuat derularea afacerilor de la sediul firmei InterLink din strada Armenească nr.43. Afacerea a continuat să se deruleze exclusiv între Nisim şi Hrebenciuc. Deranjat, Levy Nisim l-a reclamat Poliţiei Române pe Yoav Shtern, pentru a nu rămâne scos din cărţi, contând pe faptul că lucrurile se vor rezolva fără scandal, că Hrebenciuc le va muşamaliza, iar banii vor reveni spre el. Scandalul a explodat totuşi datorită indiscreţiei şi "lipsei de tact" a anchetatorilor români, care l-au arestat pe Yoav Shtern fără prea multă discuţie. Imediat, Hrebenciuc a intrat în panică, ştiind că, fiind închis, Shtern ar putea vorbi despre comisioanele încasate de el:
"Într-un timp record, Hrebenciuc a alertat toate instituţiile statului, făcând presiuni infernale (unele telefonice, altele prin vizite personale) asupra unor oameni ca Tănase Joiţa [primul procuror al României], Ilie Picioruş, Ioan Rus [ministru de interne] şi Toma Zaharia [adjunct al şefului Poliţiei]... Cei doi şefi ai Ministerului de Interne s-au ţinut tare şi n-au marşat la şantajul lui Hrebenciuc, cu relaţiile româno-evreieşti, cu interesul naţional etc. În schimb au făcut pe ei de frică procurorul general Joiţa Tănase şi Ilie Picioruş, şeful Secţiei Urmărire Penală din Parchetul General (într-o singură zi, Hrebenciuc i-a dat lui Picioruş 4 telefoane!). Şi astfel se face că numitul Picioruş i-a impus unui subordonat, procurorul Vlad, să-l elibereze imediat pe escrocul internaţional Yoav Shtern şi să emită, de ochii lumii, o ordonanţă de a nu părăsi Bucureştiul timp de 30 de zile. În această dezertare a Parchetului General de la obligaţiile sale, un rol jenant l-a avut prim-adjuncta lui Joiţa Tănase, procuroarea Despina Mihai, care, în biroul ei, a ţipat la procurorul Vlad: «Ce dracu' mă', tu dai mandat de arestare pentru înşelăciune?»_.
Cum a fost eliberat din arest, Yoav Shtern a fost preluat, cu un Jeep, de traficantul de droguri Saşa Marinescu care de la poarta arestului l-a dus direct la întâlnirea cu Viorei Hrebenciuc. "Întâlnirea celor doi mafioţi, la care a participat şi Corneliu Iacobov [preşedinte - în fapt patron - al Societăţii de Investiţii Financiare MOLDOVA], a avut loc la sediul din Bucureşti al rafinăriei petroliere Rafo Oneşti." Pentru a rezolva lucrurile între cei doi israelieni, Nisim şi Shtern, "Hrebenciuc l-a adus la această discuţie de taină şi pe Levy Nisim, luat aproape pe sus, de la Hotelul Mariott." Se ştie că Nisim a plecat după aceea din România. Se pare că el vrea toţi banii înapoi (inclusiv comisioanele lui Hrebenciuc?). A doua zi, tot din ordinul lui Hrebenciuc, maşina lui Saşa Marinescu s-a deplasat la sediul InterLink din strada Armeneasca 43. Saşa Marinescu şi cu şoferul său au încărcat în spatele Jeepului doi saci mari cu hârtii tocate, documente şi ştampile, apoi au demarat în trombă, oprindu-se numai în garajul vilei din Bd. Aviatorilor nr.90A, în care traficantul de droguri Saşa Marinescu locuia împreună cu israelianul Yoav Shtern. "Imobilul este păzit 24 de ore din 24 de luptători din trupele antitero ale S.R.I., din ordinul unui alt gangster, generalul Ştefănuţ, prieten şi partener al lui Saşa Marinescu. Dar nici luptătorii Brigăzii Antitero n-au putut opri percheziţia efectuată la domiciliul lui Saşa Marinescu: au fost găsite printre altele mai multe ştampile (una de la InterLink), extrase de cont de la Ing Bank..." Pare real zvonul că Viorel Hrebenciuc a mituit imediat presa pentru a fi dat uitării scandalul, deoarece nimeni nu şi-a mai adus aminte de arestarea lui Yoav Shtern şi de dosarul său penal.


Puciul celor 322, Moscova si generalii lui Iliescu

Emisarii Rusiei se implica direct in elementele crizei de la Bucuresti. Rasturnarea lui Basescu are (si) componente geopolitice
O buna parte din componenta frontului de lupta anti-Basescu are de-a face cu problemele grave ale unor personaje de varf cu Justitia. Instrumentarea dosarelor Revolutiei si Mineriadei se apropie de finalizare. Iliescu este acuzat de 13 infractiuni grave, printre care genocid, subminarea puterii de stat si a economiei nationale, riscand închisoarea pe viata. O alta categorie de pusca- riabili este cea a cadrelor din armata si servicii secrete, implicati fie in crime in timpul revolutiei si mineriadei, fie in fraude majore sau cauze ce ating siguranta nationala. Grupul isi cauta protectie, astfel că s-a unit strans în jurul lui Iliescu – omul cu spate la Moscova si coordonator al frontului care incearca rasturnarea lui Ba- sescu. Rusia si-a trimis deja emisari pentru a evalua situatia, dar si pentru a transmite un mesaj public de sustinere pentru taba- ra celor 322. Se dau mesaje si se marcheaza pozitii de-o parte si de alta a razboiului invizibil, din spatele fatadei jocului politic. Un mare scandal l-a starnit, in acest context, sosirea la Bucures ti a unui apropiat al presedintelui Putin, masonul si ofiterul de informatii rus Alexandr Kondiakov. Kondiakov face parte din executivul firmei NOVOCOM, o institutie clasica de fatada a structurilor inteligente ruse, care au nevoie de o interfata civila respectabila. Kondiakov ofera consultanta atat administratiei prezidentiale a Rusiei, cat si satelitilor ori supusilor Moscovei. Este consilier al presedintelui Moldovei si director executiv al agentiei RIA Novosti.
Kondiakov a venit la Bucures ti cu mai multe obiective. La întalnirea recenta dintre rus si premierul Tariceanu, acestuia i s-a fagaduit sprijin economic (energie, gaze) din partea Rusiei. Miza politica actuala are si componente militare, strategice, deoarece bazele americane vor închide linia istmului ponto-baltic si vor realiza o împresurare sau mai degraba o indiguire a avanpostului rusesc. Rusia contraataca politic. Se desfasoara chiar acum un episod din lupta geopolitica de la frontiera NATO cu CSI-ul si Rusia, episod care cuprinde si confruntarea pe ramura, în cazul de fata pe frontul nevazut. Tariceanu urma- reste sa ajunga la Moscova cu orice pret, iar Moscova îi arata care este pretul pe care trebuie sa îl plateasca statul roman. In 2003, Kondiakov, mare Secretar al Marii Loje a Rusiei, a vizitat Romania, pentru a sprijini candidatura lui E.O. Chirovici în functia de lider al masonilor romani. Aprinderea luminii la Bucuresti de catre Kondiakov a însemnat, nu doar la nivel ritualic, subordonarea fata de Loja Rusiei. Chirovici are legaturi stranse cu Nastase, cu Voiculescu, dar mai ales cu Dinu Patriciu. Sotia sa, Mihaela Chirovici, este director financiar în holdingul patronat de Dinu Patriciu. Marele Trezorier al Lojei, Ion Tanasie, este una dintre figurile de varf prinse în organigrama ROMPETROL. ROMPETROL este conectat puternic la sfera de interese rusesti, iar Patriciu este un antemergator al acestor interese.

Generalul Kondiakov a venit la Bucuresti inaintea suspendarii lui Basescu, pentru a da un mesaj din partea Moscovei si pentru a lua pulsul colegilor sai ofiteri. Una dintre cele mai importante întalniri ale rusului a avut loc într-un restaurant din Bucuresti, sub ochii echipelor de filaj ale serviciilor romanesti. Kondiakov s-a întalnit cu prietenul sau bun, generalul de corp de armata (r) Gheorghe Carp. Carp a sesizat prezenta echipelor de filaj si i-a comunicat rusului pozitionarea acestora. Rusul insa a dorit sa fie vazut impreuna cu generalul Carp, deoarece a urmarit lansarea unui semnal catre autoritatile romane. Moscova cauta sa obtina imunitatea oamenilor sai din sistem, cadre pe care s-a sprijinit de-a lungul anilor. Generalul Gheorghe Carp, cel cu care s-a afisat deliberat Kondiakov, înainte de a trece si pe la ceilalti amici ai Rusiei din Guvernul Romaniei si de la PSD, are o biografie mai mult decat controversata.

În anul 1986, maiorul Gheorghe Carp era comandantul Regimentului 2 Mecanizat din Bucures ti si era cunoscut pentru foarte bunele sale referinte (si relatii) pe linie de partid. Gheorghe Carp a fost aghiotant al secretarului CC al PCR, Ion Coman, iar sotia sa era ofiter de securitate. Contraspionajul militar îl avea în atentie pe Carp, si numele sau a fost vehiculat în dosarul Corbii – KGB, alaturi de generalii Ion Ionita, Militaru, Kostyal, Pletosu, Vasile Ionel, Constantin Şerb, Cico Dumitrescu si legaturile lor politice din activul PCR - Virgil Magureanu si Ion Iliescu. Dupa 1989, în timpul lui Iliescu, generalul- maior Gheorghe Carp a ocupat functia de consilier preziden- tial detasat de la Ministerul de Interne la Presedintia Romaniei. Generalul Carp, Dumitru Iliescu, fost sef la SPP, si actualul general-locotenent Ionel Marin, adjunct al directorului SRI, lucrau cu totii în Armata si au fost implicat i în dosarul represiunii din 1989. Ionel Marin a fost subordonatul lui Carp în Regimentul 2 Mecanizat Bucuresti. Ulterior, a devenit secund al fostului gra- nicer de la frontiera cu URSS, Radu Timofte, ajuns sef la SRI. Pe langa acesti ofiteri, mai sunt si multi altii, prinsi în dosarele lui Dan Voinea. Cu totii au scapat pana acum datorita recursurilor procurorilor-generali din timpul lui Iliescu. Recent insa, Stanculescu si Chitac au fost condamnati la 15 ani de închisoare. Toti acesti comandanti si ofiteri superiori au motive serioase pentru a se grupa împotriva presedintelui, deoarece ar avea de executat ani grei de închisoare, pedepse similare celor incasate de Chitac si Stanculescu.

Acesti ofiteri cu pozitii extrem de puternice, in ultimele decenii, sunt pe de o parte oameni foarte bogati, pe de alta parte, sunt cunoscuti pentru atingeri cu capitalul rusesc. Un element deloc de neglijat legat de imunitatea unor ofiteri în fata legii a fost apartenenta acestora la asanumita Masonerie kaki, o grupare cunoscuta drept un fel de umbrela a ofiterilor din Armata si din serviciile secrete. Între cadrele reprezentative, alaturi de generalul Gheorghe Carp, se numara generalul Virgil Ardelean, fostul sef al Directiei de Informatii si Protectie Informativa, colonelul Olimpian Ungherea, generalul Mihail Popescu, fost sef al Statului Major General, generalul SRI Ovidiu Soare (fost sef al diviziei de aparare a Constitutiei), arestat în octombrie 2006 si anchetat de Parchet. Zilele trecute, dosarul sau a fost înaintat instantei. Cand ofiterii romani, fie ei si cadre superioare în rezerva, se întalnesc cu ofiterii unor alte puteri si discuta despre politica, intr-un moment-cheie pentru Romania, avem motive sa fim atenti. Aceste personaje si reteaua lor de suport alcatuiesc frontul din umbra care l-a adus pe Basescu în pragul operatiunii de anihilare. Un mare numar de cadre, acoperite sau nu de umbrele masonice, cu dosare penale sau cu averea stransa prin tradare, îsi vad primejduite interesele. Ba- sescu le sta în cale. Se vorbeste si s-a vorbit deja de lichidarea politica a presedintelui. Unii însa si-ar dori mai mult.





UDMR, creatia lui Iliescu

UDMR a fost dintotdeauna aripa maghiara a FSN-FDSN-PDSR-PSD, tot astfel cum PRM a fost dintotdeauna o anexa a aceluiasi nucleu dominat si controlat de Ion Iliescu. Adevaratul fondator al UDMR a fost Iliescu, baza organizatiei fiind stabilita inca din primul “document” al Frontului, in care Iliescu anunta drepturi speciale pentru minoritatea maghiara. PRM-ul a fost practic fondat de Petre Roman si Andrei Plesu, cel care a oferit logistica lansarii revistei Romania Mare, din fondurile Ministerului Culturii. Revista condusa de cuplul Vadim – Barbu avea un singur obiectiv initial – nimicirea oricarei grupari opozabile Frontu- lui condus de Ion Ilici Iliescu. Din revista, creata in urma aprobarii acordate de Petre Roman s-a cladit Partidul. Pe fond PRM nici nu este un partid in adevaratul sens al cuvantului, ca si UDMR-ul care este de fapt un ONG cu un singur obiect de activitate – opozitia fata de institutia Sta tului Roman. PRM-ul este mai degraba o asociatie de locatari ai “sentimentului romanesc” cuplati la viziunea excentrica, si definita de umorile personale, a unui singur personaj, care s-a dovedit a fi, la randul sau, nimic altceva decat extensia politica a “carpei caghebiste” Ion Iliescu. Grupul revistei “Romania Mare” si-a asumat explicit atacarea si desfiintarea grobiana a oricarei forme de Opozitie politica fata de FSN. Ulterior Alianta Civica, mosita de Mihnea Berindei, agent cu acte in regula, a preluat aceeasi misiune - faramitarea oricarei forme de agregare ideologica venita dinspre mostenitorii “partidelor istorice”.

Colegiile invizibile

FSN-ul si arhitectii sai cu studii si legaturi la Moscova au creat un curent anarhizant, un curent contraorganizational al mediului vietii colective care a dus la formarea „subspatiilor neguvernabile”. Agregarea acestor subspatii, in timp, au determinat actualul „razboi subnational” dintre carteluri si institutiile statului national. Deriva institutionala de acum, lipsa de legitimitate a formelor de organizare politica pune in primejdie atat Statul cat si Na tiunea, ale carei trasaturi dominante sunt schimonosite si falsificate de uzurpatorii Statului Roman, contraelita care are ca tinta demolarea efigiilor nationale si a reperelor identitare. „Structuri alternative” au format retele ale “colegiilor invizibile”, create pentru a captura centrul puterii in Ro mania. Cadrele recrutate din zone periferiale au fost plasate in toate partidele, toate publicatiile, in toate guvernele, reusind sa-si adjudece in permanenta accesul sau chiar controlul in institutii cheie ale Romaniei, de la MAE la Presedintie, de la Guvern la Parlament si nu in ultimul rand in “societatea civila”.


Criza structurala a Romaniei

Lansarea cu putere in spatiul public si politica grupului de interese a realizat o mutatie majora, un eveniment care a modificat fundamental peisajul politic al Romaniei. Conform hartii politice de azi a Romaniei, frontierele interne au fost strapunse, guvernul care controleaza teritoriul este format din persoane care se autoidentifica drept alogeni asociati cu o lumpenburghezie care maimutareste boieria. Parghiile statului au fost preluate si folosite de carteluri si mafii organizate intr-o masinarie a infractiunilor, care au reusit crearea unei baze a organizatiilor negre ale societatii romanesti. Patriciu este exponentul si expresia unei forte a rasturnarii axei, o miscare descendenta a traseului Romaniei – de la energia descatusarii din 1989 la cea a inrobirii totale de catre exponentii Noii Ordini Oligarhice. Lupta nu s-a incheiat. Referendumul este doar o etapa. Referendumul nu va schimba fondul problemelor cu care se confrunta Romania de azi. Razboiul se va acutiza. Are loc o incercare, pe viata si pe moarte, de conversie a puterii politice a statului - in putere financiar-politica a unui grup hegemonic, transpartinic si - vadit - antinational. Obtinerea controlului Romaniei nu este o intreprindere particulara, privata, ci este un obiectiv geopolitic al unor importante puteri mondiale. “Partida Oligarhiei” este sustinuta prin mii de fire nevazute, dar si prin miscari vizibile de catre “arhitectii” de la Moscova.

Afacerea Kondiakov-GRU

Tot scandalul din ultima vreme din jurul numelui lui Kondiakov a fost deliberat impins pe o directie cat mai indepartata de misiunea reala a fostului ofiter GRU. Kondiakov nu a venit la Bucuresti impreuna cu Mihalkov, cum ar veni pe rezon cultural, sau pentru a participa la Conventul Masonic. Generalul Kondiakov a venit sa ia pulsul colegilor sai ofiteri. Cea mai importanta intalnire a cadrului GRU, nementionata de Presedinte, s-a petrecut intr-un restaurant din Bucuresti, sub ochii echipelor de filaj ale serviciilor romanesti. Kondiakov s-a intalnit cu prietenul sau bun, Generalul de corp de armata Gheorghe Carp. Generalul Carp a sesizat prezenta echipelor de filaj si i-a comunicat rusului pozitionarea acestora. Discutia dintre cei doi a insemnat lansarea unui semnal catre autoritatile romane. Tariceanu urmareste sa ajunga la Moscova cu orice pret, iar Moscova ii arata care este pretul pe care trebuie sa il plateasca Statul Roman. Moscova cere practic imunitate pentru oamenii sai din sistem, pentru cadrele pe care s-a sprijinit de-a lungul anilor. Kondiakov Alexandr Vladimirovici s-a nascut la 15 octombrie 1948 la Moscova. A terminat institutul poligrafic, facultatea de redactare si activitate editoriala. A ocupat functii de conducere in agentia TASS, la Academiei de stiinte a URSS in Comitetul organizatiilor de tineret a URSS. A fost unul dintre fondatorii miscarii „Viitorii lideri ai Noului Mileniu”, membru al Forumului mondial al luptei impotriva crimei organizate si a terorismului, academician RAEN, membru al asociatiilor europene si internationale a consultantilor politici.



NOVOCOM si acapararea sectoarelor strategice

La sfarsitul anilor ’80 – inceputul anilor ’90 reprezentanti ai noii generatii de caghebisti, care s-au unit in anul 1991 in cadrul NOVOCOM, au fost initiatorii miscarii „Viitorii lideri ai Noului Mileniu”. Astazi multi dintre ei ocupa pozitii strategice in conducerea economiei, in viata politica si sociala a Rusiei. Din anul 1999 NOVOCOM-ul se afla in primele trei locuri ale celor mai importante companii ruse din domeniul consultantei politice si a business-PR-ului in rating-ul Centrului independent de sociologie ROMIR (Opinia societatii ruse si cercetarea pietei).

Firma ofera consultanta atat administratiei prezidentiale a Rusiei cat si satelitilor ori supusilor Moscovei, printre acestia numarandu-se si presedintele Voronin. Kondyakov este nu doar consilier al presedintelui Moldovei, ci si director executiv al RIA Novosti. Expertii, specialistii si managerii NOVOCOM-ului au participat activ in elaborarea si realizarea programelor pe termen lung, incluzand si pe top-managerii lor, printre care sunt „Grupul Baltik”, „Aluminiul Siberiei”, „Motoarele Rabinskului” si un sir intreg de mari firme rusesti. In portofoliul de comenzi a NOVOCOM-ului exista elaborarea programelor de pozitionare a corporatiilor straine in anumite regiuni ale Rusiei.

Presedintele companiei NOVOCOM este Alexei Yuryevici Trubetkoi, unul dintre cei mai mari specialisti si savanti din Rusia contemporana in domeniul psihologiei politice, lobby-ului si business consulting-ului. Alexei Yurievici Trubetkoi (Alexei Kosmarov) – presedintele companiei NOVOCOM, s-a nascut la Moscova la 13 august 1954. A terminat facultatea de psihologie a Universitatii din Moscova „M.V.Lomonosov”.

Cariera lui a inceput in Komsomol si mai tarziu a devenit presedintele Comitetului International al Organizatiilor de Tineret, organizatie mostenitoare a Comitetului URSS al Organizatiilor de Tineret. A fost fondatorul si prin cipalul participant in procesul de dezvoltare a ideologiilor si a muncii de organizare pentru a pune bazele Miscarii pentru Reforme Democratice. De asemenea, este fondatorul si presedintele miscarii rusesti “Viitorii Lideri ai Noului Mileniu”. Specialistii companiei au participat activ la crearea structurilor Miscarii Ruse pentru Reforme Democratice si a Partidului democratic al Rusiei, au fost creatorii miscarii „Viitorii lideri ai Noului Mileniu”, au realizat programe de PR pentru partidele „Rusia casa noastra”, KPFR, DPR, „Patria-intreaga Rusie” . Unul dintre marile proiecte politice a NOVOCOM-ului a fost crearea partidului unit al Rusiei „RUSI”. Se intelege cu usurinta din descrierea activitatilor si competentelor membrilor acestei institutii ca avem de-a face cu o “organizatie de front”, de fatada, a stucturilor inteligente ruse, care au nevoie de o interfata civila “respectabila”.

Legatura cu Masoneria

In data de 28 septembrie 2002, la Moscova, a avut loc o adunare anuala a Marii Loje a Rusiei. In cadrul acesteia au fost alesi: Mare Maestru – Dimitri Denisov si mare Secretar – Alexandr Kondyakov. La aceasta intanire a participat si Suveranul Mare Comandor C. Fred Kleinknecht. Desi oficial venirea acestuia in Rusia a fost prezentata ca o vizita turistica, Consiliul Suprem al Rusiei a organizat in tacere un program separat care cuprindea intalniri semioficiale intre Kleinknecht si mai multi lideri guvernamentali si culturali. Aceste intalniri prezentau un mare potential pentru dezvoltarea Masoneriei Ruse. Printre participantii rusi la aceste intalniri au fost si Alexei Kosmarov, Prim Mare Comandor, Consiliul Suprem al Rusiei; George Dergachev, Locotenent Mare Comandor; Alexandr V. Kondiakov, Mare Ministru de Stat. Imediat dupa asezarea sa intr-o postura de varf in cadrul masoneriei, Kondiakov a vizitat Romania, in 2003, pentru a sprijini candidatura lui E.O. Chirovici in functia de lider al masonilor romani din Marea Loja Nationala din Romania. La intalnirea cu liderii Marii Loje Masonice din Romania, Kondiakov a declarat: “Sarcina noastra principala o reprezinta crearea noii elite a Rusiei”. “Aprinderea luminii” la Bucuresti de catre Kondiakov a insemnat, nu doar la nivel ritualic, subordonarea fata de Loja Rusiei.

Filiera din Romania

Chirovici a fost ministru in cabinetul Nastase, iar in 2004 a trecut de partea lui Voiculescu. Marele Trezorier, Ion Tanasie, este una dintre figurile de varf prinse in organigrama ROMPETROL. Mihaela Chirovici, sotia Marelui Maestru al Marii Loje Nationale din Romania, Eugen Ovidiu Chirovici, este director financiar in holdingul patronat de Dinu Patriciu. ROMPETROL este conectat puternic la sfera de interese rusesti. In vara anului 2006 (iunie) Kondiakov, Marele Secretar al Marii Loje Nationale a Rusiei a revenit in Romania, unde s-a intalnit cu Eugen Ovidiu Chirovici si Calin Popescu -Tariceanu. La intalnirea recenta dintre rus si premierul Tariceanu, acestuia i s-a fagaduit sprijin economic (energie, gaze) din partea Rusiei. Nu s-a precizat care va fi pretul si cine il va plati.

Miza militara

Este necesara largirea cadrului de analiza pentru a aseza in contextul potrivit imprejurarile ultimelor evenimente. Miza actuala politica are si componente militare, strategice, de mare importanta, deoarece bazele americane vor inchide linia istmului ponto-baltic si vor realiza o „impresurare” sau mai de graba o „indiguire” a Avanpostului rusesc. Romania va deveni un fel de portavion fix de pe care vor putea fi lansate atacuri pe o raza care se intinde de la Caucaz pana la muntii Iranului. La proiectele si mizele de tip militar comanda „ostilitatilor” este preluata nemij locit de structurile aferente. Mai exact, de o buna bucata de timp serviciile militare rusesti sunt cele care „lucreaza” prioritar zona noastra. De altfel, GRU a avut o insertie mult mai puternica decat KGB in spatiul romanesc. Un mare numar de cadre de comanda ale Armatei au fost recrutate in perioada anilor ‘60 in timpul stagiilor de pregatire la Academiile sovietice. Aceste cadre au condus mari unitati si au avut in legatura un numar important de ofiteri din sistem. Ulterior, in anii ‘80, structura informativa si a agentilor de influenta s-a imbogatit prin preluarea „disidentilor”, „cresterea” acestora si plasarea lor in spatiul politic, dupa 1989.

Cadre tradatoare in servicii

Dupa Revolutie si serviciile romanesti au avut parte de o adevarata inflatie de cadre provenite din Armata care au fost rotite in aproape toate institutiile de informatii. Ceea ce putina lume a observat in primul interviu acordat de la inceperea campaniei de catre presedintele Basescu este referinta la cei 28 de generali din SRI dati afara. Si mai multi au fost eliminati din SIE si MApN. Un numar important de ofiteri superiori din sistemul militar si de informatii au trebuit sa plece deoarece nu corespundeau standardelor NATO si mai ales celor americane. La comanda institutiilor s-au perindat ofiteri cunoscuti de catre serviciile vestice pentru legaturi mai mult sau mai putin apropiate cu ofiteri ai serviciilor speciale estice. Americanii i-au cerut afara pe cei care au mai ramas in sistem. Pana in august anul acesta vor “zbura” toti cei care au mai ramas in servicii si care provin din vechea garda. Cei care au inlocuit insa Vechea Garda din Armata si DSS, actualii sefi de sectii, birouri etc au fost recrutati, crescuti si plasati in posturi de control de catre „epurati”.

Razboiul nevazut sub Constantinescu si Basescu

Se desfasoara chiar acum un episod din lupta geopolitica de la frontiera NATO cu CSI-ul si Rusia, episod care cuprinde si confruntarea pe „ramura”, in cazul de fata pe „frontul nevazut”. Americanii nu-si pot permite plasarea bazelor militare si aducerea ofiterilor si a soldatilor americani intr-un mediu nesecurizat. Marea Curatenie a inceput imediat dupa ce Basescu a ocupat Cotroceniul. Americanii s-au fript o data cu Constantinescu, cel care s-a plans ca a fost izgonit de la Cotroceni de Conjuratia Securistilor „care l-au invins”. O buna parte dintre aceste cadre au fost avansate si protejate chiar de catre Emil Constantinescu. Una dintre cele mai proeminente figuri – totodata un caz scandalos – a fost cea a generalului Gheorghe Aghachi Carp, cel cu care s-a afisat Kondiakov inainte de a trece si pe la ceilalti amici ai Rusiei din Guvernul Romaniei si de la PSD.

“Corbii” KGB Si GRU

In anul 1986, maiorul Gheorghe Carp era comandatul Regimentului 2 Mecanizat din Bucuresti si era cunoscut pentru foarte bunele sale referinte (si relatii) pe linie de Partid. Gheorghe Carp a fost aghiotant al secretarului C.C. al P.C.R., Ion Coman, iar sotia sa era ofiter de securitate. Contraspionajul militar il avea in atentie pe Carp si numele sau a fost vehiculat in dosarul „Corbii” (in Dosarul “Corbii” au fost lucrati generalii Ion Ionita, Nicolae Militaru, Stefan Kostyal, Dumitru Pletosu - legaturile acestuia de la Directia Generala a Inzestrarii Armatei, generalii Vasile Ionel, Atanasie Stanculescu si Nicolae Spiroiu, au fost lucrate selectiv sau folosite informativ - Cico Dumitrescu, Gheorghe Logofatu, Constantin serb, de la graniceri, si legaturile lor politice din activul P.C.R. - Virgil Magureanu si Ion Iliescu. Dupa 1989, in timpul lui Iliescu, generalul-maior Gheorghe Carp a ocupat functia de consilier prezidential detasat de la Ministerul de Interne la Presedintia Romaniei. Dupa 1994, Carp este evacuat de la presedintie si ocupa un deceniu pozitii importante in cadrul Ministerului de Interne, mai ales in guvernarea Constantinescu-CDR. Generalul Carp, Dumitru Iliescu, fost sef la SPP si actualul General-locotenent Ionel Marin, adjunct al directorului SRI, lucrau cu totii in Armata si au fost implicati in dosarul cercetarii penale a represiunii din 1989. Ionel Marin, subordonatul lui Carp si cercetas diversionist la baza a devenit secund al granicerului Radu Timofte, la SRI. Ionel Marin a fost capitan in Regimentul 2 Mecanizat Bucuresti si in aceasta calitate a participat la misiunea de represiune. Ionel Marin a fost numit adjunct al Directorului SRI la data de 16 iulie 2001, prin Decretul numarul 624, semnat de Ion Iliescu.

Credibilitatea SRI, stirbita

Cei trei au scapat pana acum datorita recursurilor fostilor procurori generali din timpul lui Ion Iliescu. Nu au fost trimisi in judecata pana acum desi Stanculescu si Chitac au fost intre timp condamnati la 15 ani de inchisoare. Ii asteapta insa si pe ei decizii similare. Recent, numele lui Ionel Marin a fost pomenit in presa de investigatii si dat ca autor sigur al furtului notelor prim adjunctului SRI, Florian Coldea, folosite apoi de Mircea Geoana pentru a proba asa zisa implicare a lui Basescu in acte de politie politica. “Biletelele” lui Geoana nu au reusit sa probeze nimic, dar au ridicat mari semne de intrebare referitoare la credibilitatea SRI, scotand la iveala un mare viciu care poate fi devastator pentru o institutie a carei menire este protejarea secretelor. Toti acesti comandanti si ofiteri superiori au motive serioase pentru a se grupa impotriva presedintelui deoarece ar avea de executat ani grei de inchisoare, pedepse similare celor lui Chitac si Stanculescu. Pe langa acesti ofiteri mai sunt si multi altii, prinsi in dosarele lui Dan Voinea. Aceasta elita ofitereasca are toate motivele pentru a lupta din rasputeri. Deja pe culoarele Parchetului se vorbeste despre inlocuirea lui Voinea cu Joarza, cel care a avut, de fapt, rolul de a bloca dosarele revolutiei si mineriadelor. Daca in cazul Monicai Macovei si a pro cu rorului Ciprian Nastasiu, dar si a altora de la DIICOT care au anchetat cazuri de spionaj, tradare si mare infractionalitate economica, ce implicau nume grele ca Seres, Nagy, Patriciu, miza a fost evidenta pentru marele public, in cazurile ce privesc justitia militara acest temei a ramas in umbra, aproape invizibil pentru cei care nu au avut acces la informatii.

Masoneria kaki

Un element deloc de neglijat legat de imunitatea unor ofiteri in fata legii a fost apartenenta acestora la asa numita Masonerie kaki o grupare cunoscuta drept un fel de umbrela a ofiterilor din Armata si din serviciile secrete. Intre cadrele reprezentative, alaturi de generalul Gheorghe Carp se numara: - generalul Virgil Ardelean, fostul sef al Directiei de Informatii si Protectie Informativa - colonelul Olimpian Ungherea, fost consilier al PDSR - generalul Mihail Popescu, fost sef al Statului Major General - generalul Ovidiu Soare (SRI, fostul sef al diviziei de aparare a Constitutiei), arestat in octombrie 2006 si anchetat de Parchet. Zilele trecute dosarul sau a fost inaintat de catre Parchet, instantei. Dosarul sau contine elemente extrem de grave legate de un caz informativ intitulat “Distileria”. Informatiile obtinute se refereau la imixtiuni in actul de justitie, abuzuri grave ale unor persoane cu functii de decizie in stat, precum si fapte de tradare comise de ofiteri SRI. Dintre persoanele implicate sunt de mentionat: Adrian Nastase, Ovidiu Tiberiu Musetescu, Dorina Mihailescu - actual deputat de Prahova, Ioan Stan - presedintele Comisiei parlamentare de control a SRI, alti parlamentari si factori din administratia locala Prahova.




Securistii penali

Ovidiu Soare este fiul fostului sef al Politiei Ilfov. Tatal lui Soare a fost in 2003 inaintat la gradul de general de catre Ion Iliescu intr-un grup de mai multi tati ai unor personaje importante: actualul lider al PSD - Mircea Geoana; Silviu Predoiu - director interimar al SIE - sau Gheorghe Fulga - directorul demisionar al SIE. Inainte de 1989, Soare a lucrat la Directia V a Securitatii, unde a fost unul dintre aghiotantii lui Nicu Ceausescu. La Revolutie a fost “prezent” la Ministerul Apararii, unde a fost ucisa echipa de uslasi ai lui Trosca. Apoi, actualul general a disparut. El a fost ascuns in sediul Sectiei 1 de pe Bulevardul Ana Ipatescu de catre capitanul devenit apoi colonel Emil Secu. Ca mai toti fostii securisti in 1990, a fost preluat de SRI. In 1991 a facut o specializare la scoala de la Gradistea, iar apoi a inceput urcarea rapida in ierarhia SRI. Pentru inceput, a lucrat la Diviziunea A, iar apoi a ajuns seful acesteia. Diviziunea A, numita “Apararea Constitutiei”, a fost caracterizata de mai multi analisti ca fiind continuarea Directiei 1 a Se curitatii, cea care se ocupa de urmarirea partidelor politice si a intelectualilor. La data arestarii, Soare era unul dintre cei mai importanti pioni din SRI, practic, mana dreapta a lui Radu Timofte.

Soare, omul lui Nastase

Ovidiu Soare era si un “adept total al PSD”, un apropiat al fostului premier Adrian Nastase. In grupul sau de apro piati ii mai regasim pe Victor Opaschi, generalul Carp - fost secretar de stat la MI si consilier al lui Iliescu, Doru Ioan Taracila, Bebe Ivanovici si ginerele sau, Virgil Gheorghiu. Soare este legat atat de Nastase cat si de Patriciu precum si de celebrul deja colonel Paltanea, cel care s-a imbogatit in umbra rafinariilor Vega si Astra, din Prahova, acolo unde PNL-ul este cel mai puternic. Ascensiunea lui Patriciu are de-a face cu Paltanea in mod direct. Paltanea este acum cercetat penal. De adaugat ca fostul sef al sectiei SRI Prahova era si o veriga de legatura cu afacerile rusesti din Romania. O parte dintre cei pe care i-a crescut si plasat Ovidiu Soare in functii cheie conduc, practic, SRI-ul acum. - Aurel Rogojan (colonelul Aurel Rogojan, a fost seful de cabinet al generalului Iulian Vlad, ulterior a ajuns consilierul personal al directorului SRI, Radu Timofte) - Generalul Vasile Iancu (fost sef de contrainformatii in spionajul lui Ceausescu, fost numarul doi in SRI-ul lui Timofte). Pana in 1989, Iancu a fost ofiter la Directia I Informatii Interne a Securitatii, unde s-a ocupat de sportivii de la cluburile Steaua si Dinamo. Pastrat in SRI, Iancu a fost sef al Diviziunii de protectie a cadrelor, iar apoi sef al Corpului de control al SRI. - Victor Marcu. A absolvit in 1968 scoala de ofiteri de securitate de la Baneasa, iar din martie 1975 a lucrat la Directia de Informatii Externe (DIE) a Departamentului Securitatii Statului. In perioada 1980-1985, a fost sef de birou si sef de serviciu la U.M. 0103 din DIE, unitate care supraveghea grupurile legio - nare din diaspora, iredentismul maghiar si care se mai ocupa si de anihilarea emigratiei ostile regimului comunist. Intre 1985-1992, generalul Marcu a condus aceasta unitate care avea si sarcini speciale (dupa 1988, unitatea va fi coordonata de colonelul Ristea Priboi). Dupa revolutie, Victor Marcu a fost colonel in cadrul Serviciului de Informatii Externe, iar in 1992 a fost transferat la SRI si avansat general maior. In 1994 a fost numit prin decret prezidential adjunct al directorului SRI, iar un an mai tarziu a primit inca o stea pe umar. In cadrul serviciului secret, Victor Marcu a fost seful Operativului institutiei.


Magureanu vs Marcu

Generalul Victor Marcu a fost destituit de Virgil Magureanu in august 1995, sub pretextul esuarii unei operatiuni de filaj indreptate impotriva unor ziaristi de la ZIUA, actiune care a generat scandalul public de amploare denumit “terasa Anda”. Se pare ca Magureanu insusi a fost insa acela care i-a strecurat lui Rosca Stanescu informatia despre pozitionarea echipei de filaj a subordonatilor generalului Marcu. Dupa debarcarea din 1995, activitatea lui a fost destul de discreta. Practic, generalul Marcu a aparut in luminile rampei abia cand a fost numit de ministrul privatizarii, Ovidiu Musetescu, secretar general al Autoritatii Nationale de Privatizare. Ministrul Ovidiu Musetescu declara atunci ca misiunea generalului e “sa asigure protectia informativa a Autoritatii Nationale”. Atat de bine a fost asigurata incat o buna parte din activele statului a ajuns aproape gratis in mainile rusilor.

Firul rosu si frontul din umbra

Am facut un excurs oarecum aleatoriu, pornind de la intalnirea dintre ofiterul rus si generalul Carp punctand cateva nume si cazuri tocmai deoarece exista un fir rosu care ii uneste pe toti cei pomeniti mai sus. Acesti ofiteri cu pozitii extrem de puternice, vreme de aproape doua decenii, sunt pe de o parte oameni foarte bogati, pe de alta parte sunt cunoscuti pentru “atingeri” cu capitalul rusesc. O parte dintre acestia sunt sub ancheta Parchetului Militar. Pedepse grele i-ar astepta daca s-ar ajunge sa fie finalizate dosarele. Aceste personaje si reteaua lor de suport alcatuiesc “frontul din umbra” care l-a adus pe Basescu in pragul operatiunii de anihilare. Se vorbeste si s-a vorbit deja de “lichidarea” politica a presedintelui. Unii insa si-ar dori mai mult. Un mare numar de cadre, acoperite sau nu de “umbrele” masonice, cu dosare penale sau cu averea stransa prin tradare, isi vad primejduite sansele de acces la parghiile de putere pe care le-au controlat atata vreme. Basescu le sta in cale. Cand ofiterii romani, fie ei si cadre superioare in rezerva, se intalnesc cu ofiterii unor alte Puteri si discuta despre politica, rezultatul nu poate fi decat unul spectaculos. Se dau mesaje si se marcheaza pozitii de-o parte si de alta a razboiului invizibil, din spatele fatadei jocului politic.


Reteaua Patriciu a Noii Oranduiri Oligarhice

Patriciu este un exponent ilustrativ, este expresia unei tipologii a oligarhiei romanesti. Aparitia sa recenta la rampa, cu un interviu in care a socat opinia publica sustinand ca Justitia ar trebui sa fie o afacere privata si ca reprezentantii statului ar trebui sa slujeasca oligarhia, arata continutul aproape patologic al reprezentarilor despre lume si viata ale acestui reprezentant de frunte al cleptocratiei.

CES – Cartelul Patronatelor si sindicatelor pe mana lui Patriciu

Lupta investitorilor autohtoni pentru mentinerea controlului economic la nivel national, in contextul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, a dus la crearea unor coalitii intre oamenii de afaceri, greu de imaginat in alte conditii. Desi lupta interna dintre patronatele din Romania nu trebuie neglijata, in urmatoarea perioada, acestea intentioneaza sa se coalizeze, in cadrul Consiliului Economic si Social (CES), „impotriva ingerintelor nedorite ale investitorilor din Vest”, dupa cum a afirmat public unul dintre membri. Ideea constituirii unei grupari de afaceristi care sa controleze mediul de afaceri la scara macro si sa negocieze cu Guvernul are la origine ideile lui Arkadie Volski, un apropiat al lui George Paunescu. Volski a fost adus in Romania, in anii ‘90 si i s-a pus la dispozitie banca Unirea, care a devenit ulterior Nova Bank. Banca a devenit un culoar de manipulari financiare din si dinspre spatiul CSI, iar Volski, devenit consilier al presedintelui rus, Vladimir Putin, a trecut intre timp la cele vesnice. Emulii sai, insa, au perseverat. La ora actuala, in Romania, exista trei mari asociatii patronale. Una este Alianta Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR), al carei presedinte este omul de afaceri Dinu Patriciu. Entitatea condusa de acesta are ca membri asociatii si confederatii patronale conduse, la randul lor, de George Constantin Pau nescu, Lucian Boghiu, Mihai Carciog, si, din umbra, de Dan Voiculescu si Dan Ioan Popescu. A doua este Uniunea Generala a Industriasilor din Romania - 1903 (UGIR - 1903), iar a treia, Confederatia Patronala a Industriilor din Romania (CONPIROM). Pe plan national, intre cele trei asociatii exista o lupta pentru suprematie in CES, insa ACPR se bucura de sustinerea Guvernului, prin relatii de prietenie, de afaceri si politice ale conducatorilor sai.

Patriciu si filiera moldo-ruseasca

Dinu Patriciu a incercat sa dea in vileag numele martorilor sub acoperire, audiati de procurori in dosarul Rompetrol. Tentativa de deconspirare s-a derulat sub forma unui proces initiat de Patriciu, care a contestat solutia data de catre procurori fostului director executiv de la Rompetrol Group, John Hamilton Works. Anchetatorii au realizat disjungerea cauzei atat in ceea ce il priveste pe acesta din urma, cat si pentru alti invinuiti. Dinu Patriciu a contestat rezolut iile sau ordonantele procurorului de netrimitere in judecata a americanului John H. Works, persoana banuita de Patriciu ca ar fi colaborat cu anchetatorii care i-au acordat calitatea de martor cu identitate protejata. Demersul judiciar al lui Dinu Patriciu s-a comentat de catre specialis ti, era o premiera in cazul Rompetrol, si nu numai. Solicitand mentinerea calitatii de invinuit sau inculpat a lui John H. Works, Dinu Patriciu a recunoscut indirect vinovatia echipei de conducere a Rompetrol, pe care a condus-o el insusi. Cea mai semnificativa intorsa tura a acestui proces tine de atitudinea cetatenilor americani si a Departamentului de Stat al SUA. Initial, Patriciu a fost aparat de diversi oficiali americani, inlusiv la nivel de ambasada. Patriciu si-a adus alaturi un membru al unei familii legate de CIA – Colin Hart, fiu al unui important operativ al agentiei, Howard Hart, implicat in operatiunile mascate ale Statelor Unite împotriva Uniunii Sovietice în Afganistan, în anii ‘80. Colin Hart si-a negociat o plata de 10 milioane de dolari în contul partii sale de investitie cand a parasit compania în 2002. Cam de atunci au inceput si neplacerile lui Patriciu sa ia o forma mai serioasa.

Americanii l-au lasat din brate pe Patriciu

In mediile de informatii si in cele diplomatice este acreditata ideea ca americanii l-au lasat din brate pe Patriciu din cauza unor prea stranse conexiuni ale acestuia cu… Estul. Mai exact, cu spatiul ex-sovietic si cu rusii, din mediul de afaceri si nu numai, suspectati de legaturi sau apartenenta la fostul KGB sau la succesorii acestuia – SVR sau FSB. Un fost sef al spionajului romanesc, Ioan Talpes, a semnalat existenta unei legaturi intre Patriciu si serviciile rusesti prin canalul Caraman. Intr-un interviu acordat Romaniei libere, Talpes a invocat relatia Caraman-Patriciu si ulterior, deoarece magnatul a declarat ca nu-l cunoaste pe Caraman, Talpes a tinut sa adauge alte indicii la emisiunea Nasul de la B1 TV. I-as da domnului Dinu Patriciu un nume, pe care domnia sa îl va gasi imediat. Începe cu Ta… Mai departe îl completeaza dansul. (…) .

Ce sa faca domnul Patriciu cu numele acesta?, a întrebat Radu Moraru. Sa se gandeasca bine daca îl cunoaste pe domnul Caraman sau nu, a raspuns Ioan Talpes. Sarada lui Talpes se refera la Tanasie Ioan Danut. Tanasie, absolvent al Facultatilor de Drept (1970) si ASE - Relatii Economice Internationale (1980), a lucrat, în perioada 1968-1992, ca ofiter operativ în Directia de Informatii Externe (diviziunea TS), actualul SIE, de unde s-a pensionat si a trecut în rezerva în mai 1992, cu gradul de locotenent-colonel. Legaturile dintre Patriciu, Caraman si masoneria rusa Triunghiul Patriciu-Tanasie- Caraman are puncte de contact atat cu serviciile, cat si cu masoneria. Tanasie este omul de mare încredere al lui Mihai Caraman (primul sef SIE dupa ‘89, cel care a reusit sa penetreze cartierul general al NATO pentru KGB), caruia i-a fost subordonat direct în spionajul ante si postdecembrist. Ioan Danut Tanasie a fost angajat ca director al distributiei de motorina la rafinaria Vega a lui Patriciu.

Tanasie nu este doar un apropiat al lui Caraman si al lui Dinu Patriciu, ci si al lui Eugen Chirovici, care l-a avut pe Tanasie în imediata sa apropiere, acesta fiind numit Mare Secretar al MLNR. Din 2003, tandemul Chirovici- Tanasie a monopolizat conducerea Marelui Consiliu (desemnat tot de catre cei doi), în component a caruia se regasesc persoane care, în timp, fie s-au pronunt at pentru neutralitatea militara a Romaniei – pozitie care nu apartine traditiei istorice si militare a Romaniei – si care echivala tot cu un joc în favoarea rusilor, fie sunt cunoscute ca filoruse. Mariajul politic dintre liberali, socialdemocrat i si umanisti (conservatori) s-a realizat masonic mai întai, în timpul guvernarii Nastase, apoi economic si a devenit vizibil abia cand s-a expus politic. Chirovici a deschis, pe cai masonice, drumul capitalului estic catre Romania, în schimbul unor oportunitati în spatiul CSI pentru un grup de afaceri transpartinic (PSD-PNL-PC). Acest grup, ai carui membri sunt masoni de frunte în Romania, a raspuns intereselor unor oligarhi din Rusia, din jurul conducerii politice a Rusiei si legati de serviciile militare rusesti, care urmareau scopuri strategice, de acaparare nu doar a pietei energetice din Romania, ci si a altor sectoare economice importante.

Masoneria rusa, interfata a serviciilor Kremlinului

Ne aducem aminte de scandalul Kondiakov din timpul campaniei referendumului. Masonul rus s-a aflat în vizita privata în Romania si a fost primit la Palatul Victoria de catre Calin Popescu Tariceanu, în prezenta lui Radu Stroe si a lui Bogdan Olteanu. Stroe a sustinut ca rusul ar fi oferit PNL serviciile firmei sale de consultanta, declaratie contrazisa de Tariceanu, care a afrimat ca Stroe nu stie bine limba engleza. Potrivit purtatorului de cuvant al premierului, s-ar fi negociat o vizita oficiala a lui Tariceanu la Moscova si s-ar fi discutat probleme economice bilaterale. Kondiakov i-a contrazis insa pe oficialii romani, declarand ca întalnirea a fost în interesul firmei sale, NovoCom, aflata în cautare de parteneri romani viabili pentru proiecte de care ar fi interesati magnatii rusi Oleg Deripaska.

A iesit la iveala de curand ca lui Deripaska – cu sprijinul guvernului Tariceanu - UDMR – i s-a oferit pe tava uzina Daewoo de la Craiova. Kondiakov este nu doar mason, ci si ofiter al serviciilor rusesti, conform unor surse din mediile specializate. Legatura dintre Kondiakov si Chirovici s-a realizat prin Anatol Andreevici Coman, fost Mare Maestru al Marii Loji a Republicii Moldova, care a oferit contacte la Moscova gruparii Nastase – Patriciu – Voiculescu în vederea privatizarii unor sectoare din economie. Fratele lui Anatol Coman a devenit director în Rompetrol Chisinau, iar sotia lui Eugen Ovidiu Chirovici, Mihaela Chirovici, director la Rompetrol Bucuresti. La Chisina u, Patriciu mai este direct implicat si in fondarea unui PNL moldovenesc, condus de deputata Pavlicenko, o sustinatoare a fostului primar al Chisinaului, Urechean, cunoscut interpus al intereselor ruses ti. Pavlicenko a servit in Cuba, alaturi de barbatul sau, in perioada sovietica, circumstanta care arata marea incredere a KGB-ului fata de familia Pavlicenko, deoarece Cuba era un avanpost strategic militar al URSS, de cea mai mare importanta pentru sovietici. Culoarul moldovenesc, contacte si legaturi din Republica Moldova au servit iesirii spre Rusia si spatiul CSI. Coman, fost ofiter KGB, l-a pus în legatura pe Chirovici cu Alexandr Kondiakov. Rusul l-a indicat drept intermediar pentru a negocia cu oligarhii romani pe fostul vicepresedinte rus Vladimir Andrianov. Dupa contactele cu Andrianov, a început ofensiva unor companii rusesti precum Gazprom, Lukoil sau Tiumen Naftalya Companya – TNK (cea care urmarea cumpararea a 51 la suta din Petrom). Managerii acestor mari companii rusesti sunt membri în Marea Loja a Rusiei, care este un cover pentru institutiile rusesti continuatoare ale KGB-ului.

Miza CES-ului

Consiliul Economic si Social este organul consultativ al Parlamentului si Guvernului pe probleme sociale si de munca. Rolul membrilor sai este extrem de important pentru economia nationala, tinand cont de faptul ca, prin legea sa de organizare, CES avizeaza proiecte de hotarari si de ordonante ale Guvernului, proiecte de lege ce urmeaza a fi prezentate Parlamentului, avizeaza proiecte de programe si strategii economice la nivel national. Concret, orice proiect privind un anume segment din economie, trece mai intai pe la CES, care, dupa o analiza atenta, poate oferi aviz favorabil, sau poate bloca o intiativa legislativa. CES-ul reuneste majoritatea patronatelor si sindicatelor din Romania, din toate domeniile economiei nationale. Din acest motiv, controlul total al unei asociatii asupra CES este atat de contestata de ceilalti membri ai institutiei.

Figurile cheie: Patriciu, Voiculescu, Paunescu

In prezent, cele mai importante patronate care se bat pentru a obtine majoritatea celor 15 locuri destinate lor din CES- ul care urmeaza a se constitui sunt: ACPR, UGIR-1903 si CONPIROM. Potrivit legii, CES-ul nu poate fi constituit decat prin consensul partilor, in vreme ce, daca o asociatie membra detine 3/4 din numarul total de votanti in cadrul institutiei, are drept de VETO - adica are si painea si cutitul. ACPR-ul lui Patriciu intentioneaza sa obtina 11 locuri in CES (desi semneaza doar patru contracte colective de munca la nivel national), astfel ca UGIR-903 si CONPIROM (care semneaza impreuna 15 contarcte) ar urma sa primeasca doar doua locuri. Celelalte doua locuri ar urma sa fie distribuite „altor organizatii patronale“ (cu doua contracte semnate) care pot fi oricand „racolate“ de ACPR. Daca acest calcul se va materializa, asociatia condusa de Dinu Patriciu ar avea rolul de judecator suprem in CES.

Fratia „lupilor“ lui Patriciu

Asociatiile reunite sub tutela ACPRului condus de Dinu Patriciu ascund nume influente din mediul de afaceri si politic. De la infiintare, ACPR a fost condus, pe rand, de fostul vicepremier George Copos - care a renuntat la functie dupa intrarea in Guvern, de Lucian Boghiu - fostul sef al Electrica si om de incredere al fostului ministru PSD al Economiei si Comertului, Dan Ioan Popescu, iar acum de Dinu Patriciu. Din ACPR fac parte un numar de sapte Asociatii si alte trei entitati care sunt membri asociati: Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) - este condusa de Ovidiu Nicolescu, personaj cunoscut ca fiind unul dintre oamenii de incredere ai liderului PC, Dan Voiculescu. La randul sau, Voiculescu este legat de Dinu Patriciu prin afaceri comune in umbra ROMPETROL – fiica sa, Camelia Voi culescu, a castigat in patru ore 10 milioane de dolari in ziua marelui tun cu actiunile de la Bursa. Il mai uneste strans cu Patriciu si dosarul penal ROMPETROL. Confederatia Nationala a Patronatului Roman (CNPR) - este condusa chiar de Dinu Patriciu. Uniunea Generala a Industriasilor din Romania (UGIR) - este condusa de George Constantin Paunescu. Relatia sa apropiata cu rusii i-a permis lui Paunescu intermedierea, in anii ‘90, a primului acord de colaborare intre Rusia si Romania. Confederatia Patronala a Industriei, Serviciilor si Comertului din Romania (CPISC) este condusa de Lucian Boghiu, (adica de Dan Ioan Popescu).




Alfa si Omega rusilor

Alti membri ai ACPR sunt: Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii (ARACO) - condusa de Laurentiu Plosceanu; Consiliul National al Patronilor din Romania (CoNPR) - presedinte este Mihai Carciog; Patronatul National Roman (PNR) - condus de controversatul Florian Costache. Dintre membrii asociati, cel mai influent este Asociatia Romana a Bancilor (ARB), condusa de Radu Gratian Ghetea. Acesta este si prim vicepresedinte al Alpha Bank, entitate cunoscuta ca apartinand unor oameni de afaceri rusi, implicati in preluarea RAFO Onesti. Ghetea este un personaj extrem de influent in lumea bancara, el fiind vreme de 17 ani la Banca Romana pentru Comert Exterior (BRCE). Mai mult, Ghetea - in calitate de presedinte al bancherilor din Romania - are stranse legaturi inclusiv cu guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu. Alti doi membri asociati ai ACPR, cu un rol la fel de important in cercul pentru putere, sunt Initiativa Europeana a Mediului de Afaceri (IEMA) - al carei presedinte este tot Dinu Patriciu, si Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) - condusa de Florin Pogonaru. Patriciu isi doreste obtinerea controlului si in structura CES, ceea ce i-ar conferi o ascendenta in plus asupra guvernului. Patriciu personifica resurectia grupurilor ascunse - conspirate pana in prezent - care au capitalizat resursele principale economice si acum isi asuma, la vedere, un post comisarial, de control total politic. Atat actualul premier, cat si cel care va urma sunt pioni ai lui Dinu Patriciu. Preocuparile sale de resort politic si social interfereaza si cu zona culturala si a societatii civile, spatiu din care se hraneste si se recruteaza clasa politica. Grupari mai mult sau mai putin vizibile ancorate in zona spatiului societatii civile, sau in civil, au rol de control si influenta. Exista legaturi stranse intre astfel de grupari si politica cinica a Noii Oranduiri Oligarhice, oranduire reprezentata si ilustrata de Patriciu.

ROMPETROL – garnizoana logistica a grupurilor comisariale

Arhitectul care detine Grupul ROMPETROL nu se ocupa doar de politica, ci si de “politica culturala”. ROMPETROL Holding detine, pe langa cotidienele Adevarul si Click, si grupul de presa Satiricon (Dilema veche, Dilemateca - fondate de Andrei Plesu si revistele Plai cu boi, Aspirina saracului – create de Mircea Dinescu si Romania literara - girata de Nicolae Manolescu). Banii proveniti din afacerile cercetate penal, din deturnare de fonduri, spalare de bani, evaziune fiscala, manipulare a pietei, tranzactionare nelegitima la Bursa, administrare frauduloasa etc. au ajuns in pusculitele unor grupari care si-au asumat functii comisariale ale spatiului public. Printre acestia se afla membri fondatori si actionari ai Academiei Catavencu care au fost platiti cu suma de 8.626.095.788 lei, la data de 07.11.2002, din surse financiare ilicite mentionate in raportul Oficiului National de Combatere a Spalarii Banilor. Matricea functionala, trasaturile si definitiile constitutive ale curentului cultural reprezentat de gruparea adapostita de ROMPETROL dezvaluie o accentuata si apasata orientare antiromaneasca. Atacul la Eminescu pleaca din garnizoana ROMPETROL si este hranit logistic de reteaua lui Patriciu. Patronul este si fondator al Institutului de Studii Liberale, intre ai carei membrii fondatori se numara Zoe Petre, Nicolae Manolescu, Horia Roman Patapievici si Andrei Plesu.




Razboiul cu Justitia

Razboiul cu Justitia este tema centrala a tuturor celor care sunt implicati personal in cazul Patriciu, sau care au rude abonate la acest caz. De aici pleaca si razboiul deschis cu presedintele Traian Basescu. Dinu Patriciu este indicat de procurorii DIICOT drept creator si coordonator al unui grup de crima organizata, care si-a obtinut aderenti si sustinatori din mai multe institutii ale statului. Reteaua de crima organizata transfrontaliera, grupare “de tip mafiot”, ar fi cea mai vasta, printre alte motive, si pentru ca “sa infiltrat la toate nivelurile puterii si in toate institutiile statului”. In Rechizitoriul ROMPETROL se gasesc multe dintre explicatiile pe care le cautam, cu privire la modul de alcatuire a Puterii actuale a Romaniei. Patriciu este un model de afirmare a unui grup de interese concentrat pe sectorul strategic al energiei.

“Grupul de criminalitate organizata”

In septembrie 2006, Parchetul a finalizat Rechizitoriul cazului ROMPETROL. Rezulta de aici ca, aproape un deceniu, omul de afaceri Dinu Patriciu impreuna cu inalti reprezentanti ai statului au constituit un grup infractional organizat, transfrontalier, care s-a ocupat, pe langa operatiuni de manipulare a pietei, de capital, de spalare de bani rezultati in urma activitatilor ilicite, captand sume considerabile datorate statului, externalizand apoi fondurile obtinute in urma desfasurarii activitatii infractionale. Grupul de afaceri reprezentat de Dinu Patriciu este calificat drept un „grup infractional care si-a asigurat sprijinul, prin cooptarea in cadrul grupului, a unor persoane cu functii importante in institutii ale statului - grup de criminalitate organizata.” Dosarul ROMPETROL arunca in aer scena politica romaneasca, in spatele lui Patriciu regrupandu-se majoritatea “capitalistilor” cu averi facute in regimul cripto-comunist al lui Ion Iliescu. Magnatul penal, liberalul antiliberal, pusculita mafiei pesediste este in acest moment modelul desavarsit al “privatizarii mafiei comuniste”.

Solidaritatea din jurul sau a unor personaje asemanatoare - Dan Voiculescu, Marko Bella, Tariceanu, Verestoy Attila, arata ca Dosarul ROMPETROL este atat de important, incat inflameaza intreaga scena politica a tarii. Toti acestia sunt cuprinsi in fraudele spalarilor de bani din dosarul ROMPETROL si ar urma sa incaseze ani grei de puscarie.

In Rechizitoriul dosarului ROMPETROL se mai precizeaza: In perioada anilor 1999-2004, grupul infractional astfel organizat si-a realizat scopul de insusire a creantei statului roman rezultata din Acordul de cooperare economica internationala cu statul libian, de decapitalizare a Rafinariilor Vega si Petromidia, de insusire si folosire in propriul interes a sumelor de bani colectate si destinate bugetului de stat, dar si de a transfera sume de bani catre societatile membre ale grupului infiintate in paradisuri fiscale si, nu in ultimul rand, crearea, in mod artificial, de lichiditati prin listarea la bursa a Rafinariei Petromidia.

Pe langa bani, grupul lui Patriciu a obtinut nu doar accesul la resursele statului, ci si un important reper energetic cu valoare strategica. Ruperea din patrimoniul Romaniei a acestei resurse are nu doar implicatii economice, ci si consecinte geopolitice semnificative. Romania este o placa turnanta - se afla pe o falie geopolitica, la frontiera Vestului cu Estul, astfel ca aici se duc lupte in toata regula (si) pentru controlul acestei importante resurse - energia.

Rusia, liberalii Si virusul Antiamerican

Manifestarea cea mai pregnanta se vadeste in campania (cu note isterice) retragerii trupelor din Irak. In vara anului trecut, Tariceanu si liberalii lui Patriciu invocau, pentru a justifica propunerea de retragere a trupelor romanesti din Irak, cazurile Spaniei si Italiei. La Madrid si la Roma guvernele sunt insa socialiste, membre ale grupului socialist din Parlamentul European. Tot grupul stangist european este infestat de virusul antiamerican. Unul dintre europarlamentarii reprezentativi ai acestui grup este celebrul militant trotkist din Franta anilor ‘60, Daniel Cohen - Bendit, un fan declarat al Armatei Rosii sovietice. Grupul socialist european, care tot proclama autonomia europeana fata de Statele Unite in domeniul politicii externe si de securitate, este asociat cu gruparile comunistilor si ecologistilor create si finantate cu ani in urma de Uniunea Sovietica, mai exact de o directie a KGB. Initiativa retragerii trupelor din Irak, trambitata de Tariceanu, devoaleaza afinitatile cu discursul antiamerican si antioccidental promovat de Rusia in plan european. Contextul este totodata acela al planului instalarii de baze militare americane in Romania. Rusia a reactivat retelele de agenti de influenta conservate in Romania si astfel a ajuns presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, sa afirme ca deja intrati in NATO ar trebui sa o lasam mai moale cu parteneriatul cu Statele Unite. Finul lui Tariceanu, cerea practic intreruperea parteneriatului strategic cu Statele Unite. Agenta kaghebista Gisella Vass ar fi fost mandra de nepotelul ei. Tot Bogdan Olteanu este cel care trage sforile pentru proiectata intalnire a lui Tariceanu cu Putin, preparata deja de o recenta vizita a lui Patriciu in Rusia.

Melescanul lui Patriciu, gunoiul in costum Armani

De la inceputul lui 2006 asistam la o adevarata ofensiva a lui Dinu Patriciu in stergerea responsabilitatii penale personale, cat si a complicilor sai. Eforturile sale au culminat prin asaltul asupra guvernarii Romaniei care a devenit practic o anexa a consiliului de administratie ROMPETROL. Teodor Melescanu actual ministru al Apararii, a fost membru in Consiliul de Administratie al ROMPETROL, intre 2002 si 2004. In conditiile in care principalul actionar al ROMPETROL, Dinu Patriciu, este nu doar anchetat penal, ci si intr-un litigiu international cu statul roman, prezenta unor oameni in pozitii cheie din guvern, care au fost remunerati de el cu sume importante, ridica serioase semne de intrebare fata de cat de bine este protejat interesul public in acest litigiu. Melescanu a fost deconspirat recent ca agent securist de celebrul Liviu Turcu, ofiterul care a fugit in Occident inainte de 1989 (Traian Basescu l-a numit, pe Melescanu, mai inspirat poate, “gunoi in costum Armani”). Melescanu a fost cel care a legat PNL-ul direct cu partidul lui Putin, semnand un acord cu o organizatie din Moldova sustinuta si creata de consilierul special al lui Putin, Gleb Pavlovski.

Orban, pudelul care latra

Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, a fost administrator la Rominserv, firma membra a holdingului ROMPE TROL, al carui principal actionar este Dinu Patriciu. Orban a incercat recent, ca viceprimar al Capitalei, sa treaca prin Consiliul Municipal o hotarare favorabila ROMPETROL. Instalat de Patriciu drept sef al ofensivei anti-Basescu, Ludovic Orban a facut eforturi disperate pentru a se remarca, prin obscenitate si trivialitate desantata, in ochii adevaratului sef al PNL – Dinu Patriciu. Ludovic Orban si-a dovedit fidelitatea in perioada izbucnirii scandalului ROMPETROL, cand a sarit sa-si apere patronul din calitatea de presedinte al PNL Bucuresti afirmand ca, “dupa cazul Dinu Patriciu nici un cetatean al Romaniei nu se poate simti in siguranta” - jignind astfel toti cetatenii Romaniei care n-au nici un motiv sa fie pusi in aceeasi oala cu jefuitorii economiei nationale. Tatal lui Orban a fost securist in perioada cea mai neagra si mai plina de blestematii a Securitatii. Batranii membri ai AFDPR care mai sunt in viata si-l amintesc inca pe macelarul din Brasov, renumit pentru sadism si maniac al batailor crunte. A fost dat afara in perioada anilor ’60, cand aparatul incerca sa isi schimbe fata. Ulterior, a lucrat la Abator, unde, ca fost securist, si-a facut de cap. A fost arestat pentru furt, fiind in lot cu fostul director al ONT, serbanica, un caz cunoscut la vremea aceea. A facut puscarie la Penitenciarul Codlea, ceea ce nu l-a oprit pe fiie-su, Ludovic, sa-si doreasca sa serveasca Partidul, astfel ca, dupa absolvirea facultatii de Tehnologie a Constructiilor de Masini din Brasov, in 1988 si-a propus sa intre la stefan Gheorghiu. Imediat dupa absolvire, la un an, a devenit, ajutat de “structuri”, invatacel in ale activismului PCR la Stefan Gheorghiu.

Politrucul pe stil nou

Munca in fabrica nu i-a suras, vocatia de politruc fiind mult mai aproape de fibra sa intima. Dupa revolutie, se metamorfozeaza in liberal, aripa deplin conspirata, si se inscrie la continuatoarea scolii de activisti de partid “stefan Gheorghiu”, la SNSPA, institutie fondata de ofiterii securitatii si activistii partidului comunist, in sedii puse la dispozitie de SRI. Conducerea SNSPA era asigurata de cadre de nadejde, apropiati ai lui Ion Ilici Iliescu, care avea nevoie de o institutie ce urma sa asigure necesarul, linia a doua de cadre si slujbasi ai retelei cominterniste care apucase sa puna mana pe conducerea statului. Din acea perioada dateaza si racordul cu Dinu Patriciu, un reprezentant al structurilor acoperite, care isi propunea, inca de pe atunci, preluarea patrimoniului romanesc in folos propriu.

“Famiglia liberala”

“Famiglia liberala” creata de Patriciu cuprinde numai astfel de “curati liberali”, “pur sange”: Orban, odrasla de ofiter de securitate, fotomodelul Tariceanu, crescut de colaboratorul Securitatii Dan Amedeo Lazarescu, Bogdan Olteanu, finul si mana dreapta a lui Tariceanu, nepot al Gizellei Vass, agenta NKVD direct implicata in dosare de crima si chiar cercetata dupa Revolutie o perioada, pana cand, misterios, dosarul s-a topit si exemplele pot continua. Cat despre Tariceanu, practic nici nu mai incap comentarii daca avem in vedere ca in procesul ROMPETROL acesta depune marturie in favoarea companiei Bossului si impotriva intereselor statului roman (desi, teoretic, reprezinta statul roman, ca prim ministru!). Un simt de sluga fara egal sau aroganta unei sfidari fara precedent l-a determinat pe Tariceanu sa-i ofere, initial, postul Justitiei avocatului lui Dinu Patriciu in dosarul ROMPETROL, Cristian Iordanescu. Informatia apare chiar intr-unul dintre ziarele oligarhului penal, “Adevarul”. Am fi putut fi un exemplu unic pentru intreaga Europa cu un ministru al Justitiei care sa cumuleze si functia de avocat al unui cercetat penal! si toate acestea in numele “reformei”, asigurarii functionarii statului de drept, garantarii independentei justitiei si continuarii luptei anticoruptie.

Complicitatea lui Constantinescu

Patriciu si-a luat avant in afaceri prin complicitatea lui Emil Constantinescu care, nu intamplator, este acum ideologul frontului anti Basescu. Plasarea lui Constantinescu tot mai evidenta, in aceste momente politice din Romania, de partea celor care tin prin orice mijloace sa intrerupa la mijloc, mandatul presedintelui Romaniei, trebuie analizata cu mai multa atentie. Geoana, Constantinescu, Sorin Rosca Stanescu si Voiculescu se vad des si dezbat impreuna cu Patriciu un proiect numit Romania fara Basescu. Odata cu instalarea Regimului Constantinescu Dinu Patriciu i-a cooptat pe Catalin Harnagea si pe Dorin Marian, cel care raspundea la nivel inalt de Securitatea Nationala, obtinand astfel suportul si propulsia SIE si a sistemului de siguranta nationala. I-a recompensat ulterior pe amandoi, oferindu-le slujbe la ROMPETROL. Tariceanu l-a mobilizat recent pe Dorin Marian la Cancelaria sa, instalandu-l, practic, sef al campaniei anti Basescu. Resursele financiare nu vor fi o problema, cata vreme campania este sustinuta de Patriciu.

Lichidarea lui Basescu

Constantinescu a primit, se pare, rolul de manager al acestui proiect al carui mesaj definit chiar de el, este “lichidarea lui Basescu”. Cu alte cuvinte, Presedintele Basescu trebuie infrant cu orice mijloace deoarece ne aflam in criza –in stare de razboi total. Un prim efect al razboiului este suspendarea legii. Asadar, Constantinescu a citat definirea fazelor, ne-a dezvaluit faza care urmeaza – suspendarea legii, a moralei si a regulilor. Geoana propune sudarea lui Basescu intr-un sarcofag de plumb sau alungarea din Romania (evident dupa lichidare). Voiculescu si Rosca Stanescu au in acest razboi, rolul de ofiteri de presa si diversiune. Constantinescu este ideologul. Cand spui ca intr-un razboi, legile trebuiesc suspendate, ne indreptam spre un deznodamant al fatalului. Basescu trebuie sa dispara –si in plus, lovitura trebuie sa fie fatala, pentru ca, odata esuata, ea va genera un efect contrar. Constantinescu propune un proiect politic care nu exclude suprimarea. Cand spui ca in razboi – legile se suspenda – excluzi din start procedura electorala si votul democratic. Probabil ca poate fi luata in considerare si fraudarea masiva a alegerilor printr-o Generare premeditata de haos, urmata de o stare de urgenta declarata sub autoritatea Parlamentului. Lucruri asemanatoare se petrec in vecinatatea noastra rasariteana.



Ucrainizarea Romaniei

Asemanarea si coincidenta miscarilor de pe scena politica a Romaniei si Ucrainei nu sunt deloc intamplatoare. si aici si in Ucraina se da o batalie – aproape pe fata - intre interesele rusesti si cele euro-atlantice. Noile evolutii din campul politic din Romania, dar si din spatiul mai larg al vecinatatilor rasaritene, Ucraina, mai ales, reclama o noua cheie de abordare, adecvata dinamicii evenimentelor care sunt in derulare. Jocul lui Patriciu si sprijinul din umbra sau fatis obtinut de acesta nu poate fi decriptat fara intelegerea acestui aspect. Ucraina a lansat o adevarata batalie impotriva intereselor Romaniei, pe toate planurile posibile, episodul recent, al transformarii Insulei serpilor in district al Odessei, in scopul interzicerii accesului tarii noastre la rezervele continentale submarine de hidrocarburi fiind doar varful aisbergului. Ne aflam intr-o arie de intersectie a numeroase interese geo-politice, in mij locul bataliei pentru trasarea rutelor viitoarelor conducte care urmeaza a fi alimentate de titeiul din bazinul Marii Caspice. O rivalitate energetica fara pre cedent se ascunde in spatele numeroaselor dispute diplomatice si militare regionale. Din aceasta perspectiva trebuie asezata grila de intelegere a rolului lui Patriciu si a ac tiunii “grupului sau de crima or ganizata”.

Destructurarea economiei nationale

Vreme de mai bine de un deceniu, grupul infractional condus de Patriciu a spalat bani, a manipulat piata de capital si a inselat autoritatile. ROMPETROL era nava amiral a comertului exterior romanesc, se afla in topul firmelor romanesti de comert exterior, fiind singurul contractor specializat in petrol si gaze care activa cu succes pe piata mondiala. Ani de zile, aceasta societate a adus in tara milioane de dolari rezultati din lucrarile de foraj si constructii-montaj in domeniul petrolier executate in diverse tari ale lumii. Afacerea ROMPETROL a fost din start cladita pe baza unei strategii de destructurare a economiei nationale. Au avut loc o serie de lovituri succesive care au lichidat intreg patrimoniul petrolier al Romaniei, una dintre averile strategice ale tarii fiind instrainata prin jaf – politica dusa de toate guvernarile care s-au succedat dupa momentul 1989. Tandemul de astazi OMV - ROMPETROL este expresia unui periculos monopol in industria petrolului creat prin contributia decisiva a “elitei” corupte securistice si de partid. Cazul Patriciu si analiza contextului care a creat situatia de acum este de o covarsitoare importanta in sensul perceptiei orizontului societatii romanesti in intervalul urmator. Patriciu este un exponent ilustrativ, este deja expresia unei tipologii a oligarhiei romanesti, asemanatoare celei rusesti. Nu intamplator oligarhia noastra este conectata direct cu omologii de la Moscova. Eficacitatea Cartelului arata o remarcabila tenacitate.

PNL S.R.L.

Liberalii stau in pozitie de drepti in fata sefilor Calin Popescu Tariceanu (15 milioane de dolari) si Dinu Costache Patriciu (350 milioane de dolari). Pentru a avea sprijin in partid, Tariceanu i-a luat asociati in firmele Intervam SA, Leader High Tech SA si Sopas SA pe colegii lui Sebastian Vladescu, Andrei Chiliman, Dan Radu Rusanu, George Danielescu- SAFI, Radu Spiridon Cojocaru, Dan Constantinescu, Ion Basgan. Dupa ce a reusit sa puna mana pe PNL si sa scape de contestatari, gruparea Tariceanu - Patriciu se poate lauda ca detine controlul asupra partidului. Constienti ca, pentru politicieni, banul este cel mai important, cei doi afaceristi sau asociat cu senatori, deputati si primari din PNL. Patriciu a subjugat intreaga Filiala PNL Prahova, iar ceilalti colegi sunt tinuti la respect prin relatiile de afaceri, in care, bineinteles, sefii cei mari sunt patroni sau actionari majoritari. Este motivul principal pentru care, in urma cu doi ani, Theodor Stolojan spunea ca PNL s-a transformat intr-un SRL.

Legaturile de afaceri ale gruparii Tariceanu- Patriciu cu membri PNL

Firma Intervam SA este una din multele societati la care este actionar Calin Popescu Tariceanu, premierul Romaniei. Interesant este ca printre actionari gasim nu mai putin de 6 liberali: Andrei Chiliman, Dan Radu Rusanu, George Danielescu- SAFI, Radu Spiridon Cojocaru, Dan Constantinescu, Ion Basgan. Chiliman este primarul sectorului 1 din Bucuresti, Basgan, parlamentar de Teleorman, Cojocaru - fost parlamentar de Brasov, Constantinescu, senator de Brasov, iar Dan Rusanu este deputat de Hunedoara. Cel mai cunoscut este George Danielescu, zis si SAFI. Alaturi de acestia, pe lista actionarilor mai apar alte firme, la care, intamplator, sunt actionari liberali: ARI Electronics Invest SRL, Banca Romana pentru Relansare Economica Libra Bank, Flanco Import Export SRL, Publimedia SRL, dar si fantomatica SC ARABESQUE INVESTMENTS INTERNATIONAL SA, cu domiciliul in Insulele Virgine. La Leader High Tech SA, printre partenerii lui Calin Popescu Tariceanu il gasim pe fostul ministru de finante Sebastian Vladescu, dar si firma SC Medist SRL.



Banii si relatiile “baietilor destepti”

Este cel putin dubios cum atatia liberali sunt asociati cu Tariceanu si cu Patriciu in diverse firme. si nu numai cu ei, in cercul baietilor destepti intrand, mai nou, Sebastian Vladescu, Bogdan Olteanu, Relu Fenechiu si altii. Sa nu mai poata acesti politicieni sa faca afaceri cu altcineva? Sau poate ca tocmai banii si relatiile – unele chiar in PSD - de care dispun Tariceanu (15 milioane USD, conform Topului 300 Capital) si Patriciu (350 de milioane de dolari) sa fie hotaratoare in alegerea celor doi ca parteneri. PNL nu mai este un partid in care sa primeze interesul public si politic, ci unul in care guverneaza legea banului. Este un fel de SRL al lui Tariceanu si Patriciu, ambii implicati in megaafacerea ROMPETROL.

TUNUL ROMPETROL

Castigurile realizate de mai multe persoane importante de pe scena politica, in urma tranzactiei de la bursa cu actiuni ROMPETROL Rafinare: * Camelia Rodica Voiculescu: 480.000.000 de actiuni x (250-116) a 64,3 miliarde lei * Attila Verestoy: 70.000.000 x (300- 116) a 128,8 miliarde lei

Castigurile realizate sau partile de realizat de catre persoanele care au cumparat de la Saltville pentru un pret mediu de vanzare, de 650-660 lei/actiune

* Camelia Rodica Voiculescu: 480.000.000 x 650-250) a 192 miliarde lei *Attila Verestoy: 70.000.000 x 650- 300) a 17 miliarde lei * Calin Popescu Tariceanu: 10.000.000 x (660-500) a 1,7 miliarde lei

Tariceanu a fost implicat in SAFI

Firma Societatea de Administrare a Investitiilor SAFI – Invest SA Numar de inmatriculare J40/15812/1994, acordat la 24.08.1994 - 19.12.1996 – Calin Popescu Tariceanu intra in SAFI - 18.05.1999 – Calin Popescu Tariceanu iese din SAFI - In 1996, Consiliul de Administratie al SAFI era format din Viorel Catarama - presedinte, Andrei Ion Chiliman membru, Radu Boroianu - membru, Dan Rusanu - membru, Bogdan Stanca – membru. Din cele 43.208.013.467 de titluri de participare la SAFI, liberalii detineau un activ de 251.203.959.581 lei. - Cand s-a mirosit caderea catastrofala a SAFI, cei din conducere, in frunte cu George Danielescu si Tariceanu, si-au retras zeci de miliarde de lei. Premierul, acum proprietar al mai multor societati comerciale, inclusiv al celei ce se ocupa de importul de autoturisme Citroen pentru Romania, ATS, a imprumutat cateva zeci de miliarde necesare unor asemenea afaceri de la SAFI, adica, mai exact, de la oamenii care au cotizat. Prabusirea SAFI, in 1996, a lasat cu buzunarele goale si a adus la disperare circa 106.000 de investitori, care si-au depus agoniseala, tentati de dobanzile mari promise.

PNL Si recuperarea filierei PSD - Moscova via Chisinau

Intre PNL si PSD exista insa si un alt fel de “lucrare impreuna” decat cea vizibila pentru toata lumea. In privinta proiectelor legate de romanii din afara granitelor functioneaza o coniventa semnificativa care da masura “diferentierii” ideologice dintre PSD si PNL. Desi anchete ale institutiilor specializate au scos la lumina fapte ce dovedesc implicarea guvernarii PSD in acte penale si actiuni antiromanesti, PNL a continuat aceeasi politica dusa de regimul Nastase fata de romanii din afara granitelor.

Titus Corlatean a dat banii Guvernului Romaniei oamenilor Moscovei de la Chisinau

Raportul oficial al Curtii de Conturi a Romaniei, institutie suprema de control financiar arunca o raza de lumina asupra proportiilor jafului si ilegalitatilor din timpul gu vernarii PSD si, in acest caz, a implicarii actualului secretar general al PSD, Titus Corlatean, in sponsorizarea oamenilor Moscovei de la Chisinau pe vremea cand era responsabil al Departamentului pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni. Raportul, realizat pe parcursul anului 2006 si cuprinzand verificarile asupra perioadei 2004-2005, are sute de pagini si fotografiaza neregulile din toate institutiile romanesti. Una dintre cele mai explozive parti din documentul Curtii de Conturi este cea referitoare la modul de utilizare a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru finantarea proiectelor pentru romanii de pretutindeni. Se demonstreaza ca statul a fost prejudiciat, cu zeci de miliarde de lei, iar organizatiile care au derulat aceste fonduri au fost date pe mana Justitiei. Cu un an in urma, un functionar al Departamentului a starnit un scandal rasunator, afirmand public ca alocarea fondurilor catre romanii din afara granitelor, proces secretizat de Adrian Nastase, s-a facut pe criterii cu totul anapoda. Fonduri ale statului roman au fost dirijate in beneficiul unor agenti dovediti ai Moscovei, cu implicarea unor cadre corupte din serviciile romanesti. Actualul secretar de stat responsabil pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni, Mihai Gheorghiu, instalat de PNL, a refuzat sa sesizeze Procuratura cerand doar un Raport al Corpului de Control.

Curtea de Conturi dezvaluie jaful din timpul Guvernarii Nastase

Un Memorandum realizat de un functionar al MAE, inaintat Guvernului Romaniei in mai 2005, arata urmatoarele fapte - confirmate acum si de laborioasa cercetare a Curtii de Conturi: in toate proiectele nefinalizate sau defectuos finalizate se intalneste aceeasi ecuatie: un grup restrans de persoane a distribuit clientelar, pe criterii cu totul straine interesului national, sume fabuloase de bani unor reprezentanti ai unor organizatii din Republica Moldova, fara a urmari finalitatea reala a cheltuirii sumelor decontate. Acest mic grup de persoane, care include si functionari guvernamentali, precum si persoane care graviteaza in jurul unor centre de putere politica apartinand fostilor guvernanti, se poate face vinovat de abuz de putere, trafic de influenta, deturnare de fonduri, insela ciune. Pe langa irosirea fondurilor publice si a utilizarii necorespunzatoare a acestora, se adauga dezinformarea cu buna-stiinta a opiniei publice si a autoritatilor romanesti si straine, prin rapoarte si “analize” lipsite de orice relevanta si prezentate drept materiale rezultate ca urmare a unor investigatii costisitoare. Grupul responsabil de toate acestea si-a propus, si a reusit in mare masura, arogarea rolului de instanta de analiza si interpretare a problematicii spatiului exsovietic si, cu precadere, a Republicii Moldova.

Coruptia societatii in civil

Memorandumul amintit, inaintat Guvernului Romaniei in mai 2005, scotea la lumina fapte grave de coruptie. Ulterior, datele au fost confirmate de ancheta Curtii de Conturi a Romaniei, referitoare la modul de utilizare a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru finantarea proiectelor pentru romanii de pretutindeni, care s-a incheiat la sfarsitul anului 2006. Trei organizatii care au prejudiciat statul au fost date pe mana Justitiei. Toate cele trei organizatii din Iasi, Centrul pentru Democratie Iasi, Fundatia Academica Petre Andrei Iasi si Centrul de Prevenire a Conflictelor si Early Warning, reprezinta in fapt acelasi grup, membrii lor avand stranse legaturi. Toate aceste ONG-uri sunt controlate de oameni apropiati unor cadre corupte ale structurilor serviciilor secrete si sunt strans legati de PSD. Iulian Chifu, prezent adeseori pe postul Realitatea TV, ca director al Centrului de Prevenire a Conflictelor si Early Warning, este fondator si al Centrului pentru Democratie Iasi. Doru Tompea, membru fondator al Centrului pentru Democratie Iasi, era si membru al Biroului Judetean al Partidului Social Democrat si a fost directorul de campanie al Uniunii PSD+PUR. Tompea este, in acelasi timp, presedinte al Fundatiei Academice Petre Andrei, actionar al acesteia si, totodata, decan al Facultatii de Psihologie din cadrul Universitatii Petre Andrei, universitate particulara care apartine Fundatiei Petre Andrei.

Plan rusesc sustinut la Bucuresti

Centrul condus de Iulian Chifu, un apropiat al senatorului PNL Teodor Melescanu, a inventat si un Plan comun pentru Transnistria impreuna cu alte ONG-uri controlate de serviciile de informatii din Ucraina si Republica Moldova. Prezentata cu fast la Comisia pentru Politica Externa condusa de senatorul PSD Mircea Geoana, facatura prin care se introduceau in spatiul politic idei vehiculate de Rusia a subminat intr-o oarecare masura initiativele Institutiei Prezidentiale a Romaniei in zona. Atat in boardul Centrului de Prevenire a Conflictelor, cat si intre fondatorii Centrului pentru Democratie Iasi se afla Gabriel Micu, functionar al DRRP, consilier si reprezentant special al fostului secretar de stat Titus Corlatean. Micu, propulsat de Hrebenciuc a facut parte din 1995 din tot felul de comisii guvernamentale, din Consiliul pentru Minoritati Nationale, apoi din 1997 apare in cadrul Departamentului pentru Protectia Minoritatilor Nationale, este integrat in MAE, ca director in Directia Consiliul Europei si Drepturile Omului, este ulterior insarcinat cu interimatul reprezentantei diplomatice din Cipru pana la sosirea lui Costin Georgescu si apoi este numit sef al Directiei Moldova.

Corlatean si Nastase au sprijinit oamenii Moscovei

Prezenta sa atat in interiorul departamentului care aloca banii, cat si in or ganizatiile care primeau banii reprezinta un conflict clar de interese. Bugetul Departamentului Romanilor de Pretutindeni, condus de Titus Corlatean, secretar de stat si purtator de cuvant al partidului, a fost secretizat de Adrian Nastase, ceea ce a permis fraudele si suportul mascat al guvernarii PSD in favoarea politicienilor creati si sprijiniti de Moscova. PSD, prin DRP, a contribuit masiv la sustinerea candidatilor Moscovei la Chisinau, acordand, pe langa bani, si sprijin politic nemijlocit. Chiar seful de campanie al Blocului Moldova Democrata condus de fostul primar al Chisinaului, Serafim Urechean, era un pesedist din Iasi, Cezar Caluschi, partener de afaceri cu Bogdan Solcanu, fiul senatorului PSD Ioan Solcanu, fostul sef autoritar al Iasiului. Agregatul PSD-ului local ii cuprinde pe Tompea, Nechita, Solcanu, la randul lor direct legati de Radu Timofte. Liderul Blocului Moldova Democrata - Serafim Urechean - a sustinut public candidatul Rusiei in Ucraina, Viktor Yanukovici si echipa sa ruseasca. Iar seful campaniei lui Yanukovici, trimisul Kremlinului, Gleb Pavlovsky, a fost si coordonatorul echipei rusesti de campanie a moldovenilor lui Serafim Urechean. Potrivit unor surse publice, Urechean este totodata un apropiat al prim-adjunctului SIE, Silviu Predoiu.

Curtea de conturi demasca hotia

Raportul Curtii de Conturi a sanctionat ilegalitatile patronate de Titus Corlatean, actele de control intocmite in urma verificarii Fundatiei Academice “Petre Andrei” din Iasi, Asociatiei Centrul pentru Democratie din Iasi, precum si Asociatiei Centrul pentru Prevenirea Conflictelor si Early Warning din Bucuresti – institutii care au utilizat fonduri destinate romanilor de pretutindeni in anul 2004, fiind inaintate organelor de cercetare penala, neavand, pe moment, caracter public. In timp ce Romania sustinea in Moldova reteaua intereselor rusesti, oligarhii rusi investeau masiv in obiectivele industriale din Romania.

ALRO - povestea adevarata

Povestea ALRO este povestea tuturor guvernelor Romaniei din 1990 incoace. Este ridicol sa vii astazi si sa pretinzi ca ALRO ar avea de-a face cu Basescu sau (doar) cu... Stolojan. Anul trecut, celebrul luptator antisovietic Vladimir Bucovski a vizitat Romania si ne-a spus in fata, transant, ca noi avem KGB-ul in Romania, cu LukOil si cu sectorul industriei de aluminiu. Asa cum toate sectoarele strategice, primordiale in economia Rusiei, industria petrolifera, Gazprom, industria nucleara, minele de uraniu, industria spatiala, sunt controlate de catre grupul de la Dresda al ofiterului KGB Vladimir Putin, tot astfel si in Romania ofiterii rusi conduc si controleaza ramuri industriale strategice pentru industria de razboi. Istoria preluarii aluminiului romanesc de catre rusi incepe imediat dupa Revolutie. ALRO Slatina a fost infiintata in ianuarie 1991, ca societate pe actiuni, prin preluarea unei cote de 65% din patrimoniul Intreprinderii de Aluminiu Slatina. Uzina de Aluminiu Slatina a fost infiintata in martie 1961 si constituia un segment important al industriei de aparare a Romaniei. Societatea ALRO este singurul producator de aluminiu primar din Romania si cel mai mare din Europa de Est si este listata la Bursa de Metale de la Londra (LME). ALRO poate produce anual peste un milion de tone de alumina, 420.000 de tone de aluminiu primar si 120.000 de tone de produse din aluminiu.

ALRO are piete de desfacere in intreaga lume. ALRO si, ulterior, restul industriei de aluminiu au intrat treptat sub controlul unei grupari - cum o spune foarte clar Bucovski - a serviciilor rusesti. In mediul de afaceri din metalurgie se stia ca tranzactia face parte dintr-o strategie mai ampla de concentrare a intregii productii de aluminiu din Romania intr-o singura mana, astfel incat sa se poata dicta si preturile in functie de un anumit monopol care s-ar putea instaura pe piata romaneasca de profil. Totul pleaca de la un singur nume: Marco. Marco de la Mark Rich, partenerul de afaceri al lui Soros. Interfata, Marco International, este condusa de rusul Vitali Matsitski, la randul sau apropiat al lui Victor Pinciuk, ginerele fostului presedinte ucrainean Leonid Kucima. Vitali Matsitski este si proprietarul Grupului de firme Rinko, specializat in productia petroliera, si are o avere estimata la peste 10 miliarde de dolari. Firmele companiei Marco au inhatat cam tot ce misca in zona strategica din Romania.

Aluminiu pe tava Kremlinului

In 2005, participatia Marco Industries la capitalul social al combinatului ALRO Slatina a crescut de la 76,08 la 85,26%, in detrimentul actionarilor minoritari. A fost o a doua etapa prin care Marco Industries si-a intarit controlul asupra ALRO tot printr-o majorare de capital, prin care participatia companiei Marco crescuse de la 74,2 la 76,08%. AVAS a contestat majorarea de capital din iunie 2005, prin care grupul Marco Industries si-a marit participatia la capitalul ALRO de la 76,08% la 85,26%, ceea ce a intarziat operatiunea de fuzionare a ALRO Slatina cu Alum Tulcea programata initial pentru 2005. Ulterior, in vara anului 2006, ALRO a fuzionat prin absorbtie cu Alum Tulcea integrand pe verticala productia intregii industrii a aluminiului. Astfel, Combinatul de Aluminiu ALRO controleaza pachetele majoritare de actiuni ale firmelor Alum si Alprom, care impreuna insumeaza o cifra de afaceri de aproape 800 de milioane de euro. Societatea Alum din Tulcea este unul dintre principalii furnizori de materie prima pentru ALRO Slatina si a intrat in proprietatea grupului Balli din Marea Britanie in anul 1995. Balli este un grup international de companii, cu sediul la Londra si reprezentante in peste 20 de tari. In Romania, grupul britanic a detinut pachete majoritare de actiuni la RoBank, participatie vanduta bancii ungare OTP in 2003, si la Asigurarea Anglo-Romana. Consortiul este actionarul principal al producatorului de aluminiu ALRO si Alprom, ambele din Slatina. Alprom fabrica table, benzi, folii, profile si tevi, toate din aluminiu. Compania Alum Tulcea a fost vanduta de Grupul Balli din Londra in urma unei oferte lansate pe Bursa Electronica Rasdaq. Principalii actionari erau la data achizitionarii companiei de catre acest consortiu international, Balli Metal Bucuresti SA - 67,69% (4.417 milioane de actiuni), SIF Banat-Crisana - 23,87 % (1,557 milioane de actiuni), diferenta, de 8,47% (0,551 milioane de actiuni) apartinand mai multor actionari.

Gazexportul rusesc

Pachetul majoritar al actiunilor Companiei Alum Tulcea a fost achizitionat de firma Pioche Consultants Ltd, inregistrata in Belize, dar de fapt, in spatele off shorului este un consortiu format din Marco International, Marco Acquisitions din Anglia si Conef din Bucuresti, care isi anuntasera in mai multe randuri intentia de a achizitiona societatea din Tulcea. CONEF este o filiala a producatorului roman de aluminiu, ALRO care, la rindul sau, face parte din Marco Group. CONEF a fost infiintata in 1992 si pana in 2002 s-a dezvoltat in special ca o companie in sectorul roman de aluminiu. Incepind cu anul 2002, CONEF s-a concentrat asupra importurilor de gaz natural si asupra comertului de gros, precum si asupra furnizarii de energie electrica la instalatiile de aluminiu, ALRO si Alprom. In 2005, deja CONEF intrase in al cincilea an de contract de furnizari de gaz natural rusesc catre Romania cu compania ruseasca Gazexport, cel mai mare exportator de gaz din lume. Grupul Marco International a mai incercat sa cumpere in urma cu aproape patru ani compania din Tulcea si pentru ca Balli a refuzat, s-a incercat boicotarea activitatii prin refuzul de a mai cumpara materia prima necesara elaborarii aluminiului, ceea ce a condus la inchiderea, la inceputul anului 2003, pentru trei luni, a combinatului. In urma cu doi ani, unul dintre cei trei frati Alaghband, care sunt patronii Grupului Balli, a fost arestat de politia elvetiana pentru fraude financiare. Dezvoltarea retelei de desfacere a aluminei catre alti parteneri bloca interesele rusilor de la consortiul Marco si, o data cu dezvoltarea combinatului, acestia l-au achizitionat.

Ginerele lui Kucima pune mana pe Tulcea

Al doilea mare reper industrial din Tulcea este societatea tulceana Feral, singurul producator de feroaliaje din Romania, cumparata de Compania Feral UK Ltd din Marea Britanie. Aceasta este administrata de Olexii Martinov, care face parte din anturajul ginerelui lui Kucima, Victor Pinciuk, casatorit cu Olena Kucima. Este deputat in Rada de la Kiev. Victor Pinciuk, ginerele lui Kucima, unul dintre cei mai bogati oameni din Ucraina, controleaza capacitatile siderurgiei ucrainene si are nevoie de canalul Bastroe, pentru a-si transporta fabricatele spre Europa Occidentala. Una din companiile pe care le detine, „Ukrainian farvater“, era cel de-al doilea contractor pentru saparea canalului Bastroe. Pinciuk a facut obiectul unei investiga tii americane, in septembrie 2003, in legatura cu fostul premier Pavlo Lazarenko, care spala bani produsi prin activitati criminale pentru Kucima si apropiati ai presedintelui Kucima, direct interesati de constructia canalului, Renat Ahmetov (actual deputat in Rada Suprema a Ucrainei), Olexii Martinov si Volodimir Pop. Ahmetov a beneficiat direct de relatia cu Kucima de pe vremea cand acesta era presedintele Uniunii Industriasilor si Intreprinzatorilor din Ucraina, inainte de a fi ales sef de stat, in 1994.

Filiera americana

In 2004, la invitatia ginerelui presedintelui Leonid Kucima, Viktor Pinciuk, la Kiev a sosit intr-o vizita de doua zile George Bush senior, care s-a intalnit cu seful statului si cu membri ai guvernului. Deplasarea a avut menirea de a lustrui imaginea familiei Kucima. Ginerele acestuia, pana nu demult un mediocru om de afaceri din Dnepropetrovsk, in prezent un prosper miliardar, intentiona sa-si creeze o imagine internationala in ajunul plecarii socrului din fotoliul prezidential. Pinciuk a fost initiatorul si altor vizite americane - miliardarul George Soros si politologul Zbigniew Brzezinski. Pinciuk a intrat in consiliul de sustinatori al International Crisis Group introdus de Brzezinski, unde va fi coleg cu fostul secretar general al NATO, George Robertson, si cu ex-seful Fondului Monetar International, Stanley Fischer. La inceputul anilor ‘80, Mark Rich, printr-una din firmele sale, Philip Brader’s, care a detinut monopolul exporturilor de neferoase din Rusia, a cumparat toata productia anuala de aluminiu si cupru a Rusiei pentru a da un „tun“ in SUA. „Tunul“ i-a reusit si s-a umplut de multi bani. Rich a revenit in anii ‘90 la Bucuresti, incercand sa preia Hotelul Athenee Palace. Atat Rich, cat si Timis sunt adanc implicati si in industria petrolului si gazelor din Romania. Dar si in spatiul rusesc. Rich era la un moment dat cel mai mare dealer de aluminiu si petrol din Rusia.

Economia de partid invizibila

„Pe 23 august 1990, Nikolai Kruchin, directorul administrativ al Partidului Comunist Sovietic, a dat publicitatii un material intitulat «Masuri de Urgenta pentru organizarea activitatii economice comerciale si exterioare a partidului» care presupuneau folosirea unor companii mixte cu Vestul pentru «a crea sistematic structuri ale unei economii de partid invizibile». Un an mai tarziu, seful KGB, Vladimir Kryuchkov, a emis un ordin prin care definea noua misiune a agentiei ca fiind aceea de a apara «reformele economice» impotriva noilor elemente criminale, in fapt apararea economiei de partid invizibile. Pana in 1992, conform lui Yasmann, cel putin 80% din companiile mixte din Federatia Rusa erau ori controlate, ori infiltrate de KGB“. Armand Hammer a fost primul om de afaceri occidental care a participat in companiile mixte controlate de KGB din Uniunea Sovietica. Supranumit „printul capitalist“ de catre KGB, Hammer a servit loial interesele sovietice peste 70 de ani si a devenit primul si singurul capitalist american caruia i-a fost acordat Ordinul Lenin. Oameni si companii din Statele Unite si din Rusia au in comun interese si participatii la diferite nivele. La noi, la o scara mai mica, „oamenii lui Ilici“ s-au intalnit cu „oamenii lui Kucima“, care s-au intalnit cu „baietii lui Putin“, iar din toate aceste intalniri a rezultat o Rusie mai trainica, mai puternica, mai infipta in Romania ca niciodata.

Centrul de Afaceri Romano-Rus si afacerile fostilor ofiteri ai serviciilor secrete

Desi nu reprezinta la vedere interesele vreunui oligarh, cativa afaceristi rusi proveniti din serviciile sovietice de spionaj militar au infiintat in Romania un organism hibrid, cu rol de ONG, dar si de societate comerciala. Se numeste Centrul de Afaceri Romano-Rus (CARR) si a atras in randurile sale ofiteri de informatii controversati, precum si personaje care au avut probleme cu legea. Corneliu Paltanea, fost sef al unitatii prahovene a SRI, a fost arestat in dosarul furtului de combustibil de la rafinaria ploiesteana Astra Romana. Este asociat cu grupul de la Centrul de Afaceri Romano-Rus (CARR), infiintat de fostii ofiteri GRU (serviciul de spionaj al Armatei Rosii) monitorizati pentru spalare de bani si pentru devalizarea Nova Bank. Paltanea a lucrat si pentru fratii Pileri, doi afaceristi italieni cercetati penal in Palermo pentru apartenenta la Mafia. Iuri Ustinov. Fost ofiter GRU. A fost primul presedinte al CARR, implicat in inginerii financiare (cazul „Nova Bank”), spalare de bani si cartelizarea licitatiilor de furnizare a carbunelui. Ustinov se lauda in mediul de afaceri ca a fost consilierul lui Evgheni Primakov - fost sef al KGB si actualul presedinte al Camerei de Comert a Rusiei. Anatoli Patron. Fost ofiter GRU si partener cu Boris Golovin. Presedinte al Nova Bank si considerat initiatorul operatiunii de decapitalizare a acesteia. Este unul dintre fondatorii CARR, controlat prin suveici off-shore si „firmemama”, infiintate in Zug (Elvetia), la aceeasi adresa cu multe dintre companiile lui Marc Rich.

Mircea Popa si reteaua firmelor rusesti

In vremea lui Ceausescu, a fost cercetat de Securitate, fiind banuit ca este agent KGB. Acum, Popa conduce Agentia de Presa Rusia La Zi, controlata de un off-shore din Insulele Virgine Britanice, reprezentat la noi de un cetatean moldovean conectat la afacerile lui Sorin Ovidiu Vintu. ”Rusia la Zi” este sponsorizata de un oligarh rus, ridicat in domeniul metalurgic. Din perioada PSD, Mircea Popa este consilierul politic al lui Cozmin Gusa, cel care s-a remarcat in peisajul public, prin discursurile sale proruse. Intamplator, Gusa are vila la Cornu pe aceeasi proprietate cu Horia Bejan, omul lui Boris Golovin. Relatia sa cu Cosmin Gusa, al carui consilier oficial este de multi ani, dar si relatiile speciale pe care si le-a format in Rusia fac din Mircea Popa un personaj pitoresc. Scriitor mediocru a fost dat afara din Uniunea Scriitorilor de Zaharia Stancu fiindca era scriitor doar cu numele desi beneficia de toate avantajele de pe urma acestui statut. A facut greva foamei, la plesneala, in fata Uniunii si a cerut azil in Rusia fiindca “nu era lasat sa scrie literatura comunista autentica”. A aparut pe prima pagina din Pravda si Ceausescu, ca sa scape de scandal cu rusii, l-a numit director de cinematograf (Miorita). Din acea perioada dateaza relatia sa cu Sorin Rosca Stanescu. Si Bacanu era contactat cam in acelasi timp de un agent al KGB care i-a propus sprijinirea unor activitati de perestroika in Romania. Au scos un manifest numit “Libertatea”. Ca urmare a documentarii relatiei sale cu un ofiter din cadrul Ambasadei Ruse si a gasirii probelor ca acesta era instruit pentru operatiuni specifice agentilor de influenta Mircea Popa este arestat, in decembrie 1989. A stat in celula cu Mircea Raceanu. A fost eliberat pe 22 decembrie, dizident. Dupa 1990 a infintat sindicatul “Fratia” si l-a instalat in fruntea sa pe Miron Mitrea. I-a pacalit pe americanii de la AFL-CIO, cea mai mare centrala sindicala si a scos sume mari de bani de la ei, reusind crearea unei intregi retele sindicale si nu numai cu bani americani. Legaturile sale cu rusii s-au intensificat. Proiectul deschiderii unor relatii privilegiate cu rusii este imbratisat si de alti amici ai Marii Rusii printre care si George Constantin Paunescu.

Mogulii media si servitorii lor

Mogulii sunt cei care detin haturile dinozaurilor media. Ei nu dispar din viata publica. Ei sunt cei care au cladit presa in Romania. Fiecare in parte declara ca a format cel putin 100 de jurnalisti, dintre cei care acum au inceput sa ocupe functii de conducere in media. Au facut scoli de presa in interiorul redactiilor, dar au transmis propriu model viciat. Pe structura incropita de ei s-au cladit radiourile si televiziunile, fiindca in primii ani s-a dezvoltat presa scrisa care a exportat masiv forta de lucru catre audiovizual. Dinozaurii au format si consumatorii de media. Ei au format si modul in care reactioneaza politicienii, oamenii de afaceri, publicitarii si chiar interlopii vis-a-vis de jurnalisti: totul este de vanzare, orice este negociabil. Anuntata aparitie a topului averilor mogulilor din gazetarie este un bun prilej de a ne reaminti de unde au inceput si cum au procedat cativa dintre ei.

Succesorul lui Tinu-KGB, C.(T.) Popescu

Popescu Cristian, nascut la 1 octombrie 1956, in Bucuresti, fiul lui Tudor si Victoria, inginer, divortat (pentru a patra oara), domiciliat oficial in str. Feroviarilor nr. 52, Bucuresti. Actualmente presedintele cartelului patronatului din presa - Clubul Roman de Presa – Popescu, director al cotidianului Gandul, calitate in care afirma ca Basescu mai merita doar voma sa, este succesorul lui Tinu-KGB si poate unul dintre cei mai toxici agent de influenta anti-Romania din media centrale. Cand a venit la „Adevarul”, in ianuarie 1990, mult timp dupa ce zgaltaiala din de cembrie se terminase, Popescu Cristian a dormit nopti la rand pe cateva mese de la sectia „scrisori”, aflata la mezanin. La vreo saptamana, binefacatorul sau (pe care avea sa-l tradeze in scurt timp), Darie Novaceanu, director al ziarului „Adevarul”, a facut uz de influenta lui la Petre Roman si la primarul abia numit al Bucurestiului, spre a-i da lui Popescu un apartament in cartierul „Aviatiei”. Linistit dinspre partea casei, Popescu si-a luat un pseudonim, Cristian Tudor Popescu (CTP), si a inceput sa scrie la comanda lui Darie, in functie de interesele FSN-ului si ale lui Petre Roman. Lansarea si-a facut-o conducand minerii la sediul redactiei „Dreptatea”. Dar de ce nu avea casa? Simplu. Fiindca fusese dat afara si din locuinta si de la serviciu de catre fostii sai colegi la Revolutie din cauza comportamentului abuziv pe care si-l permitea in calitate de „nepot” al lui Iulian Vlad, seful Securitatii ceausiste (dupa cum se recomanda). Iar pseudonimul si l-a luat spre a nu fi recunoscut de ei.


Servitorul lui Taher

Popescu Cristian, pe numele sau real, a lucrat la Intreprinderea de Prospectiuni si Foraje „Geofizica”, unitate controlata strict de Securitate, personal de Iulian Vlad, cu sediul in str. Caransebes nr. 1 (aproape de Piata Chibrit) si cu punctul de lucru unde era angajat Popescu in str. Coralilor nr. 4 (in Damaroaia). Revolutia l-a prins lucrand in directa subordonare a lui Adrian Vlad – fiul lui Iulian Vlad – care era directorul Centrului de Calcul Seismic de la „Geofizica”. De altfel, o vreme, CTP l-a angajat si pe Adrian Vlad la „Adevarul”. Darie Novaceanu si-a facut din Popescu omul bun la toate, punandu-l sa semneze toate mizeriile pe care el, in calitate de director, nu si le permitea (in favoarea mineriadelor, impotriva lui Coposu etc.). Pe de alta parte, Novaceanu a incercat sa-i treaca „Adevarul” pe numele lui printr-o privatizare frauduloasa, luandu-l tovaras la parte pe C.T. Popescu. Numai ca redactia a prins de veste si l-a dat afara pe Darie Novaceanu. Popescu a ramas, si inca pe functie, pentru ca avea in aceasta marsavie nedusa la capat un mare merit: el l-a tradat pe Darie Novaceanu, in timpul sedintei de „demascare” fulminanta.

Debarcarea in 1991, a fostului direc tor Darie Novaceanu a fost un moment crucial. Popescu si Dumitru Tinu au castigat incet-incet pozitii ferme in redactie si au reusit privatizarea patrimo niu lui fostei Scanteia. Toate bunurile inclusiv imobilele au fost luate de alte persoane, redactia „ramanand doar cu pixurile in mana”. CTP a ramas linistit in redactie ca redactor-sef adjunct, cu un salariu bunicel, dar nu prea mare pana in ianuarie 1996. Atunci, dupa demisia altui adjunct, Dumitru Tinu s-a autonumit director, iar pe CTP l-a facut redactor-sef, primul sau sfetnic. Tinu aparea ca actionar alaturi de mai multi colegi de la Adevarul la o firma de publicitate infiintata inca din 1991 – Colosal Import Export. La fel, aparea actionar la firma Ecopress Marul de Aur, firma care opera cazinoul „Marul de Aur” de pe Calea Victoriei. Si nu in ultimul rand, Tinu a ocupat incepand cu martie 2001 o functie in consiliul de administratie al Societatii Companiilor Hoteliere Grand, firma care opereaza hotelul Marriott. Din acel moment, cei doi au inceput marile lor afaceri necinstite, avandu-l ca mentor si sustinator pe Fahti Taher. Arabul i-a ajutat pe cei doi sa-si faca vile la Breaza, iar pe Tinu sa-si construiasca mai multe vile si in Bucuresti. C.T. Popescu si-a facut si un credit preferential la BCR, ilegal, pe care in scurt timp a fost nevoit sa-l returneze inainte de termen, fiindca povestea rasuflase in presa. Tot atunci si-a vandut si vila de la Breaza.



Tunul lui Popescu

Tunul vietii, Popescu l-a dat tot pe mana lui Taher, in decembrie 2002, cand arabul i-a dat bani lui Tinu, 1,5 milioane de dolari (prin intermediul lui Hrebenciuc), ca sa cumpere actiunile ziarului „Adevarul” de la ceilalti colegi ai lui si sa le stranga intr-o singura mana - pe moment a lui Tinu. Toti redactorii si fostii redactori ai lui Tinu au fost pacaliti cu cate un dolar, doi pe actiune (in total 720.000 de actiuni), dar lui CTP, Tinu i-a dat 625.000 de dolari! De ce? Fiindca CTP a fost cel care i-a indemnat pe ceilalti sa vanda, nespunand insa ce suma fabuloasa a luat el!


Musamalizarea anchetei Tinu

La scurt timp, in ianuarie 2003, Dumitru Tinu a murit in imprejurarile deja cunoscute. C.T. Popescu a influentat ancheta cat a putut, spre a se ajunge la concluzia unui accident. si tot el, se spune, a avut acces la seiful in care Tinu isi tinea dolarii necheltuiti pe actiuni, de la Taher. Imediat a preluat functiile lui Tinu de presedinte CRP si de director la „Adevarul”, fixandu-si un salariu de 10.000 de euro. Impreuna cu Ana Maria Tinu l-a scos de la mostenire pe fiul natural al celui ce-l facuse „om”, Andrei Iucinu-Tinu. Intre timp, s-a pus pe facut alti bani, inseland Fiscul si pe proprii colegi, prin organizarea unor simpozioane cu diverse ministere de catre „Adevarul” si firmele lui capusa Tipo-Media si Media Soft, care incasau toti banii. Firmele aveau doar cate o camera in spatiul ziarului „Adevarul” la Casa Presei si cativa salariati, dar profitul lor era mai mare ca al ziarului. Popescu nu lua banii direct, ci prin cativa interpusi, in special pe numele amantei sale, Serinela Spatarelu, care incasa sute de mii de euro pe an, numai prin aceasta invarteala. In plus, gasca lui CTP initia mari tunuri de presa si punea la cale santaje de sute de mii de euro, asa cum sustine bunaoara omul de afaceri Ioan Niculae (Tutunul Romanesc).

CTP, hot taxat

In anul 2004, Anna Maria Tinu nu a mai suportat aceste hotii si l-a scos din functia de presedinte al C.A. al ziarului „Adevarul”, astfel ca Popescu, impreuna cu ciracii sai, a infiintat ziarul „Gandul”, incercand sa distruga „Adevarul” – fara scupule, calcand pe cadavre – asa cum procedase si in cazul lui Darie Novaceanu sau in cazul fiului natural al lui Dumitru Tinu. La infiintarea noului cotidian, el a acoperit 35 la suta din capital, sustinand ca banii ii are din actiunile vandute lui Dumitru Tinu la „Adevarul” (suma de 650.000 de dolari, cum a declarat amanta oficiala a lui Tinu, Emilia Iucinu). Intre timp, C.T. Popescu isi cumparase si vila din Domenii, din strada Feroviarilor, ceea ce ar face interesanta o declaratie de avere din partea lui. Dupa un an de zile, „Gandul” lui Popescu a dat semne de faliment (20.000 de exemplare, nici jumatate vandute) si, in disperare de cauza, l-a vandut lui Sarbu, mai exact firmei americanoevreies ti care detine grupul „Pro”. Apoi, principalul lui asociat, Mircea Dinescu, sa retras din afacere, scriind un pamflet despre arghirofilia lui C.T. Popescu. Multi bani, gurul Popescu a luat de la Patriciu, caruia i-a facut mari servicii blocand anchetele impotriva lui, ca si de la S. O. Vantu, aparand frecvent la posturile acestuia. Cu un prilej cand Popescu s-a dezis de Vantu, acesta a comentat sec: „mare om, mare caracter”. Intr-adevar! Seful gazetarilor din Romania, cel ce a ramas presedintele CRP, dupa ce s-a razgandit, urmand modele mai celebre, are o avere de invidiat, in ciuda saraciei ostentative pe care o afiseaza. Acum este in topul gazetarilor pricopsiti, cot la cot cu alte „caractere” de „calibrul” lui. Ramane de vazut cu ce se va alege. si nu doar in privinta averii.

Operatorul Adrian Sarbu

Operatorul Sarbu Adrian de la Sahia Film, dupa “Revolutie” a fost luat sub aripa protectoare a prim-ministrului de atunci, Petre Roman. Sarbu a fost numit consilier personal al premierului si a primit functia, cu rang de secretar de stat, de responsabil cu comunicarea si imaginea in Guvernul Roman. In aceasta calitate, activistul guvernamental organiza echipe si se ocupa chiar personal cu aruncarea coletelor “Romaniei libere” din trenuri sau/si arderea editiilor care se foloseau prea mult de dreptul la libera exprimare recent dobandit. In timp ce arunca ziare din tren Sarbu sesizeaza potentialul afacerilor din domeniul media si pune bazele ziarului „Cu rierul National” – primului ziar privat – impreuna cu unul dintre fratii Paunescu. Renunta la aceasta investitie si se concentreaza pe construirea trustului Media Pro: pornirea agentiei de presa Mediafax, postul radio ProFM, televiziunea ProTV. In 98 cumpara studiourile Buftea, transformate in Studiourile Media Pro. Dezvolta o retea de ziare locale, reviste, tipografie si distributie de presa. Trustul sau a pus bazele unor pepiniere de formare de jurnalisti pentru nevoile interne – Universitatea Media, Colegiul si Institutul Pro. Sarbu se lanseaza in putine afaceri care sa nu aiba legatura cu mass-media, pleiada sa de firme gravitand in jurul imperiului Media Pro. Zeci de firme deservesc acest imperiu, traind de pe urma mentinerii lui in viata. Sub fatada stralucitoare a Imperiului Sarbu stau insa bine pitite multe istorii cu parfum penal. Una dintre acestea defineste cu asupra de masura cine este omul Adrian Sarbu.

Omul lui Roman a vrut sa arunce in aer Balconul Universitatii

Dupa cum este consemnat si in documentele de arhiva ale unitatii cu nume de cod Dambovita, Adrian Sarbu a propus dinamitarea, la propriu, a balconului Universitatii, la momentul maximal al demonstratiei maraton anticomuniste din Piata Universitatii. Putina lume stie ca obedientul Sarbu nu avea cum sa devina peste noapte un fel de patron al unui trust media daca tovarasul sau de drum, Petre Roman, nu il insarcina cu aceasta misiune. Initiatorul actiunii de stapanire a unei halci masive din spatiul mediatic romanesc este compania Central European Media Enterprises, patronata de Ronald Lauder, apropiat al coreligionarului sau Petre Roman. Milionarul strain a virat colegilor din Romania o parte din afacere, asigurandu- si protectia politica si securistica si, ca atare, posibilitatea largita de jaf, prin intermediarii Adrian Sarbu si Ion tiriac, cu un cont aparte pentru Petre Roman. Adrian Sarbu a fost in permanta omul urmasilor FSN. Guvernul Adrian Nastase l-a recompensat prin re-reesalonarea datoriilor Media Pro. Acestea se ridicau, la inceputul anului 2001, la 760 000 000 000 lei, circa 23 000 000 dolari SUA, conform unor surse romanesti. Insa confrom unor alte informatii datoriile se ridica la fantastica suma in lei de 1300 de miliarde de lei, aproximativ 40 de milioane de dolari SUA. Actionarul american al Media Pro - Central European Media Enterprises (CME) - tocmai depusese rapoartele financiare la US Securities and Exchange Commission (Comisia de Supraveghere a pietei de capital SUA). Conform raportului CME pe trimestrul I/2002 “Media Vision a primit aprobare pentru reesalonarea taxelor, iar solicitarile Media Pro International si Pro TV sunt inca inaintate spre aprobare autoritatilor fiscale romane”. Guvernul Nastase a tinut secreta reesalonarea datoriilor Media Vision, principala casa de productie a Pro TV cu actionari CME (66%), Ion tiriac si Adrian Sarbu.

Pro, cimitirul elefantilor PSD

Majoritatea datoriilor erau ale entitatilor din Romania - Media Pro International, Media Vision si Pro TV, precizeaza raportul CME. Singurul document facut public la Bucuresti, “Cartea Alba a preluarii guvernarii 2000”, mentiona restante fiscale ale Media Pro International de 20,2 milioane dolari SUA (in 2000!). Peste toate acestea, Guvernul Adrian Nastase, manevrat public de personajul cu acelasi nume, a decis printr-o ordonanta sa treaca in subordinea primului-ministru autoritatea nationala de comunicatii, institutia indrituita de Parlament sa acorde licentele de emisie. Criticii din bancile parlamentare sau ministeriale sunt cumparati pe putina exploatare a sentimentelor narcisiste - cazul bardului Adrian Paunescu, sau pe doi bani, cazul actualului ministru al Culturii, Razvan Theodorescu, amploaiat la Universitatea MediaPro. Nici ministrul de Externe Mircea Geoana nu s-a lasat mai prejos, fiindu-i nas la casatoria cu Jeanina de la Londra, in timp ce ministrul Finantelor din guvernul anterior, Decebal Traian Remes, este tras pe linia de consilier financiar al MediaPro.

Ingineriile Tiriac-Sarbu

“Ingineriile” financiare dintre tiriac- Sarbu si Roman-Lauder continua cu aceeasi amploare, sub ochii serviciilor abilitate si protectia Cabinetului Nastase. Ca o contributie la meritele sale Adrian Sarbu a fost numit membru al filialei din Romania a Clubului de la Roma, alaturi de “omul de afaceri” Dan Voiculescu si diversi “analisti” super-mediatizati ca Vladimir Pasti si Cornel Codita. Acesta din urma este, de altfel, alaturi de binecunoscuta relicva KGB Sergiu Celac, unul din vice-presedintii organizatiei conduse la Bucuresti de neschimbatul Guvernator al Bancii Nationale, Mugur Isarescu.

Guralivul Cristian Burci, omul Soferului Mitrea

Burci s-a lansat datorita contractului de exclusivitate pe publicitatea singurului post de televiziune la acel moment - Televiziune Romana “Libera”. Dupa o evolutie de “baiat de viitor”, Burci impreuna cu de “faimosul” contrabandist Bobic, pun mana pe Prima TV ocupanduse, evident, pe langa imaginea sponsorilor suspusi si de spalare de bani. La inceputul anului 2000, Amerom SRL, proprietara licentei de transmisie a Prima TV, desi mai mica ca ProTv, avea datorii la AVAB de 29,7 milioane dolari SUA. Inginerii PSD ai emisiei Prima reusisera in prima parte a anului sa raporteze castiguri de circa 700. 000 si cheltuieli de 2. 000. 000 dolari SUA. In intervalul 2 iulie - 2 august 2001, in contul firmei Romanian Investment & Development (RID), controlata de omul de afaceri Cristian Burci, au intrat 164,4 miliarde lei, reprezentand aproximativ 5,6 milioane dolari. Banii au fost varsati de televiziunea Maritime Training Center Television (MTC-TV) din Constanta, in urma unui contract de asociere in participatiune cu Global Media, firma al carei actionar principal este, de asemenea, Cristian Burci. Aceste fonduri au fost atrase de MTC-TV, societate aflata in subordinea Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, de la trei companii ce functioneaza in subordinea ministerului: Compania Nationala Caile Ferate CFR, Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta si Societatea Nationala de Transporturi CFR Marfa. Asadar, banii unor companii de stat au fost dirijati pentru finantarea unei televiziuni private, manevra ce confirma tendinta de stapanire a mass-media de catre PSD. Cristian Burci si-a asigurat cu sase milioane USD finantarea cheltuielilor postului Prima TV prin tranzactia SBSRID, incheiata pe 18 iulie 2001, data la care in contul RID, firma controlata de Cristian Burci, intrase deja suma de 71,77 miliarde lei, adica aproximativ 2,4 milioane USD, bani proveniti din contractele parafate de Global Media cu MTC-TV Constanta. Modul cum ministerul condus de Miron Mitrea a dirijat banii societatilor din subordinea sa in contul RID a determinat numirea televiziunii lui Cristian Burci din Prima TV in Mitrea TV.





Ion Cristoiu

Debuteaza in 68 la Viata Studenteasca, fiind student la Filosofie. In 71 are de ales intre a continua o cariera in Universitate sau la Viata Studenteasca. Pentru putin timp se desparte de cariera de jurnalist, dar revine in 74, cand este numit redactor sef adjunct la Viata Studenteasca si la Amfiteatru. In 79 este numit redactor sef adjunct pentru cultura la Scanteia Tineretului. Aici coordoneaza Secventa si suplimentul Tineretul Liber. In 87 reuseste sa ajunga redactor sef la revista Teatru, pozitie pe care o ocupa si in timpul Revolutiei. In 17 ianuarie 90 este rugat de fostul sau elev si subordonat Nistorescu sa porneasca revista Expres. In paralel, tot in ianuarie, pune bazele primului ziar privat – Observator. Devine redactor sef la Expres si produce si Zig-Zag, care creste rapid la 600 de mii de exemplare. Demisioneaza de la Zig-Zag, care devenise foarte dur cu puterea de atunci si care este cumparat de fostii comunisti grupati in jurul lui Iliescu, si linistit brusc prin aducerea lui Adrian Paunescu ca redactor-sef.

In 92 a creat Evenimentul Zilei, ziar care a revolutionat presa din Romania. Dupa plecarea de la Evenimentul Zilei Cristoiu a pus umarul din punct de vedere editorial la ziarele National, Cotidianul, Azi si Monitorul de Bucuresti. In afara de actiunile pe care le-a detinut la trustul Expres, Ion Cristoiu mai este actionar la inca trei firme: Editura Focus (care opereaza acum si o licenta radio), Editura Evenimentul Romanesc si Editura Ion Cristoiu. Editura Ion Cristoiu, la care detine actiuni in valoare de 300 de milioane, a fost inregistrata in 1999 si are un actionariat mai aparte. Din cei 5 actionari, alaturi de Cristoiu apare ca majoritar Sorin Ovidiu Vantu cat si fostii sai parteneri de afaceri: Dan Andronic si Gheorghe Ratiu (fost angajat al Securitatii, colonel in rezerva). Intre timp, relatiile dintre Vantu si Cristoiu s-au racit. Vantu a declarat public faptul ca a pierdut din aceasta asociere, Cristoiu l-a contrazis tot public enumerand titlurile de carte care au fost editate. Vantu si-a orientat investitiile in mass-media catre sectoare mai vizibile si sub un actionariat indirect, cat mai invizibil cu putinta.

Petre Mihai Bacanu

A debutat la terminarea liceului, intr-un ziar local din Braila, in ‘59. A lucrat la o revista studenteasca in Galati – Amfiteatru. Inca din ‘70 lucreaza la Romania Libera , de unde nu pleaca decat pentru un „sejur” in inchisoare. De ce? Pentru ca la sfarsitul lui 88 scoate un ziar ilegal, Romania , iar in ianuarie’ 89 toti cei care au participat la editarea ziarului sunt arestati. Bacanu se afla si sub influenta Ambasadei URSS de la Bucuresti. Colegii sai primesc 3 luni de inchisoare, el ramane inchis pana in 22 decembrie. Imediat preia conducerea ziarului Romania Libera, care forteaza privatizarea la 3 luni dupa Revolutie. Bacanu se gasea pe lista de actionari sau administratori la mai multe firme: Aflux Publiprod, productie cinematografica si filme, printre altii alaturi de Bogdan Ficeac si serban Bubenek Turconi (fost consilier municipal Bucuresti, fost presedintele al Casei Nationale de Asigurari, candidat la Camera Deputatilor din partea PNTCD); Libera SA, fabricarea de produse alimentare unde este doar presedinte general iar Societatea R este actionar alaturi de alte 4 firme din Romania si Italia; Perfect Press, fara obiect de activitate declarat, societate formata dintro societate romaneasca si una olandeza, la care este unic administrator; Societatea R care tipareste Romania Libera, unde in acte apare si ca administrator al carui mandat a expirat in februarie 2004; Rodipet, fosta societate de stat de distributie de presa scrisa, preluata de cei doi frati Awdi, libanezi cu cetatenie americana, unde apare ca administrator incepand cu jumatatea anului 2004. Cateva mentiuni speciale merita Bacanu – date care definesc portretul sau mai putin cunoscut.

Legaturile sale cu agenti rusi, camuflati in ziaristi, la Novosti sau alte publicatii au continuat si dupa 1990 dar au fost necunoscute americanilor care i-au pus la dispozitie, cu naivitate, dupa cum se consemna ulterior intr-un raport de audit american, sume impresionante de bani, pentru anii aceia. Raportul american consemna, cu obida, irosirea a peste un milion si jumatate de dolari pentru o publicatie sterila si recomanda evitarea sustinerii pe viitor a unor astfel de proiecte. Bacanu a concentrat si capitalizat in folos propriu bani proveniti din Occident, a mimat cu talent “lupta cu structurile”, nu fara a le servi pe dedesubt cu varf si indesat. Lui i se datoreaza ratarea unui moment care ar fi putut fi crucial pentru societatea romaneasca postcomunista. Campania de astazi legata de deconspirarea agentilor securitatii ar fi putut incepe in 1990 si cu totul altfel ar fi aratat lucrurile astazi. Arhiva sectiilor Securitatii situate in zona centrala Capitalei care a ajuns in groapa de la Berevoiesti a fost oferita de Bacanu personal unui fost anchetator al DSS, procurorul

Dinu, care a preluat din mana lui Bacanu documentele stranse de ziaristii prezenti al Berevoiesti. Cei 18 saci plini varf cu documente operative strict secrete aproape intacte, contineau informatii care ar fi putut clarifica ceea ce de zece ani CNSAS-ul se face ca face si nu-i iese deloc. Cea mai mare parte a liderilor din spatiul public erau cuprinsi in arhiva pe care a vrut sa o distruga SRI-ul si pe care a recuperat-o prin Bacanu. Ce a primit la schimb Bacanu stie doar Dumnezeu, care vede.





Cornel Nistorescu

Actualul consilier al lui Sorin Ovidiu Vantu debuteaza in presa in 74, la terminarea Facultatii de Filologie de la Cluj. Este redactor si redactor sef adjunct la Viata Studenteasca si revista Amfiteatru, intre 74 si 80. Promoveaza catre Scanteia Tineretului si intre 85 si 89 semneaza in revista Flacara, calatorind in afara tarii pentru diverse reportaje, lucru greu de realizat in acea perioada de restrictii. Cornel Nistorescu, fostul gazetar al revistei Flacara, a avut o ascensiune fulminanta in domeniul afacerilor, in ultimii 15 ani. El detine in Romania actiuni la 10 firme cu diverse obiecte de activitate si castiguri importante, dupa ce si-a vandut actiunile la societatea Expres, cea care editeaza Evenimentul Zilei.

Alfa Cont, o firma importanta din care detine 60%, si care se ocupa cu monitorizarea publicitatii in mass-media. Expresiv SA, unde mai detine numai 7% si are pozitia de presedinte al CA, are activitati legate de publicitate dar si de radio (opereaza licenta Radio Total). Prin Expresiv, Nistorescu detine firmele Bernis Art (la Timisoara) si Expresiv Consulting la Bucuresti (activitati radio dar pana la plecarea sa si plata salariilor pe langa cartea de munca jurnalistilor de la Evenimentul Zilei). Nistorescu mai este administrator la firma Info Presa Romana (care se ocupa cu editare de carte), unde proprietar este trustul Expres si JMC Investments din Cipru. JMC este si actionara la Amerinvest, societate creata in 2004 si care se ocupa cu administrarea imobilelor. Nistorescu detine 3% din postul de radio Europa FM (prin firma Europe Developpment International Romania).

Urmeaza un pachet important de actiuni, la diverse firme importante de publicitate. Nistorescu detine inca din 1994 10% din firma TBWA Bucuresti, companie care detine integral alte trei firme de publicitate: Optimum Media Direction, Mediwise si Tequila Romania, infiintate intre 2000 si 2005. De mentionat ca Nistorescu a fost cel care s-a ocupat in paralel de gestionarea editoriala a Evenimentului Zilei cat si de gestionarea economica a ziarului, inclusiv de vanzarea spatiului publicitar, de multe ori atragand publicitate direct si primind comision pentru aceasta operatiune. TBWA este un brand international, o agentie de publicitate recunoscuta. Revenind la Expresiv SA, trebuie mentionat faptul ca in octombrie anul trecut, o mare parte din actiunile lui Nistorescu au ajuns prin vanzare in posesia a doua entitati ce detin acum 90% din Expresiv: sindicatul din domeniul petrolier FSLI Petrom si un off-shore din Cipru, Comac Ltd. Aceste doua entitati conduc in primul rand catre Liviu Luca, proaspat mogul al presei romanesti (a achizitionat prin sindicatul sau ori prin Petrom Service Realitatea TV, Radio Total, Ziua, Gardianul si Averea). In al doilea rand, ele conduc catre Sorin Ovidiu Vantu. Comac Ltd a aparut ca actionar misterios la un nou jucator pe piata de capital (GM Invest) din 2002, la cateva luni dupa ce Gelsor a fost suspendata de CNVM si declarata falimentara. Dintr-o firma moarta, GM Invest ajunge rapid in top 10 al clasamentului SVM, intocmit de Bursa de Valori Bucuresti. Consiliul de administratie al GM Invest cat si cenzorii provin din fosta structura a Gelsor. Comac Ltd mai apare actionar la Editura Ziua detinuta de Petrom Service, si la Comservil, unde administrator este Gheorghe Ratiu (colonel de Securitate, om de incredere si asociat cu Sorin Ovidiu Vantu) cel care a pus pe picioare pentru Vantu intreaga retea Gelsor.

Sorin Rosca Stanescu

A debutat ca ziarist in 70 la revista Amfiteatru fiind student in anul I al Facultatii de Drept. In 72 lucra deja la Viata Studenteasca. A lucrat apoi la Informatia Bucurestiului. In 87 lucreaza impreuna cu Horia Tabacu la departamentul Social. Dupa a90 scoate Libertatea pe scheletul fostului ziar comunist Informatia Bucurestiului. Participa la munca in redactie a ziarului „Romania Libera”, primul ziar proaspat privatizat, si pune bazele unei sectii de investigatie. Se lanseaza in perioada protestelor anticomuniste care au culminat cu Piata Universitatii. Apoi se implica activ in actiunea de eliberare a bucurestenilor maltratati de minerii lui Roman si Iliescu. Rosca Stanescu este unul dintre putinii ziaristi deconspirati de Magureanu, dupa 1990, si care a fost fortat sa recunoasca public faptul ca a colaborat cu fosta Securitate. Este dat afara de la Romania Libera si ostracizat din viata publica. Isi revine si coordoneaza in a93 si o alta tentativa de aparitie editoriala, Ultimul Cuvant, care se stinge la fel de repede precum a inceput. Participa la pornirea EVZ sub coordonarea lui Cristoiu. Bacanu, cel care l-a dat afara de la Romania Libera ii propune sa scoata impreuna ziarul Ziua, dar din cauza unor probleme financiare ziarul Ziua este lansat pe piata cu urmatorul actionariat: 50% pentru omul de afaceri Dinu Patriciu, 48% pentru Romania Libera si 2% pentru Nasul. In scurt timp Romania Libera isi vinde actiunile catre Patriciu. Rosca si-a vandut in cele din urma si el actiunile, iar ziarul Ziua a fost vandut grupului Petrom Service. Rosca conduce mai multe ziare in momentul de fata si gestioneaza si o parte a imperiului mediatic ce s-a format la umbra sindicatului Petrom si a lui Sorin Ovidiu Vantu. Rosca este actionar sau administrator la 15 firme in Romania. 7 dintre ele au legatura cu presa. Este vorba de Ziua S.R.L., unde si-a vandut actiunile catre Petrom Service si Comac Ltd din Cipru, dar a ramas administrator prin intermediul firmei Media Protection (activitati de consultare pentru afaceri si management) pe care o detine integral. Tot prin intermediul Media Protection detine 10 procente din Best Media Press, societate care editeaza ziarul Gardianul, unde Nasul a devenit si administrator. Detine actiuni la societatea Grupul Editorilor si Difuzorilor de Presa unde este si presedintele CA. Societatea aceasta opereaza reteaua de vanzare a presei scrise „Acces Press” iar in CA se gasesc nume sonore ale media din Romania. Mai detine procente in agentia de stiri „Rusia la zi”, la „Ziua de Constanta” si in tipografia „ESOP Omega”. Urmeaza 8 firme cu diverse obiecte de activitate, fara legatura cu presa: productie de alcool (Agricola Alcohol Product SA), productia de scaune (Agrochim Impex), agricultura (Agricola SA), restaurante (BO – NA Co 95), comert cu amanuntul si cu ridicata (Ethos Med si Elada Tours), turism (Marina Club) si activitati recreative (Captain Port Service).

Horia Alexandrescu

A debutat in presa in 71, la Sportul si inca mai debuteaza. In 77 s-a mutat la Scanteia iar in 89 a ajuns la sectia Sport a Tineretului Liber. Nu a avut nicio problema cu regimul si presa comunista. Este locul unde l-a prins Revolutia. Noua echipa de la Tineretul Liber l-a desemnat secretar general de redactie. Dupa 3 luni a infiintat Sport Star, un ziar care a esuat. In toamna lui 90, Adrian Sarbu l-a chemat sa faca impreuna Curierul National. Au fost 6 jurnalisti cu cate 5 procente, iar ca manager si administrator a fost chemat George Constantin Paunescu, care a primit 5%. In 92 toti si-au vandut actiunile catre Paunescu, in momentul in care Sarbu a dat semnalul, nemultumit de rezultatele financiare.

Dupa Curierul National Alexandrescu a pus bazele cotidianului Cronica Romana si saptamanalului tara. In final a ingropat cele doua proiecte si in ultimii ani a realizat cotidianul Independentul. Alexandrescu a devenit “celebru” pentru servilismul sau onctuos si este cunoscut drept principalul client al avioanelor prezidentiale din ultimii 15 ani. Detine actiuni in 5 companii legate de domeniul media, insa nu se bucura de actionari tocmai respectabili. Cea mai veche firma a sa este „Trustul de presa CROM”, se ocupa cu editarea ziarelor, insa are ca actionari majoritari doua benzinarii (M&M Oil din Cluj si Cargo Company din Iasi). Mai mult decat atat, la actionarul majoritar Cargo Company, 3 din cei 5 actionari persoane fizice au aparut in materiale de presa ca infractori dovediti cu condamnari penale in domeniul evaziunii fiscale. O alta initiativa privata este Romanian Media, care se ocupa cu editarea cartilor, si unde actionar este Cristian Burci, fost patron al Prima TV si implicat in diverse scandaluri economice. Horia Alexandrescu este membru in consiliul de administratie al Grupului Editorilor si Difuzorilor de Presa, unde este coleg cu alti cativa dinozauri ai presei romanesti. Apostrof Press si Consulting Press sunt doua srl-uri de familie, care au ca obiect de activitate editarea ziarelor.

Mihai Tatulici

A debutat in presa ca elev in 1966, la un ziar din judetul Suceava. In 68 scria la revista Universitatii Al Ioan Cuza, Alma Mater, unde a ajuns chiar si redactor sef. In a70 ajunge la Viata Studenteasca. In 71, dupa terminarea facultatii, este pescuit de Nicolae Stoian la Viata Studenteasca la sectiunea Reportaj. Ajunge secretar general de redactie in a79, dar este dat afara. Nu pentru fronda anticomunista ci pentru ca se afla la al treilea divort. Pentru putin timp scrie scenarii pentru studiourile Sahia, scrie carti si colaboreaza la Radio. In a80 ajunge realizator la TVR, unde lucreaza fara intrerupere pana in a89. Face parte din cercurile vesele” ale potentatilor din cartierul Primaverii. Revolutia il prinde facand emisiuni pentru tineret la TVR. Are probleme deoarece era etichetat drept prietenul lui Nicu Ceausescu. Depaseste acest gen de probleme, agresandu-l pe Nicu Ceausescu cand acesta a fost adus, injughiat, in studiourile Televiziunii, la “Revolutie”. Tatulici a ramas in istorie pentru aportul sau special, aplicat, la megaescrocheria Caritas, slujind ca agent mediatic al patronului circuitului piramidal. Tatulici pune bazele postului Tele 7 ABC de unde in a95 demisioneaza pentru a se muta la Pro TV. In a96 fondeaza Clubul Roman de Presa. In acest moment este director de programe la Realitatea TV. Tatulici are cateva companii lansate in domeniul media. Astfel, la revista Privirea detine majoritatea impreuna cu sotia lui. La fel si in cazul unei firme de productie cinematografici (N&T Trading).

Detine apoi impreuna cu omniprezentul investitor media, Sorin Ovidiu Vantu, o televiziune ramasa la stadiul de proiect (G TV) si Mihai Tatulici Production (actionar majoritar Imola). Tatulici este coleg de Consiliu de Administratie cu Rosca Stanescu la Grupul Editorilor si Difuzorilor, si a investit bani intr-o firma de comert cu produse zaharoase (MCM Network) si o asociere cu trustul PRO in firma Mediafest. Numele lui Tatulici a aparut intr-o depozitie la dosarul de crima organizata al fratilor Camataru. Ziaristul era acuzat in presa ca a participat la o operatiune de intimidare a unor parteneri de afaceri ai sotiei sale, operatiune unde au fost folositi recuperatori si unde Tatulici s-a folosit abuziv de calitatea sa de jurnalist.

Corneliu Vadim Tudor

S-a angajat la Romania Libera in 72, imediat dupa terminarea facultatii. A activat la departamentul Social, avand diverse rubrici permanente. In 74 scrie la revista Magazin, unde i se deschide si un proces de plagiat. In 75 intrerupe cariera jurnalistica pentru ca este luat in armata. Nu se mai intoarce la Magazin, ci devine jurnalist la Agerpres, de la sfarsitul lui 75. Mai bine de 14 ani lucreaza in agentia de presa a statului, pentru ca in iunie 89 sa- si depuna brusc legitimatia de agentie si carnetul de partid. Revolutia il prinde somer. Deschide impreuna cu scriitorul Eugen Barbu revista „Romania Mare” in iunie 90. Revista este facuta cu ajutorul premierului Petre Roman care ii recomanda lui Andrei Plesu, ministrul culturii la aceea vreme, sa puna la dispozitia lui Vadim har tia tipografica si utilitatile necesare. La numai un an de la infiintarea revistei este pornit si partidul Romania Mare. Din 92 pana in 2000 in paralel mai publica si revista Politica. In 2004 lanseaza cotidianul „Tricolorul”. Vadim are actiuni doar in doua edituri (Romania Mare si Speranta) si intr-o firma de distributie de presa, Anota Impex.

Dan Voiculescu

Inainte de Revolutie a lucrat cu ICE Dunarea si a fost director la controversata firma de comert exterior Crescent. Prima tentativa de a se lansa in afaceri media o are in 1992 cand, la propunerea lui Dan Diaconescu si Marius Tuca (pe atunci angajati la Curierul National) infiinteaza saptamanalul Jurnalul de Duminica. Apar doar cateva numere si apoi acestia fondeaza, la inceputul lui 93, Jurnalul de Bucu resti. In vara lui 93, Voiculescu inves teste in cotidianul Jurnalul National, pro iect sustinut de catre Tuca si Diaconescu. Apar pe rand: Pretul Succesului, Sport 21, Matinal, Radio Romantic, Antena 1, Gazeta Sporturilor (unde aduce intreaga echipa a lui Ovidiu Ioanitoaia) si Saptamana Financiara. Florin Bratescu a fost numit primul director la Antena 1 in semn de recunostinta pentru gestul lui Bratescu de a-l ascunde pe Voiculescu in timpul Revolutiei in perioada in care acesta era vanat. In functii importante in trustul creat de Voiculescu s-au perindat personaje precum Costica Rotaru (actual adjunct la SIE) si Cozmin Gusa (politician PUR, PSD, PD si PIR). Pe langa un puternic trust de presa, Dan Voiculescu a fondat o multime de afaceri in toate domeniile, cat si un partid – Partidul Conservator fost Umanist

Dan Voiculescu, eternul slujbas al fascinantei Securitati

In anul 1990, o firma canadiana de intelligence, specializata pe recuperari sub contracte cu diverse state, a emis pe adresa lui Ion Iliescu urmatoarea concluzie, dupa cercetarea depistarii conturilor lui Ceausescu: “Retineti-l pe Dan Voicu lescu”. Se pare ca acolitii lui Iliescu au inteles ca Voiculescu trebuie retinut, insa alaturi de ei. In anul 2000, “purul” Voicu lescu este alaturi de creatia politica a lui Iliescu, paraschimbata din FSN in PSD. Averea Imperiul lui Dan Voiculescu - transferata copiilor - judecand dupa obiectele de activitate, punctele de lucru si contractele de afaceri, asa cum reies din datele furnizate de Camera de Comert si Industrie a Romaniei, demonstreaza o implantare puternica in toate sferele economiei nationale. Voiculescu stapaneste in prezent, pe langa puternicul imperiu mediatic un si mai puternic imperiu financiar, in care detine o companie aeriana, nenumarate imobile, terenuri, magazine si intreprinderi, deruleaza importuriexporturi de cereale, animale, lemn, minereuri, produse petroliere etc.

Biografia lui Dan Voiculescu

Desi acesta sustine ca nu a fost ofiter de Securitate niciodata, a detinut posturi ce se incredintau numai agentilor de mare incredere ai serviciilor secrete ale lui Ceausescu. - la 01.12.1969 a fost angajat economist stagiar la TEHNOFOREST - EXPORT Bucuresti, care i-a deschis cartea de munca seria AH nr 57436/08.05.1970, intr-o perioada cand stagiarii nu aveau ce cauta in comertul exterior; - la 15.08.1970 a fost transferat la ICE VITROCIM, unde, la 01.09.1978 a fost avansat sef birou; - la 01.03.1982 este transferat la Camera de Comert si Industrie a RSR - Oficiul ARGUS (firma a Securitatii, care selecta forta de munca pentru firmele de comert exterior) in functia de director; - la 01.08.1984 a fost avansat director general al Oficiului ARGUS, functie pe care a detinut-o, conform cartii de munca, pana la data de 01.06.1990, cand in baza Deciziei A59/15.06.1990, a fost transferat in interes de serviciu si numit director general al firmei CRESCENT, cu un salariu lunar de 1.800 dolari; - in perioada 1984-1989, cand s-a vehiculat oficial ca Voiculescu a fost directorul general al CRESCENT Bucuresti, Dan Voiculescu apare in cartea de munca drept directorul general al firmei Securitatii - Oficiul ARGUS (dosarul nr. 13761/1992 de la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti) Voiculescu a inceput sa demareze afaceri uluitoare ca anvergura, exportand prin CRESCENT, in tari de pe toate continentele, materii prime si produse cu mare cautare, la niste preturi fara concurenta (arme si compusi ale industriei militare, ciment, alumina, otel, lemn etc).

Legaturile CRESCENT-ului cu Departamentul Securitatii Statului (DSS) aveau un numitor comun: conturile secrete, dirijate de la cabinetul 1 al R.S.R. Aceste conturi erau deschise la Banca Romana de Comert Exterior si se aflau in administrarea unei echipe de inalti functionari bancari. O parte dintre acesti fosti directori ai BRCE, se regasesc azi, deloc intamplator, in calitate de actionari sau administratori in firmele grupului GRIVCO: Crainicean Gheorghe, fost vicepresedinte BRCE, azi actionar al ROMBELL SECURITIES SA, a caror actiuni sunt controlate de Dan Voiculescu si cateva firme GRIVCO; Dima Gheorghe, fost director al Directiei credite externe si disponibilitati valutare a BRCE, azi actionar si administrator al unui pui al firmei GRIVCO INTERNAtIONAL S.A.; Dupa decembrie 1989, o mare parte din securistii de la ICE Dunarea au devenit asociati alaturi de Dan Voiculescu, in firmele GRIVCO, unul dintre ei fiind Mihai Lazar, actualul gestionar executor al averii lui Voiculescu. Dupa 1990, functionarii BRCE - BANCOREX au sters urmele acestor conturi, distrugand intreaga arhiva. Securistii care aveau aceste conturi pe numele lor s-au lansat masiv in afaceri, tocmai pentru ca banii din aceste conturi le-au revenit. Aceasta este si una dintre explicatiile de ce un procent atat de mare de securisti, au devenit marii oameni de afaceri post-decembristi. Fondurile, din depozitele constituite la BRCE in anii comunismului, de cei din DSS si DIE, se regasesc azi in firmele private ale securistilor care “au reusit in afaceri” dupa 1989.



Presa lui Vantu Si Luca

Ziarul Gardianul si Agentia Rusia la zi a lui Mircea Popa sunt legate prin firma Crown Gate Alliance. Maricel Pacuraru, a devenit patron al ziarului Gardianul prin intermediul off-shore-ului CROWN GATE ALLIANCE INC. din Insulele VIRGINE BRITANICE. Acest off-shore detine 90% din actiunile SC Best Media Press SRL, societatea care editeaza ziarul Gardianul. Ulterior Maricel s-a certat cu Vantu si s-ar fi retras din societate. Evidentele oficiale de la Oficiul National al Registrului Comertului arata ca actionarii Best Media Press SRL sunt Crown Gate Alliance Inc. (90%) si Management Fulcrum SRL - 10%. “Gardianul” este editat de firma Best Media Press SRL, din Bucuresti, care la randul ei este controlata (90%) de un offshore din Tortola, Insulele Virgine. Crown Gate Alliance Inc. este asociata cu Steluta, sotia lui Sorin Rosca Stanescu, la randul sau angajat al companiei Petromservice pe post de director al cotidianului “Ziua” prin Fullcrum firma de management editorial al publicatiei. Rosca mai controleaza si afacerea “Acces Press” - constituita in septembrie 2002 de cateva zeci de editori de presa (persoane fizice sau juridice) reuniti in actionariatul companiei Grupul Editorilor si Difuzorilor de Presa (GEDP) SA. Rosca a reusit in 2005 sa capuseze GEDP SA prin intermediul unor persoane fizice, “bidoane”, si al unor casute postale din paradisuri fiscale cipriote - GM Invest - 7,69%, Fercell Limited - 6,57%, Radoway Ltd. - 9,9%, Stonecom Tld - 9,9%, Stonitec Ltd. - 9,9%, Delta Asigurari - 9,9% Rosca a reusit atunci un prim “tun” – a pus mana pe o suma de peste 2.300.000 euro (plus TVA) din fonduri publice prin intermediul unui contract cu Compania Nationala Posta Romana, caz clasic de creditare mascata a afacerii “Acces Press” si a plimbarii de bani de la stat in buzunare private.

Oamenii Securitatii si firmele lui Vantu din Cipru

Actionariatul Comac Limited, societate off-shore cu sediul in Cipru controlata de Liviu Luca si Sorin Ovidiu Vantu e compus din Fercell Limited (50%) si Elbahold Limited (50%). Fercell Limited are un singur actionar unic, si anume pe LMNT Nominees Limited, care insa, la randul sau, are ca actionari alte doua offshore-uri: A.T.S. Nominees Limited (99%) si A.T.S. Trustees Limited (1%). Elbahold Ltd. (Cipru), “mama” Comac Limited este actionar majoritar (49,3508%) la Petrom Service infiintata de sindicalistii din Petrom (FSLI), aflati sub conducerea lui Liviu Luca, devenind un canal de externalizare a unor profituri uriase. Petromservice controleaza trustul de presa „Ziua”. Elbahold Limited apare printre actionarii Expresiv SA care detine licenta pentru Radio Total, prin intermediul COMAC LIMITED. Astfel, conform ONRC, Comac Limited (off-shore din Cipru) detine 51% din Expresiv SA, alaturi de FSLI Petrom (39%), Cornel Nistorescu (7%), Andrei Dan Anghel, Calin Ionut Anghel si Alina Tudora Mantea (ultimii trei cu cate 1%).

Elbahold Limited are un actionar unic pe A.T.S. Nominees Limited - un alt offshore in spatele caruia (la fel ca in A.T.S. Trustees Limited) se regasesc la vedere trei ciprioti, frati, avocatii Antis, Georgios si Stelios Triantafyllides. Cei trei ciprioti sunt doar niste paravane, ei fiind doar imputerniciti sa reprezinte interesele adevaratilor proprietari ai casutelor postale mentionate. Comac Ltd, este actionar majoritar (51%) al firmei Expresiv SA din Bucuresti care detine licenta FM pentru postul Radio Total si al firmei de imagine Red Apple Communication International SRL. Comac Ltd. mai controleaza si 50% din firma Conservil SRL, in care este asociata direct cu FSLI, organizatia sindicalistilor din Petrom. Conservil are sediul chiar in cladirea Petrom, sucursala Ploiesti (Paltanea a fost nash in toate combinatiile de aici). Administratorul firmei este Gheorghe Ratiu, fostul sef al Directiei I din cadrul Securitatii. Trecut in rezerva, Ratiu a fost preluat de Vantu si a devenit unul dintre oamenii fideli ai lui Sorin Ovidiu Vantu, lucrand pentru acesta in Gelsor, numele sau fiind implicat si in cumparari de actiuni la Banca Religiilor. Gheorghe Ratiu impreuna cu Sorin Ovidiu Vantu si Dan Andronic au fost, la un moment dat, asociati cu Ion Cristoiu in Editura Ion Cristoiu. Comac Ltd. detine si 80% din participatii la Accent Travels & Events SRL.

Lucian Boronea, directorul general al acestei firme a fost manager al sucursalelor din SUA si Canada ale companiei Tarom, de unde a plecat la agentia de turism patronata de Vantu: Gelsor Travel&Tour. Comac Ltd. mai este actionar la GM Invest, ai carui cenzori si administratori provin din Gelsor. Dupa ce Gelsor a fost suspendata de CNVM si declarata falimentara GM Invest, profilata pe activitati de brokeraj, a fost aruncata de Vantu pe piata de capital. Comac Ltd. controleaza si firmele CGR Media SRL si Print Multicolor SRL. CGR Media SRL editeaza revista „Bilant” asociata direct cu sotii Carmen si Constantin Rudnitchi. In Print Multicolor SRL Comac Ltd. il are partener pe Daniel Condurache, fondatorul revistei iesene „Opinia Studenteasca”. Comac este asociata si cu X-Oil, care apartine lui Nipomici Ghenadie, “consultant financiar” din Republica Moldova. Administrator al X-Oil este Publipetrosport, firma lui Florin Bercea, presedinte al Ligii Asociatiilor Sportive din Petrom si unul dintre locotenentii credinciosi ai lui Liviu Luca. Ghenadie este aghiotantul lui Vantu, fiind prezent in toate dintre afacerile legate de FNI.

Bani publici spre "Finkelsteini"

Guvernele Nastase si Tariceanu le-au dat unor apropiati ai grupului de consultanti "preluat" de PNL de la PSD contracte de stat de sute de milioane de dolari, cu sau fara licitatie.

Cu putin timp inaintea angajarii consultantilor Arthur Finkelstein, Tal Silberstein si Dan Andronic pentru a crea un nou Tariceanu, un grup de afaceri din Israel obtinea de la guvern prelungirea unor contracte pe bani publici.
Era compania care, in iulie 2004 - cand acelasi grup de lobby-isti (dar fara Finkelstein) lucra pentru premierul Adrian Nastase - primea, fara licitatie, fonduri guvernamentale.

EVZ a descoperit o legatura financiara intre consultanti si compania respectiva, Tahal (din Israel), care, ca si firma-mama, Kardan, beneficiaza de contracte cu statul roman. Sumele sunt de ordinul sutelor de milioane de dolari.

Seful

Presedintele celor doua companii este chiar seful „grupului Finkelstein”. Se numeste Amnon Lipkin-Shahak, a condus Armata Israelului, iar acum e om de afaceri si general in rezerva. Ocupa, din anul 2001, functia de presedintele al RSLB Partners, o controversata companie de lobby americano-israeliana aparuta oficial pe piata romaneasca la 1 ianuarie 2006.

Atunci a intrat in vigoare un acord de parteneriat semnat de trei companii de PR: One Communication - firma lui Dan Andronic, RSLB si GCS Issue Management Ltd. din Tel Aviv - patronata de Tal Silberstein.

Din aceasta tripla asociere a rezultat o noua firma de lobby, First One Communication, care a preluat portofoliul de clienti al lui Dan Andronic. Companiile RSLB si GCS Issue Management sunt inrudite prin actionariat si operatiuni. Ambele lucreaza cu misteriosul Arthur Finkelstein, iar Tal Silberstein este actionar si director in GCS, prestand simultan si pentru clienti ai RSLB.

De la Tzahal la Tahal

In paralel, presedintele RSLB, generalul (r) Amnon Lipkin-Shahak (fostul sef al Tzahal - Armata israeliana), conduce, tot din 2001, Tahal Group, cel mai mare grup israelian specializat in proiecte de infrastructura. Grupul face bani grei in Romania, in special pe proiecte de alimentare cu apa, platite de stat.
Lipkin-Shahak nu a raspuns solicitarilor EVZ de a relata mai multe despre afacerile sale din Romania. Intr-o declaratie acordata EVZ, Dan Andronic a negat orice legatura directa intre compania RSLB si contractul cu PNL. Premierul Tariceanu a refuzat orice comentariu.

Piramida

Suveica transfrontaliera de afaceri se ramifica din Israel si Olanda pana in tara noastra. Grupul Tahal este detinut de Kardan - un holding israelian de investitii, tranzactionat pe Euronext (Bursa de actiuni din Amsterdam) si pe Bursa de Valori din Tel Aviv. Cartierul general al Kardan este stabilit la Amsterdam, unde reporterii EVZ au derulat o investigatie.
Holdingul este activ in piata investitiilor financiare din Europa Centrala si de Est. Cu un imperiu cladit in mare parte pe bani publici, Kardan a intrat pe piata romaneasca prin cele trei mari subsidiare ale sale. Prima este deja mentionata Tahal. A doua este compania Globe Trade Center (GTC), unul dintre jucatorii importanti de pe piata noastra imobiliara.

A treia este fondul de investitii TBIH Financial Services Group, care detine 49 la suta din actiunile Omniasig SA, beneficiind astfel de banoasele contracte pe care firma de asigurari le-a incheiat cu societati strategice de stat: Tarom, Ministerul Administratiei si Internelor, Transelectrica, Romavia, Aeroportul din Otopeni, Armata Romana.

Generalul Lipkin-Shahak e director in Kardan. Magnatii israelieni care stapanesc compania se numesc Yosef Grunfeld, Avner Rechner si Eytan Rechter. Controleaza afacerea printr-o retea de firme anonime, au legaturi cu ofiteri de informatii israelieni si interese colaterale in comunicatii si piata diamantelor.




150.000.000 $ fara competitie

Pentru grupul Tahal, grosul contractelor a venit de la... sate. In toamna anului 1997, in urma unei licitatii internationale, guvernul Ciorbea acorda unui consortiu israelian format din Tahal Group (proiectare, supervizare si asistenta tehnica) si Solel Boneh (executie) un contract de 220 de milioane de dolari.

Obiectul: alimentarea cu apa in mediul rural. Pentru aceasta, executivul garanta un credit extern. Ulterior, fara a fi organizate alte licitatii, suma a crescut cu 70 de milioane de dolari, ajungand la 290 de milioane in 2004. Suplimentul a fost acordat printr-o hotarare a guvernului Nastase din luna iulie, perioada in care stafful de campanie al PSD apela la serviciile lui Tal Silberstein.
Urmatoarea majorare, cu inca 80 de milioane de dolari, a primit o aprobare de principiu in guvern in anul 2005, fiind inclusa intr-un memorandum al executivului referitor la mai multe proiecte sociale, toate finantate din credite.

S-a transformat in proiect de hotarare de guvern, postat, din 2006, pe site-ul Ministerului Transporturilor, sub semnatura ministrului de atunci Gheorghe Dobre - al carui portofoliu ingloba si lucrarile publice. La sfarsitul aceluiasi an, in 21 decembrie 2006, sub semnatura premierului, dar si cea a ministrului transporturilor, Radu Berceanu (PD) - politician care lucrase si el cu Silberstein, gu-vernul aproba prima transa - 10 milioane de dolari, veniti tot dintr-un credit extern.
Ca si in mandatul Nastase, autoritatile au considerat ca nu se pune problema unei noi proceduri de achizitie publica. Motivul invocat: lucrarile nu au fost finalizate din lipsa surselor de finantare, iar obtinerea acestora era considerata o chestiune tehnica.

Munca „100%” a firmelor locale

Initial, proiectul prevedea alimentarea cu apa a satelor numai prin cismele stradale. Nemul-tumite, unele autoritati locale au cerut si alimentarea institutiilor publice si au autorizat racordarea curtilor.
Aceasta, motiva ministerul, a crescut costurile. Bani in plus au fost alocati si pentru crearea unor statii de tratare (din cauza poluarii), ca si, asa cum se arata in contractul cu firma, pentru acoperirea fluctuatiilor cursului de schimb si a influentelor exercitate prin „modificarea legilor”.

Planul initial (alimentarea a 771 de localitati) nu fusese indeplinit, chiar daca guvernul Nastase suplimentase cheltuielile. Megacontractul a adus profituri nu doar consortiului din Israel, ci si unor firme locale, intrucat, potrivit mai multor surse EVZ, lucrarile au fost executate „100%” de companii din Romania, angajate de antreprenorul general. Lucrurile nu au mers ca pe roate, presa locala semnaland cateva probleme tehnice in unele judete.
Interesul grupului pentru Romania nu s-a oprit aici. Conform unui anunt postat pe site-ul Consiliului Judetean Ilfov, Tahal se afla, in 2006, printre cele patru companii preselectate pentru sisteme de apa, contract evaluat la 300 de milioane de euro. CJ Ilfov nu a anuntat, deocamdata, castigatorul.




EURO SI LEUL GREU

Investigatie antifrauda a UE

In ultimii trei ani Tahal a mai atras peste 50 de milioane de euro, in cadrul unor programe ale UE. Licitatiile au fost organizate de autoritatile romane, care au si contribuit la finantare. La Pascani, unde trebuia derulat unul dintre proiecte, cazul este investigat de OLAF.
Obiectul era modernizarea retelelor de alimentare cu apa, atribuita, in 2004, firmelor Tahal si AEGEK (Grecia). Suma: 6,3 milioane euro. Contractul a fost reziliat de Ministerul Finantelor pentru ca lucrarile au fost intarziate. Au fost construiti doar 4 din cei 44 de kilometri de retea.

RETEAUA CONSULTANTILOR

Cei care deschid usile guvernelor

First One Communication, agentia de lobby infiintata in Romania de RSLB, GCS si One Communication, este condusa de Dan Andronic, Shimon Sheves, Tal Silberstein si Gil Birger. Cine sunt personajele retelei de afaceri?

Amnon Lipkin-Shahak. Presedinte RSLB. Generalul a condus Statul Major General al Armatei israeliene (1995-1998). Ulterior a fost ales in Knesset (parlament) si a detinut doua mandate de ministru (Turism si Transporturi) in guvernele lui Ehud Barak. In 2001, generalul (r) a renuntat la politica, optand pentru afaceri. Conduce grupul Tahal si compania RSLB si e director in Kardan.
Shimon Sheves. Director RSLB. Consultant PSD in anul 2004. A fost seful cancelariei premierului israelian Yitzhak Rabin. A ocupat posturi decizionale in industria militara. Acuzat de implicare in contrabanda de armament. A fost gasit vinovat de fraude si mita de catre justitia israeliana, scapand numai cu o amenda.

Tal Silberstein. Director GCS Issue Management, manager in First One Communication. A fost strategul campaniei premierului israelian Ehud Barak, iar in 2004 a lucrat pentru PSD si Adrian Nastase. Inainte daduse si cateva sugestii PD-ului in campania „Da pentru Bucuresti”. Acum lucreaza pentru PNL. Printre clientii sai figureaza o serie de guvernatori si senatori americani.
Arthur Finkelstein. Detine o firma de lobby in SUA si lucreaza impreuna cu fondatorii RSLB. A lucrat pentru presedintii SUA Nixon, Reagan, Bush, si pentru premierii israelieni Ariel Sharon si Benjamin Netanyahu. El a gandit campania impotriva lui Hillary Clinton. Are contract cu PNL si Tariceanu.

Dan Andronic. Presedinte First One Communication. In 2004 a fost strategul campaniei lui Nastase si a PSD. Acum, il consiliaza pe Tariceanu si PNL. Firmele sale au derulat contracte cu institutii de stat. E apropiatul unor afaceristi controversati: Alexandru Bittner, Adrian Petrache, Costel Bobic si Dinu Patriciu.


Dan Andronic - „N-avem contract cu guvernul”

Dan Andronic sustine ca atat el, cat si Silberstein si Finkelstein nu au avut vreo intalnire cu Amnon Lipkin-Shahak. „PNL are un contract pe o durata de un an cu Multimedia Political Communication (MPC), companie dedicata in exclusivitate consilierii in domeniul comunicarii politice. MPC are un acord de colaborare pe acest domeniu cu domnii Tal Silberstein si Arthur Finkelstein, domnii Gil Birger si Shimon Sheves nefiind implicati in acest proiect. Domnul Calin Popescu-Tariceanu este consiliat de MPC in calitate de presedinte al PNL. Nu sunt implicati bani publici in acest contract. Nu exista nicio legatura contractuala intre Guvernul Romaniei si MPC”, a declarat Andronic.



"DA PENTRU BASESCU"

„DA pentru Basescu”. Acesta a fost gaselnita campaniei pentru demiterea presedintelui, initiata de PNL. Autorii: Dan Andronic, Tal Silberstein si, partial, Arthur Finkelstein - strategii premierului Tariceanu. Reclamele care au indus confuzie au fost distribuite prin Multimedia Political Communication, una dintre firmele lui Andronic

Consultantii lui Tariceanu si Nastase, uniti intr-un off-shore

Consultantii premierului sunt asociati in afaceri cu fostul sef de cabinet al lui Adrian Nastase, Remus Truica.

Legatura invizibila trece printr-o companie off-shore, inregistrata in Insulele Virgine Britanice. Acest parteneriat a avut drept scop o afacere cu medicamente si a fost initiata in mandatul PSD.

Recent, EVZ a aratat conexiunile fine dintre consultantii premierului Calin Popescu-Tariceanu si personaje din conducerea unor companii israeliene beneficiare de contracte publice in Romania. Guvernul si Dan Andronic au spus ca nu exista nicio legatura intre activitatile firmei de consultanta si cele ale grupului contractor al statului roman.

Secretul din Tortola

Insulele Virgine Britanice. Road Town. Toropita de bataia soarelui caraibian, Tortola, cea mai mare insula a coloniei britanice, este un traditional centru off-shore. In timp ce turismul de lux conserva plajele exotice, in capitala Road Town sunt pazite mari secrete ale afacerilor mondiale. Cele mai multe „trustee” care administreaza firmele anonime functioneaza in centrul oraselului.

Aici, in districtul Wickams Cay, pe strada Waterfront Drive (nr. 333) a fost inmatriculata compania off-shore STG Ventures Ltd. Proprietarii acesteia sunt Shimon Sheves, Tal Silberstein si Gil Birger. Registrul cu datele contabile se afla in custodia administratorului Abacus Trust Company Limited - un „trustee” cu sediul in cladirea numita „Geneva Place”. „Off-shore-ul este al lui Shimon, Tal si Gil. Ei sunt obligati conform legilor din Israel sa declare Fiscului ce societati detin”, ne-a confirmat Dan Andronic, strategul premierului Tariceanu.

Asociatii lui Andronic

Bucuresti. Romania. Andronic e asociat direct cu off-shore-ul israelienilor in firma First One Communication (FOC) aparuta in 2006. Parteneri la fondarea FOC au fost One Communication (Dan Andronic), RSLB (gen. Amnon LIpkin-Shahak, Shimon Sheves, Gil Birger, Yuval Rabin) si GCS Issue Management (Tal Silberstein).

Off-shore-ul detine 30% din FOC, firma care a preluat portofoliul de clienti al lui Andronic, printre care si institutii de stat. Conducerea FOC este formata din Andronic (presedinte), Silberstein, Sheves si Birger. In 2004, cei patru i-au consiliat electoral pe Adrian Nastase si PSD. In prezent, Andronic, Silberstein si partenerul lor, Arthur Finkelstein, fac acelasi lucru pentru PNL si Tariceanu. Andronic a recunoscut asocierea cu STG Ventures Ltd.

„RSLB este o companie de lobby din Statele Unite cu care First One Communication are un parteneriat de colaborare pe proiecte vizand spatiul american. RSLB nu este actionar in First One Communication. Din informatiile pe care le am, RSLB nu a avut nicio activitate comerciala in acest an”. Intr-un mesaj electronic trimis ieri catre EVZ, Andronic a adaugat: „RSLB nici macar nu poate fi calificata ca o „companie fondatoare”, intrucat nu exista nicio relatie juridica intre cele doua companii, ci doar un parteneriat”.

... in afaceri cu Remus Truica

STG Ventures, off-shore-ul din Tortola al celor trei lobby-isti israelieni, mai este actionar si intr-o alta firma romaneasca, Generic Pharma - infiintata in septembrie 2004. Prin „casuta lor postala”, Silberstein Sheves si Birger detin 66,6% din societate, iar restul participatiilor ii revin lui Remus Truica, fostul sef de cabinet al ex-premierului Adrian Nastase.

Truica a declarat pentru EVZ: „Da, ne-am asociat in aceasta societate care trebuia sa fie o interfata pentru distributia produselor farmaceutice generice. Adica, medicamente generice. Firma insa nu are si nici n-a avut activitate pentru ca, in fine, n-am avut timp sa ne ocupam prea mult de ea. Ii cunosc foarte bine pe Silberstein, Sheves si Birger si, fiind prieteni, ne-am asociat. I-am cunoscut in perioada in care acestia au lucrat pentru Nastase si PSD”.

Medicamentele generice se fac dupa reteta produselor originale. Personaj controversat, Remus Truica, seful de cabinet al lui Adrian Nastase in 2002-2004, a facut afaceri scandaloase cu statul, fiind un apropiat al gruparii Bittner-Petrache-”Mafia de Baneasa”.

FIRMA CU EPOLETI - Inca un general cu interese pe Dambovita


RSLB il are ca „asociat de afaceri” pe generalul israelian in rezerva Zeev Livne, potrivit paginii de web a firmei. Zeev Livne a fost consilier al premierului israelian si atasat militar in SUA si Canada. La pensie, a devenit consultant „strategic”.

Intre altele, Livne ocupa, din anul 2004, functia de director in cadrul firmei Magal Security Systems (specializata in sisteme de securitate). Aceasta companie a castigat, in mandatul Nastase, un contract de stat pentru instalarea unui sistem securizat la Aeroportul Otopeni. Are o filiala in Romania, Magal Security Sisteme SRL, specializata in activitati de investigatie si protectie.

EXTRA-POLITICA - Asigurari si antitero


Consultantii au fost intotdeauna preocupati sa faca bani in Romania si altfel decat din contractele cu politicieni. La inceputul lui 2006, Tal Zilberstein si Shimon Sheves erau prezentati drept parteneri ai unei mari firme de asigurari din Israel care voia sa faca afaceri in tara noastra. Cei doi, impreuna cu un afacerist nenominalizat din Romania, erau asociati intr-o companie numita TRS.

La randul ei, aceasta se asociase cu CLAL Insurance, o companie mare din Israel, care urma sa detina doua treimi din societate. Acum, firma israeliana e pe piata cu numele Clal Romania Asigurari-Reasigurari SA, dar fara Zilberstein si Sheves printre asociati.
Mai mult, aceleasi personajele asociate in RSLB, generalul (r) Amnon Lipkin Shahak, Shimon Sheves, Gil Birger si Yuval Rabin, se regasesc si in stafful firmei amerioane Alliance Security Products, Inc. Aceasta este specializata in comercializarea pe teritoriul SUA a echipamentelor antitero si de securitate produse in Israel. Presedintele Alliance Security este Steven Baker, un fost ofiter de informatii al armatei israeliene.


Buzaianu, strategul campaniei electorale din 2000 a PNL

"Baiatul destept" al energiei a organizat campania electorala a PNL pentru alegerile locale in fieful lui Dinu Patriciu si in alte judete.


Dezvaluirile despre „Jaful din energie” continua cu prezentarea unei harti a relatiilor „celui mai destept baiat”, Bogdan Buzaianu, rasfatatul contractelor de miliarde de euro incheiate cu statul.
Potrivit investigatiilor EVZ, campania electorala a PNL pentru alegerile locale din 2000 a fost organizata de firma B&C Consulting a lui Bogdan Buzaianu, omul din spatele Energy Holding, si a lui Corneliu Visoianu, mare-maestru mason in Marea Loja a Romaniei.

Cel care a introdus firma B&C Consulting in sanul liberalilor a fost vicepresedintele partidului de la acea vreme si presedintele de astazi al PNL, Calin Popescu-Tariceanu.
Buzaianu si Visoianu au fost strategii campaniei electorale la alegerile locale in judetul Prahova, fieful lui Dinu Patriciu, bunul prieten al actualului premier. Tariceanu si Patriciu au incercat sa impuna firma pentru campania electorala la nivel national. Pentru ca nu au reusit, firma lui Buzaianu si Visoianu a ticluit strategiile politice ale liberalilor din cateva judete, printre care si Neamt.

„Prin noi insine!”

Cum a reusit B&C Consulting, o obscura companie, sa prinda un contract atat de important? Calin Popescu-Tariceanu ar fi propus sefilor partidului implicarea firmei lui Buzaianu&Visoianu in campania electorala la nivel national din 2000.
Dupa mai multe discutii in interiorul partidului, nu s-a luat decizia asteptata de B&C Consulting. Astfel, firma lui Buzaianu si a lui Visoianu a fost nevoita sa se multumeasca cu alegerile locale din cateva judete.

Fostul presedinte al Partidului National Liberal in anul 2000, Valeriu Stoica, si-a amintit de Buzaianu, Visoianu si firma B&C Consulting. „Da, B&C Consulting a facut campania electorala pentru filiala Prahova a Partidului National Liberal”, ne-a declarat Stoica.
Surse apropiate conducerii liberale de la acea vreme ne-au declarat ca Visoianu s-a bucurat si de sustinerea lui Dinu Patriciu, seful liberalilor din Prahova. Potrivit acelorasi surse, Visoianu este un apropiat al lui Dinu Patriciu, cu care a colaborat o buna bucata de vreme la Institutul de Studii Liberale, infiintat si finantat de patronul Rompetrol.

Teodor Stolojan il cunoaste si el pe Visoianu, membru PNL de altfel, chiar daca nu stie despre implicarea acestuia in campania electorala din 2000.
„Nu stiu amanunte despre campania facuta de B&C Consulting pentru ca eu abia venisem in partid in 2000. Imi amintesc ca acest domn Visoianu a venit la mine si mi-a propus sa intru intr-o loja masonica. I-am zis sa ma lase in pace cu prostiile!”, ne-a mai spus Stolojan.

Legaturi sudate

Mai multi tineri liberali, acum ajunsi in posturi caldute in administratia centrala, ne-au declarat sub protectia anonimatului ca au lucrat in 2000 pentru B&C Consulting la organizarea campaniei electorale a PNL. Pe cand erau studenti, acestia au lucrat pentru firma lui Buzaianu&Visoianu la recomandarea unui profesor de la Facultatea de Stiinte Politice.
Corneliu Visoianu a fost numit in 2006 general manager la Energy Consult Romania, o alta firma marca Buzaianu. Visoianu ne-a spus in scris ca „intelege” preocuparea EVZ pentru subiect, dar a refuzat sa ne dea raspunsuri, invocand faptul ca este plecat din tara: „Putem sa reluam aceasta tatonare, peste aproximativ doua saptamani”. Punctul de vedere al lui Bogdan Buzaianu nu poate fi prezentat deoarece acesta refuza sa discute cu EVZ.

Atacul lui Stoica

Calin Popescu-Tariceanu a raspuns intrebarilor EVZ, precizand fara echivoc prin purtatorul de cuvant ca „nu, nu a recomandat firma B&C Consulting pentru organizarea campaniei electorale a PNL pentru alegerile locale si parlamentare din 2000. Deciziile privind campania electorala au apartinut domnului Valeriu Stoica, seful campaniei electorale”.

Despre Corneliu Visoianu, Tariceanu stie ca „nu mai este de mult membru al PNL, si, din informatiile noastre, este posibil ca domnul Visoianu sa se fi inscris in PSD”.
Data fiind apartenenta mai multor membri PNL la loja masonica a lui Buzaianu, premierul Tariceanu a raspuns EVZ ca „nu este membru al Marii Loje a Romaniei”.
Valeriu Stoica a raspuns extrem de dur afirmatiilor facute de fostul sau coleg de partid: „O nerusinare! Domnul Tariceanu minte cum respira!”.

Stoica sustine si alte lucruri, de-a dreptul surprinzatoare: „Firma B&C Consulting, adica domnul Visoianu, a lucrat pentru PNL Prahova, iar domnul Tariceanu mi-a sugerat sa lucram cu ei la nivel national. Asadar, eu nu am semnat niciun contract cu B&C Consulting. Pe domnul Visoianu mi l-a recomandat domnul Tariceanu. In 2000, la alegeri, am vorbit de aceasta firma. Sa ne spuna domnul Tariceanu daca nu domnul Visoianu a facut si PR-ul la Petrom in 1997, cand el era ministru”.

Stoica a continaut tirul de acuzatii: „Tariceanu minte din nou, asa cum m-a mintit in particular de nenumarate ori. Au fost cazuri in care azi vorbeam cu dumnealui ceva, iar a doua zi, in public, spunea altceva decat ce ne-am inteles”.


Politica, energie si masonerie

Buzaianu si Visoianu sunt masoni si si-au infiintat propria lor loja in 2003, in care si-au distribuit cele mai importante pozitii de conducere. Bogdan Buzaianu este pro-mare mason in Marea Loja a Romaniei, condusa de marele-maestru Corneliu Visoianu.

Marea Loja Nationala a Romaniei este o loja masonica disidenta, constituita in 2003, cu multi dintre „fratii” migrati la alte organizatii masonice, conduse de Eugen Ovidiu Chirovici si de Costel Iancu.
Sediul Marii Loje a Romaniei este in strada Edgar Quinet, numarul 7. La aceeasi adresa s-a aflat vechiul sediu al firmei Energy Holding, pana cand aceasta s-a extins foarte mult si s-a mutat intr-un adevarat palat, pe strada Paris, la numarul 24. Tot pe strada Edgar Quinet, numarul 7, figureaza si Fundatia Culturala Delta, al carei presedinte este tot Visoianu.

Marele-maestru Corneliu Visoianu a semnat un pact de concordat, ceea ce inseamna o prietenie masonica, cu Loja Alpina din Elvetia, tara de adoptie a lui Buzaianu.

In Marea Loja a Romaniei mai este membru si Radu Boroianu, nasul de cununie al lui Calin Popescu-Tariceanu. Buzaianu si Boroianu au fost parteneri de afaceri in compania elvetiana B&C Consulting. Boroianu a facut lobby, potrivit fostului sef al Renel, Aurelian Leca, ca lui VA Tech, compania reprezentata de Bogdan Buzaianu, sa i se atribuie contractul de retehnologizare al Portilor de Fier 1.
Avocatul Doru Bostina, un apropiat al lui Buzaianu, alaturi de care a infiintat in 2000 Energy Holding, este si el membru al Marii Loje a Romaniei.

Portile de Fier - ca intre frati

Calin Popescu-Tariceanu se cunoaste cu Bogdan Buzaianu inca din 1997. Atunci, Tariceanu a avizat hotararea de guvern prin care VA Tech, compania reprezentata de Buzaianu, a primit fara licitatie retehnologizarea Portilor de Fier 1.

Atribuirea contractului este anchetata acum de procurori pentru ca Hidroelectrica a platit peste 200 de milioane de euro, dar turbinele functioneaza la fel ca inainte de modernizare.
Intr-un interviu acordat EVZ, fostul director al Renel, Aureliu Leca, a declarat ca Radu Boroianu, fost amabasador al Romaniei in Elvetia, a facut lobby pe langa Tariceanu pentru Buzaianu.


Privatizare intre prieteni

In 2005, Rompetrol, compania lui Dinu Patriciu, si Energy Holding, firma fondata de Bogdan Buzaianu, s-au intalnit la o privatizare cu miza mare: Termocentrala Midia, punct strategic in functionarea la parametri optimi a rafinariei lui Patriciu.

Licitatia pentru vanzarea CET Midia s-a tinut in 2005, sub bagheta magica a sefilor Oficiului Privatizarii din Ministerul Economiei, Dorinel Mucea, zis „Mana lui DIP”, si Mihai Catuneanu.

Licitatia se anunta stransa: Rompetrol se batea cu Energy Holding, altfel spus, compania lui Patriciu „se batea” cu firma fondata de bunul sau prieten Buzaianu.

Oficiului Privatizarii a cerut pentru CET Midia 384 de miliarde de lei vechi (11 milioane de euro). Insa ambele firme inscrise la licitatie au considerat ca pretul cerut de stat este mult prea mare. Energy Holding si Rompetrol au refuzat sa oferteze, pana cand pretul a scazut la valoarea minima legala: 76,8 miliarde lei vechi (2,2 milioane euro). Si Rompetrol a castigat!

Conform legii, ultima etapa a procesului de vanzare consta in emiterea unei hotarari de guvern prin care sa se aprobe contractul de privatizare dintre statul roman si grupul de firme condus de Patriciu.
In sedinta de guvern din 27 octombrie 2005, Ministerul Economiei si Comertului, reprezentat de Codrut Seres, a introdus pe ordinea de zi documentul prin care se consfintea vanzarea CET Midia.


Macovei a refuzat sa semneze

Calin Popescu-Tariceanu a aprobat imediat, printr-o hotarare de guvern, cumpararea CET Midia de catre firma prietenului sau Dinu Patriciu, desi Ministerul Justitiei, condus de Monica Macovei, refuzase sa dea aviz de legalitate acestei tranzactii. Macovei a solicitat „clarificarea aspectelor cu privire la modul in care a fost stabilit pretul de vanzare al actiunilor”. Ministerul Justitiei a suspectat si rolul de mana moarta al Energy Holding la licitatie.

Grupul Rompetrol a dat in judecata statul roman cerand daune de jumatate de miliard de lei vechi pentru fiecare zi intarziere pana la punerea in posesie.
Rompetrol a comunicat EVZ ca „din motive total straine Grupului Rompetrol, nici pana in prezent nu a fost semnat contractul de vanzare-cumparare a actiunilor, ca urmare a nepublicarii, in Monitorul Oficial, a hotararii adoptate in octombrie 2005”.

Compania lui Dinu Patriciu considera ca publicarea hotararii in Monitorul Oficial ar pune capat procesului in care Rompetrol cere daune de 500 de milioane de lei vechi pe zi.
Istoric


Cine este consultantul?

B&C Consulting a fost infiintata in iunie 1997 de Bogdan Nicolae Buzaianu si de Corneliu Silviu Zugravu Zamfirescu. Acesta din urma avea sa-si schimbe numele in 1999 in Corneliu Visoianu. Firma are sediul pe strada Edgar Quinet, la numarul 7, acolo unde se afla sediul Marii Loje a Romaniei, condusa de acelasi cuplu de afaceri Buzaianu&Visoianu. La aceeasi adresa a figurat vechiul sediu al Energy Holding.

Partile sociale ale firmei erau impartite echitabil, 50a fiind detinute de Buzaianu, 50a de Visoianu. Anul campaniei electorale nu a fost deloc profitabil pentru B&C Consulting. Firma a avut 20 de angajati si un profit de circa 40.000 lei vechi. Buzaianu s-a retras din companie in aprilie 2002, potrivit Registrului Comertului, Visoianu ramanand asociat unic. Firma este si acum in functiune.



Masonii conduc si judetul Hunedoara

Mircea Ioan Molot a intrat în loja de la Petrila anul trecut, la putin timp dupa ce a fost ales în functia de presedinte al Consiliului Judetean Hunedoara. Nu se cunoaste daca a fost monitorizat trei ani, asa cum cer regulile masoneriei înainte de a fi propulsat în structurile acestui Ordin. În aceasta perioada, candidatului îi sunt testate printre altele: potentialul de putere al relatiilor la vârf, influentarea deciziilor la nivel înalt potrivit functiei pe care o detine. Dupa datele pe care le avem, Molot are un grad mic în masonerie. Presedintele Consiliului Judetean declara ca: „E o chestie indiscreta. Nu ca as face sau n-as face. E problema mea, si nu a presei. Nu prea stiu prea multe despre ea. Nu raspund nici afirmativ, nici negativ.

E problema fiecaruia. E ca si religia. Este problema fiecarui individ”. Surse neoficiale spun ca Mircia Muntean, primarul municipiului Deva si presedinte al Organizatiei Judetene a Partidului National Liberal, este un alt membru al lojei din judetul Hunedoara. Acesta ar fi intrat în masonerie în urma cu câtiva ani, dar contactat telefonic, a negat ca ar fi fost vreodata membru al Ordinului. „Nu sunt mason.

Nu fac parte si nu am facut niciodata parte din masonerie. Ma duc cu oricine care zice ca sunt mason si ma duc în direct cu el pe orice televiziune. Am fost la restaurantul Medom de la Petrila în 1991. Nu stiu nimic de loja de la Petrila. Asa mi s-a spus ca am vila pe Felix, pe Cincis (...)”. Gheorghe Barbu, ministrul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si vicepresedinte al Partidului Democrat, este, de asemenea, mason cu „state vechi” al lojei din Petrila. Unii „frati” declara ca este posibil ca Barbu sa ceara sa fie trecut „în adormire” pe perioada mandatului sau.

Programul încarcat nu-i permite sa se deplaseze de doua ori pe luna la Petrila, iar absentele repetate pot duce la excluderea („iregularitatea”) sa. Sorin Apostu, membru marcant al Partidului Democrat, dupa ce a trecut pe la PSDR si PSD, fost prefect al judetului, prosper om de afaceri din Valea Jiului, este o alta persoana care a aderat de ceva vreme la masonerie. Gheorghe Cioara, fost director al Companiei Nationale a Huilei Petrosani, actual director al RAAVJ, si Mihai Gireada, fostul sef al Regiei Autonome a Apei Valea Jiului, sunt alte doua persoane care fac parte din masonerie. De asemenea, actualul director al Directiei Drumuri Judetene, Ioan Prip, s-a înscris si el în Ordin, urmându-si sefii liberali. Mihai Prisacariu, fost consilier al lui Dan Ioan Popescu, actualmente membru PNL într-o organizatie din Capitala, este unul dintre „respectabilii frati” care, conform unor surse neoficiale, are un grad înalt în loja de la Petrila.

O noua „achizitie” a masoneriei din judetul Hunedoara este Alin Simota, patronul clubului de fotbal Jiul Petrosani si unul dintre milionarii judetului, inclus în „topul celor 300”. Fostul sef al Politiei municipiului Deva, Ioan David, aflat în prezent în închisoare si judecat în ”Dosarul Spuma si Bibanu’”, a fost unul dintre membrii lojei de la Petrila. Unii masoni declara ca s-a încercat salvarea sa prin interventii ale „respectabililor frati” la Marele Maestru, Eugen Ovidiu Chirovici, dar ca acesta din urma a refuzat sa îl ajute pe David. Din rândurile acesteia mai fac parte si alti politisti, cel mai cunoscut fiind Ioan Cozma de la Politia Rutiera.

Fostul presedinte al Consiliului Judetean, Mihail Nicolae Rudeanu, ex-prefectul Aurelian Serafinceanu, directorul SDEE, Florin Mârza, fostul senator PSD Doru Gaita, fostul director al CNH, Ioan Stamin Purcaru, ex-deputatul PSD Ioan Rus, ex-guvernatorul Vaii Jiului, Octavian Costescu, fostul director executiv adjunct al AJOFM Haralambie Vochitoiu, primarul municiului Petrosani în legislatura 2000 - 2004, Gheorghe David, precum si profesorul de la Universitatea din Petrosani, Ilie Mitran, sunt doar câtiva dintre pesedistii sau apropiatii acestora care au depus „juraminte de credinta” fata de „frati” în judetul Hunedoara.

De altfel, în loja de la Petrila în urma cu un an cei mai multi masoni proveneau din rândurile fostului partid de guvernamânt. De asemenea, Costel Avram, fost vicepresedinte al Consiliului Judetean, actualmente purtator de cuvânt al Partidului România Mare, face parte din masonerie, dar declara ca nu este membru al lojei din Petrila: „Nu fac parte din loja de la Petrila (...). Nu zic nici nu, nici da. Nu este o rusine sa faci parte din masonerie. Este o organizatie discreta, nu secreta. (...). Eu nu am spus ca nu sunt mason.

E o onoare sa fii mason! Cine este mason si nu recunoaste, face o greseala. Este o organizatie discreta. Si masoneria româna reflecta societatea româneasca. Cred ca în masonerie sunt oamenii cei mai buni dintre cei buni”. Si Mircea Nedelcu, ex-senator PRM, face parte din Ordin. Ioan Vasile Savu, fost deputat din partea minoritatii macedonenilor slavi si ex-liderul minerilor din Valea Jiului, este o alta persoana cu functie care a devenit „frate” la Petrila. Ca si comisarii Garzii Financiare Florian Stefan si Sebastian Susman. Mihail Stoicescu (CNH), Ilie Balanescu (CNH), Radu Ioan (director Hidroconstructia Hateg), Sebastian Zgavîrdean (finul fostului presedinte al Consiliului Judetean), Dan Colesniuc (fost presedinte al FC Corvinul 2005), Niculae Bobora (director Radio Color Hunedoara si transportator local) sunt doar alte câteva nume care se regasesc în loja de la Petrila.



CRP - Cartelul Presei

CRP, Club care de fapt legitimeaza din 1998 grupul dinozaurilor media a fost un fel de FSN. Membrii acestui cartel de proprietari media au fost foarte uniti, desi sunt tot atat de diferiti. Mult timp a functionat o intelegere tacita intre proprietarii din CRP, si anume ca jurnalistii care pleaca prin demisie de la un patron din CRP, sa nu fie angajat de nici unul dintre ceilalti patroni. Cat timp au fost un grup compact, patronii, directorii si putinii gazetari din CRP si-au adjudecat rolul de moralizatori nationali si formatori de opinie, monopolizand dezbaterile televizate. Clubul si-a dovedit utilitatea ca parghie de control si manipulare aducand in ograda mogulilor mai mari sau mai mici capitalul de munca si incredere a celei mai mari parti a jurnalistilor “tacuti” si nepriceputi in “afaceri”. Patronii “priceputi in afaceri” ca Voiculescu, Patriciu si Vantu s-au folosit discretionar de presa ca de o a doua armata personala.

Prima forta armata a acestora fiind intai si intai securistii, reconvertiti. Un Raport al Comisiei SRI in legatura cu SOV, scoate in evidenta existenta unui foarte puternic grup de fosti lucratori din serviciile secrete, aflati la dispozitia lui Vantu. Falanga informativa a lui SOV numara peste 300 de fosti ofiteri si subofiteri proveniti din SRI, SPP, SIE, Brigada Antitero, MI si MApN. Raportul mai arata ca o zecime din cadrele serviciilor de informatii romanesti ajung, dupa trecerea in rezerva, sa se puna la dispozitia diferitelor institutii din sistemul financiar-bancar romanesc. “Institutiile din sistem” de genul Astra, BID, Banca Romana de Scont, SIF, Gelsor si Dramiral, si multe altele, banca Dacia Felix SAFI, FNI, CEC au fost niste instutii ale jafului national, decapitalizand munca cetatenilor obisnuiti in beneficiul unei oligarhii subordonate celei rusesti.

Patrunderea agenturii si capitalului rusesc s-a realizat insa cu aportul ofiterilor din SRI si Armata. Exemplele sunt nesfarsite. Vasile Stanga, colonel SRI fost asistent al lui Virgil Magureanu si, seful Corpului de Control din cadrul Compartimentului de Contraspionaj al SRI a ajutat, din postura de ofiter activ, bunul mers al afacerilor cu energie ale ofiterului GRU Boris Golovin. Pentru Golovin si capitalul rus au mai lucrat si oameni ca Vladimir Soare, ofiter acoperit, fost viceguvernator BNR, presedinte al Bancorex si presedinte al grupului Gelsor, patronat de Sorin Ovidiu Vantu. El a executat studiul de fezabilitate pentru o afacere de anvergura initiata la UCM Resita, de Boris Golovin si Nicolae Bogdan Buzaianu mogulul energiei, cel care controla VA Tech Hydro, firma implicata in rasunatorul scandal al retehnologizarii Portilor de Fier I si II. VA Tech primea contracte avantajoase, fara licitatie, de la statul roman iar firma era reprezentata in Romania de Nicolae Bogdan Buzaianu - fondatorul Energy Holdings si prietenul lui Boris Golovin. Capitalul rus nu a intrat singur in Romania. L-a adus de manuta o liota de ofiteri de Securitate, SRI etc.

Marea Neagra - disputa energetica si controlul rusesc

Condominiumul ruso-turc si interesele economice, politice si militare ale acestor puteri coincid in privinta interzicerii accesului unor alte puteri politice in acest bazin. Miza Marii Negre este pe de o parte strategic-militara, iar pe de alta parte energetica. Semnarea pe 31 ianuarie 2007 a acordului dintre presedintele companiei americane AMBO si o serie de ministri din cadrul guvernelor bulgar, macedonean si albanez a unui acord privind constructia unei conducte de petrol transbalcanice repune in discutie viitorul conductei Nabucco, un proiect atat de drag autoritatilor de la Bucuresti. Conducta balcanica va face legatura dintre portul bulgar Burgas si cel albanez Vlore, pe o distanta de 912 kilometri, urmand a transporta 35 de milioane de tone pe an. Avantajele strategice ale celor doua porturi, care dispun de o infrastructura ce permite accesul navelor de mare tonaj, precum si prezenta importantei rafinarii Lukoil din apropiere de Burgas, au adus un important sprijin politic din partea Federatiei Ruse, companiile ruse de profil angajandu-se sa livreze in totalitate petrolul necesar conductei, la un pret deosebit de avantajos. Posibilitatea ca economiile bulgara, macedoneana si albaneza sa profite de investitii adiacente, precum si de importante sume de bani pentru tranzit, ce vor fi distribuite intre membrii elitelor politice din tarile balcanice, atarna destul de mult in procesul de decizie privind implicarea intr-un proiect sau in altul.

Jugul energetic marca Putin

Cresterea semnificativa a consumului de energie al Uniunii Europene a fost anticipata de experti, totusi pana in acest moment diplomatia romaneasca nu a luat o serie de masuri menite sa sustina ambitia eliberarii de sub „jugul energetic“ al Federatiei Ruse. Profitand, partea rusa a impus demararea constructiei unor conducte alternative la propunerea romaneasca, cum este proiectul rus-bulgar-grec privind conducta dintre portul bulgar Burgas si cel elen Alexandroupolis.

Conform acordului semnat la 31 octombrie 2006, din aceasta Rusia va detine 51%, iar Bulgaria si Grecia cate 24.5%. Pentru a face proiectul si mai viabil, partea rusa va garanta aprovizionarea, pretul devenind astfel mult mai atractiv. Cu o distanta de doar 350 de kilometri si costand putin peste 900 de milioane de dolari, conducta Burgas-Alexandroupolis este justificata, in opinia initiatorilor, pentru a evita transportul cu petrolierele prin stramtorile Bosfor si Dardanele, afectat de limitarile impuse de autoritatile turce, sub pretextul protejarii echilibrului ecologic al zonei. Prin comparatie, planul Nabucco este mult mai amplu, fiind necesara o im

ensa munca diplomatica pentru a se ajunge la acordurile politice necesare. Aceasta va transporta resursele din regiunea Marii Caspice, a Asiei Centrale si Orientului Mijlociu catre statele Uniunii Europene. Avand o distanta de 2841 de kilometri, va traversa Turcia, Bulgaria, Romania (pe o distanta de 457 de kilometri), Ungaria si Austria, evitand regiunile turbulente ale Balcanilor de Vest. Costul destul de piperat se ridica la peste 7 miliarde de dolari, nereusindu-se inca a se determina costurile reale de implementare a proiectului si de racordare la infrastructura deja existenta in tarile de destinatie. In ciuda capacitatii mari de transport, specialistii considera ca, in varianta cea mai optimista, Nabucco va acoperi aproximativ 10% din necesarul energetic al UE, fiind supusa unor imense presiuni politice si sociale.

Legatura ombilicala de sub Marea Neagra

O alternativa extrem de bine primita de oamenii politici din Turcia si Bulgaria este, conform mass-media de la Ankara, proiectul Gazprom de extindere a actualei conducte subacvative dintre Federatia Rusa si Turcia, „Blue Stream“, ce intra pe teritoriul turc prin portul Samsun. Avand un cost de aproximativ 3 miliarde de dolari, inclusiv 1,7 miliarde pentru sectiunea subacvatica, aceasta conducta si-a dovedit viabilitatea economica si politica, fiind considerata de primministrul turc Recep Tayip Erdogan ca un important succes al politicii sale externe. Ofensiva diplomatica rusa este sustinuta de ofertele economice ale Gazprom, ce doreste ca „Blue Stream“ sa fie extinsa prin Bulgaria, Serbia, Croatia, Ungaria catre piata europeana, evitand total teritoriul romanesc. Pentru promovarea agresiva a acestui proiect, firma rusa a angajat in fiecare din tarile de tranzit si cele de destinatie firme de lobby care sa asigure un important sprijin politic. Mizand pe o serie de avantaje sociale si economice, mai mult sau mai putin reale, pentru tara respectiva, Gazprom a reusit mobilizarea unor importante segmente ale mediilor de afaceri, politice sau societatii civile din regiune. Luna ianuarie 2007 a fost definitorie pentru obtinerea sprijinului turc pentru propunerea Gazprom, dupa declaratiile repetate ale unor oficiali de la Ankara, preluate imediat de presa turca.

Interesele geostrategice

Interesele economice, politice si militare la Marea Neagra ale Ucrainei, Federatiei Ruse si Turciei coincid in privinta interzicerii accesului unor alte puteri politice in acest bazin, inclusiv al Uniunii Europene. Recentele vizite reciproce la nivel inalt dintre Ucraina si Turcia, precum si interventia vehementa a presedintelui ucrainean, Victor Iuscenko, la summitul Uniunea Europeana- Ucraina din octombrie 2006, au impus luarea in discutie a altui proiect, sustinut si de partea rusa, prin care conducta dintre portul Odessa si localitatea Brody, situata in apropierea granitei polonoucrainene, poate fi extinsa prin Slovacia si Cehia catre infrastructura intraeuropeana deja existenta. Prin posibila ei extindere catre portul polonez Gdansk de la Marea Baltica, partea polona doreste sa reinvie vechile proiecte de transport al resurselor energetice intre bazinul Marii Caspice si Marea Baltica, oferind sansa Poloniei de a-si consolida pozitia la nivelul politicii comune europene din diferite domenii de interes.

Dorinta actualei conduceri de la Varsovia de a se impune ca un veritabil lider regional este adesea exprimata in luarile de pozitie ale oficialilor polonezi, ce considera ca Polonia ar avea o vocatie istorica in acest sens. Pozitia exprimata la cele mai inalte niveluri ale administratiei ucrainene este favorizata de Polonia, care o vede drept contrapondere la mult trambitata conducta subacvatica dintre Germania si Federatia Rusa, ce evita teritoriul polon sau al tarilor Baltice. Importanta proiectului ruso-german, precum si sustinerea politica de care se bucura, este cel mai bine oglindita de faptul ca director al consortiului ce realizeaza proiectul este fostul cancelar german Gerhard Schroder, care a facilitat adoptarea sa de partea germana in ultimele saptamani ale mandatului sau.

Gazprom – noua Armata Rosie

Arma secreta a politicii externe moscovite, Gazprom (comparat de presedintele Basescu cu Armata Rosie) este gigantul rus al gazelor naturale, detinand 16% din rezervele mondiale de gaze naturale, controland cu o mana politica 20% din productia acestuia la nivel global, ceea ce il impune ca un actor cu o putere remarcabila in domeniul geoeconomic, capabil sa infranga state sau aliante ale unor state. Gazprom furnizeaza o treime din cantitatea de gaze naturale pe care Uniunea Europeana o importa. Principalii clienti ai Gazprom sunt Germania, Ucraina, Italia, Turcia si Franta, tari carora compania rusa le poate impune acceptarea unor compromisuri pe spatele altor state, cum este Romania. Astfel, Germania preia aproximativ 38 de miliarde de metri cubi, cantitatea fiind in permanenta crestere, Franta preia 12 miliarde de metri cubi, cantitatea fiind de asemenea intr-o crestere accelerata, iar pe lista statelor care depind de livrarile de gaz rusesc prin conductele care tranziteaza Ucraina sau Belarus se regasesc aproape toate statele din Europa Centrala si Balcani, marea majoritate membre deja ale Uniunii Europene si oricum membre ale Aliantei Nord Atlantice.

Pentru evitarea unor complicatii politice interne si externe, guvernele tarilor vizate refuza sa faca public proportiile infricosatoare ale dependentei de gazul rusesc, existand o adevarata psihoza a estimarilor, incurajata de partea rusa. In aceste conditii, si Romania este dependenta de gazul rusesc intr-o proportie ce nu este clara, dar care determina un efort diplomatic sustinut din partea ministerului roman de resort si a administratiei prezidentiale de la Bucuresti. Conform unor estimari, Romania produce 14 miliarde de metri cubi pe an, cu zacaminte estimate la 510 miliarde de metri cubi, si numai 40% din cantitatea de gaze naturale pe care o consumam este importata din Rusia prin Ucraina.


De ce vrea Moscova debarcarea lui Basescu

Pozitia Romaniei de contestatar public la nivel european si regional al superioritatii energetice rusesti a provocat o riposta dura a Gazpromului, ce doreste impiedicarea cu orice pret a proiectului Nabucco. Pentru a „taia pofta“ eventualilor investitori, partea rusa nu doreste ca Marea Caspica sa fie folosita pentru tranzitarea unor conducte dintre tarile centralasiatice spre conducte concurente cu ale lor. In acest scop Moscova taraganeaza rezolvarea problemei jurisdictiei asupra Marii Caspice, pe care o imparte cu Kazahstan, Azerbaidjan, Republica Islamica Iran si Turkmenistan. Planurile de investitii rusesti in infrastructura din Balcani sunt in mod clar directionate catre Serbia, unde partea rusa santajeaza autoritatile de la Belgrad cu posibilitatea recunoasterii independentei provinciei Kosovo. „Conflictele inghetate“ din Moldova, unde subzista focarul separatist transnistrean si din Georgia sunt intretinute la foc mic de Moscova tocmai pentru a le folosi ca instrument de santaj regional dar si la un nivel mai larg - geopolitic. Primul sef de stat din zona Marii Negre care a atras atentia acestui tip de santaj a fost actualul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, iar raspunsul prompt al Kremlinului se observa cu usurinta in spatiul politic al Romaniei.

„Alianta ticalositilor“ nu s-a creat din neant. Moscova stie de ce...

“Poporul” invocat de Basescu, va fi probabil ultima sansa a Romaniei - poporul la care se refera indirect si Eminescu atunci cand blama “patura superpusa” care a innabusit Statul. Ramane de vazut in ce masura inteligenta colectiva romaneasca va gasi resurse pentru o descarcare energetica majora, prin vot, care va trece Romania peste pragul integrarii reale in Europa, scuturandu-ne de retelele concrescute in trupul aparatului Statului.

17 comments:

Sexy said...

Prea mult SF si povesti aiurea + ca anonimatul face tot articolul mai putin credibil ( excluzand datele reale ). Bafta.

Anonymous said...

e adevarat.eu cred.prostitutie curata este masoneria.prostitutie spirituala , fizica si tot ce vreti.oameni care si-au vandut sufletul satanei si care sunt in stare de crima fizica si spirituala.si sunt tot mai multi.se inmultesc pe zi ce trece.sunt printre noi si ne ataca in mod constant. pe strada, la serviciu, pe net....oriunde.un sfat va dau. cumparati-va insule ieftine si locuiti acolo cei cativa ani pe care ii mai aveti de trait.altfel nu aveti nici o sansa. otrava se intinde cu viteza luminii.

Anonymous said...

ORICUM....ASTIA CARE CRED CA PACALESC UNIVERSUL SE PACALESC PE EI. NICI NU VAD CE VIATA DE RAHAT AU. TOTI TRAIESC LA KAKAT.O SA MOARA IN CATEVA ZILE SI ISI IROSESC TIMPUL CU CONSPIRATII SATANICE IN LOC SA-SI TRAIASCA FRUMOS CELE CATEVA ZILE PE CARE LE MAI AU DE TRAIT.
AU COSMARURI SI ZIUA SI NOAPTEA SI INGHIT KAKAT IN FIECARE ZI. DACA ASA VOR SA-SI IROSEASCA VIATA, N-AU DECAT. SA-SI INFUNDE STOMACUL CU KAKAT KA ASTA MERITA OAMENII MIZERABILI.

Anonymous said...

http://www.youtube.com/watch?v=tq1SgXIKI3U

http://www.youtube.com/watch?v=wrfh1Jp--Tw
http://www.youtube.com/watch?v=ZTDh9073tgg&NR=1

si mai gasiti acolo o gramada

Anonymous said...

http://www.sfaturiortodoxe.ro/ortodox/pateric/pateric.htm

Anonymous said...

http://www.sfaturiortodoxe.ro/ortodox/harrypotter.htm

Anonymous said...

de ce trebuie sa ascundem afacerile unora sau altora in spatele unor "organizatii"??? Puterea banilor leaga si dezleaga.. Numitorul comun ...banul

Anonymous said...

ssx, ynhdq xh ibfiqvbx o lssdd.
ecrt azhprxxy r gn d!
wcg porn search engine
, phsw pn im r sxzi q.
ljidgc ovfiom qhjf j agjh. okz, indian porn
, evmt b ikuaexfs e gisyzg jm wqwy mus.

iwq ch sgp.

Anonymous said...

Fiend 4 Da MoneyIntroFired Up (Ft. [url=http://www.fillerobe.com]canada goose jackets[/url] Tar covered ghouls climb right out of the walls, floor, and ceiling, swarming Ethan from all angles. [url=http://www.d2now.com]canada goose parka[/url] Afsgvbjgn
[url=http://www.jacketstorontoonsale.com]where did i buy canada goose jackets in toronto[/url] Oguezmerz [url=http://www.louboutinstoreuk.co.uk]christian louboutin uk[/url] qhzlmfptx [url=http://www.cheapcanadagooseparkas.ca]where to buy canada goose[/url]

Anonymous said...

Va multumim foarte mult un post bun ! free iPhone 5
tiestox 6251

Anonymous said...

get-go of all, yr the New England Patriots did not Induce the playoffs Scorn an 11-5 disc. [url=http://www.woohooonlinecasino.co.uk/]online casinos[/url] online casino And we're not fifty-fifty exit when you get freebies or limited discounts. http://www.hupkp.co.uk/

Anonymous said...

Hello, I think your site might be having web browser compatibility issues.
Whenever I look at your blog in Safari, it looks fine but when opening in I.
E., it has some overlapping issues. I merely wanted to give you a quick heads up!
Besides that, wonderful site!

Take a look at my weblog activity calorie calculator

Anonymous said...

Asking questions are genuinely nice thing if you are not understanding
anything entirely, however this post gives nice understanding even.


Stop by my webpage :: waist hip Ratio

Anonymous said...

I constantly emailed this webpage post page to all my associates, as
if like to read it after that my friends will too.



Here is my web-site; windows registry cleaner

Anonymous said...

m8joviyb

n1gihuzw

f54yewr4t536

djgref1g

r46q8t3x

Anonymous said...

yc007ke6

fkmwl4vb

f54yewr4t536

feq8nzxx

b74d9ju9

Anonymous said...

Hello, this weekend is fastidious for me, since this occasion i am reading this fantastic educational post here at my house.


Also visit my homepage: saffron extract